am impresia ca mi se pare

Pe vremea lui Ceausescu, la o terasa mai pricopsita din Costinesti, niste prieteni de-ai mei i-au cerut bere chelnerului.

Asta zice: nu e bere. Ei, hai, tovarase, ca ne intelegem, zambeau ei facand cu ochiul. El se tinea tare in continuare, poate doriti un quick cola, ei tot incercau sa-i sugereze un bacsis apetisant, pana cand omul face o criza.

Si tipa necontrolat: Tovarasi, dar nu stiti care e situatia din tara?! Se lasa o liniste teribila peste toata terasa, toate capetele se intorc in speranta raspunsului la intrebare, pe care de altfel toti il banuiau, dar isi doreau sa-l auda pronuntat de altcineva.

Si, atunci, o voce blanda de la masa continua dialogul. Pai, care e situatia din tara? Chelnerul, dupa ce isi plimba privirea semet si smecher peste tot auditoriul, raspunde calm: nu e bere.

Dupa atatea zile de campanie, declaratii, luari de pozitie, dezvaluiri, interpretari, solidarizari, analize si discutii rafinate, concluzia e cam aceeasi. Situatia din tara e ca nu se mai poate, domnule, asa. Parca s-a semnat un juramant: jur sa vorbesc mult, subiectiv, inexact si fara rost despre adevar si numai despre adevar, chiar daca nu pot sa va spun exact care e asta.

Am remarcat dezamagirea generala fata de clasa politica, sentimentul sfasietor ca ceva trebuie sa se schimbe, dracului, pentru ca invitatii de la talk-show tot remarca diverse chestii. Mai apare cate unul din cand in cand, care ne atrage atentia dojenitor ca oina e un sport national.

Datul cu parerea vine insa mult mai tare si mult mai sigur din urma. A innebunit si lupul, a turbat jurnalistul, a dat in clocot bloggerul si toate luarile de cuvant au aceeasi intensitate, indiferent de partea cui combat. Patetismul desantat merge brat la brat cu profunzimea inepta si supozitia sigura, zambind frumos impreuna in timp ce asistenta aplauda cat poate sau cat o duce capul.

Excesiva expunere a mesajelor lesinate ale politicienilor a fost curajos dublata de inflatia de comentatori si analisti care vin la televizor asa cum beau o cafea de dimineata, adica vrand-nevrand. Oricum, faptele sunt consumate deja, iar reflexul de a aparea undeva, oriunde, devine aproape un specific national, indiferent ca e vorba de cei care fac ceva sau de cei care interpreteaza.

E amuzant insa spectacolul celor care folosesc aceste momente de excitatie generala pentru a-si face o intrare onorabila in arena, profitand de nevoia continua de gladiatori si fiare salbatice. Orice gura e bine-venita, numai sa umple spatiul de emisie si creierul sufocat de informatie al spectatorului cu nevoia de a se infrupta si mai tare din parerile altora.

De aici si campaniile astea atat de subtile despre infinitele nuante ale luptei dintre nu si da, ne dati ori nu ne dati. Si tot aici apare si obositorul ecou al tuturor celor care au inceput sa creada ca, daca tot exista stiinta si tehnica, pot sa si aiba ceva de spus. Draga, dar ce ne facem cu atata indignare, ce ne facem cu atata responsabilizare, ce ne facem cu nevoia asta de revolutie, soro?!

Si mai e si problema cu stanga, mai e si problema cu dreapta, sunt atatia oameni care trebuie sa fie vizibili si bagati in seama cand cumpara cartofi, incat, zau, mi se face un dor teribil de marele Radu Vasile si neuitatul sau panseu, pe care il reiau oricand cu mare placere, mai ales in aceste momente cruciale pentru tara si popor: eu nu sunt de acord cu ce spuneti, dar daca insistati, inclin spre parerea dumneavoastra.

Poate ca aceasta vorba mare ar fi trebui sa fie lozinca acestor 30 de zile complet aiuritoare in care cine a avut ochi si urechi a putut sa se convinga de faptul ca dimensiunile lucrurilor sunt de 10.000 de ori mai mari sau mai mici decat par a fi.

Iar cum combatantii incep sa semene tot mai atare unii cu altii, ca sa nu mai vorbim despre publicul care abia asteapta sa invete acest cumplit mestesug de tampenie, nu cred ca mai e cazul sa aducem vorba de masura, de echidistanta, de ratiune, de bun-simt si de puterea de a lua decizii fara a intra sub efectul acestui filtru de rastalmacire si deturnare a realitatii pe care l-as sintetiza intr-o expresie inventata de un tolomac pretios: am impresia ca mi se pare.

Si sunt sigur ca, dupa ce natiunea de analisti va reveni la vatra, vom putea degusta cu mai mare bucurie stirile de weekend din care aflam ce au mai pus romanii pe gratare. Ce sa puna?! Ceva foaaarte taare, frate!

publicata pe 19 mai in evenimentul zilei

4 comments

  1. stingo   •     Author

    Haha! “reflexul de a aparea undeva, oriunde, devine aproape un specific national”

    M-ai făcut să râd de dimineaţă, ceea ce, în această zi în care îmi va fi ruşine că sunt român, e… foarte tare, frate.

  2. cristip   •     Author

    “Foaaarte taare, frate!”
    Nu am participat la acest spectacol, nici macar ca spectator. O imagine prinsa cu coada ochiului pe un canal de stiti m-a socat insa.
    Era un miting cu steaguri rosii si pancarde rosii cu PSD, ceva ce acum vreo 20 de ani era un lucru atat comun.
    Si apoi l-am vazut ieri pe Iliescu in spatele lui Geoana cu privirea pierduta, ca o umbra a trecutului…

  3. zvoner   •     Author

    Apropo de panseurile poetului Vasile si de adevarurile absolute care nu “se ezista” decat daca le rostesc cu emfaza politrucienii nostri, ieri musiu Boc a scos ceva aproape la fel de genial.

    Turcescu: Va veni Presedintele in Piata Universitatii?
    Boc: Sunt absolut convins… ca e posibil sa vina!

  4. Turambar   •     Author

    Cu sigurantza probabil 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *