parcare şi mâncare

ieri veneam pe jos pe calea dorobanţi, legănând uşor o pungă de hartie plină cu lucernă.

guviji

sunt prieten cu alain, libanezul care are restaurantul four seasons, de pe vasile lascăr.

pe lângă faptul că seamănă uluitor de bine cu serge gainsbourg, e foarte priceput la mâncare şi gusturi, dar pe moda veche, balcanico-mediteraneană, care mie îmi aduce aminte de brăila şi oamenii din cărţile lui panait istrati.

alain era pe terasa noului său restaurant, de vizavi de piaţa dorobanţi, împreună cu soţia lui, şi mâncau de prânz.

nu ne mai văzuserăm de mai bine de un an, de când am gătit pentru ei la escargot şi i-am încântat foarte tare cu o şmecherie cu ştevie şi leurdă (pe care soţia lui nu le prea suporta iar alain nu le cunoştea).

s-a ridicat în picioare, a zâmbit larg şi m-a aşezat aproape cu forţa la masă şi a zis: rămâi să mănânci cu noi.

a început să îmi pună câte puţin din toate farfurioarele desfăşurate pe masă şi am început să simt zâmbetul lui ion ilescu pe faţa mea, după ce am gustat dintr-un peşte necunoscut, numit malifa, cred, şi nişte cartofi prăjiţi făcuţi de gazda mea, cu mentă, coriandru şi usturoi. plus un tabouleh minunat şi o salată de vinete perfecţiunea. şi restul de 5 alte farfurioare.

am simţit rădăcinile mele greceşti înmugurind la acest rapel de scenă arhaică. mi-am adus aminte cum mâncau bunicii mei şi mare parte din bătrânii copilăriei mele. dacă ar fi trebuit să îi explici cuiva venit din viitor ce însemna tihna, momentul ăsta era perfect: vorbit cu măsură, gustat pe îndelete din toate, inclusiv două pahare de vin, conversaţia la final, după o plimbare prin bucătărie şi restaurant, un ceai libanez şi nişte ciocolată.

i-am povestit ce mai gătesc şi l-am văzut salivând în timp ce mă asculta cu un aer vrăjit. mi-a promis că îmi păstrează nişte zatar din liban şi am râs împreună de veşnica întrebare a clienţilor aşa-zis pretenţioşi:

dar aveţi locuri de parcare?

românii au o mare obsesie, i-am spus: vor să parcheze toţi fix în faţa locului în care merg. pe lângă faptul că nu realizează că la restaurant e foarte plăcut să bei un vin, deci vii cu taxiul.

şi în fond, băi nenikă, tu vii la restaurant să mănânci sau să parchezi?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *