Zoomagie

Oraşul ne transformă în animale? Presiunea vieţii pe asfalt poate naşte o nouă specie?

Fotograful Ionuţ Staicu şi pictoriţa Carmen Acsinte au asamblat o serie de compoziţii în care lumea pe care o cunoaştem foarte bine din plimbări sau din goana maşinii se populează cu fiinţe hibride, jumătate om, jumătate animal; jumătate mişcare, jumătate costum; jumătate prezenţă, jumătate retragere.

Ionuţ Staicu a petrecut peste două săptămâni în Muzeul Antipa, culegând portrete de păsări şi insecte. Apoi cu ajutorul unor tineri creatori de veşminte urbane şi al unor dansatori la fel de pregătiţi pentru explorarea unui spaţiu inexistent, a adăugat în colecţie câteva mişcări, posturi şi gesturi foarte apropiate de ritualurile tribale.

A urmat colecţia de peisaje, în care descoperim curăţenia dar şi absurdul oraşului şi al civilizaţiei noastre în care totul trăieşte prin suprapunere, prin adăugare şi completare.

Această imensă cantitate de figuri, gest, corporalitate şi atitudine a ajuns într-un hard din care Carmen Acsinte, timp de câteva luni, a selectat, a decupat şi a compus o descriere nouă a lumii, cu o precizie care pare născută din cea mai pură improvizaţie, deşi stă sub semnul unei viziuni lipsite de ezitare.

O bufniţă care opreşte cu mâna un bot de avion, un animal totemic, pasăre-zebră călare pe un troleibuz, care striveşte sub tălpi, ca Sf Gheorghe, un şarpe decupat dintr-un grafitti. Pentru restul menajeriei magice, vizitaţi expoziţia deschisă la Librăria Cărtureşti.

5 comments

  1. psychokiller   •     Author

    Imi pare bine sa vad ca mai exista persoane pentru care ziua are inca 24 de ore…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *