Pasiunea mea este pasiunea

IMG_20160616_203146-1024x1024

Ce te face fericit?

Dacă s-ar pune întrebarea asta pe stradă, în faţa camerei, fără prea mult timp de gândire, am vedea foarte multe riduri de expresie. Sigur ar apărea mai multe mutre cu şănţuleţ între ochi decât ne imaginăm aşa, la un exerciţiu.

Un fel de aoleo, ce le spun eu ăstora că mă face fericit, că nu m-am pregătit pentru astăzi?! De fericire ne arde nouă, fericirea e ceva serios, pe care te poţi baza, nu o frivolitate, trebuie să fie un sentiment profund, înălţător şi emoţionant, cum e costumul ăla bun, e ceva care se trăieşte la ocazii şi de obicei trebuie supus unui control, pentru că ce e prea mult, e prea mult şi bate la ochi.

Păi, se poate să umbli fericit pe stradă?! În plină zi?! Să sfidezi atâţia oameni serioşi, care nu cred că arăţi aşa pentru că vii de la înot, să-i faci să creadă cine ştie ce grozăvii despre tine?! Că poate eşti vreun excentric, care umblă pe skateboard zâmbind chiar şi fără să aibă căştile pe urechi, nu că asta ar fi o scuză. Se pare că fericirea asta născută de lucrurile pe care le faci sau le trăieşti nu poate să apară în spaţiul public, e ca o boală ruşinoasă, e o perversiune greu de imaginat.

Probabil că ajunge să pară chiar o slăbiciune, o formă de libertinaj monstruos, fie că are sau nu legătură cu banii. Oricum ar fi, pare suspect şi devine respingător să arăţi destins sau să evoci experienţe fericite.

Deşi ar putea semăna cu o încurajare, chestiile astea deprimă, exemplele simple sună prea simplist, tot ce e direct şi la îndemână pare preţios şi îndepărtat, şi nici nu pari foarte modest când vorbeşti despre cât de bine te simţi când un bătrân îţi predă secretele tăiatului la vie. Azi o să fiu în vie, aşadar, şi o să fiu cu siguranţă foarte fericit, alături de foarfeca mea şmecheră.

Cu siguranţă că e un exemplu care nu are legătură cu cea mai mare parte a gusturilor, dar este perfect pentru că poate fi înlocuit uşor cu multe gesturi care conţin prea mult firesc pentru a putea apărea la televizor.

Mai văd uneori indivizi care se bucură când povestesc ce fac, indiferent de spectaculosul inclus în povestire, dar mă mir când îi întâlnesc şi mă încântă şi mai mult această intensitate spontană, netrucată, a unei mărturisiri care e mai valoroasă când este împărtăşită.

Cultura media pare construită de oameni pe care nu-i bucură nimic cu excepţia unor lucruri care nu-i bucură decât pe sado-masochişti, alături de nişte indivizi care se simt obligaţi să se poarte ca şi cum nu ar putea exista nimic care să-i bucure, atât timp cât sunt în misiune şi vorbesc despre lucruri serioase sau aparent amuzante.

Cultura fericirii nu prea să prindă cine ştie ce, pentru că pericolul de a putea părea frivol sau neserios, copilăros sau chiar nebun este un pericol pe care multă lume îl evită încă din primii paşi ai copilăriei. Mai există şi un curent care te îndeamnă să te porţi normal deşi nu eşti normal, să vorbeşti despre lucruri frumoase deşi nu trăieşti nimic de genul ăsta şi să evoci fericirea ca pe ceva la fel de firesc precum curăţatul cartofilor.

Când am dubii, mă gândesc la unul din bunicii mei, un muzician desăvârşit, total absorbit de ceea ce făcea, strălucitor atunci când atingea pianul, chitara, vioara şi toate celelalte instrumente ciudate la care cânta cu devoţiune şi familiaritate. Sunt foarte mândru de amintirea bunicului meu şi de orchestra lui de chitare, destul de greu de imaginat astăzi, de lutierul care îi construia instrumente splendide şi de o bucurie de a împărtăşi pe care îmi place să cred că i-o datorez.

M-am gândit foarte mult la el în ultimele săptămâni, pentru că mi-am cumpărat o chitară electrică şi sunt foarte fericit. E cel mai simplu şi bun lucru pe care-l poţi face, alături de multe altele de acelaşi fel, care te pot ajuta să te trezeşti dimineaţa cu nerăbdarea de a face mai iute ce ai de făcut pentru a putea să ajungi mai curând în clipa în care deschizi staţia, aştepţi să se încălzească lămpile, reglezi volumul cât să nu se spargă geamurile şi cânţi.

publicat în evz, 22 martie 2008, în timp ce eram în vie 😉

18 comments

  1. ovidiu   •  

    Fericirea e ceva ce nu se atinge niciodata , dar pentru cautarea ei merita sa alergi toata viata……spunea cineva odata

    Adevarul ca privind in urma…momentele in care ” te trezesti dimineata cu nerabdarea de a face mai iute ce ai de facut pentru a putea sa ajungi mai curând în clipa în care……. ” le identific cu o stare de bine intensa si reconfortanta…..si corespund unor lucruri ce te fac sa vibrezi de incantare…..ai un dinamism iesit din comun si toate celelate lucruri din jur…si din minte… se estompeaza . Ai un singur scop si inima-ti bate cu putere…ai aripi si plutesti intre vis si realitate

  2. cria   •  

    si eu m-am intrebat recent ce ma face fericita. E probabil din cauza primaverii care ma indeamna sa ma primenesc si sa-mi descopar o infatisare de care imi era dor.
    cred ca lucrurile simple ma fac cel mai fericita. ma suprind admirand un gest, o miscare, un gand, o culoare, un sunet, un parfum care in cateva secunde imi dau pe deplin sentimentul fericirii, fara sa imi propun sau sa-l caut acolo. imi e indiferent daca cineva ma iubeste sau nu, am aflat ca fericirea, totusi, nu depinde de ceilalti, e o stare prea intima pe care o impartasesti din reflex, nu din generozitate.

  3. Tilda   •  

    http://imdb.com/title/tt0080770/

    Si mai vorbim cand te va face fericit un acordeon, un dulcimer, un hurdy-gurdy, un theremin… Ca de chitara electrica ne-am cam plictisit.

  4. zalex   •  

    Cred ca acum vreo 2 saptamani, mergand spre serviciu, m-am gandit la un subiect de post (pe care inca nu l-am scris, dar, cine stie?…): daca ai opri pe cineva pe strada si l-ai pune sa zica sincer ce fel de viata ar vrea sa traiasca, ce-i lipseste din ceea ce vede el la occidentali sau ce l-ar face fericit, 99% dintre ei habar n-ar avea ce sa raspunda… Stim doar ca vrem ceva mai bun, dar nu putem gandi ceva “cu adevarat bun”, ceea care sa ne schimbe viata cu 180 grade in bine…

  5. Pingback: Fericire « Clipe amestecate de vânt

  6. Oana   •  

    da, postul acesta mi-a adus aminte de mustrarea pe care am primit-o din partea unei femei de varsta a treia chiar acum vreo luna: eram intr-un mijloc de trasport in comun cu sora mea. Pentru ca sa ne facem calatoria mai usoara ascultam muzica la casti, la comun. Era o zi insorita si Bob Marley canta in urechile noastre cat de tare este vremea si noi nu ne-am putut sa ne abtinem sa nu ne… pur si simplu simtim bine.. niste zambete mari pe fata si vorbe care evident denotau buna noastra dispozitie. Daca am fi facut vreo galagie as fi inteles de ce batrana incruntata de langa noi a inceput sa se planga “Cum va permiteti asa ceva? Ce e cu veselia asta in public?”. Era de o seriozitate crasa in pronuntarea cuvantului ‘veselie’

    da, si am mai invatat ceva: la unele buticuri de cartier, la vanzatoarele de bilete samd nu trebuie sa te duci cu zambete sau chiar buna dispozitie arborand pe fata. Au sa le apuce indignarea (sau ma intreb ce) si ai sa ajungi sa te intrebi cu ce le-ai gresit de-si permit tratamentul acesta cu proprii clienti.

    Ai dreptate, buna dispozitie, veselia au devenit o forma de libertinaj monstruos chiar perversiune.

  7. 2nash   •  

    …eu le mai identific si cu copilaria, cu naturaletea si firescul starilor acelei perioade.

  8. mArius   •  

    Fericirea e ceva poate fi atins in orice clipa.
    If you know where to look and if you WANT to.
    The more you look the harder is to find it.

  9. iulia   •  

    faptul ca exist.

  10. ametzitul   •  

    lucrurile marunte ma fac fericit…
    shi, ca sa fiu sincer, shi sa-i vad pe unii pe care nu-i sufar c-o duc mai rau 🙂
    dushmanii mor, mancatz-ash…

  11. raul   •  

    @oana 🙂 la mine a strigat odata un om serios: ce zambesti ma ?!

  12. smara   •  

    din cele de mai sus trag concluzia ca fetele sunt proporţional mai serioase decat baietii – adica isi iau fericirea in serios. e de primavara, e de bine. hai fericirea !
    nu pot sa scriu ceva inteligent sau sensibil despre fericire decat atunci cand sunt fericita – inteleg de ce Razvan a scris articolul in vie – acolo era fericirea lui – asa e cinstit. eu nu am timp sa scriu decat in pauzele de lucru, cand sunt atenta, nu fericita. acasa, cele doua fete ale mele, care au varstele inca potrivite ca sa fie fericite fara ostentatie (4 ani jumate, respectiv 10 luni) nu-mi lasă timp decat ca sa le observ si sa ma minunez cum nu obosesc ore intregi facand lucruri foarte complicate pentru ele – Maria scrie mesaje cu literele pe care le-a invatat si deseneaza oameni strambi cu capetele cat pepenii si colorati zapacitor de frumos, Irina apuca delicat cu degetelele frimituri, scaune si carti din biblioteca pe care le gusta cu prudenta si interes maxim. eu si sotul meu facem politie cu ele, ne jucam si radem ca prostii (sau ca desteptii) de lucrurile uimitoare pe care le fac.
    ia uite ca am scris si eu despre fericire. na, ca am luat-o si eu in serios. ca sa vezi cum am crescut procentu la fete – si nu voiam la inceput…

  13. Lidia   •  

    Ma simt fericita cand intru in curte si ma intampina Frasin, dulaul hapaul (in paranteza fie spus – Frasin face pisu pe el cand e fericit, ceea ce nu-mi/va doresc), cand plantez bulbi de lalele, cand merg sa cumpar flori, cand vad gradini frumoase, cand inchid casca si incalec motocicleta … sunt fericita…

  14. pierpatrat   •  

    Domnul Stoian C. lucrează la o instituţie din oraşul nostru la departamentul ce se ocupă în special cu organizarea, dar pasiunea dânsului dinotdeauna au fost animalele, motiv pentru care, locuind la parter, a pripăşit în curtea din spatele blocului, de aproape un an, două pisici negre, identice, pe care pentru a le deosebi mai uşor în special la sfârşit de săptămână, le-a botezat Drăghici şi Chiriac.
    …………………………………………………………………………………………
    Pasiunea mea este inteligenţa celorlalţi.
    Dar optimismul lor mă face să fiu pesimist.

  15. bărbaxu lu smara   •  

    Pune fă mâna şi munceşte că arde carnea pă noi.
    Tu crezi că în afară de mine mai interesează pe cineva ceva despre copiii tăi ? Ăştia toţi de aici se droghează.

  16. ionica   •  

    Martin Heidegger – a spus acele vorbe.

  17. Patrocle si Lizuca   •  

    hm, ce subiect interesant de ziua mea-l-am vazut cam tarziu! fericirea.
    Fericirea- plutire detasata si impacata, fericirea- explozie de artificii in stomac de se impotmoleste traficul ideatic ;, fericirea uitata, fericirea trecuta si nerecuperabila ca stare de fapt in mintea mea, fericirea de a vedea baietelul superb,plin de zulufi , incercand sa se aseze pe scaun prin metoda” mai intai pe stomac, dupa aia dau din piciorushe , sa vedem cine ma aseaza”, fericirea de a gasi in retrovizoare privirea pe care ai cautat-o de atatia ani, tresarirea intalnirii, fericirea constientizata retroactiv, fericirea din mashina gris-sidef pe fereastra careia norii s-au pus pe joaca, fericirea ca exista undeva oameni asemenea noua, nerabdarea de a-i reintalni ca sa continuam povestea cu replici de destin si baietei cu zulufi:))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

  18. dildobrica   •  

    🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *