Să stăm şi să nu facem nimic împreună!

Copil fiind, alergam dezinteresat. Proaspăt puber, a început să-mi displacă să defilez, să ridic cartoane şi să ţopăi la probele de liber forţat, organizate de PCR. Poate şi din cauza asta, când aud de crosuri cu largă participare cetăţenească, de cultură fizică, îmi vine să-mi scot, nu pistolul de start, ci adidaşii. Acum, tânăr adult, mă respinge colectivismul sportiv. Mă mir abundent, mai ales toamna, când se coc an de an crosurile şi oamenii încep brusc să alerge. Unii din principiu, pentru brelocuri, alţii pentru Samsung.

Sigur că se aleargă şi pentru premii, mai ales dacă ele se distribuie democratic. Sloganul e: Să alergăm împreună! La o astfel de manifestare importată toţi sunt declaraţi câştigători iar competiţia nu există.

Loserii au învins! Nu contează nici dacă parcurg traseul. Filozofia acestor practici spune că important e să se simtă bine oamenii împreună, tineri, bătrâni, şchiopi, retardaţi sau geniali, cum s-or nimeri. Să transpire, să facă împreună febră, infarct şi alte lucruri care ar putea să-i apropie, şi, dacă se poate, să primească măcar o şapcă, pentru moral.

Există, aşadar, şi oameni al căror scop în viaţă pare acela de a alerga împreună cu mulţi necunoscuţi, măcar doi metri. Şi ştiţi de ce? Pentru că nişte persoane de mai sus, din străinătate s-au gândit că sportul contribuie masiv la bunele relaţii spirituale între posesorii de picioare şi articulaţii.

Dacă e p-aşa, atunci şi cetăţenii s-au simţit să pună mâna şi să bage gonetă. Şi normal că nu le pune nimeni un morcov în faţa ochilor, că nu sunt catâri, au înţeles că tombolele au mai multe vitamine. Aşa se edifică buna elasticitate mentală a naţiei care face şpăgatul din orice poziţie şi care a învăţat la Proletariadă că performanţa e o chestie relativă, mai ales dacă se măsoară prin tragere la sorţi.

Nu se putea găsi un loc mai bun ca România pentru popularizarea ideii că cei incapabili au mai multe şanse să câştige (fiind şi mai mulţi) decât cei cu adevărat valoroşi. Şi de aceea, vin şi vă întreb: de ce, Doamne iartă-mă, e atât de important să alergăm împreună, dacă nu contează finişul?

În plus, Let’s Run Together! se poate traduce şi prin Să fugim împreună! E cam târziu, însă – graşi, tabagici şi prost-dispuşi cum suntem – să mai fugim de ăştia care aleargă împreună la fel cum stau fără să facă nimic, tot împreună.

Dar putem să-i încurajăm de pe margine: Unde vă grăbeaţi aşa, domnule cardiac? Băi, pachet de muşchi, vezi că ţi-a rămas creierul la start, de la atâta viteză. Hai, tricolori! Alergaţi liniştiţi împreună, că nu vă aşteaptă nimeni, în afară de grăniceri! Separat.


12 comments

  1. Pingback: Tweets that mention Să stăm şi să nu facem nimic împreună! | Razvan Exarhu -- Topsy.com

  2. ios   •     Author

    daca tot stam, putem sa ne oprim si din gandit? 🙂

  3. dino   •     Author

    e important sa intelegem (cei care nu am inteles de deja) ca ideea de a face lucruri impreuna fara un scop anume, este ceea care ne face constienti de faptul ca traim int-o societate. Spre exemplu faptul ca ne deplasam impreuna cu autobuzul, metroul, tramvaiul in mod competitiv: ne inghesuim la usa, blocam iesirile, aruncam “sacojele” pe scaune,dam coate, pentru a ne simtii ulterior invingatori pentru cele mai stupide motive(vezi campania aia cretinoida cu Olimpiada Oamenilor Obisnuiti [mediocrii] ), poate ca alergatura asta intre doua puncte ne ajuta sa intelegem un lucru care,tie iti este absolut evindent: e mai important sa fim fair-play decat sa castigam, pe scurt mai bine intarzii 15 minute la serviciu decat sa dai cuiva un cot in stomac.
    Se spune ca neamul prost se cunoaste la intuneric si la inghesuiala, astfel metroul devine unul dintre cele mai pitoresti locuri din lumea urbana.

  4. mmaria   •     Author

    eu, la crosurile copilariei, ma simteam intotdeauna penibila, grasa si urata (desi n am fost si nu sunt asa). asa ca nu m-am dus. de aceea nici nu stiu sa ma comport in public, adica trafic, cand ma agreseaza cineva, sa zicem intr-o intersectie cand vin toti pe toate partile eu opresc masina, pun avariile si ii las sa treaca. asta e!

  5. dan   •     Author

    amice, ai dat-o-n gard de data asta. ce-ai cu bietii oameni, alearga si ei. stai linistit ca alearga ei peste tot, nu numai in romanica. alearga fiindca asa au ei chef. clar?

  6. razvan   •  

    Adidasii Puma sa te judece!

  7. ios   •     Author

    mafrend n-ai inteles. motivatiile care-i aduna sunt de (pardon) mare cacat. “au înţeles că tombolele au mai multe vitamine” & “Aşa se edifică buna elasticitate mentală a naţiei care face şpăgatul din orice poziţie şi care a învăţat la Proletariadă că performanţa e o chestie relativă, mai ales dacă se măsoară prin tragere la sorţi.”. Sa fim toti mediocri si sa ne oprim din gandit, ce zici, este ca te supara?

  8. Dan   •     Author

    mafrend, am inteles foarte bine; noi stim motivatiile a zece mii de oameni care ies la un cros, e absolut clar ca toti ies fiindca sint spalati pe creier, nu? e imposibil ca oamenii aia sa iasa sa alerge fiindca asa au ei chef? chiar crezi ca televiziunile/politicienii/corporatiile pot scoate asa de usor oameni in strada, la alergat, daca ei n-au chef sa alerge? GEEZ…

  9. razvan   •  

    bine ca vor doar s-alerge si sa primeasca sepci si nu vor pamant, libertate, kestii…

  10. mekone   •     Author

    Mda, ”Să alergăm împreună!” sună a alcoolici anoimi sau a sectă neoprotestantă, în care te mântui dacă te ridici şi strigi Aleluia, în acord cu restul grupului.
    Că de, cine doar aleargă că aşa vrea nu dă bine!…

  11. windwhisperer   •     Author

    One of these days you’ll learn that if you take care of things before they become a problem, they won’t become a problem in the first place. Although if we had used that philosophy, you wouldn’t be here- to run together 🙂

  12. mishus   •     Author

    Io am impresia ca alergatura asta e benigna. Sensibil mai inaltatoare decit grataruiala si maneliminarea populara de week-end ronanesc. An zis!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *