opsesii

in Blog, 27.03.2008

se întâmplă în câte o dimineaţă să mă trezesc cu un cântec vesel în cap.

şi îmi ia cam juma de zi să scap de el şi uneori să şi înţeleg de unde mi se trage.

câteodata e simplu, de la televizor. am avut un heavy rotation pînă la epuizare cu finalul unui spot, merci e felul meu de-aţi mulţumi, merci fiindcă eşti tu, pe care nu l-am delete decât cu mari eforturi, tâmpite versuri oricum.

într-o sâmbătă m-am trezit că fredonez în gând treceţi batalioane române carpaţii, ceea ce nu-mi prea stă în fire – şi nici nu pricepeam de unde am luat molima.

în cele din urmă, m-am prins că se insinuase din cauza unui pasaj din coloana sonoră a unui film englezesc la care se uitau cei dragi mie, şi care avea câteva măsuri identice cu o parte din tema marelui cântec.

vouă ce vă cantă aiurea în cap? 😉

Lasă un comentariu

  1. Red
    27 March 2008 la 27.03.2008 19:03

    Englezii il numesc duios earworm, iar Wikipedia ne invata ca medications that are used to treat obsessive-compulsive disorder or anxiety can alleviate the symptoms of earworms.😛

  2. luminitza
    27 March 2008 la 27.03.2008 19:30

    right now?”Desteapta-te romane” si coloana sonora de la “Love Story”.

  3. leu'
    27 March 2008 la 27.03.2008 20:01

    buna esti tu branza deeel/cum mergeai cu’n copaneeel/rosii, ceapaaa si maslineeeeee/imi e asa dor de tineeeeeee

    probabil ma uit prea mult la OTV ha ha ha!

  4. dildobrica
    27 March 2008 la 27.03.2008 21:07

    “voayage, voyage… sur loohuu sacré d’entre praavian… voyage voyage (tim tim tim tiririri tim tim tim tiiim)… que jamais ne reviens…”
    si de la capat!

    citeodata ii inteleg pe criminalii in serie.

  5. razvan
    27 March 2008 la 27.03.2008 21:26

    Cu parere de rau, mi-am dat seama ca azi s-a defectat un pic blogul. S-a reparat, deci putem adauga comentarii.

  6. maria
    27 March 2008 la 27.03.2008 21:27

    i’m a spacer woman, don’t u worry about me!
    i’m a spacer woman, don’t u worry about me!
    i’m a spacer woman, don’t u worry about me!

  7. raul
    27 March 2008 la 27.03.2008 21:50

    imi canta Somewhere over the rainbow si in diminetile normale si in serile in care inmoi pere in vin…

    doar cand mai dau pe HBO aud in cap o voce care-mi urla: go fuckyourself
    🙂

  8. pax
    27 March 2008 la 27.03.2008 22:48

    oh, asta e una dintre cele benefice! când se întâmplă să am norocu să mă bântuie, ziua mea e făcută!

  9. mits
    27 March 2008 la 27.03.2008 22:54

    Don Henley “Boys of summer” … parca suntem in varianta romaneasca a serialului Ally McBeal. Faza cu tema muzicala era foarte draguta.

  10. Catalina
    27 March 2008 la 27.03.2008 23:11

    dam da id ududud I know I will lose you ..dam dam di bidu du The reason is you …cica Nina canta 🙂 l-am auzit pe VH1

  11. the neacsu
    27 March 2008 la 27.03.2008 23:13

    oldies but goldies… ‘n-am sa alerg … si dorinta!’
    gageanu, respect!

  12. engambament
    27 March 2008 la 27.03.2008 23:24

    uite-acuma de exemplu, ‘marie si marioara ia un par de ma omoara’ doamne iarta-ma!

  13. razvan
    27 March 2008 la 27.03.2008 23:38

    eu am un leac pentru orice obsesie, the king of obsession, marinica.
    asta e un cantec cretin de prin 50-60, cantat de cristina stamate, care incepe asa: in zori cand cocosii canta dimineata…am uitat versurile aici …si ajunge la refren marinica e poznasul, marinica e codasul samd

    orice ma calca pe nervi este sters instant de marinica, dar e foarte periculos, pentru ca doar timpul te elibereaza de marinica.

  14. pierpatrat
    28 March 2008 la 28.03.2008 01:00

    Uel iţ ă dubă di du, / Ai min ă dubă di du
    Scuzaţi traducerea, dar la mine aşa se aude. Interpretat de ursu Baloo din cartea junglei.
    Problema, domnilor este că în departamentul de care discutăm, situat tocmai la mansardă nu există cenzură, accesul este liber şi fără examen, programul non-stop, sala are o acustică fenomenală, iar aparatul de karaoke este garantat pe viaţă.
    Iar Dj Boroş şi-a făcut de cap la aparate cu lunile, ca să nu mai zic de Aji da zileeee… cu care s-a făcut turneu; pe când Jimi Hendrix a fost dat afară în şuturi doar după câteva zile, săracu.
    New entry este acum planeta moldova cu nemuritorul “Poftiţ, întraţ, viniţ di cumparaţ / Aveeem dii tăătiiiii…”; da o să-i rupă ursu Baloo pe genunchi şi o să le sugă măduva spinării din milă amestecată cu scârbă cam peste două zile.
    Deci concurenţa se pare că este adevăratul leac; eu altul nu am găsit.

  15. diana
    28 March 2008 la 28.03.2008 01:29

    eu am cateva inceputuri de cantecele de vreun an de zile care-mi si ies fara sa-mi dau seama, nu raman doar in minte, nemernicele. la serviciu, mai ales, mi se intampla sa ma trezesc cantand:

    1. un elefaaaant se leganaaaa peeee ooo panza de paiaaaanjeeeen
    2. in paaadureaaa cu aaalune aveaaau casaaa doi pitiiiici
    3. sur le pooont d’avignooon l’on y danse, l’on y danse, sur le pooont d’avignooon l’on y danse tout

    ii de rau-rau?

    :-??

  16. deena
    28 March 2008 la 28.03.2008 03:51

    eu am o amintire destul de apocaliptica in legatura cu asta. intr-o dimineata mergeam vesela la metrou (in Montreal) si in cap imi canta “Don’t try suicide” (Queen), dupa care am aflat ca metroul era oprit pentru ca o persoana se aruncase pe linie. Nici un cantec nevinovat nu poti sa mai ai in cap…

  17. ametzitul
    28 March 2008 la 28.03.2008 09:01

    mie-mi canta Las Cruces – Killer Kane.
    asha-i ca v-am bagat in ceatza? 🙂

  18. locke
    28 March 2008 la 28.03.2008 09:42

    Aha, si mie mi se intampla sa ma trezesc cu cate o dubiosenie in cap. Insa azi, Doamne ajuta, nu-mi suna nimic in creieri!

  19. smara
    28 March 2008 la 28.03.2008 10:06

    ce avalansa de comentarii! nu e roman caruia sa nu-i doineasca vreun slagar nemuritor prin cap – ne place muzica, nu gluma.
    pai neacsu de above si cu domnia ta aveti dreptate, adicatelea solutia e un cantecel cretin de care reusesti sa scapi ulterior cu nitica autocritica si respect de sine – pavel gageanu este, itr-adevar leader de piata. rezolva orice rolling stones (blinded by raiiiinbowwwwsss, watching the wiiiind bloooow, etcetera etcetera ), oricati romani ar trece carpatii si per total toti viermisorii din urechi cu un lalalalalalalalala fara egal. omul e genial si habar n-are.

  20. zup
    28 March 2008 la 28.03.2008 10:19

    ai oana biii
    ior sledgihamar
    oai donciu coool maai neim?

  21. lou
    28 March 2008 la 28.03.2008 10:52

    vulpe, tu mi-ai furat gansca, da-mi-o inapoi! da-mi-o inapoi! … nananananana si cu doi copoooi! si cu doi copoi!

  22. Monica
    28 March 2008 la 28.03.2008 11:15

    de dimineata mi-am chinuit apropiatii cu Soimii patriei, soimii patriei dar cand a trebuit sa le explic ce inseamna soimi, ce e cu cantecelul asta mi-a pierit ideea si, pentru ca tot la gradinita am invatat un alt cui muzical si ei intelegeau, am dat-o cu avanti populi. s-au uitat mai ciudat spre urat decat la faza cu soimii asa ca acum doar mormai…tot soimii, dragii de ei:)

  23. M&M's
    28 March 2008 la 28.03.2008 11:47

    poate’i de la ultimul cuvant – stiam de “avanti popolo”… kinderii din ziua de azi sunt tare precoci 😀
    sau poate asta am luat-o din vesnica opsesie a lui Sandy din b24fun?…
    in fine… altfel, deja am un coleg bantuit rau-rau de “ken lee” 🙂

  24. pax
    28 March 2008 la 28.03.2008 12:57

    da’ io nu-nţeleg de ce lumea e scandalizată şi vorbeşte de reţete de scăpat de opsesiile respective, când sunt unele cât se poate de energizante şi de pline de gust.
    e adevărat că dacă-ţi cântă merci e felul meu de-aţi mulţumi, ai pus-o! da’ cu un gâscă, tu mi-ai furat vulpea… zbori, nu alta! :))

  25. lo-lo
    28 March 2008 la 28.03.2008 13:34

    Acum cativa ani pregatindu-ma pentru o proba,repetam un frumos cantecel jazz al anilor’20,prietena mea repeta si ea dar cu alte cuvinte,in ziua “infatisarii”nu am mai stiam care e varianta originala.De doua zile imi suna obsesiv”money”a Lizei Minnelli…

  26. razvan
    28 March 2008 la 28.03.2008 13:58

    In perioada sarbatorilor apare un spot cu o batranica hulpava, pt niste pastile de digestie or something. Nenorocirea face ca ea sa cante o tampenie care m-a scos din minti mult timp. Uun deseeert as mai mancaa!

  27. Luigi Mustatza
    28 March 2008 la 28.03.2008 14:10

    Mie imi vin uneori in minte amintiri random, in special din excursii, sau replici pe care nu le-am auzit ale unor personaje cunoscute. Astea se pun sau trebuie sa ma adresez medicului sau farmacistului? 😀

  28. razvan
    28 March 2008 la 28.03.2008 14:14

    Eu am visat ca eram la un concert cu louis armstrong si am ascultat numai piese pe care nu le stiam. Ce cale sa aleg? Cel mai bun sa invinga?

  29. cosmina
    28 March 2008 la 28.03.2008 15:26

    pup-pup-pup..strici me-reu, somnul meu… PUPAZA DIN TEI!
    Lassss’ c’am sa te prind motzat’o si te’oi intreba ce vrei… si ti’oi smulge coada toata si te’oi vinde pe cinci lei…
    la la la

  30. aghiutza
    28 March 2008 la 28.03.2008 15:53

    U-u-un ele-fant, s-e-e-e lega-na… si cam atat, ca apoi intra pe repeat intrucat nu-mi mai amintesc restul. Cu ea m-am trezit azi-dimineata, cu ea mor de gat diseara, cand ma culc.

  31. M&M's
    28 March 2008 la 28.03.2008 16:45

    absolut! urechio-viermele asta 🙂 m-a bantuit si pe mine prin creier!

    doar pt a sublinia marele cretinism al spotului in cauza, batranica spune de fapt “…as mai gustaa!”, adica puţintica fineţe, gourmeţi dvs.! 😀

  32. ana
    28 March 2008 la 28.03.2008 19:21

    te invit aiici, este seaaara ta, doar surprize surprize,la la la, la, la,la

  33. razvan
    28 March 2008 la 28.03.2008 20:23

    le vent nous portera-noir desir…pretty obsessive

  34. 2nash
    28 March 2008 la 28.03.2008 22:50

    1) De pe vremea biscutilor turcesti:
    “Kuku-ruku bun si dulce, doar cu crema de cacaaaaooo,
    Bu-cu-rie ne aduce si tot ce va place vouaaa,
    Kuku-ruku, tu si eu, prieteni buni vom fi mereeeu,
    Daca vrei na-poli-tana, ia si gusta Kuku-rukuuu,”

    2) De pe vremea primului an de cablu-tv, cand ma uitam la filmele de la RaiUno, la 20:40 (venti e cuaranta :-))):

    “Rowenta! Per chi non si acontenta
    (fonetic, na, ce vrei)

    3) Cam din aceasi perioada de inceputuri la cablu tv:

    “me iefsi fraula, ghetora iefsi banana, du chis aresi”
    (la fel de fonetic) – cu gust de cacao si capsuni, copiilor le place, am intrebat special pe un grec, sa-mi traduca

    Sunt pierdut, e clar! 🙁

  35. Tilda
    28 March 2008 la 28.03.2008 23:00

    Holly Golightly – Nothing You Can Say

  36. ovidiu
    28 March 2008 la 28.03.2008 23:02

    toate se combina …un amalgam obsesiv

  37. McAron
    29 March 2008 la 29.03.2008 01:42

    notimaaagigheeee, insebuenogooool, soto il celo, di un estade italianaaaa … eneliochi tuoi, volia di vincere un estade, un aventuuraipiu … goooooooool

    http://www.youtube.com/watch?v=I5Xk0jQnMYc

  38. rolyzoly
    29 March 2008 la 29.03.2008 03:27

    sur la plage, face a la mer…

  39. rolyzoly
    29 March 2008 la 29.03.2008 03:31

    ou…sur le sable face a la mer
    curata opsesie…trecuta printr-un act ratat. nu-i nimic, vine vara curind.

  40. TheArrow
    29 March 2008 la 29.03.2008 03:42

    Imnul Americii; I don’t even think it’s funny. Noroc ca apare doar la citeva saptamini. Si bine ca-mi zangane-n cap doar melodia, fara versuri.

  41. Tibul
    29 March 2008 la 29.03.2008 13:43

    E trist (poate ca-i si grav!), stiu, dar imi suna in cap melodia de la “Surprize, Surprize”. A fredonat-o Silviu Biris in emisiune la Maruta si de atunci m-a nenorocit pe viata!!!

    Pentru ca sunt intr-o dispozitie de “atac”, ma tratez pe youtube cu Stigma – “Bye, Bye” (ale tineretii valuri).

    …Poarta aia nenorocita nu se mai inchide?!…

  42. theo
    29 March 2008 la 29.03.2008 16:52

    obsesii n-am prea des! dar cert e ca azi m-am molipsit de la fii-mea cu o op-sesiune disney : ta-ra-ra-bum-bie, ta-ra-ra-bum-bie..melodia aia cantata de George Hautecourt-batranul avocat din “The Aristocats” 🙂

    ta-ra-ra…

  43. Adrian
    30 March 2008 la 30.03.2008 04:13

    fuck, o mie de cisterne cu d’alde fuck. Am citit ce-ai scris si acum nici io nu pot sa scap: “vulpe, tu mi-ai furat gansca, da-mi-o in…”

  44. dildobrica
    30 March 2008 la 30.03.2008 14:41

    DAR ASTA E SOLUTIA! bravo, lo-lo! sa ma explic: acum niste ani aveam o prietena cu urechea un pic dereglata din fabrica. insa convinsa de contrariu. si cind incercam sa-mi amintesc vreo melodie, citeodata ea ma “ajuta” si incepea s-o fredoneze. moment in care imi disparea din cap ireversibil respectiva melodie. (a crezut intotdeauna ca glumeam cind imi acopeream urechile, ca sa nu-mi fuga notele)

    cred ca cineva cu asemenea “talent” te poate ajuta sa scapi macar pt o buna bucata de vreme de o opsesie:)

  45. independe
    31 March 2008 la 31.03.2008 01:44

    cel mai tare e cand ai o melodie in cap si dai drumul la radio si e fix melodia aia:)

  46. one white whale
    31 March 2008 la 31.03.2008 14:38

    tiers from da muun/ tim tim tim tim/ fol daun laic reiin/ tim tim tim tim/ ai rici for iu /tim tim tim tim/ ai rici in vein… adica reclama la apa cu bolboroci via conjured one ft sinead’ o connor. si o mai am si salvata pe desktop…cine ce sa mai inteleaga?

  47. Raluca
    31 March 2008 la 31.03.2008 20:15

    🙂 Uau, ai deschis o vena, nu gluma. Mie imi suna in cap coloana sonora de la The Good, the Bad and the Ugly. Si fiecare nota suna atat de perfect si fidel. Daca insa incerc sa reproduc melodia, e dureros. Partea cu muzicuta e un fel de ua-ua-uaaaaa. Si sa fluier nu prea pot.

    http://youtube.com/watch?v=Tv-VxrsF9sI

  48. dildobrica
    1 April 2008 la 01.04.2008 00:49

    mi-ai adus aminte de varianta bulgareasca a unei celebre reclame la gilette: “gilette: nai dobrooto za majeeeteee!” (cred c-am facut urticarie pe creer de la ea)

    si de george costanza care-i explica lui seinfeld noua lui metoda de a le face pe femei sa se gindeasca (pina la obsesie) la el: cind se prezinta, isi pronunta numele pe note, ca in jingle-uri: “cooo-stanza!” (identic cu “byyy-mennen!”)

  49. Ramona
    3 April 2008 la 03.04.2008 12:57

    Cat am stat doua zile la Iasi, am avut heavy rotation cu “De ce plang chi-ta-re-le/ Cand rasare soa-re-le/ Canta pasa-rele-le/ Despre iubirea meaaa” si iar si iar, ca atat stiam din melodie.
    Iar acum vreo 4 ani, in vama, aveam acelasi trip cu o melodie mai mult decat sinistra de la 3SE, dar acum am un lapsus (slava Donmului!).
    In rest am tripuri normale.

  50. Diana
    3 April 2008 la 03.04.2008 20:36

    Right now? Abia am citit pe un blog ca vine Leonard Cohen in Romania si creierul meu deja falseaza pe “Closing Time”. Again…

← Inchide