Primul ajutor în caz de nesimţire la nivel naţional

in Blog, 02.03.2016

Au trecut 4 luni de la Colectiv şi nesimţirea românească faţă de aproape merge mai departe. Acum câteva zile, o maşină a căzut în Dâmboviţa. Un om a sărit în apa rece, în timp ce patru alţi pui de daci mestecau gumă pe margine. Probabil că aşa, sau mai rău, arată şi o statistică de privit în altă parte, când cineva are nevoie de ajutor. Săptămâna trecută, pe 24 februarie, am auzit la Europa Fm următoarea ştire, din care preiau unele declaraţii.

Deputaţii au dezbătut un proiect care prevede introducerea unei noi discipline şcolare: noţiuni de prim ajutor. Cursurile ar trebui să fie obligatorii pentru elevi şi studenţi.

Facem o pauză şi ne aducem aminte cât de bine colaborează cetăţenii în trafic sau la coadă la aghiasmă. În general, se aplică principiul: Fiecare cu prim ajutorul mă-sii şi ia să ne strângem noi şi să ne uităm la victime cum mor, fără să facem nimic, că aşa a vrut Dumnezeu să se întâmple.

Ba greşesc, uneori se mai face câte ceva: li se fură portofelele şi bijuteriile. Excepţiile fericite sunt în marja de eroare.

Solidaritatea, implicarea, iubirea de aproape – despre care ar trebui să se vorbească la orele de religie – sunt ceva care poate fi admirat din când în când doar la alţii, şi doar cu titlu de eroism excepţional.

Iniţiatorul proiectului, deputatul Tudor Ciuhodaru, a explicat că aceste cunoştinţe de bun simţ pot salva multe vieţi şi le-a mai spus colegilor că:

Sunt numeroase situaţiile în care orice cetăţean este expus la un pericol vital şi nu ştie să îl evite sau să acţioneze. Vă reamintesc că aceste noţiuni de prim ajutor se predau în toată lumea civilizată şi, după ce au fost introduse în şcoală, s-a obţinut un răspuns maxim din partea populaţiei. Şi înainte de a vota acest proiect de lege, puneţi-că următoarea întrebare: Voi ştiţi să acordaţi primul ajutor?

Iată ce au răspuns câţiva reprezentanţi ai poporului:

E inutil să încărcăm cu încă o oră copiii noştri, care sunt şi aşa foarte solicitaţi.

Vă reamintesc că am votat aici, în Parlament, cum anume se studiază religia. Aşadar, există şi excepţii. Eu voi vota pentru. Ceea ce se studiază în şcoli acum, din păcate se studiază superficial şi mai degrabă nu se studiază astfel de măsuri de prim-ajutor.

Propunerea pare să fie bună dar, de fapt, cine poate să-şi asume dintre elevii care vor participa la aceste ore o intervenţie medicală de prim ajutor asupra cuiva. Eu aş prefera ca să introducem mai multe ore de română şi de matematică.

Aceste ore ar trebui să fie obligatorii şi cred că avem o resursă fantastică, dacă trebuie să apelăm, şi anume medicii şcolari.

Ai zice că avem final fericit, retorica e bună, şi că am făcut un egal frumos. Dar cum ar putea fi deosebită structura Parlamentului faţă de cea a societăţii? Cum ar putea reprezentanţii unor cetăţeni majoritar necivilizaţi, fără empatie sau bun simţ elementar, să iasă din specificul nesimţirii naţionale?

Aşadar, Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor a respins proiectul, pe motiv că materiile de studiu sunt stabilite doar prin ordin de ministru.

Şi ce scor credeţi că a scos ideea? Din snobism vă întreb.

15 voturi pentru şi 33 împotrivă. 

Aşa că putem sta liniştiţi şi ştim ce avem de făcut dacă vedem vreun deputat care are nevoie de prim ajutor. Îl rugăm să repete lecţiile de română şi matematică. Eventual, în timp ce se îneacă în Dîmboviţa, iarna. Sau după.

Dar să nu ne pripim, urmează şi votul Senatului. Emoţii, emoţii. Oare pe ce alte materii se va pune accentul?

Lasă un comentariu

  1. Mef
    2 March 2016 la 02.03.2016 13:36

    Poate ar trebui sa realizam ca scoala nu este facuta pentru copii ca sa-i pregateasca pentru viata de adult ci este facuta ca unii sau altii sa’si mai justifice existenta si salariile (vezi inspectori, ministri, consilieri, profesori, academicieni, ministri, rectori, etc.).
    Nimeni nu vede ca scoala nu este nici pe departe aliniata cu nevoie copiilor si societatii de astazi.

    Pana la urma … o masa mai putin educata e mai usor de manipulat !!!

  2. Ana
    2 March 2016 la 02.03.2016 16:25

    Cred ca cei 33 n-au auzit toate argumentele. De pilda, cum ar fi fost ca la ora de religie la care popa le-a prezentat unor copii un documentar despre avort, cu imagini explicite, si unuia dintre pusti i s-a facut rau sa fi sarit iute ceilalti pusti si sa-i acorde primul ajutor? Lasand gluma la o parte este foarte trist ca lucrurile stau asa.

  3. Recomandarile Zilei #142 | Podul Minciunilor
    (author) 7 March 2016 la 07.03.2016 21:18

    […] Primul ajutor in caz de nesimtire […]

← Inchide