Mini Cooper diesel este the new maxi fun

in Masini, 24.07.2014

IMG_20140708_180338băieţii ăştia de la Mini Cooper şi BMW s-au prins că şi oamenii mari adoră jucăriile. doar că se şi dau cu ele, poate  pentru că sunt puţin mai mari decât cele pentru copii.

tocmai am dat, zilele astea,  peste un text din The Guardian despre cât de stupizi sunt bărbaţii care îşi cumpără ceasuri scumpe. în fond, în afară de forma icon şi mutra botoasă, o mare parte din ce înseamnă Mini azi e construit în jurul ceasului mare, aşezat, ca o şapcă de şmecher, uşor mai într-o parte, aşea.

sigur nu asta contează în viaţă, dar, de felul meu, am fost extrem de circumspect când venea vorba de această maşină, pentru că am simţit un parfum prea puternic de marketing în jurul ei.

mi s-a părut mereu o simplă fiţă de designer să trebuiască să tragi cu coada ochiului în dreapta, să vezi cât ai la oră. sau cât e ceasul, în cazul în care nu îţi spune vreun deştept la radio. plus ce mizerie de piesă urmează să asculţi.

ei, la tăţi ni-i greu şi life changes, nenikă. Mini Cooper D (de la diesel, nu de la Dorohoi) are head-up display, care iese foarte spectaculos din vârful bordului, culmea, chiar în dreptul şoferului. există şi un ceas cu kilometraj, turometru şi alte lucruri simple, cum spune Mihaela Rădulescu, specifice maşinilor, în general.

 

IMG_20140708_180242deci, în concluzie, se pare, totuşi, că au angajat pe cineva la haptică. interiorul acestui Mini D prezintă semne de răsfăţ şi un pic de opulenţă. e un exerciţiu de seducţie a consumatorului,  la intensitate maximă, fără menajamente, cu intenţie evidentă de fandaxie, cum făceau fetele la concertele lui Elvis. în primul rând, mirosul e de maşină serioasă iar materialele sunt foarte îngrijit alese. e adevărat că lista de opţiuni era la fel de lungă ca un buletin al cotelor apelor Dunării, dar nici nu cred că le-a scăpat ceva ce te-ar fi făcut să te simţi mai bine. în fine, piele la interior, plasticul foarte sexy şi probabil eco, de casă, de la ţărani, o trapă cu un parasolar care filtra lumina ca într-o scenă de dragoste, sistem audio Harman Kardon, climă – şi ce mi s-a părut cel mai mişto abia începe.

deci, efectiv, au pus lumină ambientală pe contururile interioare ale portierelor şi, nu numai că se schimbă gradual, ba au mai dedicat şi un buton lângă cel pentru trapă, pentru cazul în care vrei să ajungi mai repede la rozul tău preferat. 

iar asta dovedeşte, zic eu, că  indiferent dacă există sau nu încălzire globală, fenomenul infantilizării globale a adulţilor e deja copleşitor. viaţa fără accesorii, omul neaccesorizat, sunt Neantul. sau  Mordor.

fraţi conducători auto, e nenorocire: au transformat ceasul ala cîş în computer de bord, au pus leduri pe conturul lui şi face ca toţi dracii şi în toate culorile când navighezi prin menu. butonul cu care faci treaba asta are o functie care îl transformă în touch, atunci când vrei să cauţi nişte muzică sau o adresă în navigaţie, să zicem.

ca să nu mai roteşti ca nebunul ca să scrii, de exemplu, Mahavishnu Orchestra, desenezi cu degetul preferat pe suprafaţa butonului litera M şi tehnologia îţi afişează toate trupele din USB-ul tău, care încep cu M.

foarte drăguţă faza asta. dacă aş fi hipster, aş începe să strâng bani, după acest paragraf.

IMG_20140709_090834

există trei moduri de condus: eco, midi şi sport. midi nu e clar ce face şi nici nu cred că interesează pe cineva. când te duci în modul eco, de exemplu, ceasul se colorează în verde iar conturul lui devine turometru. adică ledurile perimetrale se colorează diferit, cam de la 7 la 5, cum ar veni, în funcţie de cât de tare apeşi pedala.

la midi e mov şi la sport e roşu. hai, că şi aici au lovit magistral, mai ceva ca Johann Wolfgang von Goetze. mai mult, fiecare mod din ăsta are un fel de joc în care acumulezi puncte dacă faci economie sau iei multe curbe stranse cu viteză. nu am încercat, că nu mă plictisea drumul.

oricum, după toate trucurile astea electronice, deja nici nu mai contează cât de mult poţi interveni în setările pentru modul sport, pentru suspensie şi şasiu. iar maşina chiar îşi transformă aşezarea pe şosea şi începe să mârâie plăcut auzului. consumatorul e deja in love când află că Mini frânează singură când simte că se apropie prea tare de colegul din faţă, de exemplu. sau că porneşte automat avariile, dacă frânezi brusc.

am mers la mare cu ea şi a fost funny pe autostradă, deşi la 1500 de cm3, nu prea ai ce face mai sus de treapta a patra. la viteze mari, reacţionează mai lent, chiar şi în modul sport. la benzină, raportul e invers. dar revenind la un ton serios, maşina e construită britch: direcţia e foarte fermă şi precisă, frânele impecabile şi stabilitatea bine controlată, chiar dacă vrei să obţii senzaţii de karting, că ştie şi asta foarte bine.  plăcerea drumului a fost perfectă, aşadar, şi aş adăuga un wow neaşteptat pentru confort, că nu credeam să pot merge drept imediat după ce am coborât. am umplut-o un pic de praf pe un câmp spre plaja Tuzla, am înotat şi am lăsat-o pe cruise control la întoarcere. 

IMG_20140708_074829

în oraş, însă, cuplul motorului diesel te face să te distrezi până la chiuit. se mişcă uite-aşa, fără să faci vreun efort, iar dacă foloseşti şi modul secvenţial al cutiei automate, chiar simţi că ai 116 cai fuarte frumoşi. bon, e clar că nu e o maşină pentru băieţi, ceea ce înseamnă că e perfectă pentru fete şi că e foarte bine aşa. băieţii iubesc benzina şi oricum e bine ca ele să fie în siguranţă şi să aibă şi sentimentul că salvează Pământul, că nici nu consumă cine ştie ce, cam 5.6, combinat, if you give it fur, as they say in Romanian.

şi cred că asta şi sugerează culoarea  roşie a caroseriei, ca şi noul buton foarte posh de Start/Stop: să îşi ia fetele Mini Cooper Diesel,  că deocamdată trăim pe singura planetă pe care încă se mai găseşte ruj.

deci, se poate. hai. că-i bine!

mi-a plăcut să ascult pe drum, la maxim: Man Man – Head on , Citizens! – True romance , Paolo Nutini – Better man , David Bowie – Valentine’s day .
mulţumesc pentru atenţie, şi adaug, ca o piedică în calea uitării, şi nişte specificaţii tehnice, plus o galerie foto

MINI Cooper D: Cilindree 1496 cm3 85 kW (116 CP) la 1/min Urban 4,5 l/100km ExtraUrban 3,3 l/100km Combinat 3,7 l/100km CO2 emission 99 g/km, preţ de listă:  € 18.250 Net, preţ cu opţiuni (multe):  € 32.165 Net

 

Lasă un comentariu

  1. Răzvan Exarhu – Mini Cooper S Countryman by night
    (author) 17 March 2016 la 17.03.2016 11:53

    […] scris aici despre cum a reuşit Mini Cooper Diesel să mă convingă că există, în sfârşit, şi o […]

← Inchide