Ce mişto!

A fost foarte mişto să văd lacrimi de bucurie în ochii tatălui meu la concertul Rolling Stones. Tatăl meu a împlinit 70 de ani şi probabil că nu-şi mai imagina, la fel ca mulţi alţii, chiar mai tineri decît el, că o asemenea debarcare ar mai putea fi posibilă.

De altfel, am întâlnit acolo multe priviri împăienjenite de o fericire pe care rar o poţi admira pe viu în mulţime. Ochii funcţionau ca nişte semne de recunoaştere, ca nişte decriptoare de parole: şi tu? Da, şi eu.

Pentru cei care s-au concentrat pe alte direcţii, e greu de înţeles senzaţia asta stranie că oasele îţi sunt pline cu aer, că ai dansa la nesfârşit, deşi nu mai poţi, că lumea este o plajă nesfârşită la capătul căreia te aşteaptă o oboseală de şaman întors din călătoria în cer. Ziceai că a dat cometa peste oameni, că le-a luat minţile şi le-a lăsat doar un zâmbet uimit.

Din starea asta, îmi par de neînţeles discuţiile atât de plicticoase despre organizare, obligatoriul examen indignat al lucrurilor care nu au nicio legătura cu esenţa kestiei. Ca de obicei, meditaţiile se fac pe negativ şi trebuie să arate, fireşte, că nu e totul nici chiar aşa de simplu, nici chiar aşa de bine. Un fel de: totuşi, e nasol în lume.

Această preocupare le poate lua unora o viaţă – şi treaba lor. Îmi povestea unul dintre profesorii mei din facultate că a mers la teatru împreuna cu două persoane feminine, la nu ştiu ce piesă de Shakespeare.

Şi, la ieşire, ochi daţi peste cap, vai, dar Iureş ce superb a fost, dar Oana Pellea, dragă, e extraordinară, dar muzica, dar regia, dar costumele, dar şi proştii ăştia din sală – pînă cînd domnul simte nevoia să aşeze puţin lucrurile în ordine şi adaugă: Dar şi Shakespeare!

În definitiv, e vorba despre muzică, despre cinci muzicieni (cu tot cu basistul negru) care au cîntat pe o scenă mică, în lumină albă, în mijlocul a 60.000 de oameni care se mişcau şi cîntau şi îşi fluturau mîinile la unison.

Nu artificii, nu ecrane uriaşe, nu dansatoare, niciun element spectaculos, doar nişte tipi care ne-ar putea fi taţi sau bunici şi care au făcut praf, timp de două ore, cele mai respectate şi admirate complexe şi prejudecăţi ale civilizaţiei noastre. Şi au cîntat la fel de-al dracului ca pe discurile zgîriate pe care i-am descoperit pe la 10 ani.

Asta nu e nici exorcizare, nici eliberare de sub dictatura mitocaniei, nici anticomunism sau vreo revanşă a hippioţilor persecutaţi, niciun tratament de întinerire, nici vreo creştere a indicelui de ţară sau vreo admitere de orice fel. E ceva ce poate fi trăit sau poate fi descris la nesfîrşit prin ceea ce nu este. Ar fi, poate, o încurajare spre o formă de solidaritate în care reuşim să nu ne uităm strâmb unii la alţii, când ne vine să ţopăim de bucurie că suntem vii şi că facem parte dintr-un spectacol atât de frumos, uneori.

Eu am luat foarte personal concertul ăsta, fără să fiu deloc genul nostalgic, şi am încercat să-mi amintesc de câte ori în ultima lună am fost aşa de explodat de o stare în fond atât de simplă, nivelul de bază al oricărui extaz sănătos. Şi am descoperit, în mod evident, că am avut mai multe motive foarte puternice decât stări duse până la capăt.

Am procedat şi eu ca spectatorii care au fost educaţi să stea frumos, jos, la concert, când Mick Jagger alerga ca un electron pentru prima dată în faţa lor. Oameni care merg la teatru ca sa le fie frig, cum spunea Gellu Naum. E tot timpul nevoie de cîte un şoc din ăsta, ca să vezi cam prin ce zone, mai mult sau mai puţin virane, te situezi cu entuziasmul şi cu puterea de a te sincroniza cu stocul personal de endorfină.

Fără a teoretiza prea tare, e foarte mişto să nu ajungi atât de amorţit încât să fii în stare să te buşească uşor plânsul de bucurie, chiar şi cu riscul ca situaţia să fie tratată ca o cedare de nervi. Sau să râzi de plăcere, ascultând muzică în maşină, făcând gesturi obscene cu limba participanţilor la trafic, dezgustaţi de chitările electrice.

În aceeaşi ordine a întâmplărilor mişto, nu mă pot abţine să nu-mi amintesc de prietenul meu, pescarul Ionuţ, care îşi plimba recent tatuajele maiestuoase printr-o cherhana cu linii minimaliste, pe malul mării, parfumat cu Jean-Paul Gaultier. El m-a întrebat într-o dimineaţă cu apă foarte rece dacă am făcut baie, eu i-am zis că da şi el m-a avertizat: Nu mai intra în apă, Răzvane, că or să-ţi crape caisele! Păi, după concertul ăsta, concluzia e atât de simplă: caise să fie, că apa se încălzeşte.

 

Acest text a fost publicat în Evenimentul Zilei pe 21 iulie 2007. Pe stadionul Lia Manoliu, pe atunci, au fost cam 60.000 de oameni, vreo 40 de grade şi probleme mari cu răcoritoarele. Agenda publică a fost inundată cu discuţii despre apă. Unii spectatori au mâncat îngheţată şi au dansat, alţii s-au gândit la cât le e de sete şi uite cum s-a făcut, brusc, 2015.

Pam, pam! 

35 comments

  1. engambament   •     Author

    vezi ca totusi basistul era negru?! 🙂

  2. Ionut   •     Author

    Bai domnule nu-mi vine inca sa cred ca am fost de fata la asa aleasa adunare! Si pentru ca am descoperit acum o ora un cantec , ce la ora asta tarzie, imi place tare as vrea sa-l impart cu voi!

  3. razvan   •  

    eu nu am spus ca nu se poate si mai bine de atat, dar zic ca a fost ok chiar daca basistul era negru. 🙂

  4. Costas   •     Author

    admirabil tatal tau! eu am fost anul trecut la porcupine tree si, desi am jumatate din virsta lui iar muzica mi-a placut foarte, am plecat cu impresia ca sint prea batrin pentru astfel de manifestari (too loud). multe salutari si viata lunga.

  5. Vera Spirescu   •     Author

    Tare mult mi-a placut ast articol, l-am citit in ziar de dimineata. 🙂

  6. Sophie   •     Author

    Eu nu am putut sa vad lacrimi in ochii tatalui meu. Pentru el au venit prea tirziu… Sau poate ca nu; incerc sa nu cred in prea tirziu. Undeva s-a bucurat si el cu siguranta.
    Bucuriile ca si fericirea sunt simple. Intr-o zi de iarna , la Tusnad dupa ce vazusem ca poate sa ninga in 10 feluri diferite si ca ar trebui ca si eschimosii sa avem 100 ( aproximativ) de cuvinte diferite pentru zapada si ninsoare am cumparat o piine neagra si calda si niste slanina. Am urcat intr-un personal care parea ca exista de la inceputurile industrializarii. Era insa foarte cald. Am scos piinea si slanina si am muscat uitindu-ma pe geam. Afara ningea si trenul mergea spre un sat pierdut sub cer. Pur si simplu m-a izbit o bucurie atit de profunda incit am inceput sa pling. Avem nevoie de atit de putin ca sa fim fericiti.
    PS. acum 4 zile am facut baie in Marea nordului care era foarte rece si mi-a crapat inima ;-)) de bucurie. Eram cu niste prieteni pe care nu-i mai vazusem de 7 ani. Si cu si fara caise apa sigur se incalzeste.( sau mai bine nu cel putin zilele astea…) ;-)))

  7. razvan   •  

    tenk iu, da same to u.

  8. razvan   •  

    si chiar daca nu se incalzeste, au sa bage astia fierbatoare, ca asa e corect politic fata de turistii cu sange rece. 🙂

    dar de caise oricand e nevoie…

  9. pax   •     Author

    […]Ar fi, poate, o incurajare spre o forma de solidaritate in care reusim sa nu ne uitam stramb unii la altii cand ne vine sa topaim de bucurie ca suntem vii si ca facem parte dintr-un spectacol atat de frumos uneori.[…]
    Clar? Clar!
    Simplu? Simplu!

  10. Sophie   •     Author

    Ca si de corcoduse, zarzare si visine..Toate cu simburi. Si reci.
    Iar turistilor cu singe rece nu le e frica de nimic. ;-))))Nici macar de incalzirea globala cu sau fara fierbatoare polikali kariecte.

  11. MihaiP   •     Author

    Asta a fost si senzatia mea: prea multe discutii despre organizare, prea putin despre concertul in sine. Ii suspectez pe obsedatii de standurile cu beutura ca au ajuns la concert fiindca au auzit ei ca sa-ti placa Stones e trendy si, vorba aia, “anybody who’s anybody will be there”. Genul care stiu de Stones fiindca aveau Angie si Satisfaction pe un cd cu mp3uri la gramada, intre Material Girl si ultima chestie a lui Tiesto.

    N-am auzit pe nimeni sa comenteze, de pilda, setlistul excelent si reprezentativ pentru toate perioadele trupei – am ramas masca cand au cantat Midnight Rambler, de pilda. De notat, de asemenea, ca n-au bagat nici o balada (daca momentul lui Keith Richards nu se pune), Wild Horses era cam un standard.

    Am stat si eu, ca toata lumea, o ora la coada pentru bere, dar dupa doua ore de topait si dansat si cantat, nu mi-ar fi trecut prin cap sa ma supar pentru atata lucru.

  12. razvan   •  

    foarte frumos, sa asculti un concert bun e ca si cum te-ai da cu placa, nu mai simti nimic.
    eu m-am dat trei ore fara sa simt ca mi-am rupt doua coaste 🙂

  13. calinco   •     Author

    Doamnelor si domnilor, vreau sa mai merg la concerte!Am fost civilizat, si m-am asezat la coada la apa, unde am intalnit disperare. Se impingeau, se buluceau, se bagau in fatza, unii peste altzii. “Gentlemanii” dadeau cu coatele in doamne, vanzatorii devenisera dumnezei-ca pe vremea lui ceashca, unii fani se bagau cu nesimtire in fatza, iar prietena mea…prietena mea statea in spatele meu, murea de sete si nu ne venea sa credem ca am venit sa ne distram si auzeam numai injuraturi si deversari. Asa ca e foarte bine ca organizatorii-Events- sa si-o ia un pic. Data viitoare o sa fie mult mai atentzi. Sper. Altfel, povestea lui Razvan Exarhu din EVZ e foarte sugestiva si scriitura exceptionala!

  14. Ionut   •     Author

    unul dintre prietenii ce au mers la concert,Vili-amic din facultate al lui Minculescu, a tinut neaparat sa-l vada bucurandu-se pe o scena atat de mare si astfel am ajuns acolo pe la 5:30
    iar de la atata caldura se prea poate sa-mi fi rupt si eu vreo doua coaste, Razvane, dar la cap!

  15. mary   •     Author

    cam asa mi s-a intamplat mie la plant, unde am fost cu mama. fara cuvinte.

  16. pierpatrat   •     Author

    MARIA
    (3 ani şi 11 luni, fără ocupaţie, se joacă complet dezbrăcată pe covor cu 2 maşinuţe şi nişte cuburi),
    Către bunicul ei,
    VICTOR
    (62 ani, arhitect, desculţ, bea o bere şi se uită la Realitatea TV)
    :
    – EŞTI INUTIL !

    Acum îmi pare rău că nu am luat-o cu noi la concert. Ar fi ţinut-o tasu mare în cârcă.

  17. worthx3   •     Author

    Bai Domnule este un articol excelent. Ai pus punctul pe “i” in cel mai subtil si plin de umor\inteligenta mod. Felicitari.

  18. AprilSea   •     Author

    aha. deci asa a fost. a fost si frumos, nu numai cu cozi.

    multumesc de cronica

  19. angie   •     Author

    am auzit vorbe la concert: ” bai da piesa aia, Angel nu o canta “? deci exista o limita a ratiunii de a fi pe stadion. nu ?

  20. alin   •     Author

    americanii au venit la constanta cu trupe, RS a concertat la bucuresti, romania este in UE, lucrurile nu sunt chiar asa negre pe aici cum spune multa lume

  21. marius   •     Author

    Apropo de organizatori, am luat si eu bere servit de o fata care constant dadea rest in plus o suta-doua de mii la clienti. Si totusi nu e asa de rau pe lume…

    In rest concertul a fost out of this world, o lectie de tinerete fara batranete si viata fara de moarte. M-a distrat zvonul de bataia pe locuri de la VIPs (si totusi este trist pe lume pentru unii, daca veneau in zona A si-ar fi dat seama de ce).

    Cum bine,
    M.

  22. io   •     Author

    hehe – misto?!? fie – mai aduce cu picioarele pe pamant – desi….

    infipta intre neuroni – imaginea mainii lui keith peste corzi!
    habar n-am despre ce vorbesti cu organizarea – desi parca imi aduc aminte ca spre final se strecurau catre prietenii ramasi cuminti la locurile lor niste cetateni care duceau cuminti in cartoane berile obtinute dupa aproape 2 ore.

    respect pentru cei care stiau de ce si pentru cine au venit acolo (si care nu au fost emotionati in principal de artificii) si de cei care si-au luat si copiii sa vada si sa isi aduca aminte! Si poate sa nu uite!

  23. andreea {breazu}   •     Author

    intr-o zi cu cod rosu ca azi e revigorant sa citesti un articol ca acesta. multumesc frumos. sper ca la toamna cand ma voi muta in bucuresti sa te intalnesc vreodata pe strada. promit sa te trag de maneca. nu-mi dau seama ce-as avea de spus. lucrez inca la acest aspect.

  24. z3z3   •     Author

    Am participat in 2 saptamani la 2 concerte care mi-au umplut inima de bucurie pentru tot anu – RS si Plant. La primii visam de cand eram copil sa ii vad in concert. Cred ca am fost printre primii 100 care care au cumparat bilete, cu coduri Vodafone de la prieteni (ca deah, am Orange) si cu interventii la RTC ca nu le mergea site-ul… Asta dupa ce anul trecut si-au amanat concertul unde eram hotarat sa merg, din Atena, pe motiv ca Keith isi rupsese piciorul.

    Iar Plant pentru mine a fost mai mult decat grandios prin actul muzical in sine, nu prin artificii si fundulete despuiate.

    Si de murit de sete am murit si eu ca si altii. Dar setea a trecut imediat dupa concert, la primul chiosc care mi-a iesit in cale. In plus in timpul concertului chiar ca nu am simtit nimic altceva decat “inaltare”…

  25. runbaby   •     Author

    razvan, nu cred ca cineva cu boii acasa a impreunat experienta concertului in sine cu cea a deficientelor organizatorice, aproape toata lumea a scris separat despre cele doua lucruri, tocmai fiindca erau din sfere diferite. si s-a batut atat de mult moneda pe problemele de organizare, tocmai fiindca au ciuntit din bucuria si formidabilitatea 🙂 aceea de nedescris, fiindca au fost cuiul din pantofii minunati si mult doriti and if felt so bloody unfair sa vina Romania si sa-ti ia zambetul (din nou)… eu una de-asta m-am revoltat.

    otherwise, great writing as usually ;).

  26. razvan   •  

    la mine au ajuns mai multe ecouri despre problema apei decat reactii naturale despre contactul cu muzica si cu un demo despre cum e sa ramai viu in timpul vietii.
    adica, daca bucuria e la locul ei, totul e bine. eu nu am stat la tribuna oficiala, mi/a fost sete si singurul lucru de care m-as plange ar fi ca m-au cam durut calcaiele de la topaiala.

    merci, 😉

  27. emanuel   •     Author

    M…, cum ti-ar spune prietenii, apelativul necunoscut, hazos si simpatic, imi place articolul tau. E despre The Stones…The real shit…cum a spus Robin Williams cand s-a aflat ca Keith Richards si-a schimbat sangele, “…i wonder who gets his blood…maybe a swiss old banquer goin’ afterwards – Heidi ! …you have to go on tour, you bitch…”…asa ca oamenii sunt tari…singura chestie care ma deranjeaza, si despre care am vorbit, si tu m-ai facut comunist, e aia cu aparitia…dar am aflat ca au avut acelasi concert “A Bigger Band” in Los Angeles in 2005, asa ca la diferenta de doi accept ca e ok…adica nu suntem in lumea a treia… comunistule!

  28. razvan   •  

    comunist esti tu, cu toata familia ta de bolsevici, care ne sfidati cu hondele voastre albastre.
    nu ne mai consumati benzina, copiii nostri merita o lume curata – in care sa poata arunca fericiti pungile de chipsuri.

  29. innuennda   •     Author

    Aingiiiiiiiiiiiiii, Aiiiiiiiiiiiiiinnnnnnnngiiiiiieeeee
    You cant say were sa..sah..sah…ah…ah…ah…a…a…sa…satisfied.
    Prietene, nu ne mai pune tu traforul prin care sa ne strecori intru chipul si, Doamne fere si iarta-ma, asemanarea ta.
    Ca ma framant acum daca nu cumva ar trebui sa-mi iau de la tine, pe spaga, legitimatie de port viniluri cu Rolling Stones, diploma de cunoastere pe dinafara, cu an, luna, zi, ora si minut a tuturor pieselor cantate vreodata de ei sau titlu de rollingstoneriscausa de la institutia care te dai ca esti.
    Rolling Stones este o legenda vie la care avem dreptul toti. Indiferent ca le-ai cazut semper fidelis acum acum zeci de ani sau ca ai prins sa ii iubesti cu un minut dupa inceperea concertului.
    Atitudinea asta becaliana de a te sui pe masina ca sa te dai mare fata de cei care abia acum i-au descoperit cu adevarat pe The Rolling Stones nu-ti atesta decat autosuficienta si nu-ti determina decat limitele.

    Wild Horses

  30. razvan   •  

    e cald, merge mai greu, asa-i?!
    hai ca vorbim la iarna. 😉

  31. innuennda   •     Author

    hehehe, nu-i nimic, merge mai greu…dureaza mai mult 🙂

  32. Andra   •     Author

    Nu cred in “Oameni care merg la teatru ca sa le fie frig”. Acei oameni nu sunt adevarati, sau cel putin nu arata fata lor adevarata. Credeam ca o particularitate a romanului este aceea de a nu expune snobismul altor popoare. Sau cand rad, rad din inima, no need for a fake smile. A fost un concert, iar concertele bune sunt menite sa te ridice de pe scaun. Mai ales daca muzica de calitate este impartasita cu cei dragi. Si eu am trecut printr-o experienta asemanatoare saptamana trecuta, cand am fost in Detroit imperuna cu tatal meu la Deep Purple. Si mi-am dat seama ca la noi in tara merg si oamenii lui Gellu Naum pentru ca e ceva inedit, e moda. “

  33. Andra   •     Author

    Nu cred in “oameni care merg la teatru ca sa le fie frig”, pentru ca nu am cum sa ii cred pe ei. Nu cred in falsitate totala pentru ca o scapare de emotie trebuie sa aiba si ei. Cred insa in cei care merg la Rolling Stones pentru ca “se merge”. Credeam si inca cred ca in Romania nu este la moda “the fake smile”. Sa radem cand suntem fericiti si sa plangem cand nu ne este bine. Si sa sarim din scaune la asa un concert!. Cat despre experienta pe care ai trait-o impreuna cu tatal tau, nu pot decat sa admir legatura dintre voi. Si eu am fost saptamana trecuta la un concert Deep Purple impreuna cu tatal meu in Detroit si este placut sa asculti muzica de calitate impreuna cu cei care ti sunt aproape.

  34. Andra   •     Author

    sorry am postat de 2 ori de zapacita ce sunt:))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *