Dacă nu noi, atunci când?

Păi cum să îi faci fericiţi pe cei din jur dacă tu nu eşti fericit? Întrebarea nu se referă la actori, hackeri, dame de companie şi ucigaşi profesionişti.

Un cercetător de la Universitatea din Minnesota, David Lykken, susţine că jumătate din bucuria de a trăi, satisfaction with life în original, provine dintr-o determinare genetică şi că restul procentelor aparţin liberului nostru arbitru. Adică şi-o mai şi face omul cu mâna lui, deci trăim, cel puţin teoretic, într-un echilibru fragil dar sănătos.

Am citit în preambulul ultimei cărţi a lui Malcolm Gladwell, Outliers, despre un orăşel din SUA care a devenit celebru prin anii 50 pentru că locuitorii săi nu prea aveau de-a face cu bolile de inimă peste pragul de vârstă de la care restul populaţiei nu se simţea grozav. Fiind vorba despre epicentrul colesterolului şi despre un moment istoric în care nu se ştiau prea multe despre acest subiect, descoperirea acestui loc straniu a creat vâlvă în lumea medicală.

În acele timpuri, pragul de 55 de ani nu era de bun augur pentru mulţi americani şi un medic care-şi petrecea vacanţele de vară în împrejurimile orăşelului a aflat întâmplător că există o comunitate în care statisticile generale legate de boală şi speranţă de viaţă nu funcţionează decât parţial. Toţi indicatorii erau reduşi la o treime sau cel mult la jumătate faţă de rest. La prima vedere părea un miracol, explicabil în parte prin originea italiană a locuitorilor acestui orăşel.

Toţi proveneau dintr-un sat aflat la 100 de mile depărtare de Roma, unde trăiau la limita sărăciei din exploatarea pământului sau din lunca grea de la o carieră de marmură. Din 1882 până în 1894 satul s-a golit treptat şi în cele din urmă a rămas pustiu. Aproape toţi locuitorii lui au recreat încet peste ocean un nou Roseto, în care trăiau o viaţă de enclavă, feriţi de orice influenţe.

La marginea aşezării lor au apărut comunităţi similare de irlandezi sau germani, dar interferenţele culturale au fost zero. Iniţial echipele de cercetători au crezut că regimul mediteranean e cauza stării de sănătate uluitoare a italienilor din Roseto, Pennsylvania. Nu existau sinucideri, alcoolism, dependenţă de droguri iar criminalitatea era aproape inexistentă. Diferenţele de statut social erau ţinute în frâu de un spirit de egalitate general consimţit, care estompa etalarea bogăţiei şi încerca să vindece suferinţa sărăciei.

Surpriza a apărut când cercetătorii au aflat că în bucătăria locală se foloseşte slănină şi nu ulei de măsline, că pizza nu are blat subţire ci crescut, şi că, în plus, conţine ingrediente deloc dietetice. Joggingul nu era o preocupare foarte populară, aşa că la toate aceste dileme stupefiante se mai adăugau şi obezitatea şi plăcerea fumatului excesiv. Cum ipoteza alimentaţiei sănătoase cădea, a urmat teza unei moşteniri genetice extrem de fericite, care îi predispunea la viaţă lungă.

Aşa că au fost căutaţi alţi descendenţi ai emigranţilor din satul de lângă Roma, care trăiau în alte părţi ale SUA. Surpriză, însă, erau la fel de bolnavi ca majoritatea populaţie. A urmat o cercetare în împrejurimi, în comunităţile învecinate, pentru că ar fi putut fi ceva în aerul locului, o calitate subtilă a acelui areal. Din nou, dezamăgire. Toţi cei care nu trăiau în Roseto aveau motive serioase de îngrijorare în privinţa speranţei de viaţă sau a sănătăţii, în general.

Cum asta era ultima pistă posibilă, a mai rămas stilul de viaţă. Au observat că trăiau trei generaţii sub un acoperiş şi că autoritatea bunicilor era neştirbită, că la o populaţie de 2000 de oameni existau 22 de organizaţii civice, că oamenii vorbeau mult unii cu alţii pe stradă, că se vizitau foarte des, găteau unii pentru alţii în curţile din spatele caselor şi că slujba de duminică avea o frumuseţe şi o seninătate aparte şi explica în parte armonia acestei comunităţi aproape extraterestre.

Dacă suntem rezultatul lumii în care trăim şi al valorilor ei, atunci chiar putem să o lăsăm mai uşor cu dieta şi genetica. Nimeni până la această poveste aparent misterioasă nu se gândise că sănătatea sau voglia di vivere pot fi o consecinţă a locului şi a atmosferei, un efect al vieţii în comunitate.

Aşa că e posibil ca totul să fie bine când se termină în coadă de peşte. Iar peştele este foarte sănătos, se ştie.

7 februarie 2009

21 comments

  1. Giolly   •  

    Asta inseamna ca 80% din populatia Romaniei va fi bolnava si va muri devreme.Nu stiu cati vorbesc unii cu altii,se viziteaza si isi gatesc in ziua de azi.

  2. Antoaneta   •  

    Adica ar trebui sa revin din Canada si sa organizez pranzuri duminicale in familie…aveam eu o presimtire.

  3. deci,totodată...   •  

    păi nici nu să măi trăieşte pentru sine ! acu-i musai etalarea , cantitatea , costul fenomenal ! nu-i de ajuns să ai ce şi cît îţ trebe , nooo ! mare (cînd alţii doar normal…) , mult(cînd alţii nici de-ajuns), exorbitant şi obligatoriu la vedere ! bă , nu vă gîndiţ bă la nădragii lu dani a lu răduleasca şi la ce să zărea pe iei , cu toate că ete cum să măi potriveşte !…
    oare o să măi iegziste peste doo zăci de ani uom ( adică bărbat , ştiţ : uomu-i uom şi muierea muiere …) la trii zăci (şi noo) de ani să-ş repete-n gînd ,în anume momente care vin iele aşa…cîteodată , aşa… cărăbuşu ? nu a lu blaga ,deşi şi ăla îl am la mine ! nu .nici al lu gîrleanu , cu toate că ie-te că nu l-am uitat , ăla a lu doamna elena farago ! şi muierea mia mistreţu cu colţ de argint , că de-aia (şi nu numa…) am şi luat-o !

  4. cinema victoria   •  

    parca esti duhovnicul de la miezul noptii …

  5. Pingback: Life style « Viaţa la ţară

  6. razvan   •  

    La cat vin am, pot fi si asta 😉

  7. roger   •  

    din pacate pare total neplauzibil.oricat de strans am inchide ochii.asa cum trebuie,lumea noastra se indreapta spre extinctie.unii,in acest tgv care merge full speed,ar vrea sa mearga incet,inapoi.imposibil.

  8. fcb   •  

    si sigur nu e poveste?

  9. Dromikete   •  

    Dupa ce l-am studiat pe Andrei Cosmovici, un cetatean iesean care a studiat psihicul uman prin prisma cercetarilor altor autori, am tras concluzia eu de unu singur ca daca vom avea vreodata macar vreo vaga idee ce e in capul omului este pentru ca psihologia si filosofia se vor fi unit intru formarea a ceva cu totul nou care azi este numit ezoterism.

    Si cind vom afla care e secretul vietii vesnice linistite vom fi descoperit ce inseamna dragostea pentru aproapele. Si totusi s-ar putea sa n-am dreptate pentru ca rosetistii pensiveni (cum suna asta!) nu simteau dragostea pentru aproapele irlandez, situat la kilometri nu numai la sute de metri distanta, poate si datorita faptului ca acesta era perceput ca “mai departele”.

    Asa ca iubiti-va mult ca sa aveti viata lunca si linistita pe Pamint.

  10. Comment   •  

    tu creca esti de la oras, ca la noi la tzara nu se bate la usha, nu se da telefon inainte, se viziteaza si gata ” ce faci tzatzai ? “

  11. TiBi   •  

    la mine, la bunici, intr-un sat din ardeal este o fericire totala. ma simt liber si plin de idei traznite. cred ca e de la aer!!!

  12. razvan   •  

    Sau poate de la palinca?!

  13. ioana   •  

    frumoasa poveste, n-am ce zice. am zambit si eu si colegele oengiste din jurul meu. e drept ca noi suntem zambarete din fire, dar parca acum a fost mai ceva ca alte dati. si asta poate si ca ne-am dat seama ca cei cu care lucram si cu care impartasim minunate povesti vor avea o viata lunga. si asta ne bucura rau!

    asadar, sa ne vedem cu bine peste ani si ani! cu totii si cu cetatenii care fac ceva si in fata carora ne scoatem palaria virtuala!

    si da, exista cetateni care fac ceva! Pentru Giolly: (“Nu stiu cati vorbesc unii cu altii”) – exista chiar si in Bucuresti, care nu e taman raiul asociativitatii, 300 de cetateni care se aduna ad-hoc si traverseaza dimpreuna si in continuu pe la trecerea de pietoni pentru a protesta fata de ceea ce ei considera a fi un abuz. Si noi (CeRe) cu respect si mandrie i-am premiat!

  14. Arabela   •  

    Salut, esti in lista mea cu 10 bloguri super , si ai primit un blog award 🙂

  15. razvan   •  

    multumesc parintilor mei, le multumesc cititorilor care ma inspira, iti multumesc tie ca mi-ai dat premiul si sper sa fac in continuare o figura foarte frumoasa 😉

  16. Raluca   •  

    Foarte interesant articolul si cercetarea! Ma bucur ca ai impartasit-o cu noi- asta valoreaza cam cat gatirea unui pranz bun 🙂

  17. Pingback: » Blog Archive » yes we can-adica DA!se poate

  18. Arabela   •  

    Asta e mai mult ca sigur 🙂
    Eu te urmaresc (stiu ca suna şod) inca de cand erai la profm si chiar m-am bucurat tare cand am descoprit ca ai blog. Imi place tonul asta ironic ssi subtil al tau, desi parca suna si mai fain la radio decat in scris.

    Ah si in legatura cu articolul cred ca asta ar fi un link potrivit http://www.alexostrowski.com/happiness.php 🙂

  19. TiBi   •  

    aualeu. asa e! palinca din prune este mortala 😉

  20. Hector   •  

    Desigur că pe lângă uleiul de măsline mai încape și o feliuță de prosciutto, dar mă îndoiesc că ingredientele mediteraneene le lipseau din meniu… Iar munca fizică în aer liber înlocuiește cu succes joggingul… Deci să nu ne repezim chiar la punga cu cipși în fața unei comedii ieftine vizionate la TV împreună cu vecinul cronofag…

  21. aleaN   •  

    Salut Razvan,

    Interesant articolul, iar studiul este cat se poate de verosimil. Calitatea vietii, placerea de a trai cu adevarat este data, intr-o mare masura, de mediul in care vietuiesti, de relatiile interumane, de capacitatea fiecaruia de a-l intelege pe cel de langa el.

    Ganduri bune,

    aleaN

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *