Ce dar ai vrea să primeşti azi? (evz)

in Blog Fără categorie, 07.03.2009

Am făcut un experiment şi am încercat să sondez arhiva de dorinţe mici şi mijlocii a oamenilor pe care nu-i cunosc.

În principiu avem aşteptări mari de la peştişorul de aur şi mici de la cei din jur.

De-asta ne chinuim cu toţii să ghicim uneori ce obiecte şi gesturi măreţe îşi doresc în secret cei din jurul nostru, ce cadouri somptuoase am putea să le facem.

În general, aici se creează confuzie, pentru că de foarte multe ori ne închipuim greşit ceva despre cel pe care vrem să-l surprindem, ori ajungem chiar noi să ne închipuim că avem nevoie de cu totul altceva decât ne-ar face bine pe loc.

Industria cadourilor e plină de erori care umplu casele, rafturile, pereţii încet şi sigur, cam ca încălzirea globală şi topirea calotei glaciare. Aşa că pe blogul meu am scris următoarea introducere:

Mă gândeam că lumea nu stă să ghicească ce kestii mici şi simpatice te-ar / ne-ar bucura. Aşadar, să-i ajutăm pe cei care ne iubesc să ne facă un dar care să ne umple de endorfine. Pentru că tot sunt în picioare, incep (primul, cum spun profesioniştii din media:)) Un recipient special de băut ceai mate şi un pachet de frunze de mate, verzi, if possible. And you, precious? :))

Ce a urmat m-a umplut de încântare şi a devenit un tablou în continuă evoluţie. E cumva şi o dovadă că totul e mult mai simplu şi mai frumos decât pare şi că suferim în primul rând de neînţelegere. Urmează colecţia de dorinţe instant ale celor care s-au bucurat să răspundă la această întrebare pe care nu avem curajul să o formulăm prea des.
Pe mine m-ar bucura şi o chestie măruntă. Să mă aştepte cineva cu un ceai de tei, vanilie şi miere plus cookies când ajung acasă, de exemplu.

O carte, un zâmbet şi o îmbrăţişare. Bilet de avion spre Buenos Aires.
Eu aş vrea o bicicleta cu coş, urbană şi albastră iar ceva mai mic.. m-ar bucura tare tare să primesc zadie smith – despre frumuseţe sau karim rashid – design your self (in english please). Un telefon şi două cuvinte: “Te iubesc !” O carte si o sticla de vin.
În ultima vreme conjuncturili face să petrec destul de multe ore pe zi singur, prin urmare vreau şi eu un prieten cu care să mă pot înţelege ca oamenii.Mă gândeam la un animal mic dar nu mi-e clar încă ce specie să fie. Un lucru e clar, să nu fie om, cu aştia m-am cam lămurit. Cred ca în rest merge orice specie. Să fie haios/haioasă, cu simţul umorului bine dezvoltat dacă se poate, să râdem mult. Aştept sugestii.
O ciocolată, o îmbrăţişare şi o carte. O cutie de Lindor.
Am avut parte de un avion cu radiocomandă care a sfarşit tragic dupa ce l-am lansat de pe un acoperiş, ieri mi-am facut cadou o muzicuţă, mi-ar fi placut sa le primesc, poate un obiectiv mai bun pentru camera foto, who knows… Dar lista aceasta ajunge cumva şi la Moş Crăciun (era sa scriu M.C.)? ;)).

Doua ore de somn. 2-3 filme foto alb-negru, din alea de care nu se mai gasesc.

Bani, domnu Răzvan, ca restu cumpăram cu bani.

O cameră la-ndemână cu rezoluţie înaltă. Un moleskine (album japonais dacă se poate).
Un pahar de Vintage 2000 Porto Savedra şi orice ciocolato-bombonică de la Anthon Berg (le prefer pe cele cu prune).

Un şezlong de nuiele, o pereche de cercei şi un bilet la concert la Kings Of Leon. Atat.

O cutie de After Eight.

O cola_cu_chivi de pe vremea dozatorului…sau o fragola…ar merge şi un mango de portocale.. Un job. Un program cu care să şterg ce bloguri vreau eu de pe net.
Bilet la acdc, amsterdam, 23 june, pls pls pls.

Un arici pui.

O vedere prin poştă sau un buchet de flori prin curier livrat direct la muncă. (colegii vor sti de ce:)). Un pachet de “Drum” galben, cu scai la închizătoare şi o sticlă de vin de porto.

1. un bilet la U2, 2. un loc dragutz în Bucureşti (tip Montmartre sau similar) 3.o sticla de Pommery (sau mai multe).

Parfum lime basil&mandarin de la Jo Malone. O sticlă de no man’s land, o livadă de portocali şi un hamac din panză albă între doi pomi…şiiii o pereche de pantaloni de ski :)). Intrări multiple la concertele lui Michael Jackson de la vară în Londra.

Un prost care să muncească în locul meu, un chil de iarbă, un bulldog francez. Un pic de timp numai al meu, să nu mai trebuiască să fur.

O mică şopârlă să stau cu ea la soare.

publicat azi in evz, cu multa bucurie si multumiri pentru aceia dintre voi care ati participat la acest joc.

fie ca forta sa fie mereu cu voi :))

Lasă un comentariu

  1. leroy
    7 March 2009 la 07.03.2009 10:19

    Mosule, esti un geniu! Daca faci rost de programelul asta si vei putea sterge blogurile, te rog ca pe Mos Craciun, scapa-ne de politrucii si satrele lor de colindatori ce ne-au invadat viata si ne maninca ficatii pina si pe aici. Si promit ca iti vom ridica o statuie.

  2. luminitza
    7 March 2009 la 07.03.2009 12:07

    eu mi-as dori o colaborare la o televiziune desteapta din romania.sau macar la o revista.
    ca si corespondent la paris.
    ca fotograf sau editoare.sunt buna la amandoua.
    n-ar trebui sa-mi plateasca ei deplasarile.

  3. nlarece
    7 March 2009 la 07.03.2009 13:57

    Genial nu cred, doar satul de ei, ca tine si multi altii.
    Dar mersi pentru apreciere… o iau ca pe o incurajare.
    🙂

  4. ioana
    7 March 2009 la 07.03.2009 15:10

    mi-as dori sa sterg cateva (nu toate!) din greselile pe care le-am facut…
    sa-i spun mamei c-o iubesc, fara sa mi se para k e desuet…
    adolescentul meu de 15 ani sa-mi fie confident si viceversa…
    sa ma pot rupe de o dragoste veche, fara remuscari, pentru a o putea hrani pe cea noua…sau viceversa…dar sa fie doar UNA!!!!!!!
    sa-mi infloreasca mai repede muscatele…
    oho, si cate-ar mai fi…

    dar tu?
    tu ce-ti doresti?

  5. ioana
    7 March 2009 la 07.03.2009 15:11

    am uitat!!!!!!!

    vreau si eu un bilet la AC/DC, pls!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  6. Diana Braghis
    7 March 2009 la 07.03.2009 15:27

    Vreau sa dispara ignorantii!

    Vreau o gaura neagra in care sa arunc toate tampeniile care imi trec prin cap…

  7. pierpatrat
    7 March 2009 la 07.03.2009 16:27

    Eu cred că ar fi interesant de făcut sondajul acesta cu copii, un fel de Experimentul Zaica reloaded.
    Cred că s-ar vehicula lucruri mult mai interesante decât ce eructează creierii noştri de semicorporatişti obosiţi, ar fi adevărate lecţii despre esenţa vieţii şi lucrurile indispensabile spiritului uman.
    Deseori, ca să mă relaxez şi să mă deconectez de sistemul de referinţă al cotidianului mi-l amintesc pe Tom Sawyer explicând ce ar face el cu banii dacă ar găsi comoara lui Joe Indianu. Nu vă spun aici, doar ca să vă las plăcerea (re)lecturării. Ştie cineva?

  8. Antoaneta
    7 March 2009 la 07.03.2009 18:01

    Razvane, tu sa-mi spui daca-ti luasi mate si yerba mate, da? Sã n-astepti sã vin eu sã-ti aduc yerba Canarias uruguayana din Canada.

  9. anarchix
    7 March 2009 la 07.03.2009 18:44

    Un kit pentru prepararea Absintului, cum am vazut aici. 🙂

  10. TiBi
    8 March 2009 la 08.03.2009 02:26

    a spus cineva AC/DC. 🙂

  11. tiasirca
    8 March 2009 la 08.03.2009 14:35

    Mi-as dori sa se mai nasca vreo 300 de exarhu in presa romaneasca ca sa pot citi in liniste si cu placere un ziar.
    Mi-as dori sa am un drum normal, nu precum rupt din evul mediu, acasa la tara in Transilvania.
    Mi-as dori ca bunul simt sa fie predat in scoli, in gari, in ministere, in parlament, in restaurante, in piete, in trafic, la televizor etc.
    Mi-as dori sa le pot spune parintilor in fiecare zi ca sunt deosebiti.

    atat

    nu cer prea mult

  12. kamy
    8 March 2009 la 08.03.2009 21:24

    Ziceai ceva de un kil de iarba? :))

  13. sam
    9 March 2009 la 09.03.2009 10:58

    Pe cand perechea acestui frumos articol (in care m-am pomenit ca-s cel mai mercantil…)? Gen “ce-ai putea / ce-ai vrea sa daruiesti azi?”.

  14. mircea
    17 March 2009 la 17.03.2009 01:09

    sal!…stiu ca e depasit topicul iar eu nu raspund decat partial la intrebare dar
    iata ce mi-au daruit mie baietii astia in weekend-ul ce abia a trecut:http://www.youtube.com/watch?v=iju1_DhH2Qs
    bafta! multumesc

  15. oana
    17 March 2009 la 17.03.2009 10:44

    Cam tarziu, dar imi doresc….sa mai astept cu sufletul la gura, postasul….Prea mult???

  16. locke
    18 March 2009 la 18.03.2009 10:03

    Bilet la U2. Vreau si eu!:)

  17. melua
    20 March 2009 la 20.03.2009 22:24

    mi-as dori… sa ma bucur mai des de lucrurile marunte si frumoase din viata mea si sa nu le iau “for granted”
    mi-as dori… sa ma opresc sa privesc casele de pe strada pe care trec in fiecare zi
    mi-as dori… sa reusesc sa trec peste o zi grea si sa le zambesc celor din jurul meu
    mi-as dori… sa-mi fac cadou toate de mai sus 🙂

← Inchide