Bame pentru mame

Oamenii se împart şi altfel decât în oameni buni, răi şi şoferi. Sunt cei care mănăncă bame vs cei care nu mănăncă bame.

E atât de simplu, nu înţeleg de ne chinuim de secole să limpezim treaba asta cu omenirea şi categoriile ei.

Copiii se împart la fel ca oamenii, deşi, până la o anumitîă vârstă, ei intră mai degrabă la animale, adică fac sau nu unde trebuie. Dualitatea lumii în raport cu bamele îşi are geneza în copilărie. Eu mâncam cu pasiune bame când eram mic, dar cred că eram singurul din bloc care făcea asta.

Adulţii din jurul meu spuneau că asta e mâncare boierească. Copiii spuneau că sunt băloase şi bleah! şi te puteai gândi că, îîîîîî!!!, aşa erau boierii pe vremuri. Dar, deh, ce ştiam noi.

În orice caz, mama reuşea să le gătească întregi, să le păstreze textura şi gustul distinct. Pe scurt, nu le făcea tuflite şi scârboase, cum le ieşeau gospodinelor de obicei, în rarele cazuri când se încumetau la mâncărica asta.

Nu am întrebat-o pe mama niciodată cum le făcea, nu cred că a mai gătit demult bame, aşa că de vreo câţiva ani încerc să recompun gustul ăla bun pe care îl am înfipt adânc în cap, alături de Imambaialdî-ul ei maiestuos.

(pauză de înghiţit în sec, revin.)

Dar am reuşit, chiar dacă am prins nişte bame cam la sfârşit de carieră, adică mari şi destul de fibroase, pe care le-am şi uitat pe foc şi le-am cam distrus pe alocuri, pentru că spumant în camera cealaltă. Important e să rămânem oameni!

Şmecheria e să le opăreşti înainte în borş, apă sau să le fierbi în abur, cât să fie mai puţin crocante decât în stare crudă.

Eu prefer borşul, dar aşa sunt eu – exclusivist.

Kestia fundamentală este sosul. La el lucraţi înainte şi îl aduceţi la maturitate, ca să nu dezintegraţi bamele de tot la fiert.

Ceapă, usturoi, roşii proaspete, roşii fără coajă din conservă, un ardei capia, dafin, ceapă verde – dacă e, două cuişoare, pătrunjel şi un tuci.

Aş folosi ceapă albă sau roşie, tăiată fin, câţiva căţei de usturoi, zdrobiţi uşor cu lama cuţitului, cât să se spargă un pic, ulei de floare şi o linguriţă de unt, pentru efectul boieresc.

Foc mic, le lăsaţi să înmoaie, adăugaţi ardeiul tăiat cubuleţe mici, apoi roşiile proaspete tăiate cuburi, mai aşteptaţi, şi adăugaţi roşiile din conservă, sare, piper, dafin, cuişoarele, puneţi capacul şi lăsaţi să bolborosească îndelung la foc mic. Sosul trebuie să se lege bine şi să aibe suficientă sare, cât să prindă şi bamele gust. Timpul de fierbere depinde de oală, cantitate, aragaz, aşa că fiţi atenţi şi, mai ales,  aveţi răbdare.

Când sunteţi convinşi că se apropie de desăvârşire, încălziţi cuptorul la 140 de grade, adăugaţi bamele în sos, puneţi capacul şi lăsaţi tuciul la copt cam 30 de minute. Trebuie să verificaţi, totuşi, să nu le supracoaceţi. Bamele trebuie să rămână întregi. Asta e mai uşor când au toate aceeaşi dimensiune. (se găsesc congelate şi în conserve pe la magazinele arăbeşti). Foarte important e să nu umblaţi deloc cu lingura prin oală. Puneţi mâna şi ciţiţi o carte, mergeţi la Festivalul Enescu, puneţi poze pe facebook, care să arate ce culţi şi sensibili sunteţi, şi:

JOS LABELE DE PE BAME!

După ce sunteţi convinşi că s-au gătit şi şi-au schimbat consistenţa, luaţi capacul, adăugaţi ceapa verde tocată fin, amestecaţi cu grijă, să nu le faceţi piure, opriţi focul şi lăsaţi oala în cuptor, să se răcească.

Aveţi răbdare până a doua zi. Vor fi perfecte.

Rupeţi frunze întregi de pătrunjel şi adăugaţi nişte brânză de capră în farfurie, că n-o fi foc.

Mama, te iubesc!