Înţelepciunea face pipi pe ea

Mi-a povestit o doamnă că a existat un inginer care adora mersul pe jos.

Cinci zile pe săptămână parcurgea senin bucăţica lui de Bucureşti, de pe Calea Călăraşilor până la Radio, unde lucra.

Sigur că se putea gândi că e foarte sănătos, economicos şi plăcut pentru un inginer să facă drumul ăsta dus-întors.
Sigur nu credea că viaţa poate părea o

lungă repetiţie pentru un singur moment de sens.

Nici măcar nu a cochetat cu ideea de a improviza puţin şi de a alege alt drum, poate pentru că pe-acolo putea merge oricând.

În plus, ceea ce din afară semăna cu monotonia, din interior se dezvăluia ca un ritual aspru, riguros, la fel de precis ca o maree.

Exact la jumătatea drumului, inginerul se confrunta, ca orice călător iniţiatic, ca Ulisse – să zicem, cu ispita. Ce satisfacţie să poţi înfrânge maiestuos, în fiecare zi, aceeaşi primejdie!

Intra în wc-ul public, o saluta cald pe doamna Marioara, ce mai faceţi domnule inginer?, şi contempla curgerea lumii, făcând pipi.

Preoteasa acestui templu al intensităţii clipei îi deveni un bun partener de discuţii efemere ca viaţa. După câţiva ani, în toiul obişnuitei lupte cu ispita, inginerul observă că Marioara nu mai era acolo, dar tristeţea curse repede.

După alţi ani, într-o zi, la întoarcere, hotărî straniu să ocolească. Ispita îl încolţi pe temerarul călător şi el se adăposti în celebrul wc din Piaţa Romană, acum închis. Marioara, strigă el. Domnule inginer, strigă Marioara. De ce ai plecat?Am vrut să mai schimb aerul, domnule inginer.

17 comments

  1. ionut   •     Author

    faina povestea!

  2. writeman   •     Author

    uau, atatia ani pentru o replica buna! diabolica marioara…

  3. iiordachescu   •     Author

    Frumos. Seamana cu povestea lui Sula Ion care si-a schimbat numele in Sula Denis, pe motiv ca Ion e nume de taran. 🙂

  4. kaLoo   •     Author

    si ce aer! :))

  5. acular   •     Author

    lol!!!

    mai Razvan unde gasesti povestile astea?hahahaha
    ca si aia cu sacosa cu copilul hahaha de unde le scoti?!!!

    chapeau maestre!

  6. ioann   •     Author

    Dinamica schimbării se hrăneşte cu aer intelectual, “semi-ultracentral”…

  7. adnana   •     Author

    nu degeaba il citati mai deunazi pe Alphonse Allais! cin’se-aseamana … multumim!

  8. Alter Ego Blog   •     Author

    Frumoasa povestioara, ramana sa-i mai gasim morala… 🙂

  9. iuliaca   •     Author

    la fel de mult mi-a placut si prima data cand am citit-o ; nu mi se pare ,nu-i asa? am mai citit-o candva…

  10. marius   •     Author

    Nu cumva Marioara raspunde de pe cealalta lume? In felul asta povestea capata stilul lui Mircea Eliade…

  11. george   •     Author

    Bine .. bine … si acum Marioara la ce toaleta presteaza ?

  12. zvoner   •     Author

    O povestire total Zen. Numai ca marele rau al vietii are aici alta culoare, si alt aer 🙂

  13. Sanda   •     Author

    Felicitari D-le Exarhu ! Poate este un “indemn” si pentru noi ?!?…

  14. Ema Dragan   •     Author

    Sa fie morala povestii legata de predestinare? Sa fie o metafora despre chinul zadarnic de a schimba care nu poate fi schimbat? Doamna Marioara n-a putut sa scape (indiferent de strategia bine aleasa) de emanatia neplacuta a domnului inginer, iar domnul inginer -caruia-i placea mersul pe jos-, n-a putut sa scape de ispita – nevoia imperioasa de a face pishu.

  15. mace   •     Author

    salut! stiu ca am un blog mic in comparatie cu al tau dar incercarea moarte n-are, arunca-ti te rog un ochi in ograda blogului meu si daca iti place poate colaboram pe partea economica, pardon pe partea de blogroll si link exchange, merci! numa de bine!

  16. vasiledingorj   •     Author

    yep , fara ingineri ca Maxwell sau Alexander Graham Bell dl Exarhu ar fi simtit nevoia imperioasa de-a improviza si de a alege un alt drum, in alta parte. Deh, fiecare are Marioara lui…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *