Bate copilul cat e cald

in Blog, 13.10.2007

Pe mine nu m-au batut parintii cand eram mic.
De aceea mi se pare ca asa ar trebui sa arate totul. Dar cunosc adulti traumatizati de violentele din copilarie si vad deseori pe strada parinti scosi din minti, care-si paruie copiii cu sete.

Nu stiu de ce, lucrurile astea mi s-au parut intotdeauna exceptii, chiar daca luciditatea te obliga sa accepti ca realitatea sta cu totul altfel. Si, intr-o vreme, media parea ca aduna gunoi numai din zona violentelor fata de adulti. A fost o vreme cand citeam in ziare sau auzeam la televizor povesti violente cu batrani.

Apoi au inceput colectarile de delicatese din lumea interlopa si totul s-a democratizat in cele din urma. De la o vreme insa, citesc mai des despre copii batuti, chinuiti, abuzati. Violenta asupra copiilor pare ultima descoperire a omenirii anului 2007, obsedata sa supravegheze si sa pedepseasca.

Oroarea ramane aceeasi, fie ca e vorba despre taberele de reeducare din SUA pentru minori cu probleme, torturati de cei care vor sa scoata oameni din ei, fie ca parcurg stirile zilnice despre copiii chinuiti de aici. Logic vorbind, e natural ca un urangutan adult sa le dea puilor pumni in cap. E firesc sa citesc ca o firma de securitate australiana isi cere scuze pentru un mic incident, in care doua femei au fost impuscate din greseala.

Daca doua femei sunt impuscate de niste malaci care si-au petrecut copilaria impuscand dusmani pe computer si asta se numeste incident, atunci nu e o mare mirare nici pustiul de 14 ani, inarmat cu mitraliera si grenade, care planuia sa atace un liceu, nici pustiul care a angajat ucigasi pentru parintii lui.

Tot incidente s-ar numi si astea, la fel ca si toate celelalte grozavenii de care aflam, printre altele. Ceea ce este cu adevarat inspaimantator este acest urias mecanism al ipocriziei, care-i face pe majoritatea urangutanilor care-si chinuiesc copiii sa clatine din cap cand aud stirea infioratoare si sa-l altoiasca si mai cu entuziasm cand ala micu stramba din nas cand e trimis dupa tigari si bautura. Cineva trebuie sa plateasca pentru toate frustrarile adultului.

Si daca nu e femeia la indemana, daca nu e niciun animal prin preajma, daca nu e nimic de spart sau de rupt, daca niciun urlet nu mai provoaca satisfactie, e simplu sa apelezi la copil. Si nu trebuie sa fii barbat pentru asta, poti fi si femeie, pentru ca si ele sunt oameni, deci chinuiesc alti oameni. Ziarele sunt pline de statistici ale tulburarilor psihice aflate in crestere, de cercetari legate de urmarile sinistre ale violentei in copilarie, de toate traumele care ne inconjoara si definesc lumea in care ni se pare normal sa traim.

Si daca ea seamana cu Afganistanul, si daca masura civilizatiei sale se numeste tuica sau caltabos, fara legatura cu legile statului sau ale omeniei, atunci discutia va continua atunci cand aceste forme de represiune spontana vor fi la fel de blamate ca fascismul sau chiar, cu putin noroc, comunismul.

Ma gandesc insa ca sunt printre putinii care cred ca nu e chiar inteligent sa publici in ziar fotografii cu animale jupuite, fara a pomeni de cadavrele care hranesc spiritual natiunea de telespectatori, setosi de dreptate, sange si echitate. De-asta nici nu cred ca avalansa asta de povesti horror cu copii va iesi curand din filmul tabloid in care omenirea se incrunta, injura, canta si danseaza.

E uman sa fii complet dezumanizat si sa nu mai simti altceva decat nevoia de a sari la bataie, fara teama ca s-ar putea sa fii contrazis de vreo lege. Si in felul asta, nevoia de luptatori de strada va fi mereu acoperita – studiile spun ca agresivitatea este o consecinta fireasca a agresiunii. Suntem apti combatanti pe timp de pace si copiii sunt victime colaterale de bun simt. Ei vor duce mai departe toate viciile si ticalosiile in care sunt initiati cu maiestrie de idiotii care nu pot comunica decat cu palma, urletul si pumnul. Terorizeaza-l pe aproapele tau!

Dar astea sunt impresii si totul se vede altfel din perspectiva puterii: cuvinte, cuvinte, cuvinte. Pana intr-o zi, cand se va promulga o lege care acum este doar aplicata tacit de animalele care stau bara la bara alaturi de noi: bate-ti mama cat e tanara si copilul cat e cald.

Lasă un comentariu

  1. Ionut Garbea
    13 October 2007 la 13.10.2007 10:42

    Just aratat.
    Trist dar adevarat.

    Ma gandesc ca ar trebui ca toti cei care au avut experiente neplacute ar trebui sa iasa din imbecila stare de multumire in care se complac.
    Am un job bun (cad de cat; s-ar putea si mai bine daca nu m-ar sapa cutare) am o familie, o masina etc. Si am toate astea SI PENTRU ca tata si/sau mama m-au educat cum trebuie (a se citi batut la timp).

    Ergo, si eu TREBUIE sa-l altoiesc pe asta micu’ daca vreau sa se aleaga ceva de el, doar nu am timp sa-i explic eu acuma “de ce si cum”.

    Este incredibil de cata inconstiinta dau dovada adultii si cat de usor dau vina pe copii …
    Spectacolele zilnice cu aceasta piesa sunt halucinante.

    Parerea mea.

  2. eugens
    13 October 2007 la 13.10.2007 12:17

    da, inconstiinta e groaznica. am vazut oameni care sufereau de inconstiinta, saracii, aveau niste priviri pierdute si le tremurau mainile, m-am tras mai incolo in autobuz, mi-e sa nu fie contagioasa.

  3. lumi
    13 October 2007 la 13.10.2007 14:16

    si mai grav, daca incerc sa-mi spun ca poate nu e corect ca primeam curele pe spate cand eram mica pana se umfla pielea, matusa Virginica vine si-mi explica cu constiinta de om trait cu experiente multe la zi, ca si pe ea a batut-o tati, si tot l-a respectat pana la moarte!ce sa ne facem?!asta fiindca tati al meu e fratiorul ei mic, de care a trebuit sa aiba grija ca o mama, si de ce nu l-ar apara pana la adanci batraneti!?
    dar rufele murdare, se spala in familie, poate mai scapa cate una prin vecini si se face dreptate odata!

  4. Tibul
    13 October 2007 la 13.10.2007 14:26

    Nici pe mine nu m-au batut parintii niciodata. Unii imi spun ca se vede, eu le spun ca stiu ca se vede!

    Palme, pumni, picioare, cuvinte “potrivite”, asa cresc copiii mari (intre timp mai fac si “cinema” pentru ca sunt adulti consumatori de asa ceva).

    Violenta naste forme mai grave de violenta.

  5. cria
    13 October 2007 la 13.10.2007 17:22

    Nu, nu e normala o lume cu copii chinuiti, e bolnava lumea aia, cu fiecare gest de agresiune in fata unui copil devine e lume tot mai dezolanta.
    Multi cred ca “bataia e rupta din rai” si ca numai cu batul poti sa faci educatia copilului, mai ales a celui care dovedeste ca detine putere, inteligenta si curiozitate (sa-l disciplinam!). E foarte trist sa vezi biciul ca pe un instrument de dialog, de invatare.
    Nu mi-am batut copilul, vreodata, insa de multe ori am fost atat de nervoasa in preajma lui incat imi venea sa arunc orice, sa sparg orice, numai sa ranesc fiinta careia i-am dat viata.
    Parintii si copiii vor avea mereu conflincte de rezolvat, dar nici unul nu cred ca se poate aborda pe calea asta.
    Ce bine ar fi daca pe canalele media nu ne-ar mai agresa atata violenta… Nu cred ca vreunul din pustii inarmati ar fi ajuns sa ucida daca nu ar fi primit influenta asta puternica din mediu. Nu cred ca cineva e “natural born killer”, suntem facuti din dragoste, nu din ura.

  6. Marya
    13 October 2007 la 13.10.2007 18:05

    se spune ca bataia este rupta din rai sau unde da mama creste. eu nu am fost batuta niciodata si eu cred ca daca ii explici de la inceput intelege de vorba buna..adica asa cum il cresti il ai. de fapt ca si pe barbat cum il formezi asa il ai ….pentru ca violenta domestica e ceva urat … foarte urat.

  7. cria
    14 October 2007 la 14.10.2007 11:05

    * am postat ieri sub un impuls …impulsiv, abia astazi mi-am revizuit comentariu, vreau sa ma corectez, ca am facut unele greseli de scriere.

    “Nu mi-am batut copilul vreodata, insa de multe ori am fost atat de nervoasa in preajma lui incat imi venea sa arunc orice, sa sparg orice, numai sa ranesc fiinta careia i-am dat viata.” – am uitat un “nu” spre sfarsitul frazei (era “sa NU ranesc”), …de celelalte gafe “grafologice”, mea culpa 🙂

  8. Andreea
    14 October 2007 la 14.10.2007 12:18

    Mi-aduc aminte de o matusa care era socata ca pustiul ei de 7 ani a inceput sa tipe la ea. I-am zambit si i-am explicat de ce si am sfatuit-o cat se poate de amabil ca daca vrea ca lucrul asta sa se remedieze si sa nu degenereze pana la momentul in care pustiul o sa ii dea si o palma, sa se controleze ea pe ea insasi si sa nu mai tipe. Femeia aia nu stie sa comunice normal – doar sa strige.
    Si daca unul care a avut ocazie sa invete pe undeva cate ceva vine si iti spune de bine si stii ca l-ai mai ascultat in trecut si ti-a fost foarte bine … de ce tipi in continuare, femeie?

    Prima forma de invatare este mimetismul – imitatie, ce face adultul face si copilul … trist ca stim degeaba lucrul asta.

    Deci da, cum ai spus si tu in articol, agresivitatea se naste din agresiune.

  9. flory
    15 October 2007 la 15.10.2007 18:59

    o experienta de acest fel marcheaza pe viata… cel mai trist este ca unii chiar au experiente de viata de genul batai, suferinte fizice… in schimb ei le pastreaza pt ei… incearca sa le uite, e ca un stigmat si sincer, vrei sa scapi de el nu sa-l reactualizezi!
    nu sunt de acord cu violenta fizica… la ce foloseste? Doamne iarta-ma, da ce ne deosebeste pe noi de animale? Din pacate mai e multa vreme pana sa intelegem ca nimeni nu obliga (nu mai obliga) pe nimeni sa faca copii. De ce sa-i bati?

  10. lumi
    16 October 2007 la 16.10.2007 20:30

    cu cat incerci sa negi astfel de amintiri , cu atat ele revin mai puternic!poate si un parinte sa invete sa-si ceara iertare?!sau e impotriva firii?

  11. alexandra
    17 October 2007 la 17.10.2007 12:41

    salut razvan!
    apropos de articolul asta, trecand ieri pe strada sunt martora la urmatoarea scena: bunica, mama si un baietzel de vreo 3anisori (o dulceata, nu altceva). baietelul foarte cuminte, nu statea bolnavicios pe langa cele doua doamne, mergea putin paralel, descoperea lumea. doamnele, mult prea grabite sa ii acorde putina atentie (nu stiu ce descoperise el) o iau la santoasa. Replica mamei catre bunica “nu mai pot, nu sta locului, il las aici si acasa il si bat”… poate ca asa se face educatia. oricum, parintii sunt parinti (nu ni-i alegem, nici ei pe noi, nici noi la randul nostru copii)…

  12. lumi
    17 October 2007 la 17.10.2007 18:34

    ba copiii ai creptul sa-i faci sau nu!si sa-i educi cum stii mai bine, cat te tin resursele afective si inteligenta ,nu cu barda! parintii intr-adevar , din pacate nu ti-i alegi si daca te-au caftit zdravan, e interzis si sa-i judeci in sinea ta, in public sau in orice alt spatiu…ca sa nu strici imaginea, aia virtuala!

← Inchide