Vitamina O

Unii spun ca sunt ingrozitor, dar nu e deloc adevarat. Am inima unui adolescent! Intr-un borcan la mine pe birou. Stephen King.

E cineva socat de aceasta formulare perfecta a umorului negru? Trece imediat, ca deja ne facem toti baieti mari, inca de mici. Ororile si violenta par mai firesti, mai naturale decat parfumul de tei. Parfumul parca, parca ar mai lasa loc de o surpriza. Monstruosul insa e in aer, e in sange, in ADN, in tastatura si cafea, in privirea alba a oamenilor inghesuiti in troleibuzele incinse si in gesturile obscene ale batranilor.

O mica parte a omenirii pare ingrijorata de poluare, de radiatii, de chimicalele din legumele naturale, de toate impuritatile proaspete devorate zilnic. Cu toate astea, in ciuda tuturor dramelor care ne inconjoara, care ne intristeaza, ne revolta sau ne fac sa desenam planuri apocaliptice, specia pare sa profite de ocazie si sa-si produca mutanti pentru zile negre, pregatiti pentru orice. Suntem ca Arnold inainte sa plece la lupta cea mare, tragem fermoare, strangem sireturi, verificam incarcatorul, cartusele, asiguram cutitul si ne tragem doua dungi pe fata, aceleasi pe care le vedem ascunse sub orice mutra de cetatean cu sacosa in mana.

Astfel echipati, plecam sa dam piept cu toate bolile, absurdul, accidentele si nebunia despre care aflam ca se afla in libertate in jurul nostru. Nici nu mai conteaza daca aflam ceva sau nu, daca vedem sange pe asfalt sau nu. Putem sa stam fara televizor linistiti, monstrul tot iese sa guste ceva. Si tot el ne ajuta sa mancam calmi alaturi de televizorul care ne spune ca 100.000 de oameni au murit cine stie unde sau ca disidentii chinezi sunt folositi cu succes la traficul de organe. Organele lor – dar le avem si noi pe-ale noastre.

Obisnuiam si eu sa ma mir ca lumea e asa de incruntata, de smucita si dornica sa sparga fata si cauciucul aproapelui, citeam cu oarecare interes texte care se intrebau de unde vine sau incercau sa explice sursa acestei violente cu din ce in ce mai multi abonati. Aveam si impertinenta usor naiva de a crede ca ceva se poate schimba, din moment ce nu suntem toti la fel. Sau pentru ca ratiunea unor specialisti parea sa identifice fara ezitare niste cauze obiective.

Si daca acele cauze ar fi fost modificate sau abolite, atunci ceva s-ar fi schimbat si batranii tortionari ar fi cedat locul in autobuz batranilor detinuti politici. De la o vreme, nu mi se mai pare atat de important sa stiu de unde vine, din moment ce e peste tot. Si nici nu ma mir ca exista, din moment ce sangele si raul de la televizor, din ziare, de pe strada, din povestile prietenilor sau ale vecinilor sunt in mod simbolic o parte din alimentatia noastra, o dominanta a regimului nostru de viata.

Oroarea e vitamina O. Pare ca, fara ea, lumea isi pierde sensul si tot ea ne permite sa trecem linistiti unii pe langa durerile celorlalti fara sa clipim. Din moment ce ne atacam fara sa clipim, fara cauza si efect, putem sa ne si ignoram la fel atunci cand suferim. Nici nedreptatea, ca simbol sau categorie ideala, nu mai face rating, pentru toti avem zilnic o mica nemultumire, despre care vorbim oriunde si cu oricine. Disconfortul e totuna cu injustitia. Exhibarea biologiei gretoase, o proba de sinceritate.

De-asta nici nu mai exista o masuratoare pentru adancimea ororii. Si nici ecoul emotiei sau al compasiunii nu mai are timp sa se produca, pentru ca mintile noastre ca niste clopote sunt lovite continuu de ciocanelele celor care ne pun la curent cu ultimele noutati in materie de dezgust.

Oau, ce grozavie, ce nenorocire, da-mi si mie castronul cu salata, nu mai vrei putin sos? Pofta de mancare e din ce in ce mai greu de taiat. Pacea unei mese, tihna aceea pe care o admiram in filmele cu familia italiana reunita sunt cu siguranta niste clisee de care orice om normal, care injura si urla si la felul unu si la felul doi si la desert, rade ca la desene animate.

Noua specie umana pare sa-si fi petrecut copilaria intr-un film horror, adolescenta intr-un joc cu masini care alearga si strivesc trecatori, dupa ce sunt snopiti in bataie, iar restul vietii pe la urgenta, pompieri, politie, judecatorii. Acest inestimabil bagaj de experiente, concentrat ca o supa de legume praf cu aroma de vita intre peretii fierbinti ai blocului sau ai vilei tip confort da nastere unor pui vii, pe care stiinta sau nestiinta ii vor putea numi la fel: monstrul recent.

publicat in 18 aug 2007 in evenimentul zilei

6 comments

  1. pax   •  

    umpicuţ cam sumbru. adică ce zic eu e că ştim care e problema, e ok să o mai spui şi tu încă o dată, şi încă o dată…, nu strică, dar mă obişnuisem să spui că nu e totul pierdut 🙂 că ne putem salva, că ne salvăm. aşa, sau aşa, sau aşa. ştim şi pe unele dintre ‘aşa’ sau ‘aşa’ sau ‘aşa’, iar pe altele le învăţăm, dar e bine sa ni le reamintitm tot timpul. pentru că asta e!, asta e marea problemă: uităm!!!
    şi stiu, cel puţin asta vreau să cred, că eşti printre puţinii din jur care nu e un dezamăgit. (lumea e plină de dezamăgiţi sau de cinici.)
    the bottom line, îmi lipseşte twistul de încheiere 🙂

  2. pax   •  

    de acord, ai să-mi spui că twistul respectiv e în celelalte posturi ale săptămânii. ai dreptate 🙂

  3. razvan   •  

    sumbrutz, dar deloc tristutz.

    impartasheam doar un soi de descoperire, asupra careia nu pot interveni si care nu imi schimba nicicum starea de bine.
    doar ca langa noi se nasc niste alieni – de maine si de azi (dintotdeauna, ar spune unul mai intelept, dar sigur a murit racindu-si gura)

  4. Tibul   •  

    Nu-i deloc sumbru, e doar obisnuit.

    Mi-a placut inceputul (sper ca nu se ingrijoreaza nimenea ca am ras) si mi-a placut intreg comentariul.

    E drept ca vitamina O ne desensibilizeaza, dar nu cred ca dauneaza grav sanatatii.

    Vaccinul NU (negare-uitare), care se distribuie gratuit, da in schimb efecte secundare pentru care nu exista tratament – “Imi pare rau, e incurabila, dar mai aveti 50 de ani de trait…”

  5. robinet   •  

    Domnule Razvan, ori v-ati intors recent, ori nu ati mai fost de mult pe ‘afara’. Imi pare rau de dumnevaoastra, cat si de mine, pentru ca ne-am nimerit spectatori la un film cu prosti (stiu mai de mult ca nu va plac filmele cu prosti). Nu era mai simplu singuri la Berlin?

  6. alice   •  

    Intre
    un branci din partea unei doamne care era ferm convinsa ca pentru a putea cobori lumea din autobuz este necesar ca ea sa urce inghiontind,
    o tigancusa care s-a uitat scarbita atat la suta de bani primita, cat si la pensionara care i-i daduse (de parca poluarea fonica emisa ar avea suma de pornire) si
    inchipuitul schumacher, sofer de autobuz in viata de zi cu zi, care isi transporta sacii cu cartofi (probabil in viziunea lui supraestimati ca fiind oameni) prin rafale de frane, accelerari si curbe luate cu 80 km/h,
    astazi
    mi-a fost deschisa usa de catre un pensionar anomin si deosebit de amabil care mi-a si urat “o zi minunata”,
    vanzatoarea de la non-stop-ul de vizavi careia ii lasasem bacsis restul pe care nu avea sa mi-l dea din lipsa de marunt nu mi-a taxat cepele cand am revenit peste o ora, desi acest timp i-ar fi oferit ragazul necesar de a uita nesemnificativa datorie (pe care eu, dealtfel, o si uitasem),
    un tzanc de doi ani langa care stationam in autobuz m-a inmuiat apucandu-ma de mana (posibil in incercarea de a-si stabiliza caruciorul care zburda agale datorita franelor si accelerarilor susnumitului) si privindu-ma cu ochi blanzi de caprioara, iar
    functionarul de la BRD m-a incantat cu frumusetea lui, acel tip de frumusete rezervata exclusiv oamenilor politicosi si usor neindemanatici.

    Cu un scor de 4 la 3 si cu o stare generala de bine, indraznesc a spune ca monstrul poate fi ucis.

    [mi-am permis sa “paragrafez” pentru a drege fraza lungita mult peste limita admisa]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *