Pare mai cald acolo unde miroase a cafea

in Blog, 25.01.2016

IMG_20140831_105656

 

Mă uit la taică-meu cum se ține în echilibru pe marginea patului și tace. Iese un domn din rezerva de vizavi, mă întreabă dacă sunt eu și îmi atrage atenția că nu am mai scris nimic pe blog de pe 27 decembrie. Ne urăm sănătate și mă asigur din nou că sunt în Spitalul Județean din Brăila. E corect.

Tatăl meu e actor păpușar, face 79 de ani în curând, joacă în două piese la Teatrul Maria Filotti și nu a mai fost internat vreodată în spital. E supărat foc pe tema asta și privește în jos. În loc de ochi, îi văd sprâncenele stufoase cum urcă și coboară, ca la un personaj din Muppets.

Încerc să îl atrag într-o conversație pe tema accentului dubios din oraș. Îi spun că nu pricep cum au fost înlocuite e-urile finale cu i. Și de ce e este înmuiat în i. Iecleri.

Și nici cum a ajuns ă să fie înlocuit de î. Gogoașî.

Mai mult, când își caută cuvintele sau se bâlbâie, oamenii locului folosesc îîîîîîî în loc de ăăăăăăă. Taică-meu spune că el nu are accent și că nu înțelege de unde a apărut asta, dar tot nu îi văd ochii decât pentru câteva secunde.

Îîîîîîîî, dieci în concluzii, nici generația mea nu vorbea așa în liceu. Și îi mai zic că am observat în trafic că măcar un sfert din șoferii din Brăila au glugă, pe genul hoodies. Pe hol, trece cineva cu două pahare de la automatul de cafea și aerul greu al spitalului pare să răsufle ușurat pentru o clipă.

Îi văd sprâncenele ridicându-se, ca mecanismul mașinii de scris atunci când începi un paragraf nou, și spune alb, privind spre ușa întredeschisă:

Glugî. 

 

P.S. Le mulţumesc, în ordinea intrării în scenă, domnului doctor Octavian Perianu, doamnei doctor Viorica Lefter, personalului medical, familiei, prietenilor şi tuturor celor care l-au ajutat şi încurajat să se facă bine şi să revină curând acasă.

Tie iubiesc, tatî!

 

 

Lasă un comentariu

  1. Pare mai cald acolo unde miroase a cafea - Pe Bloguri
    (author) 28 January 2016 la 28.01.2016 13:23

    […] Sursa: Razvan Exarhu […]

  2. Aida
    2 February 2016 la 02.02.2016 13:44

    Multa sanatate si insanatosire grabnica tatalui.

  3. Ana
    7 February 2016 la 07.02.2016 11:55

    Buna dimineata! Sper ca tatăl dumneavoastra este bine. Isi dorea foarte mult acest lucru. Va multumesc pentru ceea ce scrieti despre Brăila, sunt realități de care ma lovesc zilnic pe strada, in maxi taxi ori pe holurile spitalului. Critica aceasta constructivă si finetea cu care “bateti saua , sa priceapă iapa”, sunt ca sarea-n bucate pentru “gurmanzii” de limba romana corecta!
    Numai bine si sanatate… ca-i mai buna decat toate! Ana

  4. razvan
    16 February 2016 la 16.02.2016 14:14

    multumesc. numai bine.

← Inchide