petrecerea de apocalipsă

După abrutizarea comunistă, a început acum procesul de tabloidizare şi autocretinizare a populaţiei. Una din preocupările generale e să se identifice doi, trei vinovaţi şi câteva explicaţii care de obicei sunt valabile câteva minute, pentru a menţine audienţa. După asta, justiţia e făcută prin miştouri şi ironii la adresa câinilor şi maşinilor împricinaţilor.

Dacă s-ar goli brusc ţara de prostituate în roz, hoţi moralişti, imbecili de succes şi restul referinţelor mondeno-sociale, media s-ar prăbuşi fără speranţă. Împăratul nu e niciodată gol aici, e tot timpul îmbrăcat în privirile avide ale publicului, niciodată în dispreţ definitiv.

De-asta insistenţa e cea mai sigură cale către admiraţia unor frustraţi de profesie şi mesajul chiar nu mai contează. Voluntariatul inconştient al publicului ajută mult la mersul istoriei.

Poate că suntem într-un perpetuum mobile imperfect, pus în funcţiune de demenţa distructivă a lui ceauşescu, şi care merge uns în continuare. Scopurile s-au schimbat, nu principiile.

Voioşia inconştientă care poate omorî un om şi îşi poate cere sincer scuze apoi, nu se lasă tulburată cu una cu două.

Am prieteni care căută să închirieze o casă care să nu fi fost definitiv pocită de ceea ce învaţă lumea din telenovele şi revistele de specialitate care sunt scrise de fete care se uită la telenovele de serie C.

E uşor să te orientezi între casele distruse şi cele locuibile, pentru că apocalipsul este prezentat ca superlux. Ceea ce arată decent, pentru că nu au avut proprietarii bani să desfigureze, e descris cu o oarecare jenă şi un dispreţ de cunoscător şi de iniţiat în frăţia rigipsului.

Cred că nu e zi în care să nu mă întreb unde a mai dispărut o casă frumoasă, dar sunt convins că or să-mi treacă mirările astea, pentru că există nişte specialişti care aprobă din instinct aceste dovezi că omul rămâne sub vremi. Idioţii au un fler aparte când e vorba să simtă încotro o apucă timpul, pentru că văd că în acele clipe astrale, cei care trebuie sa facă respectate regulile rup bilete la intrare.

Am fost la Casa Minovici, o clădire muzeu. Deasupra uşii monumentale, atârna strâmb un nenorocit de bec economic. Am o repulsie instinctivă pentru această invenţie morbidă şi hidoasă, pentru că simt că lumina asta rece şi chioară va îmbolnăvi de nervi definitiv omenirea fericită că economiseşte.

Specialiştii care au restaurat au umplut baia de faianţă turcească, au vopsit maro o parte din duşumeaua istorică şi abia au fost împiedicaţi să nu dea o lavabilă şi pe şemineul de castel. Am aflat că printre multe alte întrebări naive, un vizitator a întrebat, de exemplu, despre ferestrele construite ca niste vitralii din ochiuri rotunde de sticlă lucrate manual, dacă sunt făcute din funduri de borcane.

E clar că râzi şi nu te mai revolţi la gândul că inginerul colecţionar Minovici ar fi putut aduna cu strădanie multe borcane istorice, pe care le-a decupat cu minuţie de bijutier pentru a-şi face ferestre. Vă daţi seama câte borcane s-au spart? Şi poate că o asemenea poveste ar vinde mai bine decât ideea de a-ţi construi o casă pe măsura lucrurilor frumoase pe care le-ai adunat.

În Berlin s-a demolat aproape tot ce avea legătură cu istoria recentă, ba chiar există o reţea intelectualo-clandestină de ghizi care reuşesc să creeze trasee întortocheate prin oraşul imens şi să arate fragmente minuscule din ceea ce deocamdată a supravieţuit acestui complex istoric de vinovăţie.

Din fericire, la noi au dispărut complexele, totul se face din inimă, pentru că din creier nu se face. Fiind vorba ori de bani ori de prostie, chiar nu are sens să ne facem griji, petrecerea continuă. Şi tot realitatea crează cele mai bune fabule, chiar dacă ele sunt dintr-un spital de nebuni.

Un medic a fost încolţit de un grup de nebuni în bucătărie, aveau şi nişte cuţite şi i-au spus fericiţi că vor să-l gătească pe varză. El a procedat corect şi s-a entuziasmat, cerând amanunte despre reţetă. După ce au stabilit totul, el a făcut o mutră tristă, mai să plângă, şi le-a spus că nu îl pot găti atunci. Nu avem varză, le-a spus, şi nebunii au înţeles că e cazul să o lase pe altădată.

publicat in evz, exact pe 21 februarie 2009

15 comments

  1. Antoaneta   •     Author

    Cred ca si familia Minovici erau nitel armâni, de altfel. Mai sunt cateva nume si pe la muzeul colectiilor. Si nu cumva era medic, si nu inginer? De fapt fiind vorba de familia Minovici (care a dat numele si Institutului Medico-Legal Mina Minovici), banuiesc ca or fi fost si medici si ingineri.

  2. Antoaneta   •     Author

    Am gasit! Exista doua muzee Minovici, cel de arta romaneasca – casa medicului Nicolae Minovici si cel de arta veche apuseana, casa inginerului Dumitru Minovici, care aduce cu Pelesul. De vazut cand mai vin, daca va fi deschis:(

  3. fcb   •     Author

    avem o inima mare <3

  4. gadjodillo   •     Author

    Nu exista final mai potrivit decit asta pentru situatia in care sintem. Mi-e greu sa spun “in care e tara”; mi-e teama ca “tara” nu mai exista…

  5. Pingback: Elvis la Cotroceni. Ep 3: “Consigliere Preda se dezlănţuie” | Bleen

  6. Cezar   •     Author

    hai sa zicem ca totul o sa mearga asa cum zice visul si toata lumea o sa aibe masini, case platite integral, copii pozati lunar si distribuiti pe facebook, vacante in hoteluri de 5 stele in tari exotice la all inclusive si tot ce o mai fi la moda.

    ce-o sa facem dupa? ca nu o sa mai fie nimic de pastrat sau de distrus. parca traim o revolutie chinezeasca in care ne separam de trecut si de istorie ca sa incepem de la capat.

    ps: traiasca termopanele de manastirea lui Manole.

  7. Giorgiutti   •     Author

    As vrea sa masor cu un luxmetru de precizie, fluxul luminos al acestor becuri despre care se spune ca dau aceiasi cantitate de lumina la 20 wat cat altele la 80, pentru ca am impresia de necomutat (si de nestramutat) ca este o …tzeapa la fel de mare ca ceea pe care a dat-o firma Tucker in Italia acum vreo 5 ani. Acestia au intalat sute de “dispozitive Tucker” intre reteaua de gaz si consumator, pe banii ” consumatorului” bineinteles, promitand reducerea consumului de gaz cu pana la …40 la suta (!). Evident ca nu se obtinea nimic altceva, decat efectul placebo la fraierii care, doar aveau impresia ca dispozitivul functioneaza si atat.
    Si tot legat de problema economisirii ar fi de remarcat, ceea ce o apriga gospodina din peninsula, i-a spus sotului ei care cuprins de febra economiei de curent, in mare taina demna de Cosa Nostra, ‘Ndrangheta si Coroana Unita la un loc, a demarat actiunea “Risparmio” inlocuind toate becurile din casa, incepand din bucatarie pana in pivnita, cu altele economice.
    Ea a spus ca o sa i le bage in fund.

  8. cristean   •     Author

    adevarat.o mare parte din lumea capabila sa mai critice se ia de”vedetele” astea ale noastre cu abnegatie, la fel ca si de gazdele lor. in acelasi timp, aceiasi critici lasa creierul sa se odihneasca si casca gura ca pestii in acvariu la tot felul de “specialisti” de la televizor care le explica ce trebuie sa inteleaga ei din ce s-a intamplat. fara sa-si dea seama ca si ei pot judeca singuri faptele, n-au nevoie de traducatori de realitati. am vazut destule bloguri (cica da, blogul ar fi unul din putinele lucruri unde mai poti sa-ti exprimi parerea liber.cica.), bloguri unde nu fac altceva decat sa repete mai agramat si cu un vocabular mai prost ce le-au zis diversi de pe la tv. cu totii, intr-un fel sau altul, incurajeaza sistemul printr-un mimetism mioritic de toata jena.

  9. cristean   •     Author

    e interesant mimetismul asta mioritic, bazat pe ce urmaresti la televizor: ori alegi sa fii mahalagiu, ori alegi sa aderi la un anumit tip de discurs de “analisti”, unidirectional, pe care il repeti dind din buze ca pestele in acvariu. o falsa alegere, pentru ca mai exista si varianta sa-ti folosesti creierul, pe care tot mai putina lume o ia in considerare.

  10. Dromihete   •     Author

    turcii ne vind noua gresie si isi pun pe casa scarilor la ei marmura…
    de ce nu se fac becuri economice de o suta douazeci de wati?
    culmea luxului a ajuns fereastra de plastic.
    si tot de plaztic paharele din care se soarbe elegant sampanie la dineuri fistichii. Mor cind ii vad!

    Badea Cirtan (primul roman plecat in Italia) a plecat sa aduca cultura, si a reusit sa aduca un sac de carti, dar cu o floare nu se poate face primavara.

    cind ma gindesc ca asta cu apocalipsa e doar o poanta ieftina ma apuca tristetea.

    Hai, Romania… hai!

  11. TiBi   •     Author

    daca e petrecere ..petrecere sa fie. dar, mai stim sa o facem “lata”?

  12. mp   •     Author

    […Cred că nu e zi în care să nu mă întreb unde a mai dispărut o casă frumoasă…]
    Dispar aceste case pentru ca cei care le cumpara nu vor sa le restaureze, consolideze, etc (chestie care nu e usoara), iar noi, statul roman (pana la urma, statul suntem noi), le consideram pe aceste case ca fiind dispensabile.
    Intreaba-te cine sunt cei care le vand celor care nu vor/nu pot …si de ce ?
    Idiotii cu fler aparte ?

  13. Iuliana   •     Author

    Mi se pare mie sau Muzeul George Enescu are la ultimul etaj termopane?

  14. cinema victoria   •     Author

    ce-aveti dom’le cu termopanele? sa vedeti ce opere de arta vor fi considerate peste 3 – 400 de ani. :)))) in marile institute de arhitectura se vor studia stilurile rehau si gealan. :)))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *