Vitamina O

Unii spun ca sunt ingrozitor, dar nu e deloc adevarat. Am inima unui adolescent! Intr-un borcan la mine pe birou. Stephen King.

E cineva socat de aceasta formulare perfecta a umorului negru? Trece imediat, ca deja ne facem toti baieti mari, inca de mici. Ororile si violenta par mai firesti, mai naturale decat parfumul de tei. Parfumul parca, parca ar mai lasa loc de o surpriza. Monstruosul insa e in aer, e in sange, in ADN, in tastatura si cafea, in privirea alba a oamenilor inghesuiti in troleibuzele incinse si in gesturile obscene ale batranilor.

O mica parte a omenirii pare ingrijorata de poluare, de radiatii, de chimicalele din legumele naturale, de toate impuritatile proaspete devorate zilnic. Cu toate astea, in ciuda tuturor dramelor care ne inconjoara, care ne intristeaza, ne revolta sau ne fac sa desenam planuri apocaliptice, specia pare sa profite de ocazie si sa-si produca mutanti pentru zile negre, pregatiti pentru orice. Suntem ca Arnold inainte sa plece la lupta cea mare, tragem fermoare, strangem sireturi, verificam incarcatorul, cartusele, asiguram cutitul si ne tragem doua dungi pe fata, aceleasi pe care le vedem ascunse sub orice mutra de cetatean cu sacosa in mana.

Astfel echipati, plecam sa dam piept cu toate bolile, absurdul, accidentele si nebunia despre care aflam ca se afla in libertate in jurul nostru. Nici nu mai conteaza daca aflam ceva sau nu, daca vedem sange pe asfalt sau nu. Putem sa stam fara televizor linistiti, monstrul tot iese sa guste ceva. Si tot el ne ajuta sa mancam calmi alaturi de televizorul care ne spune ca 100.000 de oameni au murit cine stie unde sau ca disidentii chinezi sunt folositi cu succes la traficul de organe. Organele lor – dar le avem si noi pe-ale noastre.

Obisnuiam si eu sa ma mir ca lumea e asa de incruntata, de smucita si dornica sa sparga fata si cauciucul aproapelui, citeam cu oarecare interes texte care se intrebau de unde vine sau incercau sa explice sursa acestei violente cu din ce in ce mai multi abonati. Aveam si impertinenta usor naiva de a crede ca ceva se poate schimba, din moment ce nu suntem toti la fel. Sau pentru ca ratiunea unor specialisti parea sa identifice fara ezitare niste cauze obiective.

Si daca acele cauze ar fi fost modificate sau abolite, atunci ceva s-ar fi schimbat si batranii tortionari ar fi cedat locul in autobuz batranilor detinuti politici. De la o vreme, nu mi se mai pare atat de important sa stiu de unde vine, din moment ce e peste tot. Si nici nu ma mir ca exista, din moment ce sangele si raul de la televizor, din ziare, de pe strada, din povestile prietenilor sau ale vecinilor sunt in mod simbolic o parte din alimentatia noastra, o dominanta a regimului nostru de viata.

Oroarea e vitamina O. Pare ca, fara ea, lumea isi pierde sensul si tot ea ne permite sa trecem linistiti unii pe langa durerile celorlalti fara sa clipim. Din moment ce ne atacam fara sa clipim, fara cauza si efect, putem sa ne si ignoram la fel atunci cand suferim. Nici nedreptatea, ca simbol sau categorie ideala, nu mai face rating, pentru toti avem zilnic o mica nemultumire, despre care vorbim oriunde si cu oricine. Disconfortul e totuna cu injustitia. Exhibarea biologiei gretoase, o proba de sinceritate.

De-asta nici nu mai exista o masuratoare pentru adancimea ororii. Si nici ecoul emotiei sau al compasiunii nu mai are timp sa se produca, pentru ca mintile noastre ca niste clopote sunt lovite continuu de ciocanelele celor care ne pun la curent cu ultimele noutati in materie de dezgust.

Oau, ce grozavie, ce nenorocire, da-mi si mie castronul cu salata, nu mai vrei putin sos? Pofta de mancare e din ce in ce mai greu de taiat. Pacea unei mese, tihna aceea pe care o admiram in filmele cu familia italiana reunita sunt cu siguranta niste clisee de care orice om normal, care injura si urla si la felul unu si la felul doi si la desert, rade ca la desene animate.

Noua specie umana pare sa-si fi petrecut copilaria intr-un film horror, adolescenta intr-un joc cu masini care alearga si strivesc trecatori, dupa ce sunt snopiti in bataie, iar restul vietii pe la urgenta, pompieri, politie, judecatorii. Acest inestimabil bagaj de experiente, concentrat ca o supa de legume praf cu aroma de vita intre peretii fierbinti ai blocului sau ai vilei tip confort da nastere unor pui vii, pe care stiinta sau nestiinta ii vor putea numi la fel: monstrul recent.

publicat in 18 aug 2007 in evenimentul zilei