Cretinilor din lumea intreagă

in Blog, 13.07.2009

IMG_20150315_232537

Sunt zile când cretinismul se arată tot atât de revoltător precum terorismul, tot atât de ucigător precum fumatul.

Dacă s-ar număra marii inamici ai civilizaţiei umane, după nazism şi comunism, ar trebui să figureze cretinismul, deşi, judecând după răspândire, poate că ar trebui să stea înaintea acestor două forme de oroare.

Aşa cum sunt unii angajaţi în tot felul de isme, zilnic luăm contact cu miliarde de oameni care au aderat la cea mai mare organizaţie secretă la vedere de pe pământ, cea mai puternică sectă, cea mai distrugătoare religie, chestia sopra tutti chestiile: Cretinismul.

Acesta este cel mai fertil sol, aceasta este şi cea mai roditoare sămânţă, e paradoxul în stare pură. De altfel, cred că se mai pot face rectificări pe lista stărilor de agregare a materiei, de unde nu are voie să lipsească: solid, lichid, gazos şi cretin. Organic vorbind, cel mai bun îngrăşământ natural pentru ca el să se poată dezvolta armonios, în afară de gresie şi faianţă, este indulgenţa.

Altfel spus – molime precum corectitudinea politică, politeţea şi empatia. Lasă-l, că e şi el om, e o armă cu mult mai multe tăişuri decât ne putem imagina. Hai, că nu o să mai facă ce-a făcut data trecută, că am vorbit cu el şi e în ordine, merită un glonte în cap pentru a pedepsi gândul cel prost.

Mă înţelegeţi? Dacă folosiţi des această întrebare sau dacă nu vă deranjează, e bine să nu luaţi personal acest articol. Cred că este una din puţinele întrebări care pot însoţi o altă întrebare? Îmi permiteţi să vă explic, mă înţelegeţi?

De altfel, vocaţia explicaţiilor ample din care nu se înţelege nimic, nevoia de a întrerupe constant discursul celuilalt, fără legătură cu ce spune, descrierile pline de amănunte complet lipsite de relevanţă în context, respectul paranoic pentru nişte reguli care pot fi adaptate, sunt semne clare ale apropierii de epicentrul cretinismului.

Iminenta sa prezenţă are simptome similare ca diversitate cu alerta animalelor înainte de cutremur. Dacă primiţi un telefon şi vocea spune: alo, io sunt! – adevărat să ştiţi că este.

Dacă cineva vă spune departe de casă că a uitat ceva pe bufet, să luaţi aminte, pentru că vă aflaţi în prezenţa unei persoane periculoase. Poate că vi se pare că nuanţele, detaliile sunt neglijabile, că nu pot schimba fundamental nimic şi aşa se naşte fatala eroare.

Când fixaţi o întânire şi persoana spune: ne vedem la 17.30, dacă e – ar fi foarte bine să nu vă duceţi. Dacă vă întîlniţi o să vă spună: bine, înţelegi?!, hai pa şi că poate că sigur vă mai vedeţi.

Eu cred că în laboratoarele armatei americane se studiază la greu sistemul de comunicare al cretinilor, similar în fond cu sistemul de compatibilităţi generat de stările de agregare.

Inteligenţii cu inteligenţii arareori se înţeleg aşa de uşor şi profund, se organizează atât de bine şi eficient precum cretinii, ei între ei. Câtă armonie, ce comunicare, ce efervescenţă, ce creativitate distructivă, ce enclavă uriaşă ce înghite majoritatea minoritară!

Greşit se spune că lumea e condusă de conspiraţii, cretinii îi rup la puncte pe toţi iudeo-franco-masonii din lume, pentru că au un avantaj uriaş. O protecţie divină, dublată de o presiune demografică îi sorteşte unui succes fulminant, fără drept de apel.

Deci, vreau să vă spun că, efectiv, cred că sigur consider că e posibil că pur şi simplu secolul 21 va fi cretin sau nu vreţi să ştiţi ce va fi. Deci, nu pot să vă spun cum o să fie.

Cu toate că lupta e pierdută în fiecare secundă în maternităţi, la teve, în şcoli, în centre de afaceri şi alte incubatoare publice, cred că lumea poate redeveni locuibilă pe distanţe mici, cu contribuţia constantă a fiecăruia dintre noi. Să folosim curajul de a pune lucrurile la punct înainte să o ia razna.

Să regăsim puterea de a nu mai spune mecanic – vai, ce draguţ, ce doamnă peltică şi încântătoare! – trecând cu neatenţie peste toate prostiile pe care le debitează această armadă verbală. Lupta rămâne să se dea în continuare între umor şi statistică.

Iar partea întunecată a statisticii ar putea fi evidenţa că, uneori, din trei oameni, doi sunt cretini. Dar asta nu e tot, pentru că de aici şi vine fala sa intunecată. Cretinismul atotputernic face mult mai des ca din trei oameni, toţi trei să fie cretini. Chiar patru, uneori. Hai, sănătate, dacă e!

Anno Domini 2006

Lasă un comentariu

  1. Darael
    13 July 2009 la 13.07.2009 09:11

    Tare suparat esti pe lume si viata. Din 2006, si nu ti-a trecut.
    Sunt cretini pe lume, sunt nesimtiti, sunt hoti… si mincinosi sunt. Asa, si ce daca ? Sa traiasca asa cum vor, NOI o sa traim asa cum vrem NOI.

    Atunci, de ce sa fim suparati ?
    Suparati am putea sa fim doar daca am incerca ZADARNIC sa schimbam lumea. Suparati ca ne pierdem timpul aiurea cu lucruri inutile (cum ar fi schimbatul lumii).

    Amu, daca tot m-am pus sa clicaresc aici, trebuie sa-ti spun: ai dreptate cand spui atat de plastic “cretinismul atotputernic face mult mai des ca din trei oameni, toţi trei să fie cretini” (citatul era din memorie 😀 ). Dar faptul ca ai dreptate nu ne poate impiedica sa cautam OAMENI, chiar si acolo unde nimeni nu banuieste ca ar putea fi.

  2. ZaffCat
    13 July 2009 la 13.07.2009 09:22

    frumos articol, sunt curios care a fost muza declansatoare…

  3. iiordachescu
    13 July 2009 la 13.07.2009 09:48

    Acum inteleg! D’aia fac audienta toti agramatii si toate toapele dislexice pe teve. De cretini ce suntem cand alegem sa zambim ingaduitor la gafele pe care le fac si cand alegem sa ne oprim din “zapping” cand ii vedem invitati la vreo emisiune. Ai perfecta dreptate! Daca e!
    Tot despre cretini am scris si eu ceva aici: http://iiordachescu.wordpress.com/2009/07/13/doar-daca-esti-tu/

  4. Doar daca esti TU… « Speaker's Corner
    (author) 13 July 2009 la 13.07.2009 09:51

    […] http://razvan.exarhu.ro/cretinilor-din-lumea-intreaga/ Possibly related posts: (automatically generated)III. Dialog imaginar.R.E.B.T. in trafic…XIV. A fi sau a nu fi… fost colaborator?kd lang Published in: […]

  5. camouflage
    13 July 2009 la 13.07.2009 09:58

    Cu prostul care nu e învăţat te lupţi puţin şi ai scăpat, dar duci o luptă colosală cu prostul care are şcoală.

  6. doina
    13 July 2009 la 13.07.2009 10:39

    Cum ar veni, daca e, aveai dreptate si atunci si acum, intelegi?
    Permite-mi sa-ti explic, poate nu am fost suficient de clara sau tu de atent: cine are dreptate o data, va mai avea. Hai pa, daca e; ne vedem peste trei ani, sigur vei avea dreptate si atunci! 🙂

  7. lovemichael
    13 July 2009 la 13.07.2009 11:25

    As vrea mult sa va cunosc…cred ca de multe ori e un chin traiul de zi cu zi, nu doar o provocare stupida. Tot respectul pentru felul in care scrieti si ptr ceea ce scrieti.

  8. Andrei
    13 July 2009 la 13.07.2009 14:44

    Cred ca se face confuzie intre prost si cretin: prostia este o stare temporara, pe cand cretinitatea este acea atitudine in care se afla prostul care se da stiutor. Adica eu sunt cel mai prost arheolog, inginer de sisteme aeronautice, etc. Dar daca spun ca ma pricep la arheologie sau aeronautica devin cretin.

    Si-atunci, logic, de ce sa te pui cu un cretin? Il ignori si gata, iar ca sa te mai racoresti, il speli in articole din astea pe care, oricum nu le pricepe.

  9. ioann
    13 July 2009 la 13.07.2009 20:34

    “Nu te pune cu EI, au mintea odihnită!”

  10. alin
    14 July 2009 la 14.07.2009 10:02

    Tin sa va spun ca ma amuz copios cand vad cum solidarizeaza lumea si-i critica pe ceilalti, cretinii. Pupici

  11. razvan
    14 July 2009 la 14.07.2009 10:12

    Ce bine ca nu suntem ceilalti, nu?! Te pupik si eu.

  12. raluca
    14 July 2009 la 14.07.2009 14:05

    Nu mai folosesc televizor de 9 ani.

  13. unudelabelgrad
    14 July 2009 la 14.07.2009 15:25

    nici eu! vrei sa completezi in oracolul meu?

  14. unudelabelgrad
    14 July 2009 la 14.07.2009 15:28

    misto e ca atunci cand citesti ceva de genul asta te identifici automat cu cei destepti si brusc cretinii dispar. nimeni numai e cretin… nici usturoi n-a mancat, nici gura nu i-a mirosit…
    eu recunosc – am fost, sunt, si probabil voi mai fi pe alocuri cretin. ma lupt sa nu fiu prea des…. hai pa! revolta-te!

  15. alex
    14 July 2009 la 14.07.2009 16:24

    uneori aerul de pe blogul tau zumzaie de electroni nervosi
    ca firele de inalta tensiune pe deasupra campurilor cu maci. La ee in schimb, totul pluteste printre petale de trandafiri, sofisticati, evident. I wonder cum e in between ..

  16. iiordachescu
    14 July 2009 la 14.07.2009 17:56

    Poate ca nu-l “foloseai” la ce trebuie :))

  17. mp
    14 July 2009 la 14.07.2009 19:26

    “Cretinism is a condition of severely stunted physical and mental growth due to untreated congenital deficiency of thyroid hormones (hypothyroidism) or from prolonged nutritional deficiency of iodine.”

  18. ceska777
    15 July 2009 la 15.07.2009 10:55

    “Cu toate că lupta e pierdută în fiecare secundă în maternităţi,”
    Vreau sa sper ca nu in fiecare secunda in maternitatile de oriunde se nasc cretini!!!!!! Nu ne-ar ramane decat sa speram ca nasterile acasa sau oriunde altundeva vor aduce pe lume genii!

  19. razvan
    15 July 2009 la 15.07.2009 11:34

    eu nu mai folosesc mixer de bucatarie.

  20. razvan
    15 July 2009 la 15.07.2009 11:36

    eu zic ca ai luat-o prea personal,

  21. cria
    19 July 2009 la 19.07.2009 10:25

    eu pisez ustoroiul in piua (ptr. mujdei), nu in presa aia care storceste cateii.

  22. alin
    15 September 2009 la 15.09.2009 10:45

    In ultimii doi-trei ani cretinismul si cretinii au ajuns in faza acuta.
    Sunt pe val (bucurati-va, cretini !) ……. dar vai , valul cade……

  23. […] Răzvan Exarhu – “Cretinilor din lumea întreagă” (”cretinilor”, în context, e forma de genitiv-dativ sau de vocativ?) […]

← Inchide