mardeală şi comunicare

aseară, la petrecerea studenţilor de la snspa a ieşit o bătaie foarte mişto.

badigarzii au bătut democratic, la întâmplare, deci nu au apucat să apară probleme de comunicare.

aşa, frate!

dă tare, să înţeleagă lumea ce vrei să spui.

şi don’t forget about the eye contact.

scorseze acum, întreabă-mă cum

 aseară am cedat nervos în trafic şi am luat metroul de la victoriei până la romană.

înghesuială mare şi o tipă care vorbea tare şi înjura firma de pază scorseze, care asigură paza şi apărarea în metro.

tipa era scoasă din minţi pentru că după ce fusese prinsă fără bilet, fusese bruscată de unul din agenţi, care stătea lângă ea impasibil.

agentul arăta ca un soi de elvis la pensie, buhăit de la parizer şi cola, avea nişte ochelari de soare de discotecă de ţară şi o insignă în piept.

pe insignă scria: slăbeşte acum, întreabă-mă cum.

strange fruit

ieri ma uitam la pară, în timp ce o decupam leneş cu cuţitul şi m-am întrebat ce fruct mi-ar fi placut sa fiu.

primul raspuns a fost: orice fruct cu pistrui.

apoi, gutuie.

şi nu în ultimul rând, strugure.

pargutrugure.

voi ce fructe sunteti?

vin, pere, caşcaval

aceste trei cuvinte trebuie scandate in cerul gurii.

para crocantă se aşează pe feliuţa de caşcaval, se savurează parfumul combinaţiei, apoi se intervine cu vin nou (cu un parfum de pelin, if possible).

se stă câteva minute, după care se reia superba corvoadă.

Zorba românul

Inainte ca toata omenirea sa danseze ca Anthony Quinn, au existat doi oameni care au trait fiecare o parte din miticul personaj. Unul era un taran grec, Ghiorghios Zorba, cel care a inspirat invelisul. Celalalt, sufletul, era Panait Istrati. Pe la 18 ani am consumat cu pasiune toate cartile lui Istrati, cu atat mai mult cu cat traiam intr-o Braila care mai semana pe alocuri cu orasul lui Adrian Zografi.

Pentru mine, Istrati e un fel de frate mai mare, e unul dintre cei mai buni prieteni posibili, e vagabondul perfect. Pentru adolescentul care eram, imaginea unui tanar putin mai mare decat mine, care fugea sa-si petreaca iarna in Egipt si sa colinde lumea la intamplare, doar cu un banut in buzunar, era mai mult decat libertatea, era absolutul.

Sentimentul acela ca Continue reading…

silent strike iz da hit

silent strike mi s-a prezentat (cand am facut demult cunostinta la studiourile yama) cu un spelling: t-i-t-u. ionut titu.

mi-am dat seama ca are un viitor luminos in fata, pentru ca nu oricine simte nevoia sa faca spelling pentru un four letter word.

l-am ascultat in formula de trio, cu alex harding si lucian ban si am fost foarte fericit sa simt ca muzica nu s-a terminat, ca jazz-ul nu e neaparat o rezervatie de tristi.

l-am ascultat si in formula extinsa, in deschidere la bonobo, si bucuria a fost aceeasi.

bonobo a sunat ca un kenny g cu upgrade de beat, muzica plicticoasa si fada. niente.

inainte de silent strike am asistat la o mare mizerie, concertul sanda weigl – o impostoare de prost gust care a cantat ca in autogara filaret, imbracata ca dracu, cu o prezenta scenica jalnica. muzica moarta, kitsch, merita cateva rosii.

but I feel good.

Bate copilul cat e cald

Pe mine nu m-au batut parintii cand eram mic.
De aceea mi se pare ca asa ar trebui sa arate totul. Dar cunosc adulti traumatizati de violentele din copilarie si vad deseori pe strada parinti scosi din minti, care-si paruie copiii cu sete.

Nu stiu de ce, lucrurile astea mi s-au parut intotdeauna exceptii, chiar daca luciditatea te obliga sa accepti ca realitatea sta cu totul altfel. Si, intr-o vreme, media parea ca aduna gunoi numai din zona violentelor fata de adulti. A fost o vreme cand citeam in ziare sau auzeam la televizor povesti violente cu batrani.

Apoi au inceput colectarile de delicatese din lumea interlopa si totul s-a democratizat in cele din urma. De la o vreme insa, citesc mai des despre copii batuti, chinuiti, abuzati. Violenta asupra copiilor pare ultima descoperire a omenirii anului 2007, obsedata sa supravegheze si sa pedepseasca.

Oroarea ramane aceeasi, fie ca e vorba despre taberele de reeducare din SUA pentru minori cu probleme, torturati de cei care vor sa scoata oameni din ei, fie ca parcurg stirile zilnice despre copiii chinuiti de aici. Logic vorbind, e natural ca un urangutan adult sa le dea puilor pumni in cap. E firesc sa citesc ca o firma de securitate australiana isi cere scuze pentru un mic incident, in care doua femei au fost impuscate din greseala. Continue reading…

o, muse!

m-am simtit ca la o invazie extraterestra la concert. muzica acestor tipi suna neomeneste, ireal de frumos si feroce. perfect.

de putine ori poti sa simti pe durate atat de lungi cum o energie greu de calificat se transforma in muzica si cum o chitara electrica devine un instrument de comunicare cu lumea asta si cu toate celelalte, aparent nevazute.

chiar si cele mai violente si greoaie pasaje mi s-au parut justificate si perfect coerente in viteza hipnotizanta a sunetului. Continue reading…

Aurolacul nostru, stapanul nostru

In fiecare dintre noi sta la panda un aurolac, gata sa preia controlul atunci cand viata si prioritatile noastre se despart. Merg mai mult pe jos in ultima vreme si incerc sa-mi recapat demnitatea umana – indelung pierduta in trafic. Si observ ca prezenta aurolacilor si a homelesilor si-a castigat un statut permanent, incarcat de firesc. Mai toti acesti nefericiti sunt incarcati mereu de sacose, saci, obiecte diverse. Au si un aer foarte concentrat, care pare nascut de poverile voluminoase pe care le cara oriunde cu ei.

De altfel, multi probabil ca nici nu exista in afara acestor proprietati halucinante: ar fi ca niste profeti fara barba, ca niste pauni fara coada. Iar daca ii vezi pe strazi mai putin laturalnice e simplu sa-i compari cu oamenii respectabili, cu casa, familie, masina si telefon mobil. Continue reading…