Roaba lui Dumnezeu era un apelativ obişnuit al țăranilor cu umor, când îl vedeau pe unul cărând nu ştiu ce gunoi. De altfel, ştiința sacră a farselor cu un oarecare tâlc dispare şi ea de pe planetă, odată cu acei oameni, ultimii care NU scot, fir cu fir, verdeața proaspătă din supițe şi ciorbițe.
Suntem alintați şi ne infantilizăm pe rețele sociale şi poate de-asta nu am şti cum să interacționăm cu idiotul satului.
El trece pe ulită cu un câine mort, într-o roabă, şi il opreste un om: Unde duci ăla, mă?
Păi mi-a dat nea Milică cinci lei, să-l arunc la margine. Marginea, la țară, e un loc în care se aruncă aiurea gunoaie, aşa cum aruncă urmaşii incaşilor mercur, hoituri şi jucării stricate în lacul Titicaca.
Păi, ia cinci lei de la mine şi du-l înapoi la nea Milică.
Păi, i-l duc, sărumâna.
Lasă un comentariu