Banii, roboții și Luduș

Omer Tetik e CEO Banca Transilvania. E turc, născut în Germania, și vorbește foarte bine românește. A venit demult în România, e căsătorit cu o româncă, are doi copii și unul pe cale să se nască și ascultă rock. Are și cetățenie română și mi-a spus că a învățat istorie, geografie și că știe să cânte și Deșteaptă-te române. E un om cald, carismatic și foarte convingător atunci când îți arată cum băncile, acest bau-bau general, pot fi umanizate. Părerea mea e că lucrurile bune se nasc atunci când oamenii izbutesc să stea de vorbă, folosind curiozitatea și cultivând empatia. Nu mă pricep la cum merg băncile, dar îmi place să cercetez o viziune sollidă și diferită de a mea. Probabil pentru că încă mai cred că tot oamenii pot schimba lumea și nu roboții. Am stat de vorbă o oră la Cluj, nu l-am întrebat nimic despre sabia lui Ștefan cel Mare și uite ce a reieșit.

Haine de mers la nuntă si bancă
In orașele mici și la țară, oamenii au haine de nuntă, sărbatoare si de mers la bancă. Ce faci? Am fost la bancă? De ce? S-a întâmplat ceva?
Rostul nostru e să fim aproape de oameni, bancherul e cineva cu care te sfătuiești. Casierele americane de acum 50 de ani erau numite de clienți tellers, răspundeau la intrebări, lămureau dileme.
Vrem să facem parte din viața consumatorului, fără să fim omniprezenți. Să ajungem la clienți oriunde și oricând doresc ei și nu când dorim noi. În România s-au petrecut in 25 de ani schimbări care in Occident au durat 200 de ani.

Eu cred că e nevoie ca bancherul să fie perceput ca un partener, cineva cu care faci handshake intr-un moment important. Asta e viziunea mea despre ce facem aici. Clientul contează. Indicatorii de performanță sunt un rezultat, o consecință, nu o țintă. Sectorul financiar e o denumire. După mine, băncile activează in sectorul servicii. Iar faptul că marile grupuri bancare au devenit corporații e un semn îngrijorător.

Vin roboții?
Apare o frică si o părere de rău că lumea se digitalizează si că interfața umană dispare. Dar dispar lucrurile care nu au valoare umană adaugată, rutina, robotizarea oamenilor. Apare eficientizarea iar cei care scanau munți de documente sunt mai fericiți. Cu aceeași rețea si același număr de oameni lucrăm pentru un număr dublu de clienți, față de acum 4 ani. Și nu cred că roboții vor putea discuta prea curând un credit cu un client din Luduș.

Românii sunt prea autocritici. 

Sunt incă suspicioși. Lipsa de incredere e normală in țările emergente. Banca e un device, un instrument. Trebuie să înveți să lucrezi cu el. Și băncile și oamenii se schimbă. Românii au nevoie de mai mult spirit antreprenorial, de mai mult optimism și încredere. Sunt prea duri cu ei și cu țara lor. Am cunoscut 23 de miniștri de finanțe, de când lucrez în România. E nevoie de viziune comună și de continuitate.

 

Băncile nu sunt fast-food
Viteza de circulație a banilor a crescut de 100 de ori în 10 ani. Dar focusul pe viteză poate fi periculos. Băncile nu sunt fast-food. Pot fi casual dining. Dar mereu e nevoie de timp de gândire. Tehnologia pare să fi devenit un scop în sine iar schimbarea este agresivă. Clienții sunt nemulțumiți, percep asta ca pe o instabilitate. Iar viteza aduce foarte multe task-uri făcute automat și foarte multe rupturi în fluență, în înțelegerea întregului. Oamenii vechi din bănci puteau înțelege și descrie toate procedurile. Următoarele generații nu vor mai putea face asta. Inovațiile tehnice au fost concentrate pe tăieri de costuri. Acum e timpul să se revină la customer- care.

Banii vor dispărea și e normal.
Copiii de acum sunt ultima generație care va mai ști ce înseamnă un bancomat sau un card. Am acasă un Telex, un aparat foarte ciudat. La fel de ciudat sună că probabil în 50 de ani nu vor mai exista banii. Deja există POS-uri personale, se leagă la telefon și pot încasa bacșișul în cârciumi, de exemplu. Tip jar e un POS în formă de borcan, în care lași cu cardul sume predefinite. Cash-ul e un cost. Înseamnă mulți oameni care muncesc doar pentru alimentarea, funcționalitatea, și securitatea ATM-urilor. Va fi mai simplu, deși nimeni nu știe bine cum va arăta asta.

 

Un CEO judecă lumea și după pungi
Când merg la Mall, mă uit să văd câți oameni ies cu pungi. Sentiment index, se numește. Arată dacă oamenii au încredere în viitor și cumpără. Dacă sunt prea multe pungi, e un semnal de inconștiență și poate de criză în viitorul apropiat. Dar ne pregătim de un bubble. Nu putem avea creștere doar din consum. Pe de altă parte, orice criză e o lecție și asta se întâmplă ciclic, e un semn de purificare a sistemului. Din păcate, dacă nu ne îmbolnăvim uneori, nu înțelegem că trebuie să avem grijă de sănătate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *