Viitorul e întotdeauna al lui Dumnezeu

Şi ce plictiseală ne cuprindea fără binecunoscuta criză.

Eram în continuare plini de acea siguranţă care prevesteşte uneori marile dezastre.

Vorbeam în continuare despre planurile noastre măreţe şi despre viitorul luminos al omenirii. Era normal să fim un pic aroganţi şi să ni se rupă de ceilalţi, pentru că oricum nu au încotro şi tot la noi ajung.

În concluzie, era relativ firesc să nu-şi facă nimeni mari griji, pentru că totul era predestinat să o ţină aşa la nesfârşit, până când urma să nu mai răspundă nimeni nimănui la telefon.

Sentimentul ăsta că nimeni nu ne merită, că toţi trebuie să pună merci că le dăm eventual bună ziua, că ceea ce avem de făcut e sub demnitatea noastră şi că o mare parte din cei faţă de care avem o responsabilitate sunt cretini, începe să se stingă încetişor.

Nu foarte repede, pentru că sunt încă mulţi cei care cred că oricât de puţin ai face, eşti de neînlocuit. Plus că un om serios, cu charismă şi ospitalier cum numai un chelner român poate fi, nu-şi schimbă comportamentul peste noapte, chiar dacă este evident că greşeşte.

Au mai scăzut un pic şi pretenţiile celor care nu ştiu să facă absolut nimic, se mai reduce un pic şi acreala celor care ar trebui să dea ceva în schimb pentru banii pe care îi primesc. Parcă nu se mai pricep toţi la orice şi parcă nu mai vor toţi să fie directori.

Să ai ceva de făcut pare să devină interesant, mult mai interesant decât fumatul şi cafeaua sau bârfa mică şi privirea aia acră pe care o ştim cu toţii atât de bine. S-au ieftinit până la ridicol şi poşetele scumpe, dar lumea nu prea mai dă năvală, din lipsă de imaginaţie, desigur.

Chiar şi Karl Lagerfeld s-a mutat într-o casă ceva mai mică, pentru care a spus că nu va mai avea cheltuieli exorbitante, ci doar foarte, foarte mari.

Deşi e dramatic, momentul ăsta de prăbuşire cu fanfară are hazul şi ironia lui. În primul rând, pentru că la noi, criza în care oficial nu am intrat, ar putea dizolva o mare parte din inerţia moştenită de la Balcani şi de la comunişti.

Ar însemna că o bună parte din gesturile pe care bunul simţ, măsura, civilizaţia, călătoriile în străinătate şi un mediu competitiv nu le pot anula sau corija, vor fi sancţionate în cel mai simplu şi eficient mod de urgenţa adaptării pentru supravieţuire. Ar fi plăcut să ştim că acest principiu e valabil mai ales pentru lepre dar din păcate îi atinge şi pe cei care se văd obligaţi să caute ceva sub nivelul lor de competenţă.

O să auzim multe poveşti despre căderi şi ascensiuni spectaculoase şi dacă vom fi atenţi vom putea să le şi preţuim cu înţelepciunea care li se cuvine. Probabil că de aici se va reconstrui respectul pierdut pentru toate lucrurile care ne fac existenţa posibilă sau frumoasă.

Mi s-a întâmplat foarte des în ultima vreme să aud conversaţii pe care le credeam demult dispărute pentru totdeauna. O ţuică bună, o ciorbiţă aburindă pe o masă în jurul căreia sunt aşezaţi câţiva prieteni, o conversaţie frumoasă par să redevină foarte, foarte importante.

Goana generală după accesorii pare să se domolească încetişor şi atracţia pentru lucrurile aflate aproape de noi se anunţă marele trend al următorului sezon. Am întâlnit în ultimele luni mai multă bucurie în comunicare, mai multă disponibilitate de a împărtăşi, mai multă căldură, compasiune, înţelegere.

O parte din acest iceberg de trufie pe care oricine îşi dorea să schieze s-a topit. Din disperare, mulţi se refugiază în plăcerea de a lansa sau asista la înjurături pentru că asta întotdeauna pare să rezolve mai mult decât înfruntarea directă.

Îi admir nespus pe cei care reuşesc să rămână lucizi şi să nu-şi abandoneze condiţia umană. Să fii generos şi bun când nimeni nu face asta cu tine, să fii calm când toţi urlă, să zâmbeşti când toţi au puseuri de isterie. Să ai grijă de cei pe care îi iubeşti şi să îi ajuţi să simtă asta.

Când nimic nu mai arată ca planurile tale, când banii nu te mai ajută pentru că au dispărut şi nu mai pot masca o parte din impostura pe care e construită lumea asta, mai poţi să recurgi la câteva soluţii, de care unii oameni nu se tem: bucuria, încrederea, lipsa fricii, creativitatea şi un pic de smerenie.

Aceştia sunt cei care nu uită că viitorul nu e al oamenilor, ci e întotdeauna al lui Dumnezeu

16 comments

  1. Andreea   •     Author

    straight to the essence. subscriu! 🙂

  2. cam   •     Author

    articolul tau l-as numi inca un semn pe care l-am primit in ultima vreme…
    primul a venit din “Cine suntem” – Dan Puric 🙂

  3. writeman   •     Author

    am facut un pariu cu mine si sper sa nu-l pierd. de criza se numara valoarea, ca sa zic asa. moarte tabloidului! hai cultura si civilizatia!

  4. cinema victoria   •     Author

    sa speri ca o criza financiara va determina oamenii sa revina la lucrurile bune e ca si cum ai crede ca barbatul tau va ramane langa tine fiindca pe o raza de 10 km in jurul lui nu mai exista nicio femeie la varsta reproducerii. :)))
    à bon entendeur …

  5. Dromihete   •     Author

    veni criza cind incepuse sa ne fie mai bine, asa am avut impresia, si m-am intristat. chiar am si zis: “ehe, unde-i viitorul de altadata…?”

    dar daca dupa criza asta nu or sa mai existe cersetori desculti si sclavi cu salariul minim pe economie, am doar motive de multumire.

    eu abia astept sfirsitul lumii, care e acu in 2012, s-a dat si la ziar! lumii asteia…

    sa ne vedem cu bine!

  6. Antoaneta   •     Author

    Si cum va actiona criza asupra frustrarii si agresivitatii crescânde, care probabil va atinge apogeul? Asupra celor care nu mai spera nimic si atunci înjura, împing, spumega, bat din picior, dau cu pumnul în masa?

    Ce scrii tu se aplica unei vagi clase medii, cu sperante de arivism, care s-ar putea vindeca în caz de recesiune. Si ceilalti?

  7. ius76   •     Author

    O sa reapara si bancurile?!

  8. doina   •     Author

    Pe principiul “daca vrei sa-l faci pe Dumnezeu sa rida, spune-i planurile tale de viitor”, criza asta sau ce-o fi ea de fapt ne mai da o sansa – la cum ne stim, ca specie, cred ca o s-o ratam, desi s-ar putea sa ne ia ceva timp si de data asta…

  9. Corina   •     Author

    Frumoasa cheia finala! O primavara frumoasa si noi nadejdi ! 🙂

  10. MM   •     Author

    Viitorul este ceea ce vor face oamenii din el. Numele lui Dumenzeu este prea usor aruncat in fraze lipsite de sens.

  11. sabin   •     Author

    frumos text, multumesc…se reaseaza lumea…redescoperim frumusetea lucrurilor simple…ce unii numesc criza, altii nu o numesc nicicum. poate doar parte din rasul si dansul lui Dumnezeu 🙂 ar fi pacat sa nu ne minunam si bucuram (si) de momentul asta.

  12. nlarece   •     Author

    Mai rar texte care te zmulg dintr-o lume si te arunca-n alta.
    +

  13. hadean   •     Author

    🙂

  14. Liz   •     Author

    intotdeauna al lui Dumnezeu, pentru cine isi facea iluzii ca are viitorul sub control, in feluri ne anticipabile

  15. Pingback: Un articol minunat « Undeva în România

  16. lev   •     Author

    jos palaria ptr. acest text. si asa in general… 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *