20.000 de pumni in cap

A fi sau a nu mai fi, aceasta-i intrebarea. Splendida demonstratie de Shakespeare la care am asistat live poate fi o lectie pentru cei care nu s-au convins ca lucrurile mari se scufunda repede.

Marmura statuilor se topeste uneori la fel de iute ca untul, lucru trist cateodata, alteori doar plicticos, mai niciodata suficient de satisfacator in ochii celor pasionati de dreptate pe lume si tricouri cu Guevara. Ca e bine sau rau, pare din ce in ce mai evident ca anumite intelesuri sunt in afara ariei de acoperire a majoritatii.

Si acolo vor si ramane. Ceea ce ma bucura, intr-un fel, e ca datorita busculadei continue din realitatea inconjuratoare a inceput sa se vada cine a pierdut legatura cu baza si cine nu. Cine e inca alaturi de noi sau cine merge la bere cu reptilienii si venusienii.

Alt lucru care devine din ce in ce mai vizibil este ca marile discursuri despre principii se compun in principiu, iar adevarul suprem incepe sa se gaseasca in orice discurs inflamat. O noua revolutie este o gluma imposibila, au apus vremurile in care oamenii ieseau in strada pentru ceva gratis, chiar daca era vorba fie si numai de palme peste ceafa, cum spunea Dinescu.

Incepe sa se simta mai apasat intelesul dictonului modern: creeaza schimbarea sau schimbarea te va crea pe tine. Iar toate aceste jocuri de societate ale istoriei ii pot ajuta pe cei pregatiti pentru asta – sa-si inteleaga rolul, puterea, rostul, pozitia.

O meditatie rapida asupra gloriei si decadentei curtezanelor publice poate avea meritul de a vorbi despre infinita usuratate a conditiei noastre de zmei gonflabili, de eroi de mucava, de celebri interpreti de playback.

Desi iluziile pareau sa se fi stins mai demult, ele inca mai misca din piciorus. Desi s-au facut eforturi imense pentru discreditarea demnitatii, onoarei, respectabilitatii unor categorii reprezentative, resursele sunt departe de a se fi epuizat. Circula o gluma despre un tip care era intrebat cu ce se ocupa si, cand spune ca este actor, i se raspunde: credeam ca esti om serios.

Pentru cei care nu au mers suficient la teatru, celebra intrebare hamletiana pare sa aiba legatura numai cu accesul direct la putere, ambitii, orgoliu, notorietate, gablonturi, marire si influenta. A nu mai fi ceva-cineva rimeaza cu neantul absolut, cu lumea de dinainte de Facere. Efectele acestui miraj se vad cu ochiul liber in jurul nostru, la fel de bine ca si efectele sale devastatoare asupra vietii.

Dar a cantari importanta implicarii in aceasta interminabila comedie fara poanta, participarea continua la un joc care nu ne place, care nu ne reprezinta, care ne consuma timpul, nervii, serile, suetele cu prietenii, ne infecteaza cu isterie oriunde ne-am afla echivaleaza cu un vaccin antirabic.

Pentru ca asta inseamna sa incepi sa alegi intre a fi sau a nu mai fi revoltat, scarbit, militant, pasiv, optimist, lucid, entuziast, viu sau absent, indracit sau relaxat, credul, liber, umil, fericit. Omul recent e un bruiaj, e propriul sau parazit, e un zgomot pereche pentru orice zgomot din preajma.

El poate spune pe mare liniste: nu sunt, deci exist. Dar specia stie sa-si foloseasca instinctul de supravietuire si primavara e un sfetnic bun pentru cei care ajung sa se intrebe jenati ce au facut in ultimii 17 ani, cat de mult au trait in viata lor si cat intr-o iluzie publica despre libertate.

Cine e la putere in capul nostru?! Mai exista si intelepciunea marilor consilieri, care si-au dat seama ca marile prefaceri sunt bune inainte ca poporul sa evadeze cu gratarul pe umar cu ocazia lui 1 de Mai.

Si mai exista cred si speranta ca scenele cu politicieni fugariti de mosuleti aprigi la scatoalce se vor repeta mai des, acum ca se vor coace rosiile si ne-am nascut cu dreptul natural de a huidui cu leguma in mana.

Ultimul argument al credintei mele ca lumea care se poate dezmetici va iesi din aceasta vraja cu prosti si nebuni este o replica dintr-un film romanesc, pe care cei care au nevoie o pot folosi in loc de incurajare, zi de zi, ca pe iaurt.

In interpretarea magica a lui Jean Constantin, ea va rasuna vesnic ca un deget ridicat in fata celor care incearca sa transforme totul intr-un miting electoral de la tara: Respectuos va rog sa-mi aprobati sa-i trag 20.000 de pumni in cap!

20-000-de-mii-de-pumni.wav

publicat 21 aprilie 2007 in evz

2 comments

  1. Verbiaj.   •     Author

    Paraşutate direct pe linia frontului, băbuţele aparent benigne care fac revoluţii la hectar prin pieţe sunt singurul element viril al acestei ţări. Bastonul lor e infailibil. Loveşte şi vindecă: impostura, nesimţirea, tupeul. Le-am văzut la Universitate, pro-băsesciind. Aceleaşi. Figuri cunoscute, care apăreau la teve şi pe vremea lui iliescu. Au recidivat pentru a salva România de la mărimea decăderii ei. Vă iubesc, mamailor. Voi îmi redaţi libertatea cu violenţă. Din înţelepciune se naşte bătaia. Guşă a simţit-o pe pielea guşei sale.

  2. adra   •     Author

    Inca un rand de pumni si din partea mea!

    … un rand de pumni pt toti cei care au iesit in strada in pta universitatii in momentul in care basescu a fost suspendat de parlament. n-am sa inteleg cum pot ei crede ca in tara asta se poate schimba ceva atat timp cat singurul gest pe care-l pot face este sa-l compatimeasca pe basescu pt ca este o victima. (sic!)

    a strigat cineva jos parlamentul pt ca face un abuz? io nu am auzit decat ‘basescu, lupta pana la capat’.

    este uimitor cat de vrajiti sunt romanii de gesturi care le ating coarda sensibila! un plans in fata camerelor, un copil tinut in brate in fata multimii … totul e facut in asa fel incat mintea sa-si piarda uzul ratiunii, iar in toata perioada asta de interimat, inima sa ne joace printre degete ca pe niste marionete!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *