Uneori, bineînţeles.
Alteori, chiar dimpotrivă.
De fapt, povestea trebuia să se numească: Un om l-a muşcat o viperă.
Asta e o parafrază la un titlu genial de compunere de şcoală primară, scrisă de codaşul clasei în care studia fostul meu profesor, actualul meu prieten, scriitorul şi traducătorul Florin Bican.
Compunerea avea tema: o întâmplare mai deosebită din viaţa mea şi, în cazul autorului taciturn şi minimalist, s-a redus la acest titlu monumental: Un om l-a călcat o Pobedă. A luat nota 4, stai jos.
While I was in Jurilovca, am auzit, n-o să credeţi, de un lipovean care băuse foarte mult. Pleonasm, o să exclamaţi, poate.
Probabil că sigur, cum a spus un mare jurnalist în viaţă, în direct la ştirile de la ora 19.
Şi cum se târa omul nostru pe lungul drum către casă, destinul l-a îngenuncheat şi chiar l-a adus în patru labe. În acest moment astral, l-a muşcat o viperă de un deget.
Şi-a acordat singur primul ajutor, în ciuda faptului că nu se putea ţine pe picioare. a supt rana, a tot scuipat venin şi sânge, venin şi sânge, a scos cuţitul, a lărgit rana, ca să curgă şi mai mult sânge şi apoi şi-a dat seama că e mult mai simplu: seek, find and distroy.
Pe principiul what is in the finger, remains in the finger, a tăiat degetul şi a leşinat. După nişte ore, s-a trezit în soarele blând al raiului sau al dimineţii. Trăia, pierduse un deget şi îl vedea la câteva palme distanţă, cu ochiul stâng mijit, pentru că, minune cerească, nu îl furase vreun câine înfometat.
Iar muşcătura de viperă de pe degetul pe care îl mişca încet, cu nedumerire, în timp ce îşi ridica faţa boţită din pământul amestecat cu nisip, i-a adus aminte că trebuia să se ducă să plătească băutura luată pe caiet.
(În fotografie, un fel de sacoşă de lemn lipovenească, o căruţă miniaturală folosită de bătrânii din Jurilovca pentru shoppingul cel de toate zilele. Ah, şi să nu uit: viperele din zona Deltei Dunării nu sunt veninoase.)
Lasă un comentariu