radem, glumim, dar numai in cadrul incintei!

Asta e poanta unui banc usor sinistru.
Un gropar care muncea noaptea este hartuit de un schelet care incearca sa-l tot sperie, dar fara succes. Nemultumit de lipsa de participare, el incearca sa sara gardul cimitirului, iar groparul il opreste cu o cazma in ceafa, adaugand si replica din titlu. Cam asta pare sa fi ramas dupa celebrul strigat: Libertate, te iubim, ori invingem, ori murim! Invingem, iubim, murim, libertate, dar numai in cadrul incintei.

E mai mult decat ironica febrilitatea cu care proaspat eliberatii se apuca sa reglementeze orizonturile deschise. Sau sa acorde respectul cuvenit normelor de libertate in vigoare. Astfel a aparut descoperirea penibila ca libertatea e folositoare mai ales pentru a-ti manifesta nemultumirea, slabiciunea, dezgustul, excluderea, nefericirea, risipirea. Libertatea e buna pentru a putea raspunde la orice idiotenie si pentru a afirma lucruri deja verificate.

Nu pare buna pentru a-ti verifica ideile, curajul, creativitatea, determinarea – astea inca se verifica in alta parte. Aici ramane acelasi discurs obosit despre cum nu se respecta valorile si cat e de rusinos si zadarnic sa incerci sa castigi bani facand lucruri destepte, bune si frumoase. Mai mult, pare ca intotdeauna totul depinde de altcineva, ca a-ti asuma o alta directie decat cea prescrisa de isteria TV este o greseala pe care o vei plati cu viata.

Acum, daca libertatea a venit, de ce tot intarzie normalitatea? De ce inca se citeste din scoarta-n scoarta revista „Cum sa fim liberi atunci cand vorbim despre libertate?”. Privit cu relaxare, acest tablou arata ca o intalnire dintre doi tipi care vor sa se lupte si care isi anunta intentiile. Eu stiu karate si o sa-ti trag un pumn in gura. Eu stiu judo si o sa te rostogolesc peste sold, fir-ar mama dumneavoastra a dracului. Naturaletea gesturilor este inexistenta, gratia pare interzisa.

De ce sa ma apuc sa varuiesc casa istorica in care locuiesc daca pot sa ma plang ca este o ruina si ca este atat de complicat sa dau o bidinea? De ce sa vorbesc despre altceva decat impotenta politicii daca numai asa pot sa-mi justific prezenta in anormalitate? De ce sa incerc sa fac ceva cu viata mea cand pot sa fac atat de mult misto de vietile altora? De ce sa fac ceva pentru mine cand sunt atatea lucruri de criticat la cei din jur si cand suna atat de bine sa te plangi ca ai niste planuri marete si ca nu poti sa le duci la capat?

Poate ca va parea o afirmatie nebuna, dar, in ciuda oligofreniei de mezalianta, unul dintre fundamentele redescoperirii bucuriei de a trai in Romania va fi aparitia magazinelor Ikea. Cred ca a intelege greutatea reala a balastului care ne insoteste zi de zi si simplitatea gestului de a decide schimbarea vor crea influente majore in dezvoltarea respectului de sine. Intelegand sa faca in nume propriu lucrurile pe care asteapta ca altii sa le faca, lumea va ajunge poate (sper) mai repede sa aprecieze si sa ingrijeasca toate lucrurile, vestigiile sau intamplarile frumoase care ne inconjoara.

Astfel, ar putea intelege de ce Printul Charles a parasit cu lacrimi in ochi satul Viscri si de ce ar trebui sa ne buseasca plansul de fiecare data cand ne parasim pe noi insine, pentru a ne conecta la computerul central al dementei ca sa asimilam ultimele noutati in materie.

E o vorba englezeasca, less is more – adica mai putin inseamna mai mult. Iar asta s-ar traduce prin reaparitia spiritului in viata noastra. Incepand cu canapeaua de 6.000 de lei care ne hraneste cat una de 10.000 de euro si terminand cu restaurantele unde poti merge pentru a consuma intentii sincere, cum ar fi o ceafa la gratar si un vin fara apa. Daca am ignora mai intens televizorul si tirania politicii, cred ca am gasi mai multe motive de comunicare decat de despartire, acum cand lucrurile ar trebui sa fie clare chiar si pentru cei cu dizabilitati cognitive.

Incintele astea din care adeseori nu ne lasam singuri sa iesim pot sa dispara odata cu recastigarea increderii in puterea exemplului personal. Sunt departe de a da sfaturi, dar imi place sa le ascult si sa le ironizez din solidaritate. De-asta, alaturi de sanatate, as ura libertate, ca e mai buna decat toate. Si la iesirea din cadrul incintei, pe care v-o doresc tuturor, as adauga o vorba culeasa din albumul Chipuri de viata monahala. Cel care nu se ingrijeste de lucrurile mici va cadea incetul cu incetul in cele mari. – Avva Dorotei.