Te omor dacă nu mă laşi să te salvez

in Blog, 22.03.2010

În mare, lumea modernă ne tratează ca pe nişte bătrânici numai bune de trecut strada cu forţa. Îţi spunem noi că o să te simţi extraordinar vizavi, mamaie, matale nici nu-ţi dai seama. Noroc cu noi, că te-am ars cu ţigara ca să te laşi de fumat, că altfel puteai să te îmbolnăveşti. Pe scurt,

pentru cei care au fost neatenţi, a început din septembrie 2009 marea retragere de pe piaţă a becurilor cu incandescenţă. În Europa termenul de evacuare e 2012, dar cum la noi e lumina asta frumoasă tot timpul şi e cald de trebuie să-l chemi pe Al Gore să-ţi arunce nişte zăpadă în casă pentru a te bucura un pic de iarnă, au băgat puţină viteză.

Aşa că becul cu filament a ajuns un fel de delicatesă pentru iniţiaţi, un echivalent al cârnatului de Pleşcoi pe zona de dulie şi fasung. Aşa cum şi fumătorii vor ajunge un fel de sectanţi, ca şi cititorii de cărţi sau ziare tipărite, poate că şi amatorii de becuri pe stil vechi vor trebui să se retragă în rezervaţii.

Ştiu un loc în Bucureşti de unde se pot cumpăra discuri vinil şi unde chiar poţi gusta din deliciile unei forme nevinovate şi cool de clandestinitate. Fie vorba între noi, sunetul e mai bun decat cel al cd-urilor, dar nu asta contează, evident.

Kestia e că tot mai mulţi prieteni îmi spun cam o dată pe săptămână că au găsit becuri de 100W. Am luat 20, 40, câte aveau, aş fi luat şi mai multe şi mi-a părut rău că stocul era aşa de mic. Becuri din alea bune, cu wolfram, filament şi tot ce trebuie ca să fie lumină normală în casă şi ca să nu fie nevoie să arunci toate lămpile vechi. E păcat că Uniunea Europeană nu încurajează ţăranii să producă redbull şi becuri de casă, făcute cum se făceau în vremurile bune, cu wolfram din curte, curat, proaspăt smuls şi făcut filament de bunicii care astfel se pot reintegra social şi economic în noua debandadă mondială.

Am ridicat această mică problemă pe blog, după a nu ştiu câta conversaţie cu un prieten care găsise becuri şi am primit nişte reacţii care m-au convins că spiritul de enclavă a fost asimilat deja.

Adnana spune: Şi după aia o să ne acuze de posesie ilegală de W, sau cum? Iar Cristi a sesizat perfect dimensiunea orwelliană a fenomenului: Nu vă speriaţi, becurile nu vor dispărea, vor trece doar în ilegalitate ca şi drogurile. Preţul va creşte puţin, o să apară traficanţii de wolfram, psihologii o să inventeze o nouă etichetă, “dependenţii de filament” sau ceva de genu şi vor apărea centre de dezintoxicare unde o să te oblige să priveşti ore în şir în becuri economice până te lecuieşti. Nu vom mai spune, “hai draga mea să băgăm un joint pe ascuns”, va fi “hai să ne iubim la un filament mic pe ascuns”. Instalaţi-vă de pe acum draperii groase, să vă ferească de vecinele care aderă la moda green.

A intervenit şi un spirit modern, semi-ironic: io’s convins că blogării de pe la 1800 militau, aşişderea, pentru păstrarea iluminatului cu lămpi pe bază de petrol (lampant, evident) deoarece lumina asta ilectrică strică ochii.   Şi Lizzie: Sloganul (titlul, adică) are iz de situaţie aievea! Iar becurile, chiar daca iei warm white, tot e ciudatzel. Acelea no name, în schimb, în afară de faptul că-s chioare, ca pe vremea Împuşcatului, dau şi o frumoasă nuanţă cadaverică tenului persoanei de lîngă.

Nu cred că e ceva greşit în a avea pasiuni de nişă. Dar sună cel puţin comic, dacă nu tragic, să ajungi să trafichezi becuri în plină libertate şi etcetera, ca în vremurile de aur ale dictaturii. Poate că asta e ultima staţie a rafinamentului, să practici gesturi normale, cu aerul unei conspiraţii, pentru care oricare vecin s-ar putea îndreptăţit să cheme poliţia.

E mişto, de fapt. Miliţia te putea lua pentru că nu-ţi tundeai părul în comunism, poliţia vine să te înhaţe în elveţianism pentru că nu-ţi tunzi gazonul. Suntem foarte aproape de momentul în care pompierii vor fi cei care aprind şi nu sting focul, ca în SF-urile clasice.
Şi va apărea un lanţ de frizerii – La cântăreaţa cheală. Iar dacă vă arde buza după filament, vă recomand ultima resursă de Wolfram: Buzeşti cu Calea Griviţei, Philips,100w. Tatuaje cu W se pot face în zonă. Şi să nu uit, ca de obicei, când vine vorba de salvatori nechemaţi: Huooo!

Lasă un comentariu

  1. camouflage
    22 March 2010 la 22.03.2010 10:24

    “Adevăratul” motiv pentru care se renunţă la becurile cu filament de wolfram este faptul că, datorită durităţii şi densităţii mari a wolframului, acesta se foloseşte şi la fabricarea muniţiei anti-blindaj. 🙂 🙂

  2. habarnam
    22 March 2010 la 22.03.2010 11:00

    Cîtă dramă…

    Eu unul m-am bucurat de scăderea pe care becurile ecologice au adus-o în factura de electricitate… dar poate a fost vorba doar de placebo.

  3. Cătălin
    22 March 2010 la 22.03.2010 12:16

    Și mie mi se pare o tâmpenie să dai legi pentru așa ceva. Economia rezolvă multe probleme dacă o lași în pace. Din moment ce becurile fluorescente își scot banii de N ori pe durata vieții lor, lumea se va înghesui să le cumpere, nu? Sigur, e bine să nu cumperi mărci dubioase (ca la orice alt produs).

  4. gustav
    22 March 2010 la 22.03.2010 12:56

    ooo nu! e anarhie!

    acum trebuie sa vorbesc in soapta despre lumina!

    dar las’ ca la bunica la tara imi construiesc micul meu paradis de ilegalitati… cu lumina buna, lapte de vaca gras, vin fara zahar si tot felul de dulcegarii nelegiuite! 😀

  5. mioara
    22 March 2010 la 22.03.2010 12:58

    @ camouflage

    Jos razboiul, hai filamentul !

  6. Dragos
    22 March 2010 la 22.03.2010 13:26

    D’apai pe malul astalalt al baltii, cand aprinzi becurile astea ecologice, 5 minute nu te misti; nu de alta, dar risti sa ranesti pe cineva in intunericul care domina camera in care tocmai ai aprins lumina. E ca si cum viteza curentului electric s-a redus la cativa centimetri pe secunda. Halal afacere, da’ n-are a face: prostimea cumpara ca numa’ d’astea se mai gasesc in magazine. Asta in timp ce Al Gore (marele si la propriu si figurat ecologist) consuma intr-o luna mai multa electricitate decat o familie intr-un an. Un fel de Fat Frumos al incalzirii globale.

  7. razvan
    22 March 2010 la 22.03.2010 14:22

    aha, deci tu inca mai folosesti electricitate… retrogradule

  8. Doru Baronu
    22 March 2010 la 22.03.2010 15:09

    Eu n-am mai găsit la Buzeşti wolfram bun, din ala de o sută. Ar fi bine să se dea câte un pic de Wolfram la fiecare să ne ajungă la toţi.

  9. Cc
    22 March 2010 la 22.03.2010 23:20

    Aaa sa zicem si de kaufland 75 W . N-am stiut ca sunt pa cale de disparitie cele de 100W. Cred ca trebuie sa caut scaunelul de stat la coada.

  10. Cristi
    23 March 2010 la 23.03.2010 08:59

    Heheh, niiice! Am uitat sa mentionez ca Edison trebuie interzis din manuale si defaimat cat mai repede, si daca se poate inlocuit poate de Bono?

    Scuze pt off-topic dar nu ma pot abtine. Un blog post disturbing la maxim, cred ca e pe gustul tau, vezi aici:

    http://www.bbc.co.uk/blogs/adamcurtis/2010/03/guinea_pigs_up_the_creek.html

    c’est incroyable!

    Cristi.

  11. cristian
    23 March 2010 la 23.03.2010 12:04

    si daca ei nu vor sa te salveze pe tine fortat, ci vor sa se salveze pe ei? restul (gore sau bono) este politicianism si e secundar. ca de obicei e chestie de balanta a puterii. si de data asta, multi dintre condusi sint pro. insa daca tu crezi ca ar trebui creat un spatiu de exprimare wolframica libera, atunci ai posibilitatea initiativei cetatenesti (e inscrisa in Tratatul de la Lisabona). sau ca eurosceptic ai putea face lobby pe linga autoritatile romane.
    altfel nu-i decit moft:)

  12. alx
    23 March 2010 la 23.03.2010 15:17

    Mi-e teama ca unii sufera de putin conservatorism si nostalgie patetica! Lasati becurile albe sa vina la voi ! 🙂

    Vorba aia… sa gandim afara din cutie!

  13. Béranger
    23 March 2010 la 23.03.2010 15:18

    Răzvan mamă, e tardiv de târziu! Unde-ai fost atunci când era fierbinte?

  14. cucu
    23 March 2010 la 23.03.2010 15:28

    suna delicios, mai ales partea cu “autoritatile romane”, o fi ceva reteta noua pe baza de borduri banuiesc, vreau mai multe detalii, nu ne lasa asa in ceata te rog, mersi! 😉

  15. razvan
    23 March 2010 la 23.03.2010 22:46

    beranger, maica, vezi ca eram deja demult la locu faptei care nu se va mai petrece http://razvan.exarhu.ro/dar-pe-noi-ne-intrebati-ce-ne-place-cretinilor/

  16. Béranger
    23 March 2010 la 23.03.2010 23:43

    Ah, bine, tu scriai aia pe 7 aprilie, dar și io scrisesem asta pe 3 aprilie:
    http://odiecolon.lastdot.org/beranger.org/ampula/plea.html

  17. cristian
    24 March 2010 la 24.03.2010 00:22

    in principiu autoritatile romane sint alea pe care ti le-ai “asternut” (in caz ca esti roman). daca ele nu te reprezinta, ai intr-adevar o problema.

    btw, chiar si in rusia post-stalinista ies cetateni in strada sa demonstreze impotriva guvernului.

    oricum, ideea principala a comentariului meu era alta si s-ar putea rezuma prin, de ex, “mitica vs. drobul de sare”

  18. cristian
    24 March 2010 la 24.03.2010 18:29

    am citit si nu prea inteleg. dupa ce incerci sa demolezi argumentele pro – becuri economice, accepti practic ca in Cuba introducerea lor era vitala, ca urmare a profundei crize economice. deci becurile economice sint economice. dar te deranjeaza ca in Cuba e dictatura…

  19. cucu
    24 March 2010 la 24.03.2010 22:48

    si eu care credeam ca aici e doar un blog unde behaie unu despre ce nu-i place lui. daca e cu “vs. drobul de sare” si deastea eu nu ma mai joc.

    ma duc sa demonstrez de unu singur ca prostu’ contra manelarilor care mi-au “asternut”.

    acu vorbind serios, e trist ca pe mine nu ma reprezinta, da e si mai trist ca pe tine te reprezinta.

  20. razvan
    25 March 2010 la 25.03.2010 06:27

    Gresit, eu publicasem asta pe 7, de scris, scrisesem pe 2 aprilie, pe la ora 10.25 AM. Acu sa te vad..

  21. cristian
    25 March 2010 la 25.03.2010 08:54

    am fi putut fi prieteni

  22. Dragos
    27 March 2010 la 27.03.2010 16:11

    Au nevoie de wolframul/tungstenul filamentelor pentru ca sa mânareascã aurul:

    http://blog.flavian.ro/2009/11/scandal-dolari-si-tungsten.html
    http://blog.flavian.ro/2010/03/noutati-si-comentarii.html

    😉

  23. alexandra teodor
    29 March 2010 la 29.03.2010 01:31

    haha, de-aia imi place mie de ţie, R

  24. raluca
    1 April 2010 la 01.04.2010 09:08

    Problema este ca se predica si impune economia tot la bietii consumatori casnici. Daca ati citi rapoarte oficiale, pregatite pentru Copenhaga 2009, ati vedea ca nu se sufla o vorbulita despre consumatorii industriali, despre marii consumatori energetici, despre adevaratele bube ale sistemului. Mie mi-au rezolvat problemele electrice cei de la Vodafone: au montat un panou publicitar chiar pe blocul de vizavi, luminat noaptea si ZIUA de patru reflectoare foarte puternice. Toti vecinii pot renunta acum la becuri, dar si la somn.

  25. dino
    15 April 2010 la 15.04.2010 13:44

    “It’s the end of the world as we know it…” – R.E.M
    De la o vreme incoace imi suna in continuu in cap refrenul asta, nu stiu daca e datorita refrenului, datorita liniei melodice sau datorita privelistii care ma intampina in fiecare dimineata cand ies din bloc (adica intrarea din blocul de vizavi evident).
    Privesc imprejur si imi dau seama ca de fapt sunt cam singur (nu singurul) si ca acest lucru imi place. Poate nu la fel de mult ca romul,tutunul,cafeaua sau matematica (femeile sunt deasupra acestei enumeratii) dar imi place.
    Chestia asta cu becul imi suna a revolutie second-hand, poate ca pentru mine, cat timp am gaz in bricheta poate sa fie vesnic noapte.
    Citesc din comentarii si realizez ca o multime de oameni nu au inteles de fapt, ca acest articol nu are nici cea mai mica legatura cu becurile, iar asta mi se pare trist,cu toate acestea n-am nici cea mai mica intentie de a-i salva.
    “.. I feel fine…I feel fine…”;

  26. […] original publishing date is unknown.Exarhu m-a stimulat şi mi-a amintit de asta, cu a sa postare Te omor dacă nu mă laşi să te salvez, prilejuită de ieşirea din fabricaţie a becurilor incandescente de 100 W şi preluată şi în […]

← Inchide