Ce-şi doresc cu adevărat bărbații

img_20161125_094601

Trăim în plină eră a confuziei. Nu mai putem şti cine a spus că bărbații sunt nişte porci: o femeie sau un bărbat?!

În al doilea rând, clişeul e atât de profund, încât putem spune azi chiar doar despre un singur bărbat că e nişte porci. Dacă suntem unguri, evident.

În al treilea rând, cearcănele bărbaților despre care spunem că sunt nişte porci pot proveni de la:

1. alcool

2. alcool şi sex

3. sarmale mâncate înainte de culcare, după ce au renunțat la alcool (şi sex)

Există acest mit legat de poftele în formă continuată, obsesive, de care par să sufere bărbații. Sufletul, vulnerabilitatea, un pahar de lapte cald şi culcărică la 22.30 sună a SF, în raport cu masculinitatea.

Şi dacă suntem, de fapt, altfel? Şi dacă suntem la fel de sensibili, obosiți, dacă avem nevoie de aceeaşi linişte, de aceeaşi ocrotire a unei pilote calde, la fel ca restul oamenilor – adică femeile?!

Continue reading…

Educația prin furt

IMG_20160704_075235-600x750

Mereu m-a nedumerit această prostie pompoasă pe care lumea o repetă cu un aer înțelept: Meseria se fură, nu se-nvață. Furtul acesta a pornit ca un soi de test de atenție şi pasiune pentru ucenic. Între timp, a ajuns un slogan al rezistenței naționale la educație şi disciplină. O mică legitimare a fentei, pe linia minciunilor necesare din viață. Lipsa este un coagulant superior tradiției. Şi cui îi arde de-nvățat, când e atâta de furat?!

Probabil că tot de aici pleacă și mitul marii școli românești de frecat menta, care iubește mult sensurile figurate și hainele cele noi ale împăratului. E interesant cât de mult respect naște printre mediocrii amatori de trucuri aducătoare de statut această anulare a sensului discipolatului. Punctul de plecare pentru transmiterea științei peste generații pare să fie tocmai inversul educației de calitate: lipsa de onestitate, generozitate, constanță, rigoare, dăruire totală. Continue reading…

Brrr, ce cald e!

IMG_20160624_085931-768x960

Când e foarte cald, e normal să te gândești la eschimoși, nu? Bine, eu mă mai gândesc şi la ardei umpluți, cu iaurt rece şi mărar, dar asta e.

Toată lumea știe greșit că eschimoșii au nu știu câte cuvinte pentru zăpadă. De parcă asta ne interesează pe noi, când ne curge apa din cap ca la Porțile de Fier.

Important e ce ar zice ei, dacă le-ar fi cald. Oare au vreo interjecție pentru prea cald?  Sau doar pentru prea frig? În fond, la ei, cald poate să însemne doar diferența dintre frig și foarte frig. Deci, logic, ar trebui să spună ceva de genul: Brrr, ce cald e!

Oricum o dai, e prea cald ca să te poți gândi la ceva mai mult de 5 secunde şi simt că îi înțeleg pe lucrătorii de la piramide, când împing cu trupul blocuri imense de aer fierbinte, grele ca piatra încinsă. Continue reading…

Cum să îţi educi frumos părinţii

IMG_20160515_232059

Când ești copil, te stresează în permanenţă adulții și bătrânii. Dar şi tu pe ei, ca să albească din timp. Ca adult, când să te apuci şi tu să trăieşti viaţa şi să îţi completezi colecţia de discuri, pac!, ai pe cap copiii și bătrânii – de care trebuie să ai la fel de multă grijă.

Când îmbătrânești şi vrei să te apuci şi tu serios de fumat şi băut, copiii fac prea mult zgomot iar adulții te freacă la icre să te comporți responsabil și să asculți de ei. But don’t rub me at the roe, anymore! Oricum o dai, nu e bine, dar măcar suntem chit. La orice vârstă, trăim la fel de intens acele momente supreme în care ne-am scoate ochii cu scobitoarea, unii altora.  And we start to carry our Saturdays. Continue reading…

Fă ce-ți place sau Fă, ce-ti place?!

IMG_20160430_112158

E importantă şi virgula în viață, dacă vrei să îți faci înțelese gândurile care te animă ele pe tine.

Dar e important şi să nu ai prejudicii, cum le spun astăzi vorbitorii de romgleză la prejudecăți.

Mi-am adus aminte de o întâmplare duioasă, care relativizează dulce-amar toate marile noastre conflicte de idei şi ne aduce aminte că, la sfârşitul zilei, suntem oameni. Suntem fragili, deci existâm.  Continue reading…

Viaţa ca o plajă

IMG_20160315_112504

În general, viaţa e ca pe autostradă. Lume grabită să ajungă undeva, încruntată în aşteptarea destinaţiei unde pândeşte nemilos destinderea. Când te relaxezi, povesteşti ce te-a supărat, ca să fii generos şi cu interlocutorul tău, care de obicei abia aşteaptă să-ţi prezinte bubele. Dai drumul la radio şi asculţi ce dă Marele Dj Surd. De obicei, radioul seamănă cu locul în care te afli, nu ai mari şanse să auzi ceva viu când lumea se scarpină în nas, şi când ascultă şi când vorbeşte. Continue reading…

VagaBonzi

cu timpul picior peste picior

Sînt numiţi nebuni, dilimandroşi, apucaţi, vagabonzi. Dacă te-apuci cu seriozitate de mers pe jos prin Bucureşti, după o aşteptare oarecum iniţiatică, îi vei vedea poate pe Cei Care Umblă. Au mai rămas doi, după observaţiile mele, exact cît să mîntuie prin mers, în două sensuri, lumea alergătoare şi neatentă la paşii vătuiţi ai timpului interior. Mai erau cîţiva, dar s-au rătăcit.

Era şi o doamnă foarte frumoasă, acoperită de o platoşă de cartoane şi cîrpe întărite de intemperii. Recita în franceză veche, în mici intersecţii, unei audienţe de cîini, toţi foarte atenţi să menţină ritmul poeziei lumilor în tactul cozilor. Continue reading…

Primul ajutor în caz de nesimţire la nivel naţional

Au trecut 4 luni de la Colectiv şi nesimţirea românească faţă de aproape merge mai departe. Acum câteva zile, o maşină a căzut în Dâmboviţa. Un om a sărit în apa rece, în timp ce patru alţi pui de daci mestecau gumă pe margine. Probabil că aşa, sau mai rău, arată şi o statistică de privit în altă parte, când cineva are nevoie de ajutor. Săptămâna trecută, pe 24 februarie, am auzit la Europa Fm următoarea ştire, din care preiau unele declaraţii.

Deputaţii au dezbătut un proiect care prevede introducerea unei noi discipline şcolare: noţiuni de prim ajutor. Cursurile ar trebui să fie obligatorii pentru elevi şi studenţi.

Facem o pauză şi ne aducem aminte cât de bine colaborează cetăţenii în trafic sau la coadă la aghiasmă. În general, se aplică principiul: Fiecare cu prim ajutorul mă-sii şi ia să ne strângem noi şi să ne uităm la victime cum mor, fără să facem nimic, că aşa a vrut Dumnezeu să se întâmple.

Ba greşesc, uneori se mai face câte ceva: li se fură portofelele şi Continue reading…

Ezitant dar indecis

IMG_20151206_131920

În mod normal, vameşii ar trebui să îi introducă pe străini în atmosfera din țară, povestindu-le bancuri şi pilde ale contemporanilor noştri.

Ca de exemplu, anecdota cu cetăteanul care i se plânge medicului că: “de la o vreme, mă simt confuz. Sau poate că nu?!” Continue reading…

Nu plecăm, nu murim!

IMG_20151108_105422

Azi se fac douâ săptămâni de când numărătoarea victimelor de la Colectiv continuă. În fiecare zi putem să ne întrebăm, din nou, cum am putea trece peste o asemenea tragedie pe timp de pace.

Dacă vom uita, dacă ne va mai păsa peste două luni, peste un an. Dacâ ne pasă tuturor. Dacă ne-am fi implicat în orice condiții. Dacă ne vom schimba, noi şi lumea noastră.  Continue reading…

Nu pot ei trage de timp cât putem noi uita

IMG_20151105_105617

A trecut o săptămână de la tragedie şi deja ne-am luat cu altele.

Primul punct al revendicărilor societății civile ar fi trebuit să fie bună-starea răniților de la #colectiv. Într-o țară normală, Ministerul Sănătății ar fi fost dator cu un raport zilnic, oficial, al evoluției lor. Ar fi centralizat toate informațiile şi ar fi girat buna direcționare a donațiilor de tot felul. Continue reading…

Decît o viaţă Cioran, mai bine o zi Van Damme?

IMG_20150815_114623

Scriu textul despre vacanţă pe telefon, întins pe canapea, cu tălpile rezemate pe o pernă înaltă. Un surogat de hamac. Cum ar spune Bond, James Bond, înainte de concediu: Mac. Hamac.

Prima condiţie a intrării în vacanţă este să fii uşor, să nu mai tîrăşti tot felul de poveri aparent necesare după tine, în speranţa că îţi vor fi de folos într-o zi. Altfel, reproduci în avans modelul pensionarilor care pun la învechit pe balcon toate lucrurile utile pe care nu le vor căuta niciodată. Continue reading…

Surorile trabantiste şi scăunelul bleo

IMG_20150710_134651

M-am oprit la o vulcanizare să fac presiunea la bicicletă. Tipul care îmi spune de obicei că m-a văzut la televizor era prins cu altceva şi pe scăunelul bleo s-a aşezat un coleg cu aceeaşi poftă de vorbă.

Era cam acelaşi bleo ca la 2 mai şi Vama veche, obținut odinioară cu vopsea furată din şantierul naval din Mangalia, pe care îmi amintesc că Continue reading…

Supa de pietre

IMG_20150719_093546Am redescoperit o poveste-parabolă care îmi place foarte tare şi se potriveşte bine în contextul general de prostie şi infantilizare endemică. Am mai citit-o de câteva ori, dar am uitat-o şi am regăsit-o acum în Cooked, de Michael Pollan.

Cică nişte drumeți ajung înainte de căderea serii într-un târg îndepărtat. Erau săraci şi tot ce aveau la ei era un tuci. Se roagă de târgoveți pentru ceva de mâncare, dar nu primesc nimic. Aşa că se aşează în piațeta centrală, fac un foc, umplu tuciul cu apă, aşează o piatră în el şi aşteaptă.  Continue reading…

Românii şi concertele

 

De fiecare dată când e câte un concert mai mare pe la noi, totul se transformă într-un oraş de provincie. Locuitorii săi plictisiți şi cam bătuți în cap de soare (şi nu numai) îți vorbesc de preocupările lor zilnice, chiar dacă lângă ei aterizează un OZN. Sau găsesc rapid o legătură între ele şi nava spațială.

Are Caragiale o schiță superbă despre o Continue reading…

Revoluția greacă în direct

11700795_10206163530559502_5737415824446294685_o

Şi cum facem cînd eşuează toate partidele “moderate” (în acelasi timp şi corupte) să gestioneze o criză economică şi scapă situația de sub control? Sărim în brațele extremiştilor, iar în cazul grecilor, cu o veche tradiție stîngistă, nu ştiu dacă în ziua de azi mai miră pe cineva ascensiunea lui Alexis Tsipras. Continue reading…

20 de milioane de oameni furioşi

IMG_20150623_080549

 

Încercaţi să număraţi de-a lungul unei zile toate întâlnirile cu oameni care înjură, îmbrâncesc sau se uită îngrozitor de urât. Faptul că unii mai şi scuipă din tot sufletul lor de ortodocşi e deja un amănunt rozaliu şi nevinovat pe lângă valurile de ură faţă de aproape pe care le emană continuu cei din jurul nostru. Ei, cam câţi indivizi cu spume la gură (pe interior sau pe exterior) vă ies la numărătoare? Continue reading…

cretinismul, între biciclism şi civism

IMG_20141022_150714

 

Am observat că în ultima vreme nu se mai gândeşte pe la noi decât pe modul Sfânta Indignare. Cu gâtul umflat, cu sentimentul că dacă suntem mai mulți, suntem şi mai deştepți, iar tâmpenia pe care o susținem devine brusc Steaua Nordului.

Pornesc observația de la faptul că noii români exigenți se comportă ca şi cum ar trăi de mii de ani în Germania, acționează Continue reading…

Cartea de la Vama Veche

IMG_20150610_084941am copilărit în Teatrul de păpuşi din Brăila şi cu greu a reuşit tatăl meu să mă convingă să nu încerc să ajung actor, ca el. aşa că era inevitabil să nu îl întâlnesc pe domnul Cristian Pepino, regizorul / autorul unor spectacole minunate în teatrul de animație. dacă sunteți pe fază, la Țăndărică se joacă din nou Adunarea păsărilor, apropo, şi e păcat să ratați aşa ceva.

săptămâna trecută Continue reading…

salata boeuf şi românii

IMG_51965280370460

 

am convingerea că, dincolo de fotbal şi victoriile simonei halep, mai e ceva important care ne uneşte. pasiunea viscerală şi vinovată pentru salată boeuf.

am adunat câteva reflecții personale asupra unui fenomen național, insuficient studiat şi chiar luat în derâdere, pe nedrept. vă rog, serviți!

nu contează ora la care mănânci salata boeuf. pare să fie cea mai bună idee la 5 dimineața, gustată cu lingura direct din castron în fața frigiderului deschis.

trebuie să Continue reading…

Înţelepciunea merge pe jos şi face pipi pe ea

IMG_20150518_101942Mi-a povestit o doamnă că a existat demult un inginer care adora mersul pe jos. Cinci zile pe săptămână parcurgea fără mari justificări bucăţica lui de Bucureşti, de pe Calea Călăraşilor până la Radio, unde lucra.

Se putea gândi că e foarte sănătos, economicos şi plăcut pentru un inginer să facă drumul ăsta dus-întors, poate şi pentru că oraşul era mult mai frumos. Continue reading…

scrisoare către Alex Pădureanu, fiul Corneliei Catanga

salut, Alex,

am citit ce ai scris pe contul tău de facebook. eşti foarte tânăr şi cred că nu ai înțeles sensul reacției mele. am să reiau pe scurt faptele şi pentru tine şi pentru cei care cred că am scris un text rasist.

ca să îți fie puțin mai clar de unde vin, ascult jazz de vreo 30 de ani, am facut timp de 7 ani emisiuni de jazz la radio, ba chiar i-am luat ultimul interviu lui Michel Petrucciani, pe care sunt sigur că îl admiri.

imaginează-ți că mama ta l-ar fi întrerupt din cântat, pe scena Ateneului Român, ducându-i flori pe pian.

not ok, nu?

dacă vrei să devii Continue reading…

de ce nu putem fi toți bogați

IMG_20150508_135729

răspunsul e simplu şi se înrudeşte cu motivul pentru care nu se construiesc doar catedrale.

în primul rând, ar dispărea, odată cu discrepanța dintre săraci şi bogați, şi deosebirea între deştepți şi inteligenți.

plus duioşia cu care puteai spune despre un aproape de-al tău că e fraier. Continue reading…

kestiile mici care ne calcă, în mare, pe nervi

IMG_20150421_090222

 

asta e, uneori, o formă de ireversibil. ai zice că ar trebui să ne irite doar aspecte globale ale planetei, să ni se umfle gâtul de la lucruri serioase și, uite la noi, în ce hal de superficiali am ajuns.

de fapt, lumea tot de la kestii din astea se ia, de la piedici, rahat pe clanță, tras scaunul când vrei să te așezi, plescăit, stat mult în baie, păr lăsat pe chiuvetă și bulșiturile noastre mici, de toate zilele, că suntem bărbați: nu spălam vasele, din demnitate. dar ducem vitejește gunoiul şi ne scărpinăm la trening pe scări.

ia uite o listă de antipatii preferate:

cuvintele: papile, răsfăț, cămară, boier, tradiții, sincer, provocare

căpșunele lăsate cu frunze în deserturi (un fel de găină cu resturi de pene, cum ar veni) Continue reading…

omul, între burp şi îndreptare

 

IMG_20150412_093042

după atâta post şi rugăciune, meritam şi noi un pic de quelque chose dans le mujdei (mougedeille). s-a întors momentul acela din an în care oamenii petrec mult timp privind în gol în fața rafturilor pline ale frigiderului deschis.

apocalipsa digestiei is back! aproape orice prezență umană este însoțită, dincolo de parfum, de acea adiere specifică de usturoi verde.

nu e om, fie el divă sau prezentator de ştiri, care să Continue reading…

cum ținea post bunicul lui Bob Marley?

IMG_20150406_131156

sau top 5 obiceiuri enervante ale semicreştinilor moderni.

1. spui tare că tu ții post, pe un ton de reproş. asta te face foarte special(ă), mai ales dacă îți dai ochii peste cap şi te uiți în jur după nemernicul care nu ține post. unghiile trebuie să fie foarte roşii, pe toată durata acestei perioade de purificare.

2. ieşi seara la un restaurant franțuzesc şi Continue reading…

corporatistul şi desfăcătorul de stridii

sigur că e impresionant şi liniştitor să citeşti că CFO-ul Google a decis să se retragă pentru a petrece mai mult timp cu familia, după 30 de ani de carieră.

IMG_20150306_112058

viața poate fi frumoasă, are şi măsură şi sens, zic probabil toți corporatiştii, suspinând cu speranță. sigur că discuția despre timp sau când vine timpul să exişti în viața ta, purtată la răsărit pe Kilimanjaro cu soția lui, e deja o scenă de film în mintea tuturor, poate chiar jucată de meryl streep şi john malkovich. Continue reading…

învaţă şi uită!

am fost invitat să vorbesc la TEDx Cluj în noiembrie 2014, pornind de la tema: Lear, Unlearn, Relearn. am ales o poveste profund personală şi, de aceea, destul de intensă emoţional, adică trecerea mea de la media la bucătărie. în ultimii 2 ani şi jumătate am lucrat aproape zi de zi ca bucătar. nu mă prea aşteptam la asta, dar acum mă bucur nespus de această experienţă.

am avut din când în când un nod în gât, pentru că mi-am asumat vulnerabilitatea şi asta nu se prea face în discursurile semi-inspiraţionale, în care suntem personali, dar cu limite.

până când am să leg într-un text toate ideile şi poveştile pe care le-am înghesuit cum am putut în cele 18 minute regulamentare, vă mulţumesc pentru atenţie şi vreau să fiu primul care vă urează Crăciun fericit!

[youtube]http://youtu.be/SCKy_0puGfY[/youtube]

cum îmblânzeşti un ospătar

trebuie să îi vorbeşti de lucrurile simple, cum frumos spunea mihaela rădulescu. să îl faci să se destindă în prezența ta.

IMG_20150216_164139

nu trebuie să te simtă arogant, dimpotrivă. e bine să îl laşi să îți banuiască fragilitatea, curiozitatea şi îndoiala chiar şi în fața celor mai clare evidențe.

intrebările inteligente nu sunt recomandate, îl fac Continue reading…

românii, frate cu străinul

 

un adolescent cu părul lung, din oltenia profundă, are un fel ciudat de a pronunța R şi pare că se chinuie să vorbească româneşte.

IMG_20150216_124846

d. trăieşte în craiova şi are un look şi maniere cu totul diferite de stilul #mâncațiaş.  deşi în afară de acest r pronunțat ca în engleză vorbeşte absolut normal şi nici nu foloseşte cuvinte din altă limbă, lumea îi răspunde în franceză, germană, engleză şi e de părere că nici figura nu sugerează un pui de geto-dac. 

Continue reading…

răspunsul la cea mai importantă întrebare

toţi iubim kestiile categorice, dar tranşante. decise, dar ferme. hotărâte, dar neezitante.

aşa a ajuns populaţia de pe teritoriul ţării noastre să folosească în anii 90 particula deci în absolut orice context. molima a apărut, probabil, din nevoia de a obţine acel sentiment de echilibru pe care numai un deci, bună ziua, deci, te iubesc, deci, poftă bună la masă îl pot oferi.

IMG_20141214_212953

suntem însetaţi de cunoaştere şi încercăm să aflăm răspunsul final la tot ce e în jur, ca să putem să mergem şi noi liniştiţi acasă. dar, vai, există premisa de a ne elibera de povara curiozităţii noastre eterne.

putem să nu mai formulăm la nesfârşit întrebarea tuturor întrebărilor: de ce. totul e să ne golim mintea şi să nu mai aşteptăm ca răspunsul să fie şi soluţia.

ieri mi-a povestit un prieten bucătar această Continue reading…

cele mai bune trei gusturi

când eram adolescent, mi-a explicat tatăl meu, oarecum în glumă, că nu poate ţine postul ortodox cum trebuie, pentru că nu poate trăi fără brânză. eram în liceu, nu prea exista brânză în ţară şi categoricul declaraţiei lui, deşi iubeam şi eu gustul ăsta, mi s-a părut uşor deplasat.

după ce am mai crescut, genele grecesco-aromâne au început să lucreze subliminal şi admit acum că tatăl meu avea dreptate, e aproape imposibil să trăieşti fără să guşti din când în când nişte brânză.

urzici si ou

de când am început să lucrez în bucătăria de la escargot, am căpătat o  Continue reading…

suedejii, gogoşul şi românii

ce țară frumoasă au românii ăştia, a exclamat un cuplu suedez, care a trăit o vreme pe la noi. ce sarmale, ce peisaje, ce obiceiuri frumoase, precum tăierea porcului în fața blocului, ce spirit, şi ce bine că au inventat dacii limba latină, pentru că toate astea poate nu ar mai fi ajuns să existe.

IMG_20150104_161055

cei doi au conceput un copil în Transilvania, după care au fost nevoiți să Continue reading…

adevărul despre grădiniţe şi fetiţe

mi-a povestit un amic această întâmplare perfectă, mult prea perfectă pentru a fi dată uitării, uite-aşa.

cum e omeneşte şi fireşte, am povestit-o pe facebook, dar şi pe twitter, şi am primit într-un comentariu al unei prietene o completare şi o încheiere, care ne demonstrează că Dumnezeu există şi se distrează uneori alături de noi. cum spunea Céline: ça a commencé comme ça. un fel de #aşaîncepe, la vremea lui.

o fetiţă de Continue reading…

the low expectations

it’s again that time of the year: The Low Expectations Season.

mult, prost şi urât, cu o căciuliță de moş crăciun, fix pe moț, aşezată şmechereşte, câş.

obsesia pentru luminițe e direct proporțională cu isteria traficului. până şi în cele mai neasfaltate sate, primarii au atârnat Continue reading…

autobuze, banane, teleorman

când mai eram director la radio guerrilla, aveam un mic capriciu: îl rugam pe cătălin gradinariu, reporterul nostru, să adauge trei întrebări fixe la fiecare sesiune de vox populi. răspunsurile erau folosite în emisiunile mele sau chiar la ştiri. aseară, un fost coleg de la radio, shark, mi-a amintit de întrebari şi mi-a spus că abia în contextul electoral a înteles, după 9 ani, cât de vizionare erau. iată-le: Continue reading…

te iubesc, dar nu pe tine (vers de manele)

nu ştiu dacă a mai rămas vreun penibil care să nu povestească cum a lovit maşina şmecheră a unei superblonde, care ieşit apoi foarte nervoasă şi a urlat:

IMG_20141031_101343

 

bă tu ştii câtă… am.. eu pentru maşina asta?!

povestitorul se jură că faza s-a petrecut în dorobanţi, în parcare la mall sau la ieşirea din gaia, etc.

există o sumă de legende pe care şi le asumă toată lumea sau care i s-au întâmplat surorii soţiei vărului meu, tatălui unei foste colege din liceu, genul ăsta de surse aparent de încredere, dar niciodată verificabile. una e tâmpenia aia cu tipul care a fost răpit de rakeţii bulgari din parcarea hotelului, unde tocmai îşi lăsase familia şi bagajele de vacanţă, şi abandonat câteva zile mai târziu pe marginea drumului, cu un rinichi lipsă.

Continue reading…

Patria descurajării

 Nu se poate, nu se face, nu se cade, nu se vrea, nu poţi, nu are rost, nu e momentul, nu o să reuşeşti.

IMG_20141105_093922

Astea sunt sfaturile pe care le primim din timp, constant, de la o mulţime de binefăcători dezinteresaţi.

Organe abilitate, instituţii de învăţământ, prieteni naivi sau înspăimântaţi, specialişti neîncercaţi vreodată de vreo viziune sau ziarişti care l-au cunoscut de mici pe baubau.

 

Studiile spun că un copil de 4 ani este infinit mai creativ decât unul de 8 ani, pentru că se află înaintea momentului în care începe să fie hrănit spiritual pe bază de NU. Imediat ce micuţul om liber se integrează în lume cu ajutorul lui mamaie şi tataie, descoperă condiţia de popândău care Continue reading…

chiuveta cu trandafiri

IMG_20150531_103950

se făcea că mă spălam pe mâini în faţa unei chiuvete pline cu gheaţă, peste care se odihneau nişte petale de trandafir roşu. eram în toaleta unui restaurant fin din centru şi la chiuveta de alături se spăla pe mâini o domnişoară care nu părea de pe la noi. dar avea aerul acela semiamabil al occidentalilor dresaţi să zâmbească fără motiv. ni s-au întâlnit privirile în oglindă şi am vrut să îi spun ceva de genul: şi mie îmi place să vin din când în când să mă spăl pe mâini aici. am stat liniştit, că zâmbetul ei nu anunţa foarte mult umor.

între chiuvete era Continue reading…

Alcoolul salvează vieţi

carutza mica

Uneori, bineînţeles.

Alteori, chiar dimpotrivă.

De fapt, povestea trebuia să se numească: Un om l-a muşcat o viperă.

Asta e o parafrază la un titlu genial de compunere de şcoală primară, scrisă de codaşul clasei în care studia fostul meu profesor, actualul meu prieten, scriitorul şi traducătorul Florin Bican.

Compunerea avea tema: o întâmplare mai deosebită din viaţa mea şi, în cazul autorului taciturn şi minimalist, s-a redus la acest titlu monumental:  Un om l-a călcat o Pobedă. A luat nota 4, stai jos. Continue reading…

află aici care sunt cele două pericole cu care luptă omenirea

IMG_20140718_085120dar mai întâi, am să îmi exprim din nou nedumerirea faţă de o nedreptate flagrantă, inspirat de această fotografie hedonistă.

pot să înţeleg expresia: mănânci ca un porc. dar asta cu dormi ca un porc, mi se pare deja abuz. adică şi urşii mănâncă foarte mult. cumva porcii hibernează? nu. şi totuşi nimeni nu spune: dormi ca un urs.

şi de ce atâtea reproşuri şi suspiciuni. ce e rău în a dormi ca în Continue reading…

parkour şi un skateboarder licurici

Dacă te întrebi cum se obţine graţia, un japonez a găsit de mult soluţia: Învaţă şi uită! Dacă simţi că viaţa e o colecţie de trasee fixe, dacă eşti convins că spiritul nu cadrează pe role ori în pantaloni cu turul jos, eşti tataie.

IMG_20140331_193342

Crezi că era mai bine pe vremea romanilor, a hippioţilor sau în perioada interbelică? – go to Căciulata.

Probabil că nu ţi-a explicat nimeni că specia are geniu. Când oamenii au probleme, găseşte ea o Continue reading…

ceapă verde şi libertate

evadarea tacuta 

 

 

 

 

 

 

 

 

De fiecare dată când văd un fir de ceapă verde mă gândesc la libertate. Asta a început după ce am descoperit o carte esenţială pentru toţi cei care ştiu sau simt că nu zidurile sunt cele care ne închid. E vorba despre Evadarea Tăcută, scrisă de Lena Constante, o femeie incredibilă, una din acele fiinţe care te fac să înţelegi ce înseamnă să fii cu adevărat viu în fiecare clipă a vieţii tale.

Un om care a descoperit calea de supravieţuire şi de eliberare la capătul a 3000 de zile petrecute în deplină izolare în închisorile comuniste. Să petreci acest timp imens fără să vorbeşti, fără să scrii, fără să simţi vreo clipă că mai păstrezi contactul cu ceea ce defineşte umanitatea, să suporţi tortura, nesomnul, frigul, foamea, să începi să descoperi cu groază, cu oroare, limitele degradării fizice şi puterea demnităţii dublată de cea a imaginaţiei, este suma Continue reading…

the song remains the same?

IMG_20140612_023653

 

mi-a povestit un prieten din lumea restaurantelor că avea un sous-chef, pe care l-a remarcat atunci când a venit să anunţe că vrea să plece. era foarte la locul lui, îşi vedea de treabă, de asta nici nu interacţionaseră cine ştie ce. doar că de ceva timp, bucătăria era condusă de un francez mai apucat şi atmosfera se schimbase.

aşa că amicul meu l-a întrebat dacă e vorba de bani, dacă vrea o mărire de salariu, o schimbare de program. era un om care muncea în credinţă, cum se spune, şi îi părea rău să îl piardă. bucătarul a refuzat şi a spus că Continue reading…

X1, BMW X1

am găsit un text din vremea în care scriam în Top Gear.

e despre o maşină care mi-a plăcut foarte tare.

enjoy:

Generation X1

Tati, tati, ce vine după generaţia Z? Se poate trece cu un zâmbet şi un şut în fund peste întrebarea asta. Cui îi mai pasă ce urmează după ultima posibilitate pe care ne-o imaginăm? Avem deja conceptul de crossover în sânge şi nici combinaţia dintre un tir şi Isetta nu ne-ar mai surprinde la fel ca acum câţiva ani.

Or fi descoperit ăştia prin laboratoare că lumea vrea în continuare Continue reading…

Sănătatea e sănătoasă!

 

Sănătatea e vitală. Aşa susţine un slogan la nişte cosmeticale pentru femei feminine cu pieliţele de pe faţă fine, dar noi nu punem la inimă, pentru că ştim că sănătatea este şi deosebit de mortală în sine.

Atâţia oameni mor pe capetele lor, deşi fuseseră extrem de sănătoşi până la decesul care s-a abătut şi se va abate cu atâta vitalitate. Sănătate şi tot ce vă doriţi, alături de împlinirea tuturor Continue reading…

se ard micii, mamaie!

IMG_20150606_092112

 

aceasta e povestea primei iniţiative de grătar cu mici din vama veche, în primii ani de libertate de după 1989.

plaja era imensă, pustie (puteai să faci dragoste), şi începea direct din grădinile ultimului rând de case.

toată lumea stătea în gazdă la ţărani, în camere cu carpete.

din motive de igienă, toaletele nu se ţineau în casă în acele vremuri.

multe petreceri cu turişti îmbrăcaţi în hainele ţăranilor au văzut fotografiile bunicilor decedaţi, care vegheau de pe pereţii văruiţi cu model palmier auriu, deasupra paturilor cu arcuri rupte.

dar să mutăm brusc acţiunea pe plajă, printr-un lung traveling aerian. camera se opreşte pe mustaţa rară a unei bătrâne, Continue reading…

de ce își fac românii cruce în autobuz?

IMG_20150416_092657

a descoperit asta un australian, exilat o vreme în bucurești.

mergea dinspre moșilor spre universitate și, brusc, toți creștinii din autobuz au început să bage cruci din alea cu amplitudine mică, cele care se folosesc în trafic, atât de către civili, cât și de taximetriști.

statistic vorbind, trei cruci mici, rapide, fac cât una normală, făcută temeinic, adică respectând linia frunte – punctul de sub buric. sau așa cred eu.

Continue reading…

cum văd cerşetorii români anglia

un cerşetor din zona kogălniceanu primea aproximativ zilnic o ţigară de la un tip care avea biroul pe acolo.

o vreme, generosul fumător a lipsit.

când s-au revăzut, cerşetorul a zis:

 

nu te-am mai văzut pe aici.  nu mi-a mai dat nimeni o ţigară.

păi, am fost in anglia.
aa, da?  şi era lume multă?

mergi pe stilul meu. o poveste de dragoste urbană

mă plimbam pe jos şi am postat o fotografie cu un graffiti ciudat pe Instagram şi Facebook.

după două zile, am primit un mesaj şi am descoperit cum mai arată romantismul contemporan. long live social media!

mergi pe stilul meu

A…..

The story behind the letters

Am vazut ca ai postat graffiti-ul de la intersectia de la Hala Traian. A fost cadoul meu de anul acesta pentru iubitul meu… alea fiind primele cuvinte pe care i le-am spus cand ne-am cunoscut

Razvan Exarhu

foarte mishto. :)) sper ca va simteti bine in continuare

Mi-ar fi placut sa ii las un mesaj mai eco, in natura…pe care sa il vada zilnic…  dar betoane avem, cu ele operam :))) In 25 iulie aveam 2 ani de relatie. Ne-am cunoscut in 15 apr 2011.

Razvan Exarhu

Locuiti prin zona? Impreuna? Peretele e in drumul lui? Cine e artistul?  El ti-a raspuns cu alt graffitti?

A….

Te deranjeaza daca iti raspund diseara la intrebari? Il babysit pe nepotul meu de un an si ne pregatim sa mergem in parc. As vrea sa iti dau niste raspunsuri mai detaliate, mai faine, nu asa pe graba, cu un ochi la ecran si unul la asta micu’. E ok pt tine? Te grabesti?

Razvan Exarhu
Razvan Exarhu

Nu e graba.  Multumesc

A…. 

Neatza Razvan! Scuze pentru delay!!! Cum ziceam, suntem impreuna de doi ani. Doi ani frumosi, in care ne tot bucuram zi de zi ca ne-am gasit.

Cu cateva luni inainte de ziua lui ma gandeam sa ii scriu undeva, cu un spray pe un perete ca il iubesc. La scurta vreme, intr-o seara cand ne plimbam cu bicicletele am vazut amandoi un desen pe asfalt: o inima si un “te iubesc”. Lui i s-a parut dragut si asta a fost imboldul de care cred ca aveam nevoie, o confirmare ca o sa ii placa genul asta de postari.

Urma ziua lui peste cateva saptamani si am considerat ca ar fi un prilej bun de a-i face acest cadou. Si am inceput sa ma gandesc la detalii, unde sa fie, cine sa il faca si ce sa ii scrie? Nu vroiam sa fie un mesaj banal, vroiam ceva mai profund, ceva ce numai noi doi stim. Asa ca am rascolit prin cutia mea cu amintiri frumoase si am ales primele cuvinte pe care i le-am spus cand ne-am cunoscut si care mai sunt valabile si azi:  mergi pe stilul meu.

In privinta peretelui m-am hotarat destul de repede. Trebuia sa fie intr-o zona prin care el trece des si care sa aiba un perete maricel.  Asa ca am ales acel loc deoarece este in drumul lui de la birou spre centru.  Este o ruta pe care o face cel mai des. Deja ma gandeam la zambetul lui de fiecare data cand o sa treaca pe-acolo. (Si am anticipat bine ) Aveam mesajul, aveam locul, imi mai trebuia omul. Am dat cateva telefoane, am primit niste contacte printre care si cel al lui ORTAKU (un artist foarte misto care lucreaza doar cu sabloane). El mi l-a recomandat pe R. C., un student entuziast.

Ne-am intalnit intr-o seara, a adus sprayurile cu el si s-a pus pe treaba. Eu trebuia sa tin de sase si sa mai dau indicatii. Treaba cu indicatiile a fost foarte simpla, in schimb cea cu statu’ de sase…

Peretele era langa o institutie publica dotata cu portar (jandarm) care iesea o data la 3-4 minute, deci trebuia sa fiu cu un ochi pe ceas si unul pe strada. Au trecut patru echipaje de politie in cele 20 de minute cat a durat the making of. Am fost nevoiti sa spargem gasca de mai multe ori si am primit si niste remarci de la trecatori: unele pro, altele contra.

A fost o experienta faina pe care as mai repeta-o.  O doza sanatoasa de adrenalina. El nu mi-a raspuns cu un graffiti ci cu: “hei, hai, trezeste-te (era 2 noaptea) ca plecam undeva”. La 5 aveam avion spre Paris.

Daca mai ai intrebari…

Razvan Exarhu

:))

 Multumesc. Foarte frumos. Sa fiti fericiti

surprize, tyson, ştrumfi şi eu

surprizele au început să mă preocupe de pe la 4 ani, când am descoperit că adulţii sunt prea siguri pe ei – şi enervanţi, din cauza asta. mă revăd pe plajă, pe o alee care ducea la duşuri, săpând o groapă, camuflată apoi neglijent, în care s-au afundat multe gambe proaspăt spălate şi nu numai.

recunosc, supriza nu avea decât pentru mine conotaţii benefice, pentru că la vârstele acelea era vorba despre gesturi uşor neplăcute dedicate altora. ca de exemplu, tatălui meu, căruia îi duceam uneori o bombonică. el mă săruta, mândru de băieţelul lui drăguţ şi tandru, după care mă alerga prin casa, pentru că îşi dădea seama că, din nou, ascunsesem sub învelişul dulce, unul din drajeurile cu untură de peşte pe care mă obligau ai mei să le înghit, ca să mă fac mare şi deştept.

i-am mai făcut nişte surprize şi paznicului bisericii din faţa blocului meu, dar cea mai reuşită a fost o replică a unei capcane pentru mamuţi, aşa cum a inventat-o Rahan pentru nişte indieni care vânau mamuţii gonindu-i pe toţi spre o prăpastie. ca să evite o catastrofă ecologică, Rahan a săpat o groapă mare, cam cât pentru un mamut, şi a adaugat şi nişte pari ascuţiţi. eu am folosit noroi, că era vară şi era păcat de munca noastră de săpători. am turnat apă două zile în groapă, până am fost mulţumit de stratul de noroi. am înţeles de ce am fost pedepsit în seara aceea, după urmele de glod care se opreau în faţa apartamentului nostru.

cu timpul, poate şi pentru că citeam Pif, am înţeles că surprizele pot să fie şi ceva bun, prietenos, recreativ şi solicitant pentru intelect. mai ales cand sunt făcute fără vreo intenţie, ci strict în scop ştiinţific.

am închis vreo 20 de cărăbuşi în aparatul de proiectat diafilme, mai exact în compartimentul în care se aflau becul şi lupa, deci Iadul coleopterelor. am aprins scurt, am stins, am deschis compartimentul şi am mai reuşit să prind doar un singur cărăbuş. pe restul, judecând după urletele de spaimă spontane ale mamei, i-a prins ea în următoarele două săptămâni.

atunci mi-a fost clar că surprizele sunt o muncă de echipă, conduc la interacţiune umană, şi pot asambla o relaţie frumoasă între doi cunoscuţi dar şi necunoscuţi. pun la lucru imaginaţia, răbdarea şi îţi aduc aminte că în orice copil se ascunde un copil şi mai mic.

cu excepţia motanului meu Urmuz, adică un birmanez pe care pe la 4 luni îl dresasem deja să facă aport :), nici o altă pisică nu mi s-a lipit de suflet. până la Tyson, tot un copil al străzii şi el, ca şi Urmuz.
a apărut acum doi ani în grădină, mergând legănat, ca un bătăuş ce este. doar că era deja destul de adult şi foarte cool.
după ce unii vizitatori ai grădinii au început să se plângă că Tyson le atacă prietenii cu patru lăbuţe, câinii, adică, am înţeles că şi lui îi plac surprizele.

nu ştiu ce părere are Tyson despre ştrumfi, dar având în vedere că e destul de ocupat să doarmă toată ziua în poziţii acrobatice, e suficient că a acceptat să îmbrace tricoul galben şi să se asambleze cu mine, pentru a imortaliza relaţia noastră foarte specială. ba chiar, după shooting a rămas pe gânduri şi s-a recules, înfăşurat în t-shirt.

ceea ce vă recomand şi dumneavoastră.
în caz că sunteţi localizaţi de tricourile Kinder Surprise cu Ştrumfi şi Prinţese, vă asamblaţi, vă fotografiaţi şi share-uiţi aceste momente pe Facebook, Twitter sau Instagram, cu tag-ul #surprizeasamblate.

dacă fotografia voastră e forţă nucleară, Kinder Surprise o va transforma în panou stradal.

tyson kinder

Unfriend, block şi uşi trântite pe silent mode

IMG_20140418_082408

Voi ştiţi ce înseamnă să trânteşti telefonul? Probabil 7 din 10 tineri cred că asta e atunci când dai cu iphone-ul de pâmânt.

Șoc şi groază, într-o vreme oamenii aveau plăceri mai intense decât astea digitale.

Vorbea Seinfeld despre cum smartphone-urile ne-au răpit una dintre marile plăceri ale vieţii: să trânteşti cu sete telefonul fix în furcă. Ce uşurare, ce concluzie superbă, ce demonstraţie de superioritate în faţa imbecilului căruia i-ai făcut favoarea de a te auzi. Dormeai liniştit o săptămână după o kestie din asta. Continue reading…

Samsung Camera killed the Instagram star

Mai e puţin până când rugăciunea de dinainte de masă va fi înlocuită total de un instagram pios.

Sau poate chiar au să îi dea pe hipsteri afară din restaurante, dacă sunt prinşi că nu fac poze farfuriilor. Psihologii vor avea şi mai mult de lucru la delirul de grandoare al milioanelor de creatori de poze supracolorate, care se simt fotografi în toată regula. Din fericire, acest tablou idilic ca o poza cu pisicuţe are o crăpătură prin care se vede că există viaţă şi după filtrele din Instagram. Samsung Galaxy Camera e calea simplă spre eliberarea de clişee, fără să simţi că intri descoperit pe terenul alunecos al DSLR-ului.

Gătesc destul de mult şi îmi place să le trimit fotografii martor “celor rămaşi acasă”. Am un Samsung S2 dar nu trimit decât foarte rar fotografii neprelucrate în IG. Doar din snobism :). Acum două zile am ajutat la aranjarea farfuriilor pentru un shooting. Deşi Samsung Galaxy Camera are Instagram, am lăsat-o să se comporte ca un aparat de fotografiat, fără a folosi nici opţiunile ei automate, care sunt fascinante pentru un începator. Mi-a plăcut în special modul manual, în care îţi setezi pe un obiectiv imaginar timpul de expunere şi diafragma. Dar nu m-a lasat rece nici restul opţiunilor: Stop cadru, Siluetă, Continuous Shot, Landscape, Macro, Sunset, Night Panorama, plus zoom-ul de 21x.

Să revenim la mâncare, totuşi. În imagine e o tartă raw-vegan cu mere , gătită, aşadar, fără foc.

Deasupra are feliuţe de măr deshidratate şi e înconjurată de picături de sirop de arţar si mentă proaspătă. Urăsc abuzul recent faţă de cuvântul textură, dar calitatea acestei imagini, pe lângă o salivare instantă, te face să înţelegi perfect consistenţa tuturor elementelor din farfurie.

tarta cu mere.

E doar o fotografie test, pe care am share-uit-o instant, din grădina, prin wi-fi (dar Samsung Galaxy Camera are şi conectivitate 3G şi cam tot ce e bun la Android 4.1 Jelly Bean™). Afişajul camerei are 4,8 inch si 308 pixeli pe inch, deci e foarte bine.

Chiar şi aşa, fotografia a fost savurată mai intens pe Samsung Galaxy Tab 2 7.0 WI-FI, care se afla în interiorul casei, împreună cu echipa care pregătea următoarea farfurie. Ecranul tab-ului 2 7.0 merge bine de tot la filme HD, aşa că după ce s-a deschis fotografia mea s-au auzit exclamaţii de bucurie (de la distanţă) şi am inteles ca shootingul poate merge mai departe. Spre deosebire de fotograful profesionist de lângă mine, nu am folosit blitz, doar lumină naturală, şi am adăugat un efect de sharpness.

Iar faptul că pot să înţeleg cum curge siropul de arţar, după transparenţa picăturilor, că văd nervurile frunzelor de mentă sau ghicesc cam cât de crocante sunt feliuţele de măr, mă face să mă gândesc serios să las telefonul pentru convorbiri şi social media şi să încerc această combinaţie de device-uri pereche. Partea cea mai frumoasă e că dincolo de tehnica uluitoare, camera e gândită ca un instrument social. Ştie să stocheze imaginile online, le trimite în social media, pe mail, pe chat, unde vrei tu, şi în mare poţi face cu ea tot ce faci cu un smartphone, doar că la un nivel de wow x 1000.

În concluzie, dacă nu aveţi idei senzaţionale pentru acel cadou special de Paşte, puteţi încerca asa:

Până pe 30 aprilie, oricine cumpără o Samsung Galaxy Camera și o înscrie în aplicația de Facebook a campaniei Samsung “O relație perfect conectată”, https://www.facebook.com/SamsungRomania/app_408917145866647, primește cadou un Samsung Galaxy Tab 2 7.0 WI-FI.

Cred că this could be the beginning of a very beautiful friendship.

cît lapte conţine laptele praf?

  1. din când în când, mă mai întreb retoric, pentru că răspunsul ar fi jenant, de ce se numeşte natural un produs lactat care conţine lapte praf.

păi aşa făcea iaurt ciobanul din mioriţa, stimaţi consumatori? cu lapte chinezesc la plic?

sau iaurtul nu e natural tocmai dacă nu conţine lapte praf? te pomeneşti că am înţeles greşit şi noi, dar şi vacile.

cum o fi ajuns omenirea să nu suporte, când vine vorba de lapte, fix gustul de lapte?
parcă văd că au să scoată ăştia o gamă eco de lux, pentru cunoscători şi ţărani exclusivişti: produse cu acel gust neplăcut de lapte natural.

pun pariu că măcar jumate din populaţia planetei ignoră total semnificaţia, gustul şi textura caimacului. dar şi-ar cumpăra o aplicaţie de iPad care ar simula că dă laptele în foc.

hai, că suntem isteţi ca specie, ce să zic.

 

de fapt, întrebarea corectă este:

cât lapte mai conține laptele?!

şi de ce?!  ce rost mai are?

că gustul lui este oricum, deja, un fel de greacă veche pentru vorbitorii de emoticoană.

trening pe umeraş = apocalipsa

am văzut pe drum un domn îmbrăcat în trening, aducînd de la maşină o bluză de trening pe umeraş. avea aerul că transportă un smoking.

bineînţeles, domnul era îmbrăcat într-un trening de zi. nu era un trening de seară, cum era piesa de pe umeraş, care cerea un pic de rafinament: şampanie cu gust de piersică şi adidaşi cu 12 melodii şi luminiţe.

în mod normal, nunţile şi hip-hoperii ar trebui să platească mai scump curentul, pentru că umplu lumea de salivă – fie de bucurie, fie de revoltă în faţa unui loc de muncă.

dacă la asta adăugăm şi apariţia în ziarul financiar a sintagmei preţul ouălelor, putem să ne liniştim definitiv, cel puţin pentru o vreme, cum ar spune fata de la ştiri.

Omul se trage din berbec, nu din maimuţă

Codul roşu de criză de nervi ar trebui să existe. E şi păcat de câte spume fac zilnic cetăţenii, fără ca statistica oficială, istoria, să le bage în seamă. Se pot monta în marile oraşe (pardon de expresie, dar trebuie numite cumva, altfel decât aglomerări urbane, deşi urbane nu înseamnă neapărat asta) nişte senzori de poluare fonică, suficient de sensibili cât să detecteze şi înjurăturile, nu numai claxoanele.

Trebuie contorizate şi loviturile în bord, şuturile în portiere, saliva împroşcată pe volan şi parbriz, părul smuls din Continue reading…

o bere cu spume

vine o vreme în viaţa unui bărbat, când se face ora 10-11 dimineaţa şi se confruntă cu întrebarea fundamentală: mai beau o cafea sau trec la bere?

nu ştiu voi cum sunteţi, dar eu am rămas cu o mare simpatie, din perioada mea hippy, probabil, pentru tipii care rad o bere la micul dejun. şi pentru tipele, fireşte.

într-o lume normală, aşa ar trebui să meargă treaba şi sunt convins că am vedea mai puţine mutre încruntate pe stradă. şi sigur am auzi numai clacsoane de simpatie.

mai nou am observat că lumea zice: hai să ne vedem la un suc. normal că toţi beau bere. aici ne-a adus moştenirea grea a trecutului. berea e o formă de rezistenţă. să creadă ăştia care ne ascultă telefoanele că suntem tâmpiţi şi bem numai suc de portocale cu 10 la sută fructe.

când eram micuţ, ai mei îmi dădeau bere pentru copii. vodcă pentru copii nu se găsea.

acum fac clătite cu bere. un pic de bere, restul o folosesc la altceva.

pentru că urmează să particip împreună cu alţi meseni celebri la o dezbatere ştiinţifică legată de importanţa alegerii gustului, iniţiată de Ciuc, mă gândeam să discutăm un pic între noi despre asta.

ştiţi ce bere vă place? e mai bună când urlă la televizor un comentator imbecil?
vă ajută să vă justificaţi burticica?

recunoaşteţi că puteţi bea 20 de sticle doar pentru că vă place gustul? sau o beţi ca pe un aliment? o bere, egal o sarma. nimeni nu te poate acuza că ai atacat două navete. asta înseamnă cel mult o crăticioară medie.

ce aţi consumat, stimate conducător? nijtee sarmaleee reci.

mai are vreo importanţă pentru voi gustul berii în ziua de azi, fraţi consumatori?
cheers!

BMW 740 D

Înainte să-şi schimbe Animal Planet logo-ul, avea un fel de declaraţie de atitudine care spunea: Animals are better than humans.

E greu să spui acelaşi lucru despre maşini, poate doar dacă te gândeşti la cei care le conduc fără niciun motiv întemeiat, adică fără dragoste. Ăştia ar trebui daţi jos din ele ca în GTA. Dar unele maşini sunt chiar better than human expectations. A fost prima mea întâlnire cu seria 7 şi

Continue reading…

Citroen DS3

ds3

Dacă Napoleon ar fi avut o mică divizie de DS3, sunt convins că altfel ar fi stat treaba la Waterloo. În plus, ar fi putut să testeze conceptul anti-retro avant la lettre. O formă nouă îţi poate asigura o poziţie bună în lupta contra plictiselii.

Francezii au intrat în război cu nemţii şi italienii, folosindu-se de un sex-simbol american şi de un englez, adică de Marilyn Monroe şi de John Lennon. Probabil pentru că li s-a părut imposibil sau inutil un remake după forma perfectă a lui vechiului DS, adică încă o tumbă istorică de marketing.

Probabil s-au gândit că mai bine inventează una nouă. Şi au reuşit. Aşa cum toată planeta luptă împotriva lui iPhone, forţele binelui relativ s-au coalizat în faţa apocalipsei hipsterilor, reprezentată de Mini Cooper. Deocamdată, în afară de Abarth, nimeni nu Continue reading…

Abarth 500, ti amo!

în copilărie nu ai nevoie de motive să râzi. un Abarth 500 îţi redă în maximum 30 de secunde această stare priceless.

am doi prieteni cascadori, genul relaxat şi subţirel, pasionaţi de kickboxing, sărituri în cap de oriunde, inclusiv de pe cai şamd. i-am plimbat pe rând cu Abarth 500, varianta de 135 de cai.

primul s-a dat jos şi nu şi-a schimbat zâmbetul larg timp de vreo 20 de minute. al doilea a facut mişto de kestia asta dar a trebuit să îşi ceară scuze mai târziu, pentru că a ieşit din masină în aceeaşi stare.

adică o combinaţie între cea mai simplă formă de fericire, genul pe care îl experimentezi când te bucuri de nisip şi mare – şi ceva mai complex, ca şi cum ai trăi într-un remix cinematografic, alături de brigitte bardot, louis de funès şi orice alte repere care te trimit la senzaţia de vacanţă perpetuă, într-o lume frumoasă, inocentă, sub un soare cald şi bun. în plus, nimeni nu te ceartă dacă spargi un geam cu mingea.

varianta esseesse, de 160 de cai, are un sound răguşit, ca al maşinilor de curse din anii 60, ca o voce de dizeuză măcinata de băutura, undeva într-un background fellinian.

e adevărat că se simt cei 25 de cai suplimentari, dar bucuria nu se hrăneşte numai din asta. mai sunt detaliile de design retro, funcţionalitatea si simplitatea lor, greu de regăsit la un Mini, de exemplu, şi sentimentul că nişte tipi care se pricep la maşini au construit o jucărie cu care să se distreze şi altundeva decât în sufragerie sau în parc.

există maşini a căror frumuseţe de izolează de lume, ca un glob de cristal. Abarth 500 te ajută să redescoperi frumuseţea din jurul tău, pentru că te deschide, te face mai îngăduitor şi mai atent la lucrurile mici pe care de obicei le pierzi din viteză sau în nesfârşitele nemulţumiri despre care vorbesc toţi şoferii.

e ca atunci când savurezi ceva care îţi place, încerci să amâni cât poţi ultima linguriţă. sigur că am scârţâit o vreme pe Transfăgărăşan, dar a trebuit finalmente să accept îndemnul hedonistului din mine: las-o încet, deschide geamurile, opreşte muzica, ascultă vântul şi motorul, nu te grăbi, dilată clipa.

iar actul magic se petrece: importanţa destinaţiei sau a drumului îşi recapătă firesc locul secundar, singurul lucru care contează cu adevărat rămâne călătoria.

iar cu Abarth 500, călătoria e foarte indicat să dureze oricât. Grazie!

fiat_500_abarth_ss_esseesse

ce ar trebui să ştie un bărbat

în afară de kestiile pe care le citiţi în revistele pentru femei distruse de disperare si diete?

incep o listă cu observatiile mele, nu în ordinea alfabetică a importanţei,  şi vă invit să o completaţi şi voi, indiferent de sex:

să ştie să guste un vin,

să ştie să aleagă brânză,

să facă o femeie să râdă,

să gătească bine,

sa aiba camasi impecabile fara fier de calcat,

să ducă gunoiul de mai multe ori pe zi :))

sa nu mearga pe bicicleta ca si cum ar avea parkinson

sa aleagă o bijuterie

să înoate bine

să nu folosească diminutive excesiv

….

Ia-ţi şlapul tău şi umblă!

IMG-20141031-WA0000

Şlapul, ca şi şaorma cu de toate, ar trebui să figureze pe stemă, în cazul în care s-ar lucra la una nouă. Şlapul merge cu un trening bun şi cu un ciorap alb, flauşat, de calitate, că are dungi. Ehee, târşăitul ăsta nu e aşa de simplu cum crede lumea.

Nesimţirea se vede din mers. Trei sferturi din populaţie îşi târâie picioarele cu burta înainte şi cu o încredere demnă de o cauză mai bună. Calul se cunoaşte după dinţi, omul după călcătură.

Sunetul de şlap tras cu scârbă pe asfalt va fi în viitorul recent la fel de natural ca adierea vântului printre frunze, la fel de firesc precum înjurătura de mamă la intersecţii, la fel de elegant ca zgomotul produs de o linguriţă lovită cu energie de pereţii ceştii în care se pregăteşte un ceai relaxant, zen, de slăbit sănătos şi cu credinţă în bunul Dumnezeu. Continue reading…

Unde mă duci, bestie?

Cea mai recentă descoperire (a mea) despre mine este că mă înnebunesc după maşini. Imi plac demonstraţiile de forţă şi graţie, sound-ul şi mai ales libertatea de a rupe lanţul apăsând pe o pedală. Da, e adevărat, acum ceva timp am trădat bicicleta pentru un AMG. La ceva timp după, am avut onoarea de a fi invitat să scriu pentru Top Gear România. Acesta e primul meu write-test, publicat anul trecut.

Dacă Cel care a creat lumea ar avea nevoie de un buton de start, unul de volum şi unul pentru orice eventualitate, ar trebui să vorbească la Audi şi să le ceară pe cele din A5 Cabrio. E primul lucru pe care îţi vine să-l faci după ce te-ai cuibărit în scaunul care te cuprinde ca o mănuşă de baseball. Pare că tot interiorul e gândit pentru ca

Continue reading…

Efectul Lucifer

IMG_20150925_085225

E posibil ca în fiecare din noi să stea la pândă un gardian. Un psiholog şi profesor american, Philip Zimbardo, a transformat 18 studenţi, prin tragere la sorţi, în prizonieri şi gardieni.

Celebrul experiment din 1971 (The Lucifer effect. Understanding how good people turn evil) ar fi trebuit să dureze două săptămâni, timp în care fiecare participant

Continue reading…

Despre prietenie şi alte animale

 

Cred că îţi trebuie vocaţie ca să fii un prieten bun. Uneori poate fi vorba şi de har, dar poate e mai bine să lăsăm termenii în pace.

Despre un jucător de baschet se poate spune că e talentat, după ce dovedeşte în teren că îşi exploatează aşa cum trebuie nişte calităţi native. După mine, prietenia e ca un sport de performanţă, ca un Continue reading…