Mai râdem, mai ardem o cârpă

in Blog, 08.09.2007

IMG_20151108_104456E mare lucru să vezi clar greşelile din jurul tău şi să te simţi obligat să te plângi de ele, chiar şi fără să le îndrepţi. Chiar dacă e un blestem, cei care gândesc pozitiv îl transformă uşor într-o lamentaţie de calitate.

Ba chiar pari şi mai inteligent, mai priceput, mai sensibil, rafinat şi profund dacă te plângi zilnic şi transformi asta într-o atitudine. Suntem asediaţi de soluţii şi salvatori, de vizionari, profeţi şi specialişti cu specializare. Ei sunt şi destul de sceptici, că aşa e profesionist, şi destul de hotărâţi, că aşa e când te bazezi pe impresii.

Aşa cum fumătorii se adaptează la un mediu necunoscut aprinzându-şi o ţigară, un necunoscut intră în vorbă cu necunoscutul din faţa lui împărtăşindu-i o nemulţumire, iscată de cine ştie ce observaţie la îndemâna oricui. De la ploaie se sare uşor la instalatorii incapabili, la cât s-a furat la privatizare, la cât de greu se circulă, la cât de puţin se citeşte şi la calitatea execrabilă a vedetelor noastre.

La asta se adaugă acel foarte special sentiment al exasperării provocate de ceilalţi. Sentimentul acesta e cu atât mai intens la cei care nu au o viaţă socială agitată. Exasperarea e un produs intelectual chiar şi la sate, chiar şi în sihăstrii. Dacă priviţi în jur, o să vedeţi grupuscule de tipi care discută şi gesticulează a protest şi nemulţumire.

Nici măcar nu e cazul să fie încruntaţi, nu trebuie să se afle într-un mediu care să-i predispună la sentimente mai ţâfnoase. Nici nu trebuie să folosească la ceva. Am observat că şi pe la nunţi, botezuri, aniversări şi conferinţe de presă, lumea discută la un pahar tot despre cât e de nasol.

E o comedie perfectă scena în care lume destul de bine aranjată începe să povească lucruri perfect neinteresante despre cât de greu este, de fapt totul. Nici banii, nici revistele, nici cristalele Swarowski nu îi pot apăra pe bieţii nefericiţi de drogul lamentării fără motiv.

Dar e firesc, totuşi, ca în centrul acestor preocupări să rămână ca întotdeauna omul. Omul, adică ceilalţi. Pentru că întotdeauna totul pleacă nu de la ceea ce nu face fiecare, ci de la ce nu fac ceilalţi. Iar ceilalţi nu prea fac ceea ce ar trebui să facem noi, că nu le dă prin cap, probabil. Dar cine suntem noi? Noi suntem eu, că e vorba despre un singur om, multiplicat de aceeaşi nemulţumire, de acelaşi reproş îndreptat mereu către altcineva. Iar punctul de plecare e aceeaşi lipsă de acţiune, aceeaşi incapacitate de comunicare, de coordonare sau de înţelegere.

Şi da, putem să ne plângem şi de cei care se plâng că toată lumea se plânge că nimeni nu face nimic şi ne plângem unii altora, fără să ne întrebăm cât de vicios poate fi un cerc, în fond.

Ultimul stadiu al evoluției este omul nemulțumit de nemulțumirea altora, autoimunutatea nefericirii.

 

Lasă un comentariu

  1. engambament
    8 September 2007 la 08.09.2007 00:23

    downshifting si nemultumire. prozac si oina. parca simt si un miros de cirpa arsa…

  2. dildobrica
    8 September 2007 la 08.09.2007 08:06

    pe de alta parte, nu-i bine sa dai in mintea babelor cit esti in floarea virstei.

  3. Monica J
    8 September 2007 la 08.09.2007 08:12

    foarte adevarat trend-ul asta al lamentarii…despre orice, oricand, in orice context. uneori, la cei mai virulenti dintre oameni se transforma in fraze de genul “Bai, mi se pare indadmisibil sa…” , “Nici nu mai am cuvinte sa exprim…” sau cu minicelebrul :”TRAIM IN ROMANIA SI ASTA NE OCUPA TOT TIMPUL”. Aceasta din urma fraza este chintesenta fenomenului lamentarii in public

  4. Andrei
    8 September 2007 la 08.09.2007 08:33

    Peste tot se vorbeşte de nemulţumiri, pentru că majoritatea oamenilor nu pot vorbi despre altceva, din simplul motiv că un subiect mai la îndemână pentru “discuţiile populare” nu există, mai ales că acum nu se mai stă cu teama securişti.

    Cât despre jucătorii de oină, hai să fim serioşi… nu poţi sa inviţi pe cineva de pe stradă să practice un sport (naţional ce-i drept) de care nu s-a auzit de multă vreme. E ca şi cum am “injecta slănină în găină” (Ada Milea) . Hai să ne facem că avem sportivi, hai să ne facem că avem ce face.

    Atat am avut de spus… mă duc să ard o cârpă…

  5. m
    8 September 2007 la 08.09.2007 09:20

    merde, e adevarat…
    va sa zica si tu, azi-dimineata, privind in oglinda… 🙂

  6. dildobrica
    8 September 2007 la 08.09.2007 09:41

    razvan, in curind o sa ai la dispozitie o armata de nemultumiti de nemultumirea altora 🙂

  7. razvan
    8 September 2007 la 08.09.2007 13:31

    mie-mi spui… 😉

  8. codrut
    8 September 2007 la 08.09.2007 16:16

    Dupa cum ti-am prorocit, ai dat iarasi cep frazelor alora grigore-ureche-nesti care dupa ce s-au rascracanat, imbirligat, confiat, bildiciit, fezandat, acuplat cu …mulat pe …,au reusit cu chiu cu vai sa secrete vreo 33 de miligrame din aceleasi truisme fisiite cu care ne sufoci in fiecare saptamina. Daca vrei sa depasesti nivelul asta de colportor mediocru si exasperant de repetitiv al lui Pascal Bruckner, nu e suficient sa rascoci “tacimurile” unei idei “preluate” si sa le servesti umplute si ingropate-n garnitura aia de maruntisuri adipoase. Mai lasa, dom’le ochelarii, andrelele si tricotajul de umpluturi! Odata ce Bruckner a epuizat chestia asta cu “patologiile modernitatii: infantilismul si victimizarea etc etc” ce dracu de adevaruri te mai astepti sa descoperim in glosele tale chinuite de metafore chinuite pe dunga unei retoricii chinuite si chinuitoare? Macar baga mai mult span si reveleaza-ne sursa angoaselor astora colective, de care stie tot prostu (care nu si-a balacit creierii in literatura “soteriologica” si n-a invatat inca sa fie “numai fericit”). Salveaza-ne Exarhule, marite mistagog, initiaza-ne in tainele filosofiilor eudemoniste, invata-ne sa stam in lotus, sa ne rumegam frustrarile, sa ne bem umorile, sa facem gargara cu nelinisti existentiale pe care sa le expectoram sub forma de bol micut din par de pisica! Invata-ne sa dam dracului pesimismul si revolta, sa purcedem la schimbarea lumii in pasi de cha cha, recitind psalmi si rinjind din 6 in 6 minute ca Base. Exorcizeaza-ne, compune-ne o coregrafie in care cei “7 pasi ai lui buda” sa se armonizeze cu ritmul dansurilor tematice gen “bumbesti-Livezeni”….Arata-ne o
    data Nirvanaaaaaa!!! Nu ne mai torturaaaa!!!Pina atunci n-am ce sa zic decit ca “s-au scremut muntii si-a iesit un soarece”! Constipatie cronica, moncher!

  9. razvan
    8 September 2007 la 08.09.2007 20:48

    păi, la cât eşti de inteligent mai ai nevoie de soluţii?! bietul de tine. 😉

  10. dildobrica
    8 September 2007 la 08.09.2007 22:38

    solutia cu kundalini nu mai e de actualitate, razvan?

    ma codrut, nici eu nu-l inghit pe razvan. budistii recomanda, de fapt, sa mesteci de multiplu de 33 de ori ca sa digeri mai bine. la fel si frectia la picior la samurai, tot multiplu de 33, in sensul acelor de ceasornic sau viceversa, in functia de durerea fiecaruia.

    unde mai pui ca mantra e mama (auto)persuasiunii. si cind doua persoane au persuasiunea la fel de mare, nu poate rezulta decit armonie comunicationala. asa ca rabdare si subtilitate, ca-i mai buna decit toate 😀

  11. pax
    8 September 2007 la 08.09.2007 23:07

    amuzant insu. ar putea fi şi interesant, dacă n-ar fi atât de clar că pur şi simplu îl râcâie pe ficaţi persoana ta 😀

  12. codrut
    9 September 2007 la 09.09.2007 11:01

    inteligenta n-are nimic de-a face cu “mintuirea”, fratzicule. Eu vreau “iluminarea”, “gnoza” aia pe care dadeai impresia ca te-ai asezat tu cu fundul. Nu se poate sa nu fie la tine, din moment ce, saptamina de saptamina ne tot “pregatesti” de transformare, indemnindu-ne la fericire, serenitate, ataraxie, beatitudine, somn, ne ungi chakrele, kundalini( dildobrica) si ne dezbalosezi cu dragoste paterna dupa ce facem criza habituala de frustrare, cretinism, marxism anti-patricianist si “cirpe arse”.

  13. codrut
    9 September 2007 la 09.09.2007 11:15

    Paradoxal, eu il simpatizez pe Razvan, da’ fac urticarie la progeniturile lui scripturistice. Omul nu prea nimereste reteta. Didacticismul ala kantiano-depresiv nu trebuie impanat decit in treimea superioara cu prana si merge servit fara antreul ala de cogitatii sardonico-sardanapalice. Cade greu la lingurica.

  14. dildobrica
    9 September 2007 la 09.09.2007 23:37

    adica tu-l simpatizezi ca barbat?
    si pe-aia cu didacticismul kantian de unde o scosesi?? nu vezi ce amoral e omu? eventual te poti referi la un kantianism al igienei: “actioneaza intotdeauna in virtutea acelei igiene maxime a carei universalitate o poti voi in acelasi timp ca si lege”.
    adica in loc sa-ti pierzi timpul vinind paie in ochii celorlalti, mai bine survolezi realitatea meschina pe-un covor de parai, dupa ce te-ai spalat in prealabil la subrat (asa cum ti-ai dori ca nicolae gutza sa fie spalat la subrat).

    anyway, apropos de discursuri, pe-al tau il servesc cu multa apa:)

  15. maria
    10 September 2007 la 10.09.2007 12:51

    eu zic sa te duci in alta parte
    e mai bine

  16. anonimenea
    10 September 2007 la 10.09.2007 19:16

    Asta imi aduce aminte de aforismul unui venerabil domn care la vesnica intrebare “Ce mai faceti domnu colonel” raspundea nemultumit cu un “Nu fac nimic, si asta imi ocupa tot timpul”, pe un ton duhnind a tuica, inca de la primele ore ale dupa-amiezei. Dupa care a fost facut generabil prin procedeul de avansare in grad si apoi trecut in rezerva prin procedeul de devansare la pensie. Dupa care a trait linistit si multumit pana la adanci batraneti. Deci, se poate! Sa-i fie batranetea usoara !

  17. […] Bonus : Un tip sună la pompieri şi spune, veniţi repede, vă rog, de la etajul 8 se aud nişte râsete îngrozitoare şi miroase rău a cârpe arse. Vin pompierii, intră în scara blocului, simt mirosul de cârpe arse iar râsetele le ridică parul în cap. Urcă temători cu măştile pe faţă prin fumul gros de cârpe arse, descoperă uşa, sună şi iese o bătrânică. Ce e mamaie? Păi au sunat vecinii să reclame că se aud de la dumneavoastră nişte răsete îngrozitoare şi că îi sufocă un miros de cârpe arse. Ce se întâmplă? Păi, ce să se întâmple? Mai râd, mai ard o cârpă… […]

  18. codrut
    18 September 2007 la 18.09.2007 11:15

    @dildobrica
    Il simpatizam in ipostazierile lui oral-logofono-phanice. Cind se exprima prin “viu-grai”, reusea sa fie amuzant. Se pare ca intra in transa asta troglosolalica numai cind pune destu pe tasta sau plaivazu pe hirtie.
    Sub fiecare imbold igieno-marseiez se poate ghici cocoasa unui mic dar priapic “imperativ categoric”. Sa spui despre ravasitoarea tenacitate a RazvanExarhului ( care-si emancipeaza semenii de sub tirania propriilor tiroide), ca este AMORALA, AKANTIANA, aimperativa si acategorica este ceva…cum sa zic …AY,AY,AY!!!
    Daca ziceai ca-mi servesti discursul cu “apa rece”, intelegeam clar ca discursu-mi e de “rahat”(“rahat cu apa rece”). Asa nu stiu ce sa zic, nu e prea limpede…

← Inchide