Înainte să-şi schimbe Animal Planet logo-ul, avea un fel de declaraţie de atitudine care spunea: Animals are better than humans.
E greu să spui acelaşi lucru despre maşini, poate doar dacă te gândeşti la cei care le conduc fără niciun motiv întemeiat, adică fără dragoste. Ăştia ar trebui daţi jos din ele ca în GTA. Dar unele maşini sunt chiar better than human expectations. A fost prima mea întâlnire cu seria 7 şi
mă bucur că s-a întâmplat după călătoria cu S Klasse 400 Hybrid. Nu de alta, dar continuam să cred că acest aparent război între aşa-zisele nave amiral ar putea avea o cât de mică relevanţă la nivelul vreunei forme de competiţie, cu excepţia genialităţii built-in.
Ar fi ca şi cum ai aşeza alături turnul Eiffel şi Statuia Libertăţii şi ai vrea să vezi care e mai tare. Sigur, sunt amândouă monumente înăltuţe, iconice şi admirabile, dar se adresează clar unor gusturi şi aşteptări diferite, diagonale for ever.
Dacă Flaubert ar fi scris astăzi Madame Bovary, sigur nu ar mai fi ales o femeie provincială care tot oscilează între amant şi soţ, fără să reuşească o opţiune fermă. Ar fi folosit un metrosexual ajuns la maturitate, care se tot chinuie să aleagă ceva esenţial pentru sufletul lui, fără să ştie ce-şi doreşte.
Si stă, sărmanul de el pe net şi citeşte teste comparative, calculează mililitri de combustibil şi zecimi de secundă diferenţă. Adaugă şi renunţă la opţiuni, pentru că aşa spune radioul său intern, numit Vocea Piticului, şi nu se lasă până când nu ia fix opusul deciziei de care avea nevoie. La sfârşit, moare de plictiseală şi îşi arde carnetul de şofer.
Acest organism minunat numit Seria 7 m-a făcut să înţeleg că şi eu mă complăceam în câteva fantezii ridicole. Sufletul meu nu are nevoie de atât de mult confort, nu are nevoie nici de atât de mult bling-bling, chiar dacă puţin răsfăţ nu a omorât pe nimeni.
Pentru că avem răsfăţ şi aici, în Bavaria! Sufletul meu are însă foarte mare nevoie de un motor cam de 306 cai, fie el şi legendar, care trage cam la fel în orice treaptă. Ar mai fi pe listă Direcţia Activă Integrală şi Dynamic Drive. Plus restul sistemelor care te ajută sa alegi între diverse forme de încantare prin suspensie, care pleacă de la confortul semiburghez şi ajung exact unde trebuie, adică în templu, pe frontispiciul căruia scrie Sport+.
Eu aş fi lăsat-o doar pe asta, pentru că dacă eşti sănătos la cap, nu ai cum să alegi altă variantă de echilibru între cutie şi suspensie – strici fasonul maşinii şi te poate opri şi poliţia pe motiv că ai condus ca un pensionar.
Normal ar fi ca dupa ce selectezi Sport+ să te intrebe computerul: are you sure? Because there’s no sugar. Aici se petrece actul magic, pentru că dispare sentimentul de supremaţie a omului asupra maşinii. Nu neapărat pentru că face ea o cârpă din tine, aşa cum se mai întâmplă în dragoste, ci pentru că îţi arată cum să o stăpâneşti mai bine şi se transformă într-o prelungire a gândurilor tale descreierate, dar simpatice.
A trecut o saptamana de la drive-test şi în mod natural nu îmi aduc aminte de ceva care să-mi fi displăcut atât de tare la 740 D, încât să-mi încarc memoria cu prostii şi kestii negative. Doar i-aş fi scos ecranele din tetiere, aş fi adăugat o trapă, keyless go şi un buton pentru închis portbagajul, care e surprinzător de încăpător. Aş mai pune pe listă şi o suspensie ajustabilă, de care nimeni din competitori nu se mai fereşte azi. Şi poate i-aş fi mărit consumul, pentru că e indecent de mic.
Spre deosebire de Clarkson, nu am întâmpinat dificultăţi în utilizarea iJog-ului, mi-am copiat muzică pe hard-discul maşinii şi am reuşit să navighez extrem de confortabil printre toate opţiunile. Nu sunt foarte tehnic, sunt foarte leneş şi comod, aşa că pare destul de logic să preţuiesc nespus lucrurile intuitive.
A, şi sã nu uit, de fapt, nu suport maşinile diesel. Toate te lasã cu furnicãturi în palme dupã câţiva kilometri, motorul îţi aduce mereu aminte cã nu ţi-ai luat semãnãtoare şi probabil cã mã enerveazã decisiv lipsa lor de sprintenealã spontanã. Mã enerveazã şi acest cult al motorinei, care e un fel de Make love not war, pe combustibil. La acest 740 abia la benzinãrie te prinzi cã e un diesel, în felul lui.
Şi detest cuvântul sportivitate, pentru cã în cazul nostru e pleonasm. Nu am întâlnit încã o asemenea îmbinare armonioasã între o limuzinã şi o maşinã sport, fãrã defectele de design şi performanţã care apar atunci când vrei sã fii în mai multe locuri deodatã. Nu simt cã exagerez când spun cã e alegerea perfectã pentru cei care sunt dependenţi de Joy.
Iar faptul cã Majestatea Sa, Regele Mihai conduce aceastã capodoperã, justificã un salut final, cu reverenţã: God bless the King. And long live the Engine!
Lasă un comentariu
10 August 2011 la 10.08.2011 15:58
Excelentă cronică de mașină!
11 August 2011 la 11.08.2011 12:12
Off topic: acu` fo` 2 seri trecea prin selectul cartier Berceni o maşină (n-am verificat dacă ierea BMW 740 D ori ba) din difuzoarele căreia bubuia NU o manea, ci… o piesă jazz!!! Toată populaţia scuipătoare de coji de seminţe de pe lângă buticuri se uita perplexă după autoturism.
Un gând fugar m-a stăbătut: “Să fi fost exarhul?…”
20 August 2011 la 20.08.2011 07:17
frumos domnule, frumos. daca bmw ar fi facut si ceva 4×4 (si cand zic 4×4 zic pe bune 4×4), m-ar fi tentat sa vad ce si cum. Dar cum ziceai mai sus, e greu sa compari statuile pentru ca sunt fotografiate de japonezi diferiti 😀
23 August 2011 la 23.08.2011 07:11
asta cam asa e 🙂 thx
23 August 2011 la 23.08.2011 07:12
nu sunt inca atat de rafinat incat sa maerg sa ascult jazz in masina in berceni. dar iata ca snobismul imbraca forme mereu surprinzatoare
23 August 2011 la 23.08.2011 07:17
acuma, nu deveni si tu obsesiv/compulsiv cu 4×4 asta. eu zic sa ne bucuram de o tractiune spate, acuma, cat suntem tineri 🙂