Zorba românul

in Blog Fără categorie, 19.10.2007

Inainte ca toata omenirea sa danseze ca Anthony Quinn, au existat doi oameni care au trait fiecare o parte din miticul personaj. Unul era un taran grec, Ghiorghios Zorba, cel care a inspirat invelisul. Celalalt, sufletul, era Panait Istrati. Pe la 18 ani am consumat cu pasiune toate cartile lui Istrati, cu atat mai mult cu cat traiam intr-o Braila care mai semana pe alocuri cu orasul lui Adrian Zografi.

Pentru mine, Istrati e un fel de frate mai mare, e unul dintre cei mai buni prieteni posibili, e vagabondul perfect. Pentru adolescentul care eram, imaginea unui tanar putin mai mare decat mine, care fugea sa-si petreaca iarna in Egipt si sa colinde lumea la intamplare, doar cu un banut in buzunar, era mai mult decat libertatea, era absolutul.

Sentimentul acela ca apartii lumii intregi si ca esti nascut cu asta, din cartile lui l-am descoperit. Imi placea foarte tare cand elogia lenevia care te ajuta sa te bucuri simplu de fiecare clipa, intelepciunea care se arata uneori in momentele in care oricum nu ai de ales decat intre disperare si seninatate.

Un instinct bun de conservare ar trebui sa te ajute sa alegi bine. Vad acum cerul mohorat deasupra Bucurestiului si ferestrele sale mici, luminile slabe si triste si as vrea sa pot sa-mi legan picioarele in Constantinopole, alaturi de turcii care-l fac sa transcrie un adevar inca secret.

„Nu-i vad pizmuind soarta turmelor muncitoresti din uzinele moderne, in mintea carora, probabil, soarele a fost creat sa incalzeasca pisicile. Nu. Pentru fiintele omenesti, mai intai soarele, pe urma hrana si imbracamintea”.

Mai simplu de-atat nu se poate. Nu poti sa nu-l iubesti pentru totdeauna pe cel care a putut sa scrie asta. De altfel, probabil ca tot din cartile lui am aflat ca exista si principiile fundamentale ale prieteniei – asa cum mi le imaginam si le practic. Recitindu-l acum, dupa aproape 20 de ani, sunt infinit mai fascinat de intalnirea astrala dintre un om viu si un personaj care inseamna pentru jumatate de omenire libertate si bucurie, Zorba.

Iar acum, desi am avut o zi care ma cam lovise in partile esentiale inainte sa incep sa scriu, am deschis cartea la intamplare si mi-am regasit zambetul. Pai cum sa rezisti unui jerpelit care se prezenta eficient in Damasc unui tinichigiu evreu plecat din Romania.

„Sunt copilul din flori al unei taranci cumsecade, iubesc cu pasiune cartile, prietenia si hoinareala”. Murea de foame si a devenit in scurt timp, cu ajutorul prietenului evreu, unul dintre cele mai respectate figuri din Damasc, cel mai mare pictor de firme. Lumea statea si casca gura in fata firmelor pictate de Istrati, femeile il considerau o partida excelenta, scapase de mult de saracie, era deja un om asezat, se gandea sa angajeze un ucenic din tara.

Vocatia pentru finaluri catastrofale in care dezastrul este calea catre eliberare il salveaza insa de viata burgheza in care incepuse sa incremeneasca. Era la cafenea si vorbea cu barbatii locului despre ce se putea vorbi intr-o cafenea orientala. Si pomeneste in treacat de Hamlet, dupa care vrea sa continue cu numele autorului. Dupa trei saptamani nu reusise nici sa-si aminteasca, nici sa gaseasca un om in tot orasul care sa-i poata spune cine a scris Hamlet.

Prietenul tinichigiu se prapadea de ras si il conducea cu multa dragoste la cele mai intelectuale figuri ale orasului. Nimeni nu auzise de Hamletim, cum ii spuneau ei. Facuse depresie si devenise un companion ursuz, perfect pentru ironiile fericitilor lenesi din cafenele. Nu putea decat sa repete la nesfarsit: Schop… Schill… etc.

Dar intr-o zi a vazut afisul unei reprezentatii de scamatorii cu piesa „Inaltarea la cer”. L-a intrigat numele artistului – Moldova Verde. A mers mai devreme in sala de teatru si a descoperit ca era roman, ca sotia lui isi scrantise un picior dupa ce idiotul care o inalta la cer a dat drumul la franghie si ca avea nevoie de cineva care sa se ridice in locul ei.

Moldova Verde incerca febril sa-l convinga sa accepte un onorariu mizerabil, iar Istrati i-a pus o singura intrebare. Cine a scris Hamlet? L-a asigurat ca nu e nebun si actorul i-a spus grabit, Shakespeare. A doua zi a plecat din Damasc impreuna cu Moldova Verde, pentru ca libertatea este singura forma acceptabila a fraternitatii.

20 oct 2007

Lasă un comentariu

  1. Florin Escu
    19 October 2007 la 19.10.2007 23:44

    Toti Razvanii din lume iti multumesc pentru ca existi!

  2. pax
    19 October 2007 la 19.10.2007 23:56

    aş voi să pun aicea un emoticon cu nişte ochi uşor… mmm… înceţoşaţi. şi cu pielea de găină. dar cum n-am aşa ceva, mai bine tac.
    sau, cum povestea Elsa că zice ăla ‘micu’, we are fucking insane. pe cuvânt.

  3. adina
    20 October 2007 la 20.10.2007 01:43

    si ce trista totusi incercarea acestuia de a se sinucide… un zorba ar trebui sa-si innece disperarea intr-un zambet amar, nu intr-o asemenea incercare…sau nu?

  4. shortcut
    20 October 2007 la 20.10.2007 08:24

    touché! zdravan de tot, cu pofte nebune de oameni frumosi, calare pe curcubeu.

  5. alexandru petria
    20 October 2007 la 20.10.2007 09:30

    Mi-e frica sa-l recitesc pe Istrati. M-a fascinat in adolescenta, dar nu vreau sa sufar daca, din perspectiva de azi, o sa fiu, poate, dezamagit.

  6. lumi
    20 October 2007 la 20.10.2007 10:17

    Cred ca artistul, nebunul de pe tabla de shah si aurolacul au ceva in comun, mai presus decat libertatea!
    Chiar se poate sa cuceresti nisipurile Greciei teleportandu-te mental ca apoi sa-ti dai seama ca-ti iau foc talpile si te dor ochii de la peretii albi ai caselor la propriu.Sau albastrul foarte fizic sicilian sa te umple de briza calda a marii…
    Chiar sa poate sa bati les rues parisiennes si sa te bucuri de viata fara un cent in buzunar si apoi sa-ti botezi copilul la biserica ortodoxa Luca-Angelo ca si cand ar avea un mesaj luminos de transmis.
    OK, m-ai convins , la ce ora putem sa te ascultam clandestin din Paris?
    cu drag,
    http://www.myspace.com/alumia
    si cu bucurie de a visa artistic pana la a simti calatoria pe propria piele,
    http://luminitza.over-blog.com/

  7. razvan
    20 October 2007 la 20.10.2007 11:57

    câţi razvani sunt pe lume? that is the question.

  8. razvan
    20 October 2007 la 20.10.2007 11:58

    we are fucking insane, indeed, şi ne şi jucăm cu uşa de la lift. 🙂

  9. razvan
    20 October 2007 la 20.10.2007 11:58

    you don’t know how it is.

  10. razvan
    20 October 2007 la 20.10.2007 11:59

    luni vineri, 10-12

  11. monster blond
    20 October 2007 la 20.10.2007 13:38

    Si totusi eu de fiecare data cand ma intorc in Braila, de acolo de unde am plecat acum multi ani, simt un amestec de bucurie, neputinta si tristete. Bucurie pentru ca vad ca oamenii sunt, sau mi se par, mai buni, mai prietenosi si chiar mai “spalati” decat in Bucuresti. Neputinta pentru ca as vrea, dar nu pot, sa readuc Braila la ce era odata si tristete pentru ca vad ca multi braileni habar n-au ce potential are acest oras.
    De curant un prieten brailean, urmas al familiei Verona, unchiul sau fiind pictorul Arthur Verona, a inceput sa recupereze din averea familiei furata de comunisti. Din retrocedari a strans o gramada de bani si normal si-a pus problema sa-si schimbe casa. Ei bine, stii si tu ce case frumoase dar in paragina sunt in centrul Brailei. Ar fi putut sa cumpere una din aceste ruine si sa-i redea frumusetea. Dar nu, baiatul si-a cumparat un kitch cu salon pavat in marmura si semineu cu telecomanda, cu balustrada de aluminiu si dormitor vopsit in rosu. Ce-ar spune unchiul sau, Arthtur Verona daca l-ar vedea? Ce-ar spune Panait Istrati sau Mihail Sebastian daca ar vedea cat interes au brailenii pentru orasul lor? Stiu ca Braila ar putea daca ar avea aceleasi fonduri, sa ajunga candva o capitala culturala europeana, dar nici brailenii nu au spiritul intreprinzator al sibienilor si nici nu stiu sa scoata la lumina ce au.

  12. zalex
    20 October 2007 la 20.10.2007 16:23

    Cand eram liceean la Nicolae Balcescu, vroiam cu toate particulele mele sa plec din Braila. Acum, la mai bine de 7 ani de stat in Bucuresti, la metrou sau pe strada, cu castile in urechi, mi se umezesc ochii gandindu-ma la orasul natal. (cu parere de rau o spun, dar…) Bucurestenii nu sunt my kind of people – si cand te gandesti ca admiram tot ce nu era nascut si crescut in Braila! Frumos oras avem – si eu si tu si toti brailenii; pacat ca e locuit!

  13. Florin Escu
    20 October 2007 la 20.10.2007 17:08

    I’m looking for a job!

    O pasare sa fiu, as vrea, sa pot sa zbor, cu scop sau chiar aiurea, si mai ales sa cint atunci cind pot zbura ori sta pe undeva.

    Sau poate-un pet de casa veche, dar musai un catel cu coada lunga, ce lesne se streco’r’ pe-o us-afara; sa pot latra fara ca cineva sa creada ca l-as putea musca, ci doar ceilalti catei sa inteleaga limba mea.

    Nu vred ca as putea, chiar , refuza sa fiu un motanas de catifea, cuibarit pe soba sau pe canapea, cu gindul sprintar la probleme, ce exista, motanesti, departe (inca) de Marele vargat de prin vecini.

    Dar poate cel mai bine mi-ar sta ca un copac mereu cu frunza verde, cu crengile mereu pline de rod, cu vietuitoare cuibarite mereu pe linga tulpina si oameni mai mereu buni ce cauta mereu timpul petrecut la umbra mea.

    O pasare sa fiu, as vrea, sa pot sa zbor si mai ales sa cint atunci cind pot zbura.

    Caut loc de munca!

    Ca ziceti (nad)Razvanilor, atitea cit sunteti, am vreo sansa sa gasesc ceea ce caut?

  14. felicia
    22 October 2007 la 22.10.2007 09:09

    dreptate de Braila …frumos dar ce pacat ca e lociut … bucuresti nu stiu… dar imi pare totusi bine ca sunt in braila … dau farmec …pacat ca nu toti brailenii sunt ca ei …ne..vasti …

  15. abriza
    24 October 2007 la 24.10.2007 13:18

    ….dupa ce l-am citit pe Istrati am inceput sa iubesc placinta de dovleac…pana acum nu am gasit vreuna care sa semene cu cea a lui kir Nicola, dar o sa mai caut….

  16. ionut stoica
    1 February 2008 la 01.02.2008 11:31

    Si haiducii ? Coz(s)ma ? Nu acel Miron, dar nu-i lipsit de oarece insusiri nici acel Miron.
    Si Kira Kiralina ? Nerantula Fundoti, nerantula mu condi si alte asemenea aspecte ma umplu de nostalgie.

    Laptucii din Neapole.
    Zugravii

  17. luminita
    16 March 2008 la 16.03.2008 21:11

    O minune. Mi-a incalzit sufletul.

  18. micul portocal amar* « Espresso
    (author) 20 July 2008 la 20.07.2008 21:29

    […] cautind pe google sa vad cine ce a mai scris despre nerantula am gasit un frumos articol de-al lui exarhu despre panait istrati. aici. […]

  19. oq
    19 January 2009 la 19.01.2009 13:19

    Ibrail…Azog…cautam si eu ceva despre Adrian Zografi sa il recomand cuiva, pentru ca sunt incantata de carte. Frumos articol! Cat despre Braila..are mai mult farmec decat multe alte orase cand ii cunosti povestea…

← Inchide