“par delicatesse j’ai perdu ma vie.”
e senzationala consecventa cu care facem sau spunem mecanic lucruri cu care nu suntem de acord.
intalnirile cu cei cu care nu mai avem nimic sa ne spunem, conversatiile scurte si caznite, atmosfera rece nu sunt de ajuns pentru a accepta ca nu mai e nimic de facut si ca nu trebuie sa lasam reflexele politetii sau ale unei delicateti inutile sa hotarasca pentru noi.
mai trist e ca totul e la vedere. toata lumea stie ca nu o sa iesim nici la cafea, nici la bere, nici la suc si nici nu o sa vorbim, pentru ca nu mai avem ce sa ne spunem.
petrecerile sunt un loc bun de meditatie asupra acestei minciuni liber consimtite si total gratuite. intalnirea cu cei cu care nu mai avem nimic sa ne spunem se incheie scurt si invariabil cu: vorbim.
pai de ce nu vorbim atunci? desi e la prezent, acest predicat se refera in fond la un viitor care nu va mai veni.
oare de ce nu gasim barbatia sa acceptam ca nu vrem sa ne intalnim cu toti idiotii pe care i-am cunoscut pana atunci, ca unele relatii se incheie, ca unele conversatii sunt imposibile si ca niciodata nu o sa vorbim?!
nimeni nu preda igiena sociala, de aceea se foloseste cu atat aplomb combinatia: neaparat vorbim si iesim.
de unde si sensul absolut al lui neaparat: sa intepenesc aici daca te sun sau daca am cel mai mic chef sa-ti vad fata de cretin!
sunt si parti inaltatoare, cand gestul reflex, cand amabilita par sa descrie o lume mai buna si frumoasa, in care oamenii iti zambesc si spun lucruri ca niste flori de plastic, bine dresati.
era o scena misto cu seinfeld si constanza in restaurant. george fusese intrebat de chelner cum a fost supa si a raspuns: extraordinara. si jerry il intreaba de ce a spus asta si george spune ca nu stie. i s-a parut supa extraordinara? nu. si atunci, ce-si inchipuie, ca ii pasa cuiva de cum i se pare lui supa? ca acel chelner va merge in bucatarie, ii va aduna pe toti si le va spune: supa e extraordinara, tineti-o tot asa, sunteti pe drumul cel bun?!
nimic mai savuros si perfect ipocrit decat expresia si gestul celor care se revad in miscarea browniana a petrecerii, dupa ce tocmai si-au spus ca au sa vorbeasca. un zambet din coltul gurii, iarasi tu?!, aoleo, daca ma opreste?!, ridicat de sprancene, care traduc cam asa amabilitatea falsa exprimata anterior:
nu te apropia de mine, nu vorbesc cu tine, din moment ce am convenit ca vorbim!
Lasă un comentariu
19 April 2007 la 19.04.2007 08:37
eu cred ca nu e bine.
19 April 2007 la 19.04.2007 08:57
Cred ca suntem prea obositi de cate chestii ni se intampla. La cate trebuie sa ne gandim. Sa ajungem cineva in viata asta, sa ajung eu primul pe scaunul ala, sa mi se dea intotdeauna dreptate, sa fiu o persoana importanta, sa fiu o persoana cu putere, sa-i joc pe degete pe toti mucosii, sa am dom’le o cariera … Si atunci acceptam si dam din cap fara sa fim de acord si fara ca macar sa ne placa. Nici macar nu ne mai obosim sa aflam si sa spunem adevarul.
19 April 2007 la 19.04.2007 09:17
De ce ma faci tu trist?
Acum ceva vreme am zis sa merg la munte de 1 mai vreo 4 zile. Nu ca ar fi o sarbatoare pentru mine dar Weekend + 30 mai + Liber de 1 mai = 4 zile libere.
Drept care cu mindra am zis: hai sa vedem cu cine ne-am simti bine. Am ajuns la o lista de 9 oameni din care 6 se duceau la mare. 1 care nu putea asa ca au ramas 2 cu care vom merge. Ni s-a parut totusi ca 2 erau putini dar, incercind sa extindem lista am ajuns la concluzia la care ai ajuns: de ce pana mea sa chemam din proprie initiativa niste persoane cu care nu avem nimic de vorbit?
La birou ca la birou, socializari inutile si goale de dragul socializarii samd. N-am ce le face, dar sa-i intilnesc in timpul meu liber din proprie initiativa mi se pare deja prea mult.
PS. Sint norocos totusi pentru ca sint cei 9.
19 April 2007 la 19.04.2007 09:27
Totul se reduce la cu totul altceva la “evolutia” societatii si a limbajului. Al doilea devine scoarta fara continut…ca sa nu fac semiotica si sa incep cu semnificant si semnificat etc etc. Prima merge spre alienare.
Exemplu: la “ce (mai) faci ? ” -ul stramosesc in perioada comunista oamenii raspundeau povestindu-si viata lor si a rudelor de toate gradele. Azi el nu mai este decit traducerea lui ” How are you?” cu raspunsul lui obligatoriu ” Very well thank you”. Intereseaza pe cineva ce mai fac???
Am intrebat odata un “native speaker” care este de fapt sensul real al lui “How are you?”. Mi-a raspuns ca cel care ti-l adreseaza “acknoledge your existence as a human being”. Mi-a placut. Interesant chiar.
“Vorbim” “Iesim” au devenit automatisme de limbaj si atat. De “iesim” ma doare-n cot dar eu nu folosesc niciodata “vorbim” decit atunci cind cred in el si cind inseamna comunicam…(Asta inseamna ca il folosesc rar. ;-( )
Ce cintece si turnuri inalte…
PS: Mai vorbim ;-)))))))))
19 April 2007 la 19.04.2007 09:52
mai este si varianta mai soft “ne auzim”. Asta lasa loc de interpretari pentru ca poti sa auzi un om si fara sa-l vezi sau sa vorbesti cu el, nu?
19 April 2007 la 19.04.2007 09:55
fug ca de dracu’ de conversatiile la telefon… de fapt de oameni. si ca sa am si o scuza (la telefon) imediat ce ma suna careva sa ma intrebe inocent ce mai fac, o tai scurt: “bai, nu ne-am mai vazut de-o gramada de timp. hai sa iesim la o cafea ca de cand nu ne-am vazut multe sau mai petrecut”.
in felul asta, mi se pare mie ca omu’ intelege ca io tin mult sa ma vad cu el si sa vorbim pe indelete si ca sacrifica tonul meu expeditiv pentru o posibila intalnire stabilita pt saptamana viitoare. O intalnire posibila … dar nu probabila. parerea mea 🙁
19 April 2007 la 19.04.2007 11:15
Eu le-am zis odată unor foste prietene din facultate cu care m-am întâlnit pe stradă, la ideea lor de a face schimb de numere de mobil, “De ce? Oricum nu o să ne mai vedem, nu mai avem ce să ne spunem, ce legături să reînnodăm. Să lăsăm amintirile din studenţie acolo unde sunt: în trecut”. Ele s-au supărat.
Oh well.
19 April 2007 la 19.04.2007 11:44
ba vorbim.
vorbim mult si bine.
vorbim pentru ca intotdeauna avem ceva de spus, pentru ca ne pricepem la toate, nu? iar daca ne pricepem, trebuie sa ne spunem parerea. daca nu ne pricepem, vorbim oricum, sa se vada ca avem ceva de spus.
vorbim ca sa ne aflam in treaba.
auzim dar nu ascultam. vorbim ca sa ne auzim. nu ne asculta nimeni. si ce daca?! ne simtem bine ca ne-am auzit.
vorbim! ne auzim!
19 April 2007 la 19.04.2007 20:15
Am o amica pe care o consider de o idiotenie dezarmanta. La vremea la care am cunoscut-o nu credeam asa despre ea (acum cativa ani), dar lucrurile au evoluat, s-au skimbat.
Ea nu stie ce cred despre ea si cauta sa pastreze relatia amicala, desi eu sunt distant, nemuritor si rece.
Poate ca ar trebui sa-i spun “mai fata, noi nu mai avem nimic in comun, suntem pe lungimi de unda complet diferite de ceva vreme asa ca nu are rost sa ne mai pierdem timpul unul altuia” ? Mi se pare drastic si parca n-as vrea s-o vad trista si debusolata.
Asadar vin si va-ntreb 🙂
Ce sa fac?
19 April 2007 la 19.04.2007 20:36
din acelasi motiv pentru care nu ne-am obisnuit sa-i spunem gazdei ca s-a terminat hartia la toaleta 🙂
19 April 2007 la 19.04.2007 21:25
asta e adevarul. relatiile se mai si incheie. ii tii mai aproape pe cei care te inteleg cel mai bine
19 April 2007 la 19.04.2007 21:29
pai da´- de ce? 😀
io la “vorbim” raspund cu “bine”. Refuz – politicos, e drept :D, orice incercare de socializare la care simt ca nu am ce cauta si nu ma vad decat cu cine am chef si culmea – cand avem chef in acelasi timp.
Iar e adevarat ca nu fac asa decat de 2 ani!
Recomand insa cu insistenta: face bine la neuron, la ten si asaaa, in general!
Asta se numeste socio-ecologizare!
Am zis! 😀
19 April 2007 la 19.04.2007 22:17
m-am tot intilnit intimplator in 2 ani de vreo 3-4 ori cu o persoana in acelasi parc. am fost prietene de liceu. duapa care n-am mai fost. asa se intimpla de cele mai multe ori in incercarile de innodare la oameni. nu prea stii de ce exact, dar daca te uiti in urma iti dai limpede seama ca n-a prea mers, si uite asa se intimpla selectia, in mod natural, sustinuta in timp, inevitabila si ireversibila(?).
o vad de departe, ma intreb ce naiba reactie sa am si realizez ca sint si eu cam patetica in inhibitia mea privind raporturile care se dau pe un astfel de cimp de lupta.
ne oprim. vorbim.
adesea despre cu ce colegi am mai vorbit, facultate, “noutati”, care clar sunt la fel de neinteresante atit pt mine cit si pt ea, din moment ce ne-a trebuit hazardu de a ne intilni.
cea mai grea e senzatia de vina care ma incearca atunci cind stim, si eu si ea (imi dau seama bine), ca “noutatile” sint pe sfirsite, ca discutia asta chinuita si obligatorie ajunge greoi pe finish, si eu n-am fost suficient de simpatica incit sa incerc suficiente portite amuzante in incursiunea spre trecutul nostru liceean. na-s putea spune de ce…
acum e acum…
cind tacerea intre noi se prelungeste si trece putin peste suportabila, intreb scurt-stupid (e un hibrid intre cele doua atribute): “pe unde o iei?”
si se intelege ca eu o s-o apuc in directia opusa…
oare in mintea ei ce se petrece..?
o sarada…
20 April 2007 la 20.04.2007 12:43
Imi pare rau daca am sa repet ce s-a spus intr-o alta forma, dar ma indoiesc: ai dreptate, suntem ipocriti. Dupa mine insa, ipocrizia asta e necesara. Mie imi plac oamenii si nu cred ca exista oameni fundamental prosti sau rai. Oamenii sunt (toti, fara exceptie) conjunctural prosti sau rai. Poate ca nu vrei sa “vorbesti si neaparat sa iesi” cu unul care te-a secat si te seaca de cand il cunosti. Dar risti sa pierzi ocazia sa il vezi data viitoare intr-o conjunctura avantajoasa lui. OK, poate nu iti permiti sa stai dupa toti oamenii pe care ii cunosti sa fie ei in forma, sa-ti dovedeasca faptul ca nu sunt prosti sau cretini sau cum vrei, dar ipocrizia asta e necesara. Cel putin la nivel inconstient, vrei sa ii dai oricui sansa sa fie mai destept si mai inspirat, sa ii mai dai o sansa, poate iese bine de data asta.
20 April 2007 la 20.04.2007 14:14
Imi pare rau daca am sa repet ce s-a spus intr-o alta forma, dar ma indoiesc: ai dreptate, suntem impocriti. Dupa mine insa, ipocrizia asta e necesara. Mie imi plac oamenii si nu cred ca exista oameni fundamental prosti sau rai. Oamenii sunt (toti, fara exceptie) conjunctural prosti sau rai. Poate ca nu vrei sa “vorbesti si neaparat sa iesi” cu unul care te-a secat si te seaca de cand il cunosti. Dar risti sa pierzi ocazia sa il vezi data viitoare intr-o conjunctura avantajoasa lui. OK, poate nu iti permiti sa stai dupa toti oamenii pe care ii cunosti sa fie ei in forma, sa-ti dovedeasca faptul ca nu sunt prosti sau cretini sau cum vrei, dar ipocrizia asta e necesara. Cel putin la nivel inconstient, vrei sa ii dai oricui sansa sa fie mai destept si mai inspirat, sa ii mai dai o sansa, poate iese bine de data asta.
23 April 2007 la 23.04.2007 15:54
Mda, in sfarsit s-a scris si despre asta. Nici nu ma asteptam s-o spuna altcineva. Bravo dom’le.. Tot asa ai ramas. Dac-o spuneam eu, zicea lumea ca-s nebun… Ok, Razvane… dar sa stii ca tot n-o sa-mi fac blog doar dintr-atata lucru… Ah, era sa uit… VORBIM !! :))
4 May 2007 la 04.05.2007 14:32
Adevarat!:)
Exact la chestia asta ma gandisem si eu cu cateva zile inainte:
Ma intreb…care este granita dintre politete si ipocrizie?
13 August 2007 la 13.08.2007 15:47
Eu propun sa lasam dracu’ politetea la o parte si.. cand cineva care, poate nici nu are intentii rele, ci doar ne-a invitat undeva ca ar vrea sa mai petreaca ceva timp cu noi.. sa-i raspundem franc: “stii ceva? Eu nu mai am timp pentru tine!”…
Sau atunci cand te intalnesti din greseala cu vreun cunoscut pe care nu tineai mortis sa-l revezi si el se arata entuziasmat sa i-o tai de la inceputul conversatiei: ” Nu mai prezinti interes!!”…
Nu esti nici ipocrit si nici fals daca ii spui cuiva VORBIM… cand, de fapt tu gandesti ..hmmm , nu prea am timp, nu prea am chef…
Ci , pur si simplu alegi sa refuzi politicos si deloc ostentativ o propunere care e posibil sa fie facuta “pe bune” sau nu..
17 February 2008 la 17.02.2008 09:47
E mai bine sa pui punct decat sa prelungesti inutil ceva care oricum nu merge si nu merita efortul. Ce te faci insa atunci cand efectiv nu poti scapa de persoane cu care nu mai ai nimic de discutat, care au facut tot posibilul sa fie antipatice si greu de suportat, care continua sa te sterseze cu prezenta si care fac tot posibilul sa te scoata din pepeni?
Eu personal prefer dusmanii pe fata unor prieteni fatarnici. E mai bun un adevar urat decat o miniciuna frumoasa.
3 December 2008 la 03.12.2008 20:12
Razvan,
Ai pus la un moment dat tu la guerrilla un cover al lui john lennon – imagine cantat de niste japonezi/chinezi ceva de genul. Iti mai amintesti cum ii chema? Tare mult ash vrea sa ii mai ascult. MErsi