pe trecere de frustrati

Nu am mai vazut de mult atatea patachine dezlantuite ca la acest nefericit 8 Martie televizat. Dar sa nu credeti ca aceasta e o critica, pentru ca stiu ca nu are rost. Ele au fost incurajate sa ajunga in halul asta de deformatorii de opinie, de educatia din familie si de vedetele de la scoala ajutatoare de toape. Asa ca trebuie sa fie incurajate in continuare, ca nu cumva sa faca soc pe fond nervos si atac de corp. Bravo, fetelor!Exista in limba de lemn a presei mediocre cateva expresii de aur, pe care orice jurnalist care se clatina pe marginea prapastiei propriului vocabular le acceseaza in loc sa sune la 112. Cea mai simpla este: zile mari – si se poate folosi in orice context, de la petreceri la filme, salate, arestari, batai si operatii de apendicita. Pentru ca nu e momentul listelor, o sa trec la una dintre cele mai obsedante si nefericite, pe care o reproduc in context.

De 8 martie, romancele au demonstrat inca o data ca stiu sa se distreze. Eu nu am luat la cunostinta, si inclin sa cred ca nici dumneavoastra, de vreo provocare adresata romancelor de vreo insinuare ca nu ar sti sa se distreze sau ca prin ceea ce fac ele au demonstrat pana acum lumii intregi exact contrariul. Suntem angajati in vreo competitie de genul cine se distreaza mai bine, mai tare, mai repede si mai mult? Daca va scormoniti memoria descoperiti ca expresia are o larga reprezentare si in fotbal, unde de fiecare data, indiferent ca e victorie sau jale, ceva, ceva tot demonstram.

Cum nu e posibil sa nu existe viata in univers trebuie sa existe si pentru noi o concluzie, ceva pe care sa ne bazam confuzia generala. In final, nimic din ce e omenesc nu trebuie sa ramana nedemonstrat. Ca sa ma exprim si eu ca o anumita parte a presei, aceasta stare de lucruri poate conduce cel putin la cateva concluzii. In primul rand, am demonstrat ca putem aparea la televizor chiar daca abia putem spune cat este ceasul. In al doilea rand, am demonstrat pentru a cine stie cata oara ca sunt prea putini medici care sa aline nevoia de categoric a celor care spun: deci, la multi ani!

Dar sa zicem ca greselile de gandire ale televizorului nu sunt cele mai grave lucruri din acest tablou cu mitocani dezlantuindu-se. Striptease pentru functionare grase s-a mai facut si se tot face in lume. Adulti fara minte sunt peste tot, dar scenele in care niste pensionabile saliveaza la niste stripperi din Bolintin poate ca nu ar trebui sa apara la televizor cu aerul ca asta e o distractie misto. Sau, la celalalt pol, niste aratari celebre, care se straduiesc sa manance borhot de pe corpul unei fete dezbracate, pe un fundal de stergare traditionale romanesti si minimalism, la marea greata de 8 martie.

E foarte relaxant sa urmaresti oameni distrandu-se ca maimutele, e foarte placut sa razi de prostiile pe care le fac si le spun tantalaii de orice stare sociala. Dar, toate aceste exemple ar trebui sa se afle numai de-o parte a granitei dintre urban si suburban. Macar in spatiul public. Iar toata aceasta demonstratie ca ne distram cu orice pret, ca putem sa calcam si pe cadavre ca sa ne simtem bine e un semn ca celebra granita nu mai exista de mult si ca totul poate si trebuie sa fie la vedere.

Mai mult, scenele de petrecere seamana teribil cu filmuletele cu animale carora li s-a dat sa bea, complet scapate de sub control, desprinse total de orice comunicare cu mediul sau  cu celelalte fiinte. Am vazut multe petreceri ale parintilor mei si inca imi place sa cred ca exista bucurii pentru orice varsta si ca e bine sa cresti fiind convins de acest adevar. Exista si tacere, pudoare, nu in ultimul rand, creier. Dar petrecerile apocaliptice ale lui Vanghelie, batranele penibile care dau din toate alea numai pentru ca sunt filmate, stripperii la fel de gratiosi si buni dansatori ca si macaraua prabusita acum cateva zile, toata lumea asta care executa cu o incrancenare si o teribila lipsa de imaginatie programul de distractie ma face sa cred ca e posibil ca uneori prostiile spuse la televizor sa fie adevarate si ca pot suna ca un semnal de alarma intr-o ureche surda.

Bietii oameni chiar au demonstrat ceva. Ca sunt chinuiti, necomunicativi si foarte frustrati. Ca ar ucide pentru un pic de agrement. Si ca gardul lipsa dintre mitocanie si educatie e inca un pas inainte catre bucuria de a te bucura de o simpla sanatate mintala. Pentru ca, dupa o asemenea cura de dezaxare live, altfel intelegi valoarea vorbelor unei tiganci: Aveti mila si de mine ca sa va ajute Domnul Iisus Hristos sa n-ajungeti damblagii!

publicat in evz /10 martie 2007