Pogăcele Româneşti

Pentru prima data in viata am auzit de pogacele din celebrul Top 300. Printre figurile de frunte ale capitalului romanesc, printre toalete apocaliptice si figuri cel putin interesante, sade un ciobanel si priveste.

Probabil ca sunt si niste oi prin preajma, dar nu are importanta. Este o pagina de reclama la Fornetti si in partea de jos scrie doar atat, simplu, sugestiv, imbietor: Pogăcele Româneşti. Prima reactie, pentru cazul unui ignorant in ale pogacelelor, este sa te intrebi: what the fuck is pogaceaua? Si e vreun simbol national, de are majuscula?

Nu in ultimul rand, e o gluma imensa prezenta pogacelelor intr-un asemenea context de lux, putere, influenta si modele de succes, fie ele si absente. Dar sa zicem ca e si o incurajare discreta pentru cei care molfaie azi la patiserie injurand ca nu e dreptate pe lume. Am inceput sa caut pe internet definitia pogacelelor si am aflat ca sunt de origine maghiara si ca singularul este pogaci, deci pluralul este o inventie. Continue reading…

un animal bun e un animal mort

incă o victorie a imbecilităţii la gradina zoologică din bucureşti.

cretinii au omorât un jaguar care scăpase din cuşcă. cică l-au şi tranchilizat, cel mai probabil cu un glonte-n cap.
acum aproape un an au reuşit să omoare şi un elefant, după ce l-au fugărit cu torţe, l-au speriat, şi-a rupt un picior şi nu a mai putut fi salvat.

între timp, în coreea de nord au fost reluate executiile publice. ultimul executat a fost un tip care a efectuat convorbiri internaţionale. a primit 90 de gloanţe în faţa a 150000 de spectatori.

hai, că se poate, animale să fim.

Scandal in capela. A luat la omor un mort, crezând ca e tatal său.

Se da urmatoarea stire exceptionala:

Un individ in vârsta de 32 de ani, din Roman, a fost trimis in judecata dupa ce s-a imbatat, a devastat magazia cimitirului local si a ajuns apoi, sa bata zdravan un mort depus la capela, crezând ca acesta era tatal lui, cu care tocmai se certase. Ioan Mares, cunoscut boschetar al urbei, isi ducea zilele cersind si adapostindu-se impreuna cu tatal sau in zona cimitirului „Eternitatea”.
Dupa o zi in care a avut parte de o sumedenie de paharele cu rachiu date de pomana, omul s-a imbatat pulbere si s-a luat la bataie cu tatal sau aflat in aceeasi stare de betie ca si el. Cei doi au spart magazia administratiei cimitirului, au luat o grebla si un târnacop si au distrus in incaierare telefonul public aflat la poarta, dupa care au inceput sa se fugareasca printre cruci si morminte. Continue reading…

lumea pe cal

Un argentinian haladuie pe cal prin Romania, dupa ce a plecat pe 28 iulie 2001 din Buenos Aires, intr-o calatorie in jurul lumii.
In jargon modern, asta se numeste downshifting, un soi de renuntare temporara sau definitiva la certitudinile sociale si financiare, pentru a trai o cu totul alta viata.

Practica e destul de raspandita in lume, prin toate straturile sociale, de la manageri de multinationale care dispar in jungla, la tineri care parasesc cursurile de balet social pentru experiente aventuroase sau macar exotice. Despre Eduardo Discoli am citit acum doua saptamani, cand a aparut la Timisoara cu cei trei cai ai sai, mustangii Jeronimo, Chalchalero si Profeta.

Mi-a placut la nebunie povestea unui avocat divortat, care si-a vandut masina, casa si ferma unde crestea cai pentru polo, pentru a incepe la 51 de ani o calatorie ca un roman al copilariei. Bineinteles ca in cercul sau de prieteni nimeni nu a crezut ca un asemenea plan, construit cu minutiozitate si pasiune ani de-a randul, poate sa devina mod de viata pentru cel putin 10 ani, cam cat estimeaza el ca va dura povestea.

Dupa America Centrala si cea de Nord, a ajuns la New York la capatul a 4 ani. Apoi a zburat la Amsterdam. Din Olanda i-a luat doi ani sa ajunga in Romania, dupa ce a admirat la pas aproape toate statele europene, inclusiv Vaticanul.

E clar ca nu se grabeste si nici nu face mofturi la drumurile principale, din moment ce a reusit, printre altele, sa se lupte cu un sarpe urias, cu caini vagabonzi si a petrecut doua saptamani in spital dupa muscatura unui sarpe cu clopotei. La fel ca si calatorii din vremea in care calul era principalul mijloc de locomotie, omul doarme pe unde nimereste si se misca dupa pofta inimii si i-a luat cam doua saptamani sa ajunga la Turnu-Severin.

E surprins placut de felul in care a fost primit prin casele oamenilor, prin sate, de ajutorul pe care l-a primit de la oameni si de acea celebra ospitalitate, valabila probabil mai degraba pentru straini.

Mie, povestea calaretului argentinian mi-a adus aminte de toate planurile de eliberare pe care le-am construit inca de dinainte sa ajung un biet prizonier in trafic. Nu tineau neaparat de downshifting, pentru ca eram student, ci doar de o nevoie de un alt tip de experiente. O buna bucata de vreme am studiat intens ce inseamna sa fii cabanier si cum se poate face asta, dar nu am apucat sa ma incumet, pentru ca ma imbolnavisem de radio.

Apoi, dupa ce am invatat sa cosesc de la niste tarani fagaraseni, m-am tot intrebat cum ar fi sa cunosc lumea nu din oras in oras, ci din catun in catun, din gospodarie in gospodarie, din deal in deal, reducand ritmul deplasarii la maxim. Si asta mi se pare in continuare un model perfect de downshifting de vara, sa pleci cosas cu ziua, sa primesti mancare si eventual adapost, sa traiesti si intr-o dimensiune in care timpul incepe la rasarit si dureaza, hat, pana la apusul soarelui, cand oboseala totala e si un mod de a fi fericit pentru ca-ti meriti farfuria cu mancare.

Poate ca nici aventura nu poate rascumpara binecuvantarea de a te scufunda intr-un alt timp, pe care simti ca-l castigi cand trece.

Avocatul calare o sa-si incheie ocolul peste vreo trei ani, dupa ce o sa treaca prin Bulgaria, Turcia, India, China, Egipt, Tunisia, Maroc, de unde o sa ia vaporul spre Brazilia. Il aplaud si imi dau seama ca un astfel de model nu poate fi pentru cei de pe margine mai mult decat o strafulgerare exotica si prea putin convingatoare.

De cand am inteles ca zilele pe care le petrec la tara sunt duble fata de cele de la oras, ma gandesc mereu, cand sunt calm si desprins, la un tigan englez, dintr-un documentar Discovery, probabil. Tipul mergea la o intalnire anuala a tiganilor, avea o caruta dichisita in care dormea, un cal simpatic si o mustata de intelept, desi astia au de obicei barba.

Facea cateva zile pe drum pana la destinatie, avea si masina, si slujba, dar spunea ca ii place sa calatoreasca asa. Prietenii lui veneau cu avionul si nu intelegeau de ce pierde atat de mult timp pe drum. In timp ce povestea asta, era undeva la umbra intr-o padure frumoasa, calul pastea, el lenevea si gatea ceva misto, si aici venea marea intrebare catre cei obsedati sa ajunga mereu la timp, chiar si cand au timp. Dar voi ce faceti cu timpul pe care-l castigati?

publicat in evz, 24 novembre 2007

adio, zoque, şi scuză-mă!

ultimii doi vorbitori ai limbii zoque, doi indieni bătrâni din mexic, s-au certat şi nu îşi mai vorbesc.

deci, dacă nu se vor împăca, încă o limbă va dispărea, pentru că nu există efectiv peste tot emisiunea iartă-mă.

edit, 2017: ştirea e falsă şi am cules-o atunci de pe bbc.

iată explicaţia aici.

Senzorul de varsat cafea

Anul viitor va fi inaugurat in Bucuresti primul bloc inteligent. El o sa fie controlat de un computer care va supraveghea lumina, temperatura si consumul de utilitati.

Sunt convins ca ar fi putut fi un subiect savuros pentru Chaplin, dar poate ca nu comedia tehnologica este cea mai importanta in cazul nostru. Desi as vrea sa stiu cum au sa se distreze locatarii cu computerul care o sa ia decizii trasnite cand nu sunt ei acasa. In rest, totul suna perfect intr-o lume blocata in trafic.

Temperatura va fi reglata de pe mobil, televizorul va functiona numai pe programele selectate, accesul va fi permis numai cu amprenta, o mandrete de viata.

Povestea asta frumoasa care imi intareste convingerea ca traim intr-un Afganistan intrerupt din cand in cand de bune intentii mi-a adus aminte de mai vechiul meu vis legat de un sistem universal de supraveghere. Continue reading…

dj vadim

clandestino are onoarea sa prezinte un concert de la care e pacat sa lipsiti.

vadim-sounsystem-live-___18___-nov-2007-rgb.jpg

concert produs de fundatia phoenix

tichete de masa gasiti la bilet.ro, magazinul muzica si librariile carturesti

in deschidere vine o trupa very nice, beleruche

daca nu calcati rufe duminica seara, putem ca sa ne vedem in timpul dansului.

a inceput. patru zile pana la weekend

autoritatile din Dallas au arestat ieri un suspect de 27 de ani la aeroport, in timp ce statea nemiscat in burduful de la intrarea in avion, fiind acoperit cu dressing de salata si incaltat doar cu un pantof; tipul e retinut pentru cercetari amanuntite.

yupiii!

Ospitalier si monstruos

Unde o fi disparut acel bobor pasnic si ospitalier, cuminte si harnic, vesel, curatel si rabdator, asa cum il descriu manualele si pliantele jenante?
Si asa cum se si prezinta, mandrindu-se cu Cioran, Nastase, Nadia, Eliade, Ionescu, Hagi si Regina Sprancenelor?

Chiar daca parcurgi toate lecturile demistificatoare despre urmasii Romei, tot nu poti anticipa o asemenea transformare. Poti citi in Stefan Zeletin sau in Draghicescu ca hotia, lenea, coruptia, invidia si restul lucrurilor pe care le stim sau le banuim eterne erau pacate comune ale ilustrilor nostri inaintasi, omenesti fiind.

Jurnalul lui Constantin Argetoianu te poate vindeca urgent de iluzia interbelicului ca epoca de aur, etalon al tuturor virtutilor unei societati, asa cum este ea slavita fara masura de o propaganda suava. Dar demistificarea e la fel de pacatoasa si ingusta ca si mistificarea de care s-a ocupat cu atata grija dictatura comunista. Continue reading…

vreau sa ajung mai celebru decat

una din fetele care prezinta meteo in libertatea face o declaratie care ne aduce aminte ca in societatea romaneasca inca mai exista modele, inca mai sunt respectate adevaratele valori.

vreau sa ajung mai celebra decat romica jurca.

lumea pe cal

două din planurile mele de evadare din lumea ordonată erau să mă fac cabanier sau cosaş profesionist.

a doua idee încă mi se pare un pretext bun de călătorie la nivelul zero al realităţii. coasă am, gresie am, am şi nicovală şi ciocan de bătut coasa, c’est pas trop tard.

dar am citit ieri despre un tip care mi-a câştigat necondiţionat admiraţia. un avocat argentinian de 57 de ani, care şi-a vândut casa, maşina şi ferma face înconjurul lumii pe cal.

eduardo-discoli.jpg

ieri a plecat de la timişoare spre bran. splendid.

zet iz za kestchan

cineva intreaba: oare o mai fi traind Dr. Oetker?

si ce fel de doctor o fi? generalist, ginecolog, ortoped?

multa sanatate, oricum.

dacă e.