Pogăcele Româneşti

Pentru prima data in viata am auzit de pogacele din celebrul Top 300. Printre figurile de frunte ale capitalului romanesc, printre toalete apocaliptice si figuri cel putin interesante, sade un ciobanel si priveste.

Probabil ca sunt si niste oi prin preajma, dar nu are importanta. Este o pagina de reclama la Fornetti si in partea de jos scrie doar atat, simplu, sugestiv, imbietor: Pogăcele Româneşti. Prima reactie, pentru cazul unui ignorant in ale pogacelelor, este sa te intrebi: what the fuck is pogaceaua? Si e vreun simbol national, de are majuscula?

Nu in ultimul rand, e o gluma imensa prezenta pogacelelor intr-un asemenea context de lux, putere, influenta si modele de succes, fie ele si absente. Dar sa zicem ca e si o incurajare discreta pentru cei care molfaie azi la patiserie injurand ca nu e dreptate pe lume. Am inceput sa caut pe internet definitia pogacelelor si am aflat ca sunt de origine maghiara si ca singularul este pogaci, deci pluralul este o inventie.

Pogacelele romanesti sunt o fantezie la fel de ridicola ca si paradele care se repeta an de an, inconjurate de aburii de fasole cu carnati. Acest fals diminutiv jucaus, pogacele, suna strident si stingher langa masivul si incruntatul romanesti. E ca si cum ai construi diminutivul de la patriot, patriotut, patriotel. Patriotiţe.

Ma trezesc tresarind cu gandul la Ceausescu atunci cand aud promourile televiziunilor despre programele culturale dedicate lui 1 Decembrie. Si aud discursurile pe care pe vremuri le citeau, la fel de crispat, un tovaras si o tovarasa, cu mape rosii in mana, folosind cuvinte precum: vise, impliniri, bilant, sarbatoare, straie, impreuna. Tonul e serios, profund, privirea fixa si sticloasa, fundalul maret, coplesitor, ca o defilare de tancuri.

Chiar daca a trecut atat de mult timp, penibilul unor reflexe de propaganda jenanta inca mai bantuie pe micul ecran, iar Ziua Nationala e tot un prilej de a exhiba toate imbecilitatile pe care le-am mostenit de la regizorii comunisti si de care pare imposibil sa scapam. Incepe maratonul curiozitatilor despre noi, romanii – una dintre cele mai obsedante sintagme de la Revolutie incoace.

Oare cum suntem noi? Suntem isteti, suntem hoti, suntem bogati, pontosii Europei, ne plac pogacelele sau preferam saratelele spaniole. Chiar daca aceasta intoxicare in masa ar trebui reclamata la Oficiul pentru Protectia Consumatorului, festinul merge mai departe, cu sau fara voia mesenilor.

Poate ca intr-o buna zi, prin 2400, cineva o sa aiba curiozitatea sa intrebe daca doreste cineva sa vada tancuri, taburi si aruncatoare de rachete, daca doreste sa vada scafandrii defiland alaturi de infanteria calare, de genisti, parasutisti si alte coloane de uniforme cu urechi si maini invinetite de frig. Sau daca vrea sa-si rupa gatul holbandu-se dupa stolurile de elicoptere si avioane de lupta, in timp de pace, bineinteles.

Poate ar trebui sa defileze toata institutiile in care spun sondajele ca are poporul incredere. Sa iasa si Biserica, sa iasa si Presa, ca asa e democratic. Si ar fi foarte amabili autorii spectacolelor triste de la teve daca au sa simta ca poate nu e cazul sa se deranjeze an de an sa cante, sa danseze, sa recite si sa ma indemne sa fiu mandru, de parca stiu ei cat de mandru sunt eu.

Sfaturile astea au sa ne omoare cu zile, fii puternic, fii decis, fii fericit, zambeste, gandeste, petrece romaneste.Doar ca nu ne spun sa ne spalam pe mani sau sa avem grija cum conducem.

Dar pentru mine toate astea erau o lista care se structura foarte greu, care capata cu greu un singur nume. De cand am vazut Topul 300 si m-am convins inca odata ca, de cele mai multe ori, banii nu ajuta foarte tare si ca poti sa intelegi ce se intampla intr-o tara rasfoind o astfel de publicatie, am gasit si formula perfecta pentru a defini actuala forma a sarbatorii, demnitatii si raportului dintre ceea ce suntem si ceea ce parem. Pogacele Romanesti, forever.

publicat in evz, 1 decembrie 2007

8 comments

  1. engambament   •  

    cum le zici ‘mneata bibicule mai rar! 🙂

  2. BlindGirl   •  

    — “Brânză nu, dar am pogace
    Ş-usturoi, măria ta.”
    — “Usturoi ! Şi-l poţi mânca ?
    Dar la urmă, cui i place…
    Mon Dieu ! Nu te supăra:
    Tot făcurăm noi doi pacea:
    Ia să văd cum e pogacea ?”

    citat din George Coşbuc – “Cetatea Neamţului” – o poezie la misto care sigur e pe gustul tau, mai ceva ca pogacelele.

    O gasesti aici: http://www.neamt.ro/cmj/Cetatea_Neamt/Cetate_G_Cosbuc.html

  3. pierpatrat   •  

    da

  4. stash   •  

    Gresit domnu’ Exarcu. Exista si o mancare “Pogace cu jumari”. E regionala. Ghici ce ce regiune?
    Da’ ce-i aia bucearda? Cucuruz? Norod? Gînj? Ieruga? Preluca? Pripor?
    Regionalisme si arhaisme. Isi gasesc ele locul in Top 300? De ce nu? Gigi Becali e cioban, right? Iaca si legatura cu Pogacele si cu ciobanelul…

  5. Tibul   •  

    Exista “pogaci cu jumari”, dar eu le incadrez la categoria desert si le consum cu marmelada de caise (sunt un consumator curajos, stiu!).

    Sunt bune pogacile – top that Fornetti….

  6. the neacsu   •  

    Mafrend,

    Despre pretext: pogaciul is nice, dar gombotz-ul este the thing!

    Despre subiect: defilarea preotilor ar trebui sa presupuna si un concurs de icoane. Si defilarea presei un expozeu de pixuri si tastaturi. Din dotare.

    Sympa…

  7. Himera   •  

    Vai vai vai .. eu am facut piftie azi … oare Tibule , merge piftia cu pogacelele tale 😛

  8. cby   •  

    Pina la uram ce ai cu pogacelele si ce treaba au ele cu parazile militare??? Aici m-ai dat gata…
    Dar… mai scrie, au am sa mai citesc…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *