ne pierdem viața încercând să trăim

Posted by razvan on April 25, 2007

daca va faceti timp sa-i priviti pe cei care intra si ies, pe cei care fumeaza cu un pahar de plastic in mana in fata buildingurilor de birouri, cei care stau la o masa, miscand isteric din picior samd, puteti sa va faceti macar o impresie despre ce face cariera din om.

m-am intalnit ieri cu o veche cunostinta, persoana cu multe responsabilitati corporatiste, care mi-a spus in 10 minute, in formulari diferite, ca nu are nimic vesel sa-mi povesteasca si ca, in general nu se prea intampla lucruri de genul asta intr-un mediu de lucru competitiv.oamenii se cam plang de ceea ce fac si cel mai grav e ca si cei carora le place ce fac se plang in cor cu ceilalti. oboseala, plictiseala, idioti, rutina, absurd, presiune prea mare, lipsa de perspective, de timp, de comunicare si alte teme invecinate razbat constant din conversatiile de intalnire.

in loc de buna ziua, ne povestim cat de rau ne simtim. e un fel de: ia tu energia mea negativa si da-mi-o pe a ta.

si cam asta e tot, exersam zilnic, cu mici pauze si realizam tot mai rar ca lipsa de sens e cel mai mare ucigas in serie al tuturor timpurilor.

 

Filed under #HaidetiSaHaidem

46 thoughts on “ne pierdem viața încercând să trăim

  1. obosim cu totii – eu sunt una dintre obositi. am obosit din cauza celor 2 servicii, de traficul de dimineata (nici la ora 7 nu se mai merge normal), de nebunia de pe DN1 – ca nu-ti mai vine sa te duci nicaieri -, de indiferenta, de sefe si lista poate continua. Si chiar daca imi place ce fac, uneori as vrea sa nu mai fac nimic.

  2. “lipsa de sens e cel mai mare ucigas in serie al tuturor timpurilor” – bine spus!
    Ma rog, noi ne si incapatanam sa gasim sensul suprem in orice, vad ca acum este la moda cautatul sensului in cariera.

  3. Cred ca de multe ori oamenii exagereaza foarte tare. Corporatistii nostri cred ca e de bon ton sa te plingi ce viata grea ai, imediat dupa ce ai terminat de laudat ce gadgeturi inutile ti-ai mai luat si cit de misto e grecia/spania/italia/etc.
    Sint insa oameni care traiesc simplu, corect, lucrind serios dar respectindu-si familia, timpul liber, prietenii, viata… Ei nu vor fi niciodata subiecte de articole in ziar. Si e mai bine asa. Nu ca au vreun secret, dar “jmekerii” cu pretentii de yuppie e mai bine sa afle pe spatele lor ca nu sint pe drumul cel bun. Mai ales ca din acest eveniment tragic nu vor intelege decit ca sint exploatati inuman si ca trebuie sa le plingem de mila.

  4. nu suntem singurii care muncim mult.poate are legatura faptul ca bucurestiul e unul dintre cele mai poluate orase din europa.
    deci cred ca mizeriile din aer si apa contribuie.
    nu mai zic nimik de spatiu verde.
    tre sa iti faci acasa.in baie sau pe unde mai ai lok de plante.

  5. indiferenta cui? crima cui?
    nu stiu daca e o poveste la finalul careia trebuie gasit neaparat un vinovat. evident, se poate face o dezbatere de toata frumusetea pe marginea ei, mediul de munca si aspiratiile nemasurate ale angajatilor, target-urile samd. doar se poate vorbi despre orice.
    totusi, da. indiferenta fiecaruia la adresa propriei vieti poate ucide.
    si o problema aparent superficiala-doar toata lumea munceste si toata lumea e obosita, intotdeauna o sa existe altul “si mai obosit” care s-a trezit “si mai devreme” etc-, se poate dovedi dead serious..a se lua deci in considerare.

  6. Poti sa-mi spui cum vrei tu. Eram doar curioasa cum se face ca nu intra lumea in dialog cu tine.
    Nu te lua de veveritele mele, da?

  7. Romanii nu-si pretuiesc timpul pe care il au la dispozitie … Un procent insemnat dintre noi traieste ca sa munceasca … Care este cauza? Lipsa unei educatii sanatoase … Copiii mei vor invata care este adevaratul sens al vietii … si astfel ar trebui sa procedam TOTI cei din generatia mea.

  8. tu vorbesti de lipsa de sens, io as zice ca … dimpotriva, in ziua de azi ne piedem in prea multe sensuri!

  9. Dincolo de vinovatii absolute si inocente pe masura, intamplarea vorbeste si despre cat se poate intinde coarda cu oamenii. Si se poate intinde oricat.

  10. ZIlnic imi vad colegii discutand despre contracte, sume mari si oportunitati financiare. Zambete arogante si costume ii deghizeaza pe cei ce intr-un viitor nu vor accepta nici in ruptul capului ca depresia ce ii va macina cu pasiune provine tocmai din faptul ca drumul spre succesul financiar este ingust si nu lasa loc pentru trairi mai… umane;
    Trairi simple, banale, dar atat de necesare (nici macar nu au nevoie de un predicat pentru a se face intelese).
    Ma insel daca spun ca viata dedicata banilor este lipsita de sens?

  11. La stirile de noapte de la Antena1, cititoarea de prompter cu cordelutza(mai stie cineva ce e aia o “cordelutza”?), preciza ca Raluca Stroescu nu avea prieten si nici macar UN ANIMAL DE COMPANIE.
    Primul impuls a fost sarcastic, dar l-am zarit pe motanul meu si m-am oprit.

  12. Jur că o să fiu român până la capăt. Jur că îmi voi purta crucea lenei până la sfârşitul vieţii. Deviza mea, lâncezeala. Evadarea mea, somnul. Lupta mea, odihna. Mă voi arunca singur în spatele frontului din mediul corporatist şi mă voi sabota închizându-mi laptopul în faţa tuturor, ca să le dau o lecţie. Hai să-ntindem hora mare şi să ne înlănţuim nufacnimicurile, ca să ne prelungim viaţa cu o zi. Vă chem la revoluţie.

  13. pornind de la istetimea comentariilor tale, am sa-ti spun deocamdata Marian. 😉

  14. am auzit ca ieri mai multe institutii capitaliste le-au dat drumul la oamenii liberi acasa la ora 18. adica mult mai devreme.

    ei, iata un gest uman.

    uman, adica la misto.

  15. When our ancestors first traded the liberty of hunting and gathering in the forests
    for the hard labor of the fixed farming life, they laid the foundations for the world we live
    in today. In place of gifts and sharing, we have competition and the “scarcity economy,”
    which develops and manufactures more and more new commodities in order that something
    may still be scarce enough to fight over. In place of our faith that nature would
    provide for us as its children, we have the defenses science affords us as it spins the last of
    our natural resources into war machines and waste. In place of the joys of wandering new
    and changing landscapes, we have cities that double as corporate theme parks, linked by
    dual tourist and commuter tracks. . . while the final fugitive aspects of existence are reduced
    to binar y code for virtual reality. We won’t trust anything to chance—and thus
    chance cannot entr ust us with anything greater than our routines, our expectations, our
    control manias.
    Perhaps this world will never be free of misfortunes—people will always die before
    they are ready, just as perfect relationships will end in r uins, adventures be cut short by
    catastrophes, and beautiful moments be forgotten. But what is most heartbreaking is the
    way we flee from those inevitable tr uths into the arms of more horrible things. It may be
    true that ever y man is fundamentally on his own, and that life is capricious and sometimes
    cruel—but it doesn’t have to be tr ue that some people starve while others destroy
    food or buy mansions. It doesn’t have to be that men and women are forced to waste their
    lives away working to serve the hol low greed of a few rich men, just to survive; it doesn’t
    ha ve to be that we let meaningless traditions and doctrines autopilot our lives into bewildering
    voids. It doesn’t have to be that we never dare to tell each other what we really want,
    to share ourselves honestly, to use our talents and capabilities to make life more bearable—
    let alone more beautiful. That’s unnecessary tragedy, stupid tragedy, pathetic and pointless.
    It’s not even utopian to demand that we put an end to farces like these. It is simply our fear
    of trying and failing with success in reach that restrains us from letting ourselves believe
    that these absurdities can be transcended. But fear, once recognized for what it is, can serve
    a different purpose: if we make a practice of doing what we fear most, it will guide us with
    more certainty than any compass over the unnecessary boundaries we have built around
    ourselves, and into new worlds.
    Let us be great enough to follow our fears out of this darkness, to recognize and face
    the real, inescapable tragedies of our lives, and to contest the rest without hesitation or
    doubt. Could it be that the bountiful jungles of old still wait for us somewhere beyond the
    edges of this factory farm civilization, and that all we have to do to be free is to drop the anxieties and tools of control, and set out into them? Against the farcist pigs! Smash farcism!

  16. Voua tuturor:

    Michael Flocker
    Cartea de capatai a hedonistului. Arta linistii si a placerii
    Humanitas

    Adrei:
    The Point! (“Oblio” in adaptare romaneasca)

  17. @steaguri.albe: nu ma arunc sa spun care e adevaratul sens al vietii, dar stiu sigur ca din momentul in care banii (ca mijloc) se transforma in scop putem vorbi despre o grava lipsa de sens.

  18. Pingback: Silvia Tuvene. Muza » viata zi de zi

  19. Sper sa va sochez cu ce am de zis.Sunt ferm convins ca e o greseala iremediabila sa lucrezi. De ce sa te lasi cumparat de altii?
    Fa ce faci cel mai bine si nu ce esti platit sa faci. Daca iti vinzi timpul pe bani, facand ceva ce nu iti ofera o recompensa in sine, iti vinzi viata.
    Ce poate fi atat de scump si important de cumparat cu banii aia ca sa merite viata pe care ti-o pierzi? E o mare diferenta intre
    a trai si a supravietui. Economia capitalista o sa iti vanda supravietuirea in schimbul vietii tale.Te va face sa iti irosesti viata
    lucrand pentru scopurile altora, cand ai putea lucra pentru scopurile tale. Toate astea, pentru a avea banii sa iti cumperi lucruri
    pe care reclama te-a spalat la creier sa le vrei, lucruri de care crezi ca ai nevoie. Avem putin timp de trait pe planeta asta.
    Noi toti trecem. Ar trebui sa ne folosim putinul timp, pentru a incerca sa fim fericiti.Intreaba-te pentru o secunda daca ceea
    ce faci in fiecare zi, viata pe care o duci … te face fericit. Poti spune ca iubesti ceea ce faci? Ce poate justifica faptul ca nu faci ce ai vrea sa faci cu viata ta? Nu lucra niciodata pentru o companie sau pentru orice alta institutie exterioara. Fa ce faci in viata ta pentru TINE!
    Decide-te ce vrei de la viata asta, si fa-o! Nu sta si astepta..gandindu-te ca poate o sa vina. In cele mai multe cazuri nu o sa se intample. Daca vrei ceva in viata asta, oricat de mic sau mare ar fi trebuie sa iti dai silinta si sa lupti. E la latitudinea ta cum …
    dar trebuie sa te apuci ACUM. Din pacate suntem conditionati sa stam nemiscati atunci cand nu ni se spune ce sa facem, atunci cand nu primim un ordin. Cand nu suntem la munca trebuie sa stam nemiscati in fata televizorului, inghitind tot ce ni se baga pe gat, sau pur si simplu sa actionam predeterminat (si absolut inofensiv) in rolul de fani de sport sau muzica. Dar daca avem si cea mai mica speranta sa fim fericiti in lumea asta trebuie sa invatam sa gandim si sa actionam pe cont propriu.Trebuie sa invatam cum se poate trai in alt fel decat cum am trait pana acum, in special
    daca ajungem sa renuntam la povara care se cheama “MUNCA”. Este imposibil sa stam si sa facem ce ni se zice sa facem intrand intr-un cerc vicios, prestabilit
    al modului de ati petrece “timpul liber”. Trebuie sa inventam activitati si sa ne motivam pe noi insin e fara odihna, in incercarea de a ne recastiga vietile inapoi.Nu o sa fie usor, dar se merita. Nu cred ca e cineva care sa isi doreasca ca viata sa treaca pe langa el …obosit si mediocru cum a trecut pe langa multi altii.
    Pentru asta ar trebui sa fim dispusi sa ne asumam orice risc si sa luptam, oricare ar fi pretul!

  20. inainte si dupa raluca

    “Mai bine o mana plina de odihna decat doi pumni plini de truda si vanare de vant” – Ecleziastul

    Moartea prin epuizare a Ralucai Stroescu, tanara care lucra pana saptamana trecuta ca manager de audit la Ernst & Young, va schimba intru totul felul in care ne raportam la cariera si la viata personala. Indraznesc sa spun ca de-acum se va putea vorbi de un inainte si de un dupa.

    Inainte nu puneam in balanta mirajul carierei de succes cu sacrificiile la nivel personal; inainte micile noastre reusite intime paleau prin comparatie cu reusitele profesionale, inainte functia si pozitia ierarhica ne defineau si ne epuizau ca oameni; inainte un curriculum vitae (la urma urmei, in latina inseamna cursul vietii) se reducea la cursul vietii profesionale, de parca o alta viata ar fi fost cu neputinta de inchipuit; inainte mii de tineri isi ruinau sanatatea pentru a-si consolida cariera cu ore suplimentare si nopti pierdute; inainte pletora de izbanzi profesionale abia de reusea sa mascheze pustiul interior; inainte conversatiile de dupa program erau acaparate, ca intr-un cerc vicios, de subiecte legate de job, de birou, de proiecte, de program si iar de program; inainte admiram un peisaj doar la rezolutia unui wallpaper de pe desktop si traiam in aer conditionat uitand sa respiram in aer liber; inainte lasam cartile de vizita sa vorbeasca noi ca despre un manager, un account, un director de resurse umane, un project manager, un director de marketing si asa mai departe.

  21. Eu as vrea sa fiu mai inalt, nu cu putin, cu 20 de centimetri chiar, dar cartilajele mele de crestere au o alta parere. Eu stiu, deci, ce vreau de la viata, vreau sa imi dau, vorba aia, silinta, e la latitudinea mea. Vreau sa ma apuc ACUM. Pot, va rog io, sa imi asum orice risc si sa luptam, oricare ar fi pretul? Thx.

  22. Man dar de unde copy/paste atitea texte ? Am impresia ca e un fel de spam.
    De viata vesnica ai auzit ? ce ne iei pe noi cu “avem putin timp de trait pe planeta asta”…

  23. munca zilnica timpeste. ca si armata. as adauga si casatoria, desi nu am gustat aceasta trufanda. in general, orice act repetat, cu exceptia celor naturale, grabeste disparitia neuronilor. sa le facem cu mina.

  24. ei, prea le iei si tu personal.
    nu uita ca niciodata nu e vorba despre noi.
    asa incearca sa ne previna toate cartile bune.

  25. O singura intrebare am: va obliga cineva sa va sacrificati putina libertate avuta pentru a slugari, pentru a deveni benevol, cu buna stiinta, sanctum-zombies?
    Am mintit, mai am una: credeti ca va nasteti liberi?
    Hints: nu sunteti obligati sa realizati nimic din ceea ce faceti.

  26. Presupun ca ai citit comentariile anterioare si ai observat cateva lucruri comune la antevorbitorii tai: trivialitati, egocentrism, scuze, ignoranta, disimularea eului, negarea pozitivismului, acceptarea confortului mental. Sunt multumiti cu situatia actuala, nu doresc sa schimbe nimic pentru ca este mult mai usor pentru mintea lor sa acorde timp doar unui aspect insignifiant a ceea ce numesc ei viata, pentru a nu fi nevoie sa infrunte in fata propria lor existenta, trebuie sa lupte pentru acest lucru si ei nu prea au chef sa-si salveze nici macar propria lor individualitate. Viata nu este o lupta cu tine insuti, este o lupta cu cei ce doresc sa-ti fure acea libertate individuala.

  27. Atunci sunt eu o norocoasa. Saptamana trecuta mi se parea stupid ca ma “vaitam” prietenilor ca nu stiam ce sa aleg din doua variante, ambele incantatoare. Un job pe care il iubesc si unde ma roaga sa raman vs sa schimb niste lucruri si sa imi indeplinesc un vis mai vechi.
    Cred ca tine de tine si de perspectiva din care alegi sa iti privesti viata.
    Da idioti, si frustrari, dar mai mult zambet si alegeri “dificile” minunate!

  28. Pingback: oameni fără fețe

  29. Pingback: Ne pierdem viața încercând să trăim

  30. Mai trist e ca se sta pana tarziu chiar si cu salarii mici si zile putine de concediu 🙁 Urasc patronii care-si bat joc de angajati . Ma gandesc deja la pensia la care sper sa ajung sa ma bucur sa-mi traiesc putinul care-mi va ramane, daca va fi si acela ……….

  31. Mda…in mare parte cam asta se intampla in corporatii DAR…acesti corporatisti SI corporatii platesc multe taxe SI impozite si contrbuie extrem de mult la economia autohtona ca sa poata unii bugetari sa termine programul la Ora 4 ca sa aiba timp sa comenteze SI PE bloguri😁.

  32. Viata bate filmul. Daca ai inteles asta, totul capata un sens. Si alegerea sensului sta in puterea ta.

  33. Lasati dracu corporatistii si apucati-va de produs mancare curata, sanatoasa ,ca banii n-au gust bun si nici miros de cozonaci cu aroma de coaja de lamaie ca la bunica…Industrie,productie proprie, asta ne trebuie nu moroi de birouri prafuiti pa creiere,bolnavi din lipsa aerului,apei,..muncii fizice utile,nu sali de fitness si alte boli psihice de secol 21…trezirea oameni buni! Incepeti sa traiti adevarat din nou! Socializati mai natural…mai la subiect…mai de la suflet la suflet ! Hai sa le dam clasa criminalilor de suflete!

  34. Pingback: Savoarea* de JOI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *