Sau cum e posibil să nu fim cu toții de partea binelui?! Sau cum e posibil să credem că nu se mai poate întâmpla nimic rău?! E normal ca specia să nu aibă instinct de conservare? Să fi amorțit în așa hal, încât să nu mai poată preveni nimic din ce o pune în primejdie? Sau să fie nesimțirea the new black?
Ai zice că după ce au ucis zeci de milioane de oameni, nazismul și comunismul nu ar mai avea ce să caute în lumea civilizată. Nici extremismul nu ar trebui să fie tratat altfel decât aruncatul gunoiului pe stradă. Ai făcut cîh, iei amendă, apoi nana la tălpi. De când e ura față de aproape un fel de libertate de exprimare? Cum e posibil să existe ca politicieni niște excremente ca Farage sau orice Vadim Tudor de pe lumea asta? Și cum e posibil să credem că tot ce putem face noi mai bine e să luăm la mișto la nesfârșit opinia contrară.
Ni se pare că dacă îi facem tâmpiți pe cei care susțin Brexitul sau România mare, îi și discredităm pentru totdeauna și nimeni nu o să meargă alături de ei și nimeni nu o să voteze ceva ce Nouă ni se pare evident că este o mare tâmpenie. Surpriză, surpriză! Lumea gândește altfel decât noi, înspăimântător de diferit, uneori. Evul mediu timpuriu se poate vizita de multe ori doar sunând la apartamentul de alături.
De exemplu, eu i-am numit troglodiți pe cei care au semnat inițiativa de modificare a Constituției pe probleme de familie. Asta nu rezolvă nimic, eu nu am vreo satisfacție specială iar oamenii ăștia chiar cred în ce susțin. Întrebarea este: cum facem ca oamenii, mintea lor, sufletul lor, să ajungă la nivelul civilizației pe care au creat-o? Cât ne putem amăgi că putem salva ceva stingând becul la etajul 4, când industria glorioasă otrăvește apa, aerul și pământul?! Ne bazăm pe credința că nu ni se poate întâmpla chiar nouă chestia aia nasoală. De exemplu, eu nu mă așteptam, acum vreo 15 ani ca niște hipioți din centrul vechi, pe care îi puteam vedea prin 2 mai sau Vamă celebrând libertatea de conștiință, să țipe după mine: Jidan împuțit. Asta pentru că era toamnă și aveam un fes mic pe vârful capului, că mi se părea mie șic. Dar arăta ca o chipă. Iar tipii ăia arătau ca niște oameni care nu ar fi putut niciodată gândi ca niște bestii. Greșit.
Și asta devine greșeala noastră cea de toate zilele. Presupunem prea mult, habar n-avem cum ajung oamenii să considere crima împotriva umanității ceva firesc, un instrument al schimbării. E un dispreț dublu, în ambele sensuri. Și acest sentiment de confortably numb pe care îl au norocoșii societății, atunci când se uită cum maimuța trece la manșa avionului, în timpul zborului. Hai, că sigur merge pilotul automat. Are mâini la fel ca noi, știe să umble și cu telecomanda. Ce poate să meargă prost? Sigur știe cineva de treaba asta. Sigur intervine cineva, au proceduri ăștia de la securitate, de la servicii secrete, îți dai seama, nu îi lasă de capul lor cu maimuța. Ia uite, că a și început coborârea. Și cine naiba a dat muzica asta tâmpită așa tare?! Nu aud ce spui. Să avem răbdare. Totuși, cine ar fi crezut ce simpatică și deșteaptă e maimuța! Cum o fi învățat ea să dea drumul la muzică și să pună avionul cu botul în jos?!
Lasă un comentariu