Românii şi concertele

Posted by razvan on July 18, 2015

 

De fiecare dată când e câte un concert mai mare pe la noi, totul se transformă într-un oraş de provincie. Locuitorii săi plictisiți şi cam bătuți în cap de soare (şi nu numai) îți vorbesc de preocupările lor zilnice, chiar dacă lângă ei aterizează un OZN. Sau găsesc rapid o legătură între ele şi nava spațială.

Are Caragiale o schiță superbă despre o oprire a trenului regal într-o gară de tip Mizil, urmată de o ceremonie de întâmpinare, ratată de balcanismul nostru etern. “25 de minute” se numeşte. Regina sfârşeşte prin a fi abordată de doamnele locale: Madam Carol. Şamd.

Nu am fost la Robbie Williams, pentru că nu mă interesează atât de mult. Îmi place de la distanță, îl respect şi atât. Până şi a fi sau a nu fi la concert a ajuns un subiect de discuție, o formă de statut.

Băi, nenikă!!!

Citind azi reacțiile utilizatorilor, însă, mi-am adus aminte de feedbackul de după concertul Rolling Stones, care era cam acelaşi: ne-a fost setică.

Era secundar evenimentul uriaş, istoric, problema era că românii doreau să consume băuturi răcoritoare. Probabil că în viitorul apropiat şi un film va putea părea discutabil, dacă nu sunt floricele. Plus că în cronica de film va fi vorba mai ales despre asta.

La Stones l-am dus pe taică-meu (70 ani) care a plâns de bucurie (cum am plâns şi eu la Plant & Page) deşi a cam suferit de sete, dar nu a scos un cuvânt despre asta. Asistența, în schimb, a reacționat de parcă plătise bilet să bea apă şi cola.

Muzica e motivul pentru care ne-am adunat aici, ca să zic aşa. Dacă citeşti aşa-zisele cronici, ghiceşti greu dacă e vorba despre o terasă cu orchestră si servire proastă sau despre un concert important.

Sigur că şi hidratarea contează, dar parcă nici concertul nu e de coléa. Aş fi curios să citesc o cronică muzicală a unuia care a rezistat 2 sau 3 ore la coadă la apă, în timp ce omul cânta. Ilustrația ar fi o filmare integrală cu telefonul a concertului. Adică forma supremă de #ninonino.

Întâmplător, stând la o masă, am auzit că se căutau 120 de barmani cu două zile înainte de concert. Not good news.

Chiar şi aşa, tot e greu de înțeles, în 2015, ce mama măsii s-a întâmplat cu lumea de nu prea mai poate împărtăşi decât experiențe nasoale, triviale, despre cât de proşti sunt Ăia care nu au auzit de Bohemian Rhapsody şi alte delicii observaționale de țață cu basmaua pe ochi. Sau ce minunați au fost barmanii, care s-au dedicat trup şi suflet acestei nobile misiuni. Între revoltă isterică şi exaltare pozitivistă nu prea e loc de bun simț şi atât.

Despre setlist şi sunet, cam puțin. E ca la restaurante: a fost foarte bun, au ditamai parcarea, imediat am găsit loc.

Reducând la absurd situația, ai zice că o grupă de copii de grădiniță dintr-un sat din Jud Vaslui a mers la Ateneu.

Păi, nu sunt leagăne?

 

P.S. : Azi am aflat de la comentatorii de pe facebook următoarele kestii:

sunt hater,

nu am fost la concert, deci nu am dreptul să comentez suferinţa unor martiri ai reţelelor sociale

nu ştiu ce este setea, nu am mai fost la concerte, nu am mai stat pe asfalt la 35 de grade

nu mă concentrez pe aspectele pozitive

am scris ca să fac trafic şi pentru că sunt arogant

subliniez că “grădinița din vaslui” era o metaforă, nu o intenție de a jigni pe cineva

nu pot să am altă părere decât unii care sunt de altă părere

 

la revoluţie ne-am câştigat dreptul la libertatea de a fi cât de bovarici vrem

spectatorii de la acest concert au suferit de sete mai tare decât oricine din ţara asta

e normal ca oamenii să se plângă şi cam atât

e firesc să nu le treacă prin cap să meargă la ANPC, ar trebui să citească ăştia pe facebook şi să intervină. oricum, cu toate plângerile, tot concertul mi se pare mai important, că de-aia am şi îndrăznit să îi tulbur pe martirii cu limba scoasă.

(am primit un print screen care atestă cel puţin o reclamaţie, între timp)

e mai normal să stai 3 ore la coadă, decât să ieşi până la un magazin din zonă şi să bei apă. dar după aia, nu mai eşti martir etc

sau să bei nişte apă înainte, că de-aia ai instinct de conservare

unii au părut şocați să afle că e cald pe asfaltul încins şi într-o mulțime de oameni.

ferească dumniezo să vină vreun meteorit, că nu au să mai aibă nemulțumiții să scrie pe facebook cât de greu şi nedrept e

nu ştiu cum e cu organizarea de concerte, dar îmi închipui că dacă ai 65.000 de spectatori, trebuie să bifezi nişte căsuţe importante.

pentru sponsor a fost o experienţă nu neapărat memorabilă, dar măcar de neuitat.

nu îmi e clar câți din cei 65.000 de spectatori au stat la cozi şi câți au văzut concertul.

în rest, ca de obicei, totul e destul de relativ.

unii au rămas cu muzica, alții cu apa pe care n-au băut-o.

țară mică, sticle puține.

pam, pam!

P.S.2: stăm bine la ochi dați peste cap şi fandaxie, exact cum spuneam:

peste 60000 de spectatori versus “peste 200 de reclamații depuse la ANPC”. şi “amendă maximă” pentru organizatori. (ce o fi însemnând asta?!)

aşa apare un nou sindrom: criza de nervi în numele altora.

#concertdinmuzicădeBleah

Filed under #HaidetiSaHaidem #ninonino mumusic

31 thoughts on “Românii şi concertele

  1. Nu, bai domnule, nu “ne-a fost setica”, ne-a fost pur si simplu pusa in pericol sanatatea de niste idioti sinistri care nu ar mai trebui sa fie lasati sa organizeze nici onomastica lu’ mamele lor.
    Sau, cum ar spune violatorii din Vaslui, desigur la fel de incantati ca si matale de cat de spirituali sunt: “Sigur că şi consimtamantul contează, dar parcă nici sexul nu e de coléa”

  2. Am fost dintre cei norocosi in gradina de la PP. Pamantul nu se incinge la fel ca asfaltul. Am incercat sa ies sa cumpar apa si sa-mi astampar setea afara. M-au avertizat ca odata iesit nu mai pot intra.
    Nevoia fiziologica de hidratare te mistuie. Ca sa intelegi, te invit sa petrecem impreuna 3 ore in Piata Constitutiei incepand cu ora 20 dupa o zi de arsita, cu cer senin.

    Sunt intru totul de acord cu ce-ai scris. Cronicile sunt prea pline de “sete” in raport cu overall experince. Insa trebuie sa le spunem c-au gresit. Daca nu le spunem vor perpetua in greseala.

    RPW & Co s-au straduit mai putin in comparatie cu un concert din afara Romaniei. Scena mai mica. Durata mai mica. Show mai mic. Grija mai putina pentru cum o sa iasa. Ii gasesc circumstante atenuante cum c-a mai imbatranit. 🙂

  3. eu zic că e clar în textul meu că nu mi se pare nefiresc sa le fie oamenilor sete. eu am descris această reacție infantilă, neurmată de vreun gest normal. unii au făcut direct reclamație la anpc si nu au stat sa puna semne de exclamare pe facebook. avem o lunga traditie a lamentării, dublata de inactiune.

  4. Aveți dreptate, românii exagerează în general,nu însă și la acest eveniment! Probabil ca semnele de exclamație pe facebook vin ca și cea mai simplă și rapidă formă de constatare și, poate că, într-o lume ideală ANPC ar trebui sa ia act, indiferent de ‘forma’ plângerii. Lipsa vizibilității și birocrația descurajează românii să apeleze la o plângere formală. Și eu am stat 2 ore la coadă la bar, însă la Peluza Parlament unde nu stăteam ca sardinele și am văzut concertul foarte bine, înaintând încet încet spre hidratarea cea de toate orele. Mă uitam însă cu groază la cei de jos! Pentru ei a fost un exercițiu de ambiție, de răbdare și de testare a rezistenței fizice și nicidecum un moft!

  5. eu zic ca ai vrut sa faci pe interesantul si sa te bagi putin in seama, sa te pui contra a ceva. Asa fac hipsterii, cunoastem. Scopul lor e sa fie invers decat majoritatea. “Dacat” ca de data asta ai scris un text de hater si apoi ai mai adaugat un PS ca sa te justifici in fata celor care te-au combatut. Macar daca aveai coae sa il lasi asa si gata. Tu ai scris cu dispret pentru aia care se plangeau de sete, nu ca sa le arati oamenilor calea dreapta spre anpc.

  6. And yet again, vine ”lumulița” să se lamenteze că ”plânsetele” inițiale au fundament și că nu li se dă importanța cuvenită, în loc să facă ceva concret, împotriva celor care i-au nedreptățit. Parcă lipsește să spună lucrurilor pe nume, you know, meandrele concretului :))

    Cine a vrut să înțeleagă (sau să citească printre rânduri) din articolul scris, a făcut-o, cine nu… să le treacă setea cât mai repede.
    Bașca oricum ești un ”hater”. Pe simplul fapt că nu ești cu ”ei” ci ești împotriva celor care sunt împotriva stării de fapt de la fața locului, care nu a putut să se bucure din cauza organizării execrabile.

    Tuturor celor care preferă doar să se revolte, online și ”să lase lucrurile că merg și așa”, atenție la neatenție data viitoare când alegi să te duci la orice organizat în România, ”pe picior”.
    #undenuecapvaidepicioare

  7. nu e treaba mea sa va va invat ce drepturi aveti. probabil aveti destula minte pentru asta, din moment ce v-a dus capul sa va plangeti pe facebook si sa stati 3 ore la coada. wow! cred ca imi este permis sa adaug si concluziile celor peste 100 de comentarii de pe facebook. oricum, e mai convenabil sa fiu hater si voi sa priviti istoria moravurilor mioritice de la peluza voastra mica, fara apitză.

  8. e bună şi experiența vieții în comunism, te învață să te aştepți la tot ce e mai rău. aşa, ai o grămadă de experiențe plăcute, când nu te aştepți. pe de altă parte, ferească dumniezău de vreo catastrofă, că n-apucă ăstia să scrie pe facebook cât e de greu şi nedrept.

  9. Ma scuzati ca-mi dau si eu cu parerea, dar, cand stiti ca mergeti la un concert si ca afara vor fi 30 de grade, lume multa, stat in picioare, v-ati gandit dragi romani, sa va hidratati bine inainte de concert, si eventual cu o zi inainte de concert? Sau cum se poarta in tarisoara noastra draga, las ca face altul pentru mine sau ma descurc la fata locului (gasesc la concert)?
    Am fost la multe concerte la viata mea, multe mari si foarte mari, foarte multe si in afara Romaniei.
    Am stat si 7-8 ore in picioare, ne bauta, ne mancata. Uneori si 3 zile la rand in cazul festivalurilor, chiar si pe canicula. Pentru mine au contat mai mult artistii si experienta. Si nu am patit nimi cu sanatatea. Dar cum oamenii din ziua de azi gasesc orice chiciţă sa se planga, rateaza ce e de fapt important. Si nu, nu organizatorii au pus in pericol sanatatea oamenilor, ei insusi(oamenii) si-au pus-o. Pentru ca nu au conditie fizica potrivita pentru a sta nici macar 2 ore in picioare (datorita orelor petrecute pe scaun si canapea si lipsa sportului), ca mananca defectuos -gras,prajit,sarat – privand astfel organismul de energia necesara pentru activitati solicitante, ca un concert in asfel de cazuri .
    Dar, cand pana si Andre Rieu si-a intarziat inceperea concertului pentru ca romanu’ statea la coada la hot dog, ar trebui sa dea ceva de gandit,nu?. Oare suntem pregatiti, noi ca natie, sa ne asumam responsabilitatea pentru ceea ce suntem? Un concert nu e acelasi lucru ca un film sau un meci de fotbal….Dar la noi totul trebuie sa iasa circ. A gandi si organiza sunt cuvinte rare in vocabularul romanilor. A (se) plange, lamenta, critica, judeca, deja sunt trecute la abililati.
    Parerea mea, luati-o cu titlu de inventar, va rog.

  10. Înainte de acest concert am citit un comunicat dat de organizatori: interzis accesul cu băuturi, mâncare, aparat foto, binoclu, umbrele, daca aveai medicamente de luat trebuia sa dovedesti cu reteta. Am avut o reactie de furie când am citit asta. Voua vi se pare ca e ok? Mie nu. Cred ca se încalcă niste drepturi. Mi se pare abuziv sa iti interzica sa intri cu apa, alimente, medicamente, umbrele, binocluri, aparate foto. Iar noi de ce acceptam? Organizatorii fac ce vor, impun orice vor? Nu exista legi care sa reglementeze lucrurile astea? Daca mergem la un concert la Sala Palatului sau la Ateneu ne cauta cineva in geanta? De ce nu boicotom astfel de evenimente? Daca s-ar trezi cu 2-3000 de spectatori la un astfel de concert ar mai impune cu ce sa ne ferim de ploaie?

  11. nu ai voie cu apă la concerte, în general. chiar, care e ultimul la care ai fost?

  12. Pentru dl Mille – as fi curioasa sa stiu la cate concerte in aer liber ati fost. Si sa va ganditi cum ar fi sa primiti o sticla de apa/cola/bere in cap sau o umbrela, sau sa va intre umbrela in ochi in inghesuiala de oameni, sau sa incercati sa va bucurati de concert in timp ce cei din jur molfaie din shaorma sau mai stiu ce, poate mai primiti si d-voastra pe haine ceva maioneza, ketchup. Sau poate in loc sa va uitati la scena sa vedeti artistul, ati platit bilet sa vedeti concertul prin LCD-ul aparatului foto celor din fata d-voastra, v-ar placea nu? Regulile astea sunt facute cu un scop. Pentru protectia oamenilor in general si pentru protectia artistilor. Nu cred ca si-ar dori nici ei, artistii sa primesca o sticla de apa in plin, in timp ce performeaza.Si apoi tot d-vostra o sa-l injurati pe acela care a facut-o, pentru ca s-a oprit concertul si ati platit biletul degeaba. Ganditi-va doar!

  13. Exarhu, esti prea elevat pentru noi muritorii. Vorba unui chelnar de la “Forum”, Costinesti. Canta Garbis Dedeian. Vine chelnerul sa ne serveasca si spune: “Asa ma pictisesc intelectualii astia…”.
    Chiar asa.

  14. Razvane, sunt partial de acord cu tine si cu ce a zis Zoso. Doar ca eu m-am dus si baut (2 l de apa toata ziua si o juma de litru fix pe drum spre concert) si mancat si dupa jumatate de ora eram cu limba pe afara de sete. Stiam ca va fi multa lume, stiam ca sunt 35+ si o sa ma bata soarele in cap (mi-am luat sapca si haine lejere, dar degeaba). Chiar nu banuiam ca o sa mor de sete dupa ce m-am hidratat toata ziua. De unde mai pui ca, dupa o ora si ceva de stat la coada (asumat, asta e, mi-e sete, e multa lume, ma astept sa stau la rand ceva vreme), le-au picat POS-ul si stateam toti ca fraierii cu prostiile alea de carduri din mana (alta tampenie). Si ce era o ora s-a transformat in 2.30. Am fost si eu la multe concerte, dar parca n-am stat nicaieri mai mult de 30-40 de min. In fine, am completat si eu o reclamatie.
    Altfel, raman cu amintirea ca Robbie a fost demential si cu … un six pack de la Ursus :))

  15. imi place logica ta: daca tu ai rezistat luni si ani (bravo tie) fara apa si mancare, de ce au altii tupeu sa ceara apa? recunosc, nu stiu ce ai mai scris apoi, nu am mai suportat sa mai citesc

    @razvanel: tu scrii articolele astea treaz sau jumate beat?

  16. ce s-a intamplat la robbie sau la stones e inaceptabil. show-ul, muzica au fost foarte bune. dar lipsa apei nu prea are scuza (stii ca-i in carta drepturilor omului accesul la apa? organizatorii au refuzat accesul la apa in permietrul concertului).
    e ca si cum m-as duce la un restaurant si as gasi o musca in mancare. poa’ sa fie chef acolo gordon ramsey ca tot mega scandal as face.

  17. p.s. n-am facut reclamatie nicaieri. dar voi face ce-am facut si dupa stones: nu ma mai duc la evenimente organizate de d&d asa cum
    n-am mai fost nici la cele facute de events.

    simplu 🙂

  18. Pina la urma, cine a cintat la concertul asta cu setea?
    OK, organizare proasta pe bani multi – citeva reclamatii, citeva injuraturi, si haidi tzatziko sa vedem artistu’, ca d-aia sintem aici in incinta si nu avem voie sa o parasim 😀 Si daca nu ne place de mutra lui, mergem la terasa, ca muzica se aude si de acolo si au aia apa pe alese, nu asa, numa’ ce vrea sponsorul.
    Eu sint una de la concertul Stones; nu cred sa-mi amintesc daca era sau nu ceva de baut, si nu din cauza ca am lesinat. A propos, atunci a fost muuult mai cald…

  19. Pingback: Și eu am văzut concertul Robbie Williams de la București

  20. mie nu imi place logica ta. eu nu am dat sfaturi de supravietuire. am ironizat o criza de nervi, cu bataie din picior, care a facut invizibil concertul in social media. asa ca nu stiu daca sa te indemn sa bei ceva, ca poate intelegi mai bine ce am scris.

  21. exemplul cu rolling stones nu era unul inspirat din rambo. cred ca lipsa nuantelor in lectura naste monstri. si la urma urmei, treaba e clara. unora nu le prieste muzica daca li se albesc buzele. dar nu despre asta am scris eu. si dincolo de crizele de nervi ale celor care ma injura, nu e prima intamplare de acest fel din seria dezastrelor de la concertele din romania.

  22. hai, ma, cum sa fie mai cald la alt concert. acum a fost cel mai cald, se poate… iti bati joc de suferinta a zeci de mii de oameni, care au dansat si au cantat?

  23. Poate organizatorii ar accepta niste recipiente gen camel back care nu reprezinta niciun pericol si toata lumea ar fi multumita.

  24. Pingback: Despre exoplanete, români și robbie williams

  25. Am fost acolo. Am baut apa inainte, am ajuns la 19:30 si am intrat. Simplu. Nu s-a murit de sete. Nu inteleg insa de ce unii insistau sa se imbete. A fost chiar funny sa ii urmaresc. In rest…de acord. Concertul conteaza, restul detalii. Cui nu-i convine, sa urmareasca pe youtube data viitoare. Se vede bine,

  26. Pingback: Recomandarile Zilei #78 | Podul Minciunilor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *