pizza cu sarmale

Dacă la asta mai adaugi puţin nino-nino, ai definiţia perfectă pentru lumea noastră. Pizza cu sarmale a făcut parte, sper, doar dintr-o ofertă de sărbători, dar ca întotdeauna intenţia contează.

Nu am reuşit să dau de nimeni care să ştie pe cineva care a gustat din acest fel care sună la fel de întors pe dos şi ilogic ca tot ce înseamnă o zi obişnuită din viaţa noastră.

Continue reading…

ce lucru e mai intors pe dos in jurul tau?

să ne întoarcem la lucrurile simple.
pentru textul din evz as vrea să vă rog să numiţi un lucru cel puţin, care funcţionează pe dos în lumea noastră.

de exemplu, mie mi se pare ciudat că puţină lume îşi ştie locul, femeile de serviciu nu fac curat, chelnerii au ceasuri de aur, pizzeriile tradiţionale italieneşti au bucătari chinezi, şi tot aşa.

e vorba despre micile mecanisme dereglate care contribuie la marea dereglare în care trăim.

va mulţumesc pentru că existaţi!

şi vă aştept.

mai bine alcoolist decât nervos şi trist

Un fost milionar rus, Sterligov, a renunţat acum 4 ani la o viaţa strălucitoare şi creşte oi, curcani şi găini într-o pustietate.

Înainte de a se retrage acolo împreună cu soţia şi cei cinci copii, pentru a trăi fără curent electric, a avut printre alte idei nebune o iniţiativă crucială. Tocmai pentru că băuse şi el zdravăn şi s-a lăsat brusc când a simţit că deraiază, s-a gândit că nu ar fi rău să existe o evidenţă naţională a bărbaţilor apţi de muncă care nu beau.

Continue reading…

cu criza la masă

un prieten care are un restaurant (care merge bine) mi-a spus azi că în ultimele 3-4 luni s-au închis 51 de restaurante în bucureşti. (asta nu înseamnă neapărat că o să mâncăm mai bine, din păcate, pentru că şi unele locuri bune gâfâie, din păcate)

în domeniu veştile circulă mai ales prin furnizori, se pare.

iar observaţia lui despre cum se deduce criza asta de isterie generală e bazată pe un cod simplu al relaţiilor interumane.

când oamenii tranzacţionează, vând ceva, ies să sărbătorească la restaurant.

acum acest tip de rezervări nu se mai întalneşte.

deci, trăiască dragostea şi prietenia şi să mai comandăm o sticlă de vin.

insuportabila uşurătate a moralei

am văzut un story la tv, un adolescent fără picioare aşteptând în cărucior lângă intrarea domeniului de vânătoare de la balc.

spera ca un membru al familiei ţiriac să-i plătească protezele de care avea nevoie şi a primit 100 de lei de la junior, în viteză.

între timp, apare un binevoitor şi pare că există şi oameni buni pe lume. un rector universitar care se oferă să-i plătească bietului copil ajutorul de care are nevoie.

doar că e vorba despre un domn care a fost surprins recent încercând să obţină cu delicateţe favorurile unei studente-reporter sub acoperire.

mi-a povestit de curând un fin cunoscător de istorie ascunsă că ateneul român, dincolo de campania iniţiată de strămoşul meu, constantin esarcu (daţi un leu pentru ateneu!) a putut fi ridicat datorită unei abordări de o moralitate cel puţin la fel de îndoielnică, deci normală.

un tip de succes al vremii avea nişte pete pe dosar şi a fost rugat să aleagă între generozitate şi umiditate de celulă.

ce credeţi că a ales?

hai, că suntem şi buni şi simpatici;)

(şi ca de obicei, exact când riscăm să devenim plicticoşi sau apostoli ai binelui şi inflexibilităţii, apare relativitatea, amestecă lucrurile, rezolvă problema şi keeps the thing going.)

vrei să nu mai fii miliardar?

Un om aproape ca noi toţi i-a cumpărat câinelui său un apartament în New York. Şi-a cumpărat şi lui un castel în Franţa, pe care l-a văzut doar când a semnat tranzacţia şi l-a vândut prin telefon, fără să apuce să se bucure de el.

A cerut mâna actualei lui soţii la trei minute după ce a cunoscut-o şi a condus o prosperă afacere cu sicrie de lux, pentru care a umplut Moscova cu niste mesaje de promovare care au fost interzise în urma unui scandal: Toate drumurile duc la noi. Acesta e sicriul tău. Te aşteaptă.

Între timp, a schimbat brusc peste 20 de locuinţe de teama mafiei, a apărut la ocazii mondene cu alte femei, ca să dea impresia că familia lui nu e o idee bună de răpire, folosea 60 de gărzi de corp, a devenit milionar la 24 de ani şi a pierdut în lupta electorală câteva zeci de milioane de dolari.

Contracandidatul său era Putin. A fost exclus din cursă datorită unui program electoral considerat neconstituţional, care cerea printre alte idei extreme sau aparent creştine: reintroducerea pedepsei cu moartea sau interzicerea pantalonilor la femei.

În 2004 a vândut tot pentru a-şi plăti datoriile, posesiunile din New York şi Londra, acţiunile, bijuteriile, colecţia de maşini şi casa din cartierul privilegiaţilor moscoviţi şi s-a mutat într-un cort, undeva lângă Moscova.

După ce a plătit datoriile a rămas, spune el, cu 100.000 de dolari. Se numeşte German Sterligov şi a fost primul milionar rus de după războiul Rece. Acum susţine într-un interviu pentru Daily Mail că a devenit un om fericit şi mulţumit de viaţa pe care o duce într-o zonă plină de păduri, undeva la 100 de km distanţă de Moscova, şi la 100 de ani înapoi în timp. A evadat dintr-o colivie de aur, cum descrie soţia lui viaţa complicată de dinainte de această retragere foarte apetisantă pentru jurnaliştii occidentali.

A construit o casă din bârne, şi mai are o reşedinţă de vară în zona de păşunat, are cinci copii şi o soţie destul de rezistentă la schimbări. De altfel casa din pustietate, pentru că cea mai apropiata aşezare este la 11 km distanţă, a fost gata cu foarte puţin timp înainte de naşterea ultimului copil, la care se pare că fostul supermodel al businessului rusesc a fost moaşă. Acum sparge lemne, creşte curcani, gâşte, găini şi capre, are 100 de oi, două vaci, un tractor, un buldozer şi o maşină de teren, deşi de obicei foloseşte calul, căruţa şi sania.

Nu îşi lasă copiii la şcoală. Pentru educaţia lor a angajat câţiva profesori particulari, iar la istorie îi meditează personal. Ştiu să lucreze pământul, să vâneze şi să supravieţuiască într-o lume în care există şi temperaturi de minus 42 de grade. Singurele concesii făcute civilizaţiei par să fie maşina de spălat şi baia, dar nu sună nicidecum liniştitor că apa e scoasă din fântână cu găleata.

Poate fi considerat un taliban al vieţii purificate de internet, televiziune şi smintire, lucruri pe care le şi interzice în familie. Din interviu răzbate un umor uşor apocaliptic dar şi o detaşare folositoare pentru tulbureala în care trăim.

Să zicem că ieşirea lui din scenă ar putea fi regizată şi că arestarea lui în Afganistan de acum un an, când era la shopping de berbeci, ar putea fi o intoxicare despre idilismul retragerii în lumea bunului sălbatic. Susţine că ceea ce cumpără se reduce la zahăr, sare, ceai şi, uneori, pâine. Restul se acoperă din ceea ce produce gospodăria pe care o conduce, din resursele căreia şi plăteşte profesorii particulari ai copiilor.

Tocmai pentru că e un exemplu greu de clasificat şi în plină mişcare, e numai bun ca obiect de meditaţie. Lucrează la un proiect de reabilitare a schimbului comercial în natură şi credinţa lui ortodoxă îl cheamă să facă o bază de date naţională cu forţa de muncă nebăutoare, pentru că a văzut îndeaproape ravagiile alcoolismului în viaţa la ţară.

Chiar dacă nimic din povestea nebună a lui Sterligov nu e adevărat şi el a făcut doar o mişcare strategică de ieşire din scenă pentru a-şi salva viaţa şi banii, tot merită un pic de admiraţie în aceste vremuri pline de profeţi nu mincinoşi, ci disperaţi.

El pare să înţeleagă momentul crizei ca pe un prilej de regăsire a echilibrului şi de reabilitare a lucrurilor primordiale vieţii. Îi îndeamnă pe toţi să cumpere făină, zahăr şi sare.

La această listă a respectului implicit, ar mai fi de adăugat uleiul, vinul şi vechiul proverb arab: unde mănâncă doi oameni mănâncă şi patru iar unde mănâncă patru mănâncă şi opt.

articolul din daily mail, aici,

un material interesant din pravda, aici,

fotografii de iarna, aici,

publicat cu voia Marelui Editor pe 17 ianuarie 2009, in evz

cu mâinile picior peste picior

Se pare că trebuie să cărăm tot timpul ceva după noi. O sacoşă de lux, o borsetă, un cristal Svarowsky de cinci kile şi nişte carne, de poftă – pentru cazul în care se dă legea trecerii la vegetarianism.

Am văzut că doamnele şi domnişoarele nu se pot ţine deoparte de poşete nici în emisiunile tv, kestie care te poate face să crezi că se fură din ce în ce mai mult şi în mass media.

IMG_20150316_100730

Lumea se chinuie rău de tot în căutarea fericirii. Dacă s-ar face un montaj cu mutrele clienţilor disperaţi ai unui hypermarket, probabil că am redescoperi farmecul vechilor colecţii din seria: Aflăm de la Miliţie.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în zona glamour, unde povara accesoriilor obligatorii, a ţinutelor care te îndeamnă să fugi într-un colţ mai ferit să te Continue reading…

înghesuie-mă şi spune-mi tu

Că aşa ne vine nouă să ne băgăm unii în alţii când vedem apă sfinţită.

Ochii văd, inima cere, e normal ridici bidonul asupra aproapelui tău. Şi să-l botezi cu plastic în cap, ca să zică merci că nu l-ai botezat cu foc.

La fiecare Bobotează reizbucneşte războiul mocnit de peste an, care nu se poate soluţiona nici la cozile de tot felul, nici în parcare. De fiecare dată, e un spectacol de circ perfect să vezi cohorte de pensionari plecând ciufuliţi şi roşii în obraji, cu tensiunea vizibil crescută, cu hainele deranjate, ca de la o mică orgie publică, mai degrabă ruşinoasă decât plină de credinţă.

Probabil că anii de practică i-au lămurit pe cunoscători că apa de la suprafaţa butoaielor albastre sinistre e mai sfinţită decât cea din afunduri, şi pentru asta merită să te transformi din bunicuţă blajină în fiară care loveşte cu petul, cum lovea Sf Gheorghe balaurul cu paloşul. Dacă te uiţi la televizor doar pe 6 ianuarie, poţi să înţelegi şi cam ce se întâmplă în rest.

Adică te prinzi rapid că ne cam place înghesuiala, tăvăleala, ne place să suflăm unii altora în ceafă şi să ne rezemăm de cel mai apropiat corp. Cu cât mai multe corpuri, cu atât mai mult confort. Asta înseamnă să trăieşti în 3D.

Toţi simt nevoia să fie cât mai aproape de acel ceva misterios pentru care se înghesuie şi care se numeşte aghiasmă, pâine, sau dorinţa de a intra înaintea tuturor celor care vor să intre la rândul lor înaintea tuturor.

Pe scările rulante stau lipiţi de tine, sfidând spaţiul liber din jur. Cozile de trei persoane arată ca o grupare în căutare de noi adepţi. Boboteaza e o stare de spirit generală. Să o numim Bobo şi să ne alintăm cu canistrele.

publicat în şapte seri, pe 8 ianuarie 2009

What’s up, Doc?

Toate schimbările pentru care nu avem curaj imediat încep de la 1 ianuarie sau de luni. Majoritatea deciziilor esenţiale se amână pentru astfel de momente.

Imediat ce ies din coma alcoolică jur să încep o viaţă cumpătată – numai bere de la ţărani şi chipsuri de casă. Jur ca atunci când va fi nevoie să lărgesc tocurile uşilor de-acasă, mă pun serios pe băut ceai de păpădie şi mă mut.

Asta e ultima ţigară pe care o fumez, pe următoarele le pufăi doar ca să-mi fac în ciudă şi să-mi demonstrez că am ales bine atunci când m-am transformat în nefumător.

Oricum, ştim toţi că lucrurile astea mai degrabă nu se întâmplă, dar ne place să ne alintăm şi să ne dăm cu parfum de rigoare germană la ocazii.

Şi nici măcar nu e vina noastră că nu reuşim să ne ţinem de cuvânt. În primul rând, că abia apucăm câteva ore din 1 ianuarie, pentru că nu începi să faci toate kestiile astea în timp ce toată lumea bea şampanie şi se dă în tiribombe. Ce faci, mă, de ce stai aşa? Băi, nu stau, mă las de fumat.

Pe urmă, până ne dă afară de la after-hours, până nimerim casa, până plantăm un copac, mai că s-a terminat şi ziua în care totul trebuie să se schimbe.

Şi cum să te apuci să nu mai faci ceva la 9 seara?!

Dacă adăugăm la asta stresul cauzat de criză şi animalele de casă bolnave de nervi de la pocnitori, e clar că nu e ok.

Am putea cel mult să ne propunem să ne luăm un Moleskine şi să nu mai cumpărăm merele în pungă, ca să învăţăm să jonglăm.

Dar tot e mult prea târziu. Aşa că mai bine o lăsăm pe luni.

ps: din 1 ianuarie 2009 scriu si in sapte seri, asa ca va doresc tot ce va doriti si lectura usoara in continuare.

asta e primul text, youpiiii!!!!