românii, frate cu străinul

 

un adolescent cu părul lung, din oltenia profundă, are un fel ciudat de a pronunța R şi pare că se chinuie să vorbească româneşte.

IMG_20150216_124846

d. trăieşte în craiova şi are un look şi maniere cu totul diferite de stilul #mâncațiaş.  deşi în afară de acest r pronunțat ca în engleză vorbeşte absolut normal şi nici nu foloseşte cuvinte din altă limbă, lumea îi răspunde în franceză, germană, engleză şi e de părere că nici figura nu sugerează un pui de geto-dac. 

am observat că stilul puştilor de a poci limba română se dezvoltă lately pe cele două sensuri ale axei fundamentale, vest-est. prima e cea preferată de cei care studiază engleza intensiv şi care vorbesc ca un american care şi-a luat nevastă din dorohoi şi vrea să se înțeleagă mai bine cu socrii.

zona estică e apropiată de limbajul câinilor, pentru că sună a lătrat şi exprimă o stare de nemulțumire, de protest. ea este şi preferata băieților de cartier, a hip-hoperilor şi şmecherilor care nu au nevoie de atâtea vocale ca restul fraierilor. zona de est ne apropie nebănuit de frații noştri cehoslovaci, care au doar consoane la dispoziție ca să se exprime. îmi permit, modest, să numesc acest fenomen (fnomn, cum ar spune ei) Efectul Rumburak.

revenind la tânărul nostru erou, el a cerut o cutie de cola, vă rrog într-un butic. vânzătorul a zâmbit larg, apoi a ridicat două degete, arătătorul şi mijlociul, şi a spus, foarte mulțumit că ştie englezeşte, puțin cam tare, cum vorbesc cei care au făcut rusă la şcoală: forty!

finalul poveştii e mai amărui şi mi l-am amintit cu ocazia campaniei imbecile împotriva românilor din anglia. cam aşa arată paradoxul interior care ne defineşte încă, după abrutizarea comunistă şi semicapitalistă.

pe trotuar, pletosul nostru de 17 ani, l-a oprit pe un copil care era cât pe ce să ajungă în fața unei maşini în viteză suficient de mare cât să il facă terci. părinții stăteau de vorbă cu nişte prieteni la câțiva pasi mai incolo. copilul, speriat, s-a repezit la ei şi le-a zis că tipul de acolo, cu părul lung, i-a pus mâna pe umăr, in ultimul moment şi l-a salvat.  părinții i-au mulțumit, adolescentul le-a răspuns cu accentul lui special cu plăcerrre, nu e nici o no prrroblemă, gen.

atunci, tabăra copilului a continuat să îi mulțumească în toate limbile străine în care ştiau sa spună senc iu. în timp ce făceau plecăciunile verbale, bieții oameni comentau intre ei admirativ şi erau de acord că doar un străin ar fi putut face asta.

cum îi spunea o proastă din cluj iubitului ei pe stradă, când am trecut pe lângă ei:

de nervi, m-am inervat.

1 comment

  1. neacsu   •     Author

    nu ma fortui, exarhu-le.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *