Chinuie-mă, să simt că trăiesc!

Masochismul, ca şi sadismul, ar trebui să fie trecute pe lista cultelor oficiale. Ritualurile suferinţei autoprovocate sunt asimilate mai iute decât aritmetica, în acelaşi timp cu mersul pe jos. Chiar dacă nu sunt trecut în programa oficială, aceste învăţături care te ajută să faci repede riduri de klingonian pe fruntea speriată de bombe, sunt predate de oricine, sunt cel mai răspândit program open-source, pe care fiecare îşi clădeşte mica lui platformă de nefericire şi neputinţe.

Prima lecţie predată spune că prezentul şi locul în care te afli sunt sursa veşnică a tuturor relelor, sunt izvorul minunilor întunecate din viaţa ta şi că totul se explică aşa, în timp ce distanţa le rezolvă deja pe jumătate, poate chiar din momentul decolării.

A doua lecţie spune că nu depinde de tine, sau că ceea ce depinde, nu contează suficient cât să răstoarne balanţa şi asta dovedeşte că tu eşti un inocent, că te-ai născut condamnat într-o lume dezlănţuită care te vânează ca pe o floare de colţ.

Consecinţa e că nu are sens să te strădui foarte tare şi că tot ceea ce trebuie să faci este să te adaptezi, indiferent ce apuci să înţelegi că înseamnă asta. Dacă ţi se pare că înseamnă umilinţă, e ok, dacă pare că e mai bine să stai în banca ta, e perfect. Dacă începi să vezi că toate locurile sunt deja ocupate, merge să te apuci să cauţi kestii spirituale fără speranţă.

Lucrurile despre care se spune în reviste că ar conta nu au cum să funcţioneze împreună, aşa că un sacrificiu, cu tot cu sentimentele înălţătoare care îl însoţesc, plus excitarea firească a ego-ului, pare întotdeauna soluţia salvatoare. Aşa că dispar de pe listă toate lucrurile despre care ori ţi s-a spus, ori ai fost lăsat să bănuieşti că nu au ce căuta în viaţa ta, că nu ţi se potrivesc sau că sunt aşa şi pe dincolo, o demonstraţie clară că nu eşti cel care pari să vrei să pari a fi. Asta e o formulă bună pentru ceea ce rezultă.

Adică o frustrare care de cele mai multe ori îşi montează o aureolă justiţiară şi începe să pună totul la punct, reglează cantităţile şi dozajele, crează reţetele, sentinţele şi mai ales planul de acţiune. Iar planul de acţiune se încheie cu lecţia a patra, care spune să scoţi din viaţa ta lucrurile care te bucură, care te hrănesc, care te fac să simţi că ţii legătura cu tine şi că ştii foarte bine cine eşti.

Partea asta, care nu are nicio limită, nicio regulă, în care totul se reinventează cu viteza gândului, este cea mai reprimată, e cea mai pustiită zonă de conflict. Se pare că anatomia dorinţelor are mult mai multe zone părţi ruşinoase decât ne închipuim, pentru că orice se poate transforma în greşeală. Adică, libertatea înseamnă să ştii ce se cuvine şi ce nu, ce ar trebui să faci, să-ţi doreşti, ce se potriveşte cu ceea ce crezi tu despre tine şi ceea ce cred alţii că meriţi.

De aceea, detaliile sunt primele care sunt anihilate în această luptă pentru corectitudine interioară, detaliile nu contează, e vorba doar despre funcţionalitate şi ea, doar ea, face legea. Aşa că toate cotloanele, toate amănuntele misterioase sunt date la o parte. Mai rămân o vreme acolo lucrurile stupide şi nefolositoare care te bucură, toate alegerile justificate de plăcerea jocului, dar nici ele nu au viaţă lungă, pentru că sunt multe reguli de respectat şi pentru că nimeni nu are timp de prostii care în fond înseamnă detalii.

Detaliile sunt o prostie, la fel ca şi plăcerea de a conduce o anumită maşină, de a bea un anumit vin, de a respira un anumit aer, de a citi într-o anume lumină, de a sta să priveşti norii, aşa, pur şi simplu, deşi nu e nimic din toate astea trecut pe ordinea de zi. Restul îl face fiecare singur, arestând scurt momentele de libertate ale celuilalt şi având grijă să şi le omoare zilnic pe ale lui.

Suferinţa scuză mijloacele. Executăm programul de existenţă şi ne vedem de treaba altuia până nu se mai simte nimic.

publicat în evz pe 15 noiembrie 2008

5 comments

  1. floarea de dupa colt   •     Author

    Mult prea bine scris sa mai exprimam pareri.Un specialist in astrologie are un titlu frumos pentru categoria profesionala a vointei de sorginte divina.Dar e adevarat ca se poate numi si coincidenta fericita, si incapatanari at all costs, si neintelegerea situatiei, uimire, sau intamplare.
    Totusi, exista situatii in care ce depinde de tine nu rastoarna nimic-vorba unui maestru de kung-fu dintr-un film animat de data recenta,” there is no accident”, chiar cand eroul e ingramadit in situatii antieroice de “binevoitori”si zugravit ca atare pana cand nu mai stie ce sa creada el insusi, pe punctul de a-si insusi limitele impuse,intotdeauna din motive marunte /care tin de castigarea unui titlu/gen” capra vecinului”
    . Maestrul testoasa prezinta si o dulce parodiere a destinului.
    Foarte adevarat ca modificarea perceptiei cuiva asupra ta sau a perceptiei tale despre cineva care conteaza e cea mai urata chestie posibila- Senegal pare o destinatie mai putin frecventata de fratii intru mentalitate decat Congo.( nici o legatura cu lectia 1)
    Daca locurile-s toate deja ocupate, e dovada eficientei in demers a celor mentionati mai sus,niciodata emotionali, ci aplicati , functionand intr-un angrenaj coerent chair fara sa se agreeze/accepte, pe baza principiului raului universal coagulat mai convingator decat adevarul fraierilor cu intentii bune si fara agenda.Pe moment nu ma pot gandi la vreo forma de consolare pentru modificari de destin, personal mai ales.
    Ca sa revin, daca locurile-s toate deja ocupate, inseamna ca nu ai pierdut nimic din ce era al tau, care,logic, nu poate fi al altcuiva- si nu vorbim de aspecte absurde gen Serendipity.
    Cel mai distractiv e cand cunosti sursele care distorsioneaza perceptia despre tine, si, punand cap la cap bucatile de puzzle, auzi apoi in gura unor tertzi raniti, de ex.,a caror relatie profesionala cu tine supravietuise tuturor piedicilor posibile , ecoul unor replici plasate maiestrit de persoane pe care i-ai crezut prieteni. Continuand sa nu ai nimic cu nimeni, recunosti momentul in care sa iti strangi sufletul in bocceluta si sa nu mai slujesti drept moneda de schimb.Te ajung din urma si semnele pe care le-ai ignorat din prea mare incredere in bunele intentii ale persoanei- the bearer of news de la nu stiu cine ( relatiile prin inermediar= non-relatii,zero comunicare)sau, ceea ce arata a pozitie consolidata , folosirea unor expresii cheie din corespondenta ta ultrapersonala adresata altcuiva, plasate intr-o publicatie.Tardiv sa te mai superi-la ce bun?Esti moneda de schimb,o victima colaterala, singura care pierde prezente placute sau benefice.Inca te mai intrebi a prost de ce, doar exista loc si timp pentru toti sa isi implineasca their wildest dreams fara sa ne calcam pe picioare.
    Referitor la “ce pari sa vrei sa pari a fi” ,-de vreme ce masurile se iau impotriva propriei persoane coveting other ppl’s goods, nu mai vrei sa pari nicicum, esti fericit doar sa reintri in legalitate in imprejurarile ramase posibile din restul vietii tale, cand incepi sa( te ) si simti ok.
    Existenta e prea efemera sa alegem suferinta-de aceea e intelept sa nu ne suparam pe noi insine pentru credulitate (“totul e sa crezi”), si sa ii lasam pe cei pentru atentia carora se bat unii si altii acelora care si-i disputa .Daca nu se gaseste cale , e reconfortant citatul din Queen “I’ve done my sentence, but committed no crime”.
    Raman cu speranta ca in vreo cinci saptamani jumate,, cand se sarbatoreste Nasterea Celui mai inzestrat in imprejurari care simbolizeaza the utmost humility, ne vom gasi fiecare inima acolo unde trebuie.

  2. Kat   •     Author

    Le diable se cache dans les détails, cum ar zice francezul.

  3. lumi   •     Author

    pareai un om fericit…

  4. cinema victoria   •     Author

    Parerea mea e ca masochismul si “autodisciplina” prost-inteleasa sunt fitze ale unor persoane care traiesc jumatati de masura si jumatati de vieti. Un om care a suferit adanc stie cat inseamna o bucurie, fie ea si marunta sau mai ales marunta, si ce valoare are … Citesc acum “Jurnalul unui om dezamagit”, editat recent de Humanitas; totul e atat de autentic si fiecare cuvant e atat de la locul lui incat ajungi pana la a simti ce a trait Barbellion, e o carte naucitoare …

  5. Pildit   •     Author

    Si totusi Amy Winehouse are discuri de aur/platina…se vinde bine suferinta, disperarea, dramele misto povestite.
    Generatia emo iubeste povestile triste, impanate cu suferinta.
    But there is always hope !

    PS. There is no way to happiness, hapiness is the way

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *