perfecţiunea e cea mai excelentă kestie


deşi e seară, sunt aspru dar sever, obosit dar extenuat, pot găsi puterea de a admira perfecţiunea impecabilă a unui citat.

cineva a reuşit să spună totul cu un singur verb şi câteva antonime

pe modelul buletinului meteo inventat de comunisti, in aceeasi propoziţie trebuie menţionate toate posibilităţile: Continue reading…

cum văd cerşetorii români anglia

un cerşetor din zona kogălniceanu primea aproximativ zilnic o ţigară de la un tip care avea biroul pe acolo.

o vreme, generosul fumător a lipsit.

când s-au revăzut, cerşetorul a zis:

 

nu te-am mai văzut pe aici.  nu mi-a mai dat nimeni o ţigară.

păi, am fost in anglia.
aa, da?  şi era lume multă?

mergi pe stilul meu. o poveste de dragoste urbană

mă plimbam pe jos şi am postat o fotografie cu un graffiti ciudat pe Instagram şi Facebook.

după două zile, am primit un mesaj şi am descoperit cum mai arată romantismul contemporan. long live social media!

mergi pe stilul meu

A…..

The story behind the letters

Am vazut ca ai postat graffiti-ul de la intersectia de la Hala Traian. A fost cadoul meu de anul acesta pentru iubitul meu… alea fiind primele cuvinte pe care i le-am spus cand ne-am cunoscut

Razvan Exarhu

foarte mishto. :)) sper ca va simteti bine in continuare

Mi-ar fi placut sa ii las un mesaj mai eco, in natura…pe care sa il vada zilnic…  dar betoane avem, cu ele operam :))) In 25 iulie aveam 2 ani de relatie. Ne-am cunoscut in 15 apr 2011.

Razvan Exarhu

Locuiti prin zona? Impreuna? Peretele e in drumul lui? Cine e artistul?  El ti-a raspuns cu alt graffitti?

A….

Te deranjeaza daca iti raspund diseara la intrebari? Il babysit pe nepotul meu de un an si ne pregatim sa mergem in parc. As vrea sa iti dau niste raspunsuri mai detaliate, mai faine, nu asa pe graba, cu un ochi la ecran si unul la asta micu’. E ok pt tine? Te grabesti?

Razvan Exarhu
Razvan Exarhu

Nu e graba.  Multumesc

A…. 

Neatza Razvan! Scuze pentru delay!!! Cum ziceam, suntem impreuna de doi ani. Doi ani frumosi, in care ne tot bucuram zi de zi ca ne-am gasit.

Cu cateva luni inainte de ziua lui ma gandeam sa ii scriu undeva, cu un spray pe un perete ca il iubesc. La scurta vreme, intr-o seara cand ne plimbam cu bicicletele am vazut amandoi un desen pe asfalt: o inima si un “te iubesc”. Lui i s-a parut dragut si asta a fost imboldul de care cred ca aveam nevoie, o confirmare ca o sa ii placa genul asta de postari.

Urma ziua lui peste cateva saptamani si am considerat ca ar fi un prilej bun de a-i face acest cadou. Si am inceput sa ma gandesc la detalii, unde sa fie, cine sa il faca si ce sa ii scrie? Nu vroiam sa fie un mesaj banal, vroiam ceva mai profund, ceva ce numai noi doi stim. Asa ca am rascolit prin cutia mea cu amintiri frumoase si am ales primele cuvinte pe care i le-am spus cand ne-am cunoscut si care mai sunt valabile si azi:  mergi pe stilul meu.

In privinta peretelui m-am hotarat destul de repede. Trebuia sa fie intr-o zona prin care el trece des si care sa aiba un perete maricel.  Asa ca am ales acel loc deoarece este in drumul lui de la birou spre centru.  Este o ruta pe care o face cel mai des. Deja ma gandeam la zambetul lui de fiecare data cand o sa treaca pe-acolo. (Si am anticipat bine ) Aveam mesajul, aveam locul, imi mai trebuia omul. Am dat cateva telefoane, am primit niste contacte printre care si cel al lui ORTAKU (un artist foarte misto care lucreaza doar cu sabloane). El mi l-a recomandat pe R. C., un student entuziast.

Ne-am intalnit intr-o seara, a adus sprayurile cu el si s-a pus pe treaba. Eu trebuia sa tin de sase si sa mai dau indicatii. Treaba cu indicatiile a fost foarte simpla, in schimb cea cu statu’ de sase…

Peretele era langa o institutie publica dotata cu portar (jandarm) care iesea o data la 3-4 minute, deci trebuia sa fiu cu un ochi pe ceas si unul pe strada. Au trecut patru echipaje de politie in cele 20 de minute cat a durat the making of. Am fost nevoiti sa spargem gasca de mai multe ori si am primit si niste remarci de la trecatori: unele pro, altele contra.

A fost o experienta faina pe care as mai repeta-o.  O doza sanatoasa de adrenalina. El nu mi-a raspuns cu un graffiti ci cu: “hei, hai, trezeste-te (era 2 noaptea) ca plecam undeva”. La 5 aveam avion spre Paris.

Daca mai ai intrebari…

Razvan Exarhu

:))

 Multumesc. Foarte frumos. Sa fiti fericiti

Un om l-a călcat o Pobedă

Aşa suna prima propoziţie şi singura din compunerea unui copil de clasa a treia. Tema lucrării era: o întâmplare mai deosebită din viaţa mea. 

Am aflat de asta de la un fost coleg al autorului acestei formulări briliante.

Vorbeam cu fostul meu profesor, actual prieten, despre discreţia cu care sunt pomenite automobilele Pobeda în literatura română. el şi-a amintit că în Nostalgia lui Cărtărescu apare o Pobedă şi apoi a fost lovit de revelaţia acestei sintetizări a condiţiei umane în aproape cinci cuvinte.

Un om l-a călcat o Pobedă.

minnie mouse + dracula = love

La Bran, sfânta sărbătoare de Halloween a căzut în weekend, adică la două zile după calendar.

Cam ca revoluţia socialistă din octombrie, sărbătorită în noiembrie. Dar, după cum se spune în popor, nici nu ştii cum trece timpul când te distrezi.

Am plecat vineri seara într-un road trip cu Chevrolet Trax, pe urmele Halloween-ului românesc.

La plecarea din paradisul unde am locuit, către Bran, m-am întâlnit cu un pui de dac, un om cu un topor pe umăr. Am luat-o ca pe un semn bun, că o să am un Halloween cumsecade, l-am fotografiat şi l-am întrebat cine e, de unde vine şi încotro se întreaptă. Mi-a zis, cu înţelepciunea specifică oamenilor de la munte, că vine de la un om şi se duce la altul.

Nu am pus la inimă şi am coborât spre civilizaţie, cum ar veni. În general, cam ştii la ce te poţi aştepta când intri în Bran. The usual bullshit cu bampiri şi restul atmosferei de artizanat kitsch, în care se vizitatorii se integrează cu mult entuziasm. La ortodocşi, sâmbăta de 2 noiembrie a fost o zi a pomenirii morţilor. Poate din cauza asta, fetele purtau pe cap fie urechile, fie fundiţa (luminoasă, cu beculeţe) a lui Minnie Mouse. Coarnele de drac are so last year.

Turiştii arătau ca un fel de pelerini, veniţi să se închine naiv la altarul ororii şi al bunei dispoziţii. În aer,  în loc de tămâie, mirosea apăsător a brânză şi afumătură.

Se simţea o fervoare a pregătirilor pentru petrecerea de noapte de la castel, unde se promitea prezenţa Contelui, în persoană. Lumea cumpăra cam aceleaşi accesorii de recuzită horror made in china. Cea mai cool chestie în materie de originalitate pare să fie să araţi exact la fel ca toţi ceilalţi. În bazar, deasupra unui stand-up pt complexul de dixtracţii numit Castelul Groazei, era adăugată o mică reclamă la Gerovital. Frumuseţe de groază.

Castelul a pierdut demult orice legătură cu spiritul Reginei Maria, dar asta nu deranjează pe nimeni.

Lăsat aşa, nu ar fi avut niciun haz, pentru că toate fetele ştiu că sunt nişte prinţese, atunci când merg agale lângă prinţul lor, cu sabie luminoasă, gen laser, în mână. O regină în plus sau în minus nu rezolvă nevoia de colţi de vampir a populaţiei. Cam jumătate din turiştii veniţi la această sărbătoare a Branului erau străini, arătau şi se comportau exact ca autohtonii în trening.

Fiecare terasă avea o masă ocupată de trei fantome, care aveau în faţă halbe cu un lichid roşu. Ospătăriţele arătau şi mai horror pictate pe faţă. Copiii erau în fierbere şi îşi rugau mamele să îi facă negri la ochi. Un nene venit cu brânză avea în galantar o cutie pe care scria: şorici pârlit ca la soacră-mea. La doi metri mai încolo, o fantomă zâmbea de lângă un balot de paie cu dovleac tradiţional.

În tot acest timp, nişte oameni alergau la maratonul Plaiul Foii, într-un peisaj hipnotizant.

Iar pe mine destinul urma să mă aducă în faţa unei dileme cruciale: mânăncă măgarii banane sau nu?!

(va urma)

Partea a doua

Am făcut o pauză de oroare şi am plecat la o plimbare spre Plaiul Foii, cu gândul de a reveni pentru petrecerea cu Iele şi Contele Dracula, anunţată pe un afiş cu grafică de anii 80, la intrarea în castel.

Am traversat Zărneşti, unde localnicii aclamau cu talăngi participanţii la un maraton local. La finiş îi aplauda atletul Toma Coconea, in person. Am intrat pe un drum cu piatră şi praf. Soarele era undeva în spatele crestei Pietrei Craiului. Din munte şerpuia o cărare şi pe ea coborau alergătorii. Arareori am văzut un acompaniament atât de maiestuos al naturii pentru un efort al omului.

Am mai văzut o moară de apă de la 1800 şi pietre de măcinat aduse din Franţa. Un viaduct părăsit şi multe alte forme de a evita elegant ceea ce se întâmpla în Bran. Staţiunea era deja plină de fete cu urechi de şoricel şi fundiţe luminoase.

La intrarea în castel era coadă de zombies wannabe care vorbeau prostii. Iadul poate însemna uneori să fii izolat undeva împreună cu nişte tipi care se simt deosebiţi şi haioşi pentru că au o pelerină roşu şi negru din poliester.

În restaurantul de deasupra cinematografului local (5D) se proiecta Cats, musicalul acela simpatic, spre disperarea mută a celor veniţi să sărbătorească romantic, cu o pizza, noaptea de Halloween. Era o atmosferă greu de priceput, din care puteai doar să bănuieşti că toată lumea e de acord să respecte, orice-ar fi, programul de distracţie. Pe principiul, am plătit, mâncăm.

Din corturile din parc, se auzea o muzică tristă, de discotecă părăsită. Probabil făcea warm-up un văr de la ţară al Contelui. În curtea interioară a castelului se adunau valuri de personaje mascate cum s-a putut şi se făceau multe poze cu blitzul.

În general, participanţii urlau ca să le transmită celorlalţi că se distrează de zile mari la adăpostul ilustraţiei muzicale de film horror de anii 50, asigurată de un băiat cu laptop şi pelerină de vampir local.

Pe la 10, cozile la care stăteau băieţi cu urechi de iepuraş şi colţi de vampir se evaporaseră. Am fost salvat rapid de telefonul care s-a descărcat înainte de a face alte fotografii ale unei sărbători apreciate în special de cei care cred că un sejur poate avea două zile.

Partea tristă era că multă lume se pregătise cu eforturi pentru această noapte mare. Probabil că era vorba despre speranţa că iubirea adevărată nu are cum să nu îşi arate colţii dacă tot ai ales cizme cu animal print şi voaletă neagră. Cam asta a fost cu oroarea anunţată pentru acest weekend la Bran.

 

În drumul spre programul de odihnă şi tratament, mi-am adus aminte de cei trei măgari, doi adulţi şi un pui, care priveau către maşini de după un ţarc de lemn, lângă drumul spre Plaiul Foii.

Aveam doar banane în maşină şi i-am întrebat pe cei care îi hrăniseră înainte şi dădeau să demareze, dacă e ok să încerc. Ei au râs şi m-au liniştit: tocmai ce le mâncaseră nişte pateuri cu brânză uitate prin portbagaj. Mi-am adus aminte de un amic care hrănea vrăbiuţe cu firimituri de carne dintr-un sandviş şi am înţeles din nou că impossible is nothing.

Am făcut testul şi au molfăit bananele cu coajă cu tot.

De Halloween, chiar şi măgarii se trag din maimuţă.

 

P.S. Am călătorit foarte bine şi rapid, pe alocuri, cu un Chevrolet Trax, 1,4 benzină, tracţiune faţă, consum mediu pe durata celor 3 zile: 7.2 l. A fost bine pe serpentine, poate şi pentru că am ascultat pe repeat Moby – Perfect life, ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.  🙂 http://www.youtube.com/watch?v=t3ZDqe5j4q8

sorici parlit