Kestii care nu se mai poate concepe decât

Sunt tone de lucruri pe care nu avem cum sa ni le imaginăm altfel. De exemplu nu mai putem face ceva fără să mai facem şi altceva în acelaşi timp. Cu puţine excepţii, asta e o regulă valabilă pentru cea mai mare parte a vieţii noastre diurne. Adică nu mai putem să stăm la televizor fără să ronţăim ceva, pentru că ne scade nivelul de chips din organism şi nu mai înţelegem nici acţiunea filmului, dacă în jurul nostru nu clefăie nimeni.

E plin în jurul nostru de modificări anormale ale mersului lucrurilor, pe care e absurd să te mai gândeşti că le-ar putea corecta cineva. La fel de bine, dacă s-ar apuca specia noastră să evolueze brusc spre maimuţă, după câţiva ani de perplexitate, sunt convins că totul ar intra în firesc, aşa cum sunt şi bătrânii care mănâncă gogoşi de la echipele electorale.

După cum am văzut şi în filmul Leon, până şi asasinii profesionişti iubesc şi apreciază calităţile organoleptice ale laptelui. Deşi e produs (din ce în ce mai) teoretic de animale vii, laptele încă mai are un termen de valabilitate, care e drept din ce în ce mai lung. Asta se întâmplă probabil şi dintr-un fel de politeţe de modă veche. Adică încă mai sunt printre noi oameni care îşi aduc aminte că laptele s-ar putea strica şi de-aia nu se renunţă complet la termenul de valabilitate. Plus că şi vacile mai evoluează, că erau aici deja când am ajuns pe lună, n-au cum să nu înţeleagă atmosfera asta de challange genetic în care ne desfăşurăm activitatea.

Aşa că e bine, mai trece o generaţie şi se rezolvă şi asta, plus că nu va mai fi nevoie nici de animale. Deja, dacă nu ajung să mai cumpăr o lună lapte de la ţară, în momentul în care dau de gustul adevărat, am o reacţie de respingere, e suspect, nu seamănă cu nimic din mizeria pe care orice copil o va identifica veşnic cu produsul pur al naturii. Aşa că autentic, înseamnă bine prelucrat, palmieri cu beculeţe verzi, vaci de orice culoare, şi produse din care poţi mânca încet toată viaţa, fără teamă că au să se strice mai devreme sau mai târziu.

Când vedem culori intense, imediat ne gândim la camere de copii. Orice specialist care apare la televizor şi dă sfaturi despre cum trebuie amenajat mezanplasul copilăriei, spune fără să fie luat, smuls din studio şi pus la şocuri electrice de către echipele de intervenţie specială, că o cameră ai cărei pereţi au culori diferite stimulează cretivitatea micuţului creier care urmează să fie făcut varză şi că probabil îi scade şi colesterolul.

În afară de restaurantele cu specific românesc, nu cred să existe probă mai mare de isterie, crimă şi pedeapsă decât camerele micuţilor condamnaţi la mov şi ciclam între zeci de jucării şi detalii la fel de frumos şi delicat colorate ca vestele de la drumuri şi poduri. Probabil că la fel ca şi nasul boxerilor, retina trebuie spartă din timp, pentru ca viitorul adult să înfrunte fără efecte secundare orice amenajare interioară sau exterioară, şi pentru a scăpa de prejudecata că nu toate culorile merg împreună.

În general, aglomeraţia detaliilor pare să facă totul mai finuţ, mai suportabil, cum e şi cazul parbrizului pe care mulţi soferi contemporani simt nevoia să-l umple de acele deja clasice serii de cruci aşezate ca stâlpii telefericului spre cotă, de unde probabil că le şi au amintire.

Cum doreşte căprioara apă rece de izvor, tot aşa-ţi agăţ eu ţie o cruce de retrovizor. Iar dacă privim înainte, spre orizontul întunecat de atâta lumină vedem nori de vreme bună. Nu se mai poate concepe un buletin meteo fără puţină emoţie, fără participarea şi asumarea tuturor fenomenelor aparent normale până de curând. Adică, dacă e soare, prezentatorul e fericit, dar şi puţin îngrijorat pentru că ne putem arde sau facem infarct ca ultimii cardiaci. Deci ne sfătuieşte să ne dăm cu cremă. Dacă plouă, e trist şi mai că-şi cere scuze pentru veştile proaste pe care le aduce, pentru că nu mai pare normal nici să fie frig, nici să ningă, nici să bată vântul. Nu mai bine vă spun bancul cu Romica Jurcă?

publicat în evz pe 22 noiembrie 2008, cu voia Marelui Webmaster

8 comments

  1. pierpatrat   •     Author

    Şi pe vremea când nu aveam cu ce să ne mobilăm viaţa sau nu aveam voie să o facem exista o alăturare de activităţi interesante: nu ne aşezam pe budă fără o carte. Acum faci depunerea rapid, completezi hârtiile în grabă, verifici sumar contul, şi o tai la tv că se termină calupul publicitar şi poţi să pierzi lucruri esenţiale. Mai apuci însă o reclamă la pateu fără termen de valabilitate. O rudă de a mea, persoană de încredere, doctor de laborator, a verificat o probă de pateu dintr-ăsta punîndu-l pe mediu de cultură la incubator. După o zi – nimic; după două – nimic; după o săptămână – nimic. Nu e atacat de nici o bacterie, nu poate fi descompus deci nici în incubatorul tău personal plin de bacterii, de aia nu mai are termen de valabilitate, e nemuritor ca D. McLeod, îl depui aşa cum l-ai consumat, completezi în grabă hârtiile şi o tai la tv unde începe o emisiune de amenajări care te trimite la comersanţii de accesorii policrome pe care le-ai amintit, adevăraţii formatori de opinie şi estetic ai timpurilor contemporane, burgheji pe cale de a deveni mari capitalişti, împotriva cărora se vor răscula nişte materialişti pe care eu îi voi vota pentru ca nepoţilor de maimuţă lângă care trăim să li se ia posibilităţile multiple de implicare în activităţi subculturale şi pseudoestetice, redându-li-se timpul liber pentru reflecţie şi rezolvat dileme.
    Un Spiru Haret care să trimită maimuţele diluate cu o carte pe budele din şcoli şi universităţi.
    Un Ion Mincu care să ne facă un mall cultural cu cinematecă, teatru, bibliotecă şi spaţiu experimental pentru strănepoţi de maimuţă unde ăştia mici să se exprime artistic, sau măcar să se exprime.
    Un Iosif Sava care să facă emisiunea “100 de conaţionali celebri a’ lu’ Johnny Weissmuller”
    Şi mulţi alţi nepoţi ai lu Darwin votaţi uninominal dintre care să nu lipsească nepoţelul celebru pe plan mondial al urangutanului Mircea cel Bătrân, cimpanzeul Vlad, ăla mic şi negru care străbătea jungla având tot timpu în mână un beţigaş ascuţit.
    Adică maimuţici care să poată concepe decât termenul de valabilitate la nişte idei.

    Scuzaţi lungimea decât, nu o să mai fac, promit.

  2. andix   •     Author

    domnu’ Torquemada, ne mai chinuiti mult cu bancu’ ala? [stop] il spuneti ori…? [stop] (rugam nu raspundeti “ori.”) [stop]

  3. cinema victoria   •     Author

    drajilor, adevarul e unul singur, stravechi si la indemana oricui: scapa cine poate. 🙂 dar, ca orice adevar simplu si la indemana oricui, e cel mai putin luat in serios. 🙂

  4. andreea   •     Author

    laptele mai are termen de valabilitate pentru ca e obligatoriu ca toate produsele alimentare sa-l aiba pe ambalaj. dar poti sa-l bei si dupa ce expira, ca tot e bun. oricum, peta cere sa nu se mai faca lapte… de la vaci, pentru ca asta inseamna ca sunt exploatate animalele. facem numai ciocolata din vacile mov. invatatoare a intrebat la clasa (I) fetitei unei colege de-a mea ce sunt taranii. copii au raspuns: niste oameni prosti.

  5. Pildit   •     Author

    Nu cred ca poti sa-l bei dupa ce expira. Eu am baut niste lapte chiar in ziua de expirare si m-a durut burta, deja incepuse sa miroase suspect.

  6. explorish   •     Author

    tocmai am curatat si am mancat 4 mandarine si un grapefruit, fara sa fac nimic in acelasi timp, desi m-am gandit la vreo 3 optiuni. a durat dooj’ de minute (grapefruitu’ s-a lasat greu). mi-am adus aminte de inceputul acestui articol. deci se poate, dar greu :).

  7. Pingback: ArTiStul mă semnez » Arhiva » www-uri

  8. Vicky   •     Author

    Whoa, whoa, get out the way with that good infaormtion.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *