De ce iubim reşourile? Poate pentru că uneori sunt ruseşti, portocalii şi au un beculeţ mic, tot portocaliu, pe care îmi plăcea să-l privesc din întunericul camerei de cămin, când ascultam muzică.
Era intr-o vreme în care reşourile nu aveau decât rezistenţă, trei picioare cam scurte şi o culoare deloc sexy, un maro-gri totalitarist. Mai era şi varianta de şantier, foarte populară, pe bază de BCA.
Eram prin anul doi când a apărut Boris în viaţa mea şi am trăit o emoţie pe care o pot compara doar cu prima atingere a ecranului unui iPhone. Mai dezvoltasem prin liceu o pasiune pentru un sac roşu cu buline negre, croit şi cusut de mine, pe care îl botezasem Chiril, nu mai ştiu exact de ce.
Dar nu se compară cu acest coup-de-foudre, pe care de altfel îl mărturiseau şi cei care veneau în vizită. Toată lumea era vrăjită de reşoul portocaliu, cu muchii rotunjite şi încă mi se întâmplă uneori să fiu întrebat ce mai face Boris.
Nu mai ştiu cum şi de ce a dispărut din viaţa mea. Şi nici nu am mai simţit acest sentiment curat de atunci pentru alt reşou sau pentru vreun radiator sau aragaz. O fi existând reîncarnare la reşouri? Oare există acum pe lume, în universul nostru mic şi infinit, un alt reşou care să mă facă să strig:
Boris, tu eşti?
Lasă un comentariu
13 February 2009 la 13.02.2009 10:40
Mda, camera din Regie luminată, pe timp de noapte de lumina reşoului. Şi încălzită tot de el. Reşoul ne-a oferit cartofii prăjiţi, ouăle ochiuri, cafeaua de dimineaţă, ceaiul de la ora 5 şi, nu în ultimul rând, atmosfera romantică & sensurile profunde ale vieţii, descoperite, cu ochii mari de uimire, prin porii BCA-ului încins.
Da’ şi când îi pleznea rezistenţa… Când îi pleznea rezistenţa reşoul ne oferea imaginea fetelor hotărâte să şurubărească ele ca s-o înlocuiască, de unde şi convingerea fermă că “nimic nu e mai sexy decât o femeie frumoasă reparând un reşou”.
Da’ şi când ţi se fura reşoul! Atunci cum era? Spune tu!
13 February 2009 la 13.02.2009 10:56
În universul nostru mare şi finit există un reşou maro cu picăţele albe, emailat, cu rezistenţă trasă prin grătărel turnat din şamotă (nu cu placă de fontă), pe care o colegă de-a mea mai în vârstă îl ţine iarna pornit sub planşetă să o încălzească la picioarele rebegite şi pe care la ora prânzului, într-un sufertaş se încălzeşte mâncărica adusă de acasă la borcan cu ghivent, ca pe vremea cooperativei. Am să îl întreb dacă mai ştie ceva de Boris al tău.
13 February 2009 la 13.02.2009 11:02
aveai si caramida la el? 😀
13 February 2009 la 13.02.2009 11:13
Anul x de facultate, casa cu curte in spatele pietei Crangasi, plina cu BCA-uri. Cum sa facem rost de unul pentru reseu? Ne vede propietarul, ne citeste dorinta in ochii infometati. Ne cheama, alege un BCA frumos, ni-l da melancolic: “Am fost si eu student…”
13 February 2009 la 13.02.2009 11:36
exista.
sa-l vezi pe al meu.e personalizat.
suntem 4 persoane in camera si fiecare l-am patat cu mancare.
13 February 2009 la 13.02.2009 12:15
Singurul resou cu care am facut eu constinta e acum in beci 🙂 Il luase tata sa ne incalzim cand inca aveam casa in constructie, gazul nu era bagat, era toamna iernatica si noi ne mutasem de vreo luna 🙂
13 February 2009 la 13.02.2009 12:34
Cu mana mea si cu un cutit din alea cu maner de aluminiu, cu lama ingustata de atata ascutit, am sculptat un BCA intr-o camera de camin din Constanta, la inceputul anilor 90.
Eram mai multi artisti, desigur, stateam pe marginile paturilor, aplecati asupra bucatii de BCA in care inca se ascundea Resoul Nostru, precum tatii si bunicii nostri asupra carburatoarelor de Dacie, sambata dupa-amiaza, in spatele blocului.
Uneori rezistenta se rupea, si atunci luam o surubelnita si, cu curaj (nu scoteam stecherul din priza) si indemanare, luam unul din capete si il impleteam peste celalalt.
Tot de-acolo si tot de-atunci mai am doua povesti.
Una zisa de un prieten, care locuia in acelasi camin din 88, si care inventase, de teama controalelor inopinate, masa-resou: rezistenta nu era prinsa in BCA, ci intinsa pe sub blatul mesei, in diagonala, si alimentata de firele care urcau discret pe picioarele respective…
A doua, traita de mine. Ne incalzeam, prin 95, parca, cu un resou rusesc foarte puternic (era, de fapt, un grill electric, dar asta urma s-o aflu mai tarziu). Spirele erau putine si groase, si totul statea pe o tava de metal. Ei, tava aceea se incingea in fiecare noapte atat de tare incat, incet-incet, a facut placa de PFL pe care statea sa arda mocnit. Nu stiu cat a durat procesul (la un moment dat incepuse sa miroasa ciudat, dar nu ne-a dus mintea ca era miros de lemn ars), dar intr-o dimineata m-am trezit aproape axfisiat intr-un fum groaznic – PFL-ul ardea incet, impreuna cu parchetul de dedesubt… Ani de zile apoi mi s-a facut rau de la mirosul de lemn ars…
13 February 2009 la 13.02.2009 14:25
Resoul ca resoul. Interesant era cand se auzea pe hol: F***-TI GURITZA MATII DE REZISTENTZA! Iar te-ai stricat. Ingheatza si sufletu’n mine! 😀
13 February 2009 la 13.02.2009 15:35
lui chuck norris i se poate fura resoul?
13 February 2009 la 13.02.2009 15:35
boris nu vorbea cu resourile cu rezistenta, avea ochi de fonta.
13 February 2009 la 13.02.2009 15:37
caramida o pastram pentru vanatoarea de vrăbii.
13 February 2009 la 13.02.2009 15:37
du+te in beci si fa ce trebuie sa faca un barbat.
13 February 2009 la 13.02.2009 15:38
m+ai facut sa plang.
13 February 2009 la 13.02.2009 15:39
cu boris nu aveam probleme din astea.
13 February 2009 la 13.02.2009 15:40
boris nu s+a stricat nciodata, imi pare rau sa aud ca ti+a fost frig.
13 February 2009 la 13.02.2009 15:52
Eu urasc resourile, sunt un soi de primusuri usor modernizate (ca mod de alimentare); dispozitivele de gen mi se par simboluri ale saraciei si improvizatiei, al locuintelor neprevazute cu bucatarie.
Au existat oare resouri si in tari neatinse de comunism si influentele rusesti?
13 February 2009 la 13.02.2009 16:05
Ehehe, mai tineti minte Maestrul si Margareta? Asta era idealul comunist, un primus (resou:) pentru fiecare:) Noi aveam unul acasa, ca se mai opreau gazele, sau nu era presiune, era negricios insa, nici pe departe asa aratos ca Boris.
13 February 2009 la 13.02.2009 16:28
eu nu inteleg un lucru: cum iti poate fi tie dor de boris dupa ce-ai intalnit soba de teracota? (adica aia cu lemne.) sau n-ai intalnit-o inca? :))) poate boris nu-i tocmai cine pare-a fi? 🙂 in cazul asta, my friend, daca-mi permiti, nu-i usor de gasit un alt resou, cu atatea centrale termice peste tot pe un’ te duci … :)))
13 February 2009 la 13.02.2009 16:41
Cu tot cu femeie…
13 February 2009 la 13.02.2009 16:44
e de remarcat totusi ca desi resoul ca obiect e modest, erau tipuri sarace, BCA based, si tipuri mai oligarhice. Oare sa iti poti prezice viitorul pe baza resoului?
13 February 2009 la 13.02.2009 17:34
Am fost designer de reseuri in studentie. Pe suport de BCA. Iarna săreau rezistentele de la panou din 5 in 5 minute. Ce bine ca eram cazat in Regie. Mai gaseai si un electrician. Inginer in devenire.
13 February 2009 la 13.02.2009 18:05
Boris al meu e in boxa. Imi amintesc despre el ca de o “companie” calda ca o plapuma,cu exceptia zilelor cind la ora 7 seara, judetul meu alegea sa faca economie de energie electrica (pentru 3 ore doar), situindu-se la telejurnalul de a doua zi pe primul loc in tara… ne foloseam de luminari ca sa-l mai zarim pe Boris.
Sacul Chiril chiar tu l-ai croit?
13 February 2009 la 13.02.2009 18:48
Razvane, inteleg ca Boris al tau avea ochi de fonta, dar sa stii ca sub ochiul ala de fonta tot o rezistenta din astea ca ale noastre se ascundea… Rezistenta e sufletu resoului, bre. (La propriu, dar nu numai.)
13 February 2009 la 13.02.2009 19:36
daca m-as raporta doar la titlu:pentru ca ne dau caldura cand ne-ngheata coaiele:D
13 February 2009 la 13.02.2009 21:33
Boris s-ar fi îndrăgostit de Saşa, “difuzorul” care mi-a ţinut de cald la urechi multă vreme, atârnat pe perete, culoarea untului şi cu pânză gri înnegrită. Hmmmm….
13 February 2009 la 13.02.2009 23:30
Eu il stiu doar pe resoul de la tara, pus in priza seara ca sa poti sa ti usuci parul sisa fie cald… deci mirosea a par parlit si a caldura sfiicioasa… dar pt lumina aia zarita printre gene din patul inalt … merita sa nu adormi prea repede!
Boris traieste! Pun pariu 😉
14 February 2009 la 14.02.2009 00:40
da, au existat, numele lor era Boris.
14 February 2009 la 14.02.2009 00:41
Boris nu a apucat sa devina gay, a prins vremea in care era cool si excentric sa fii straight.
14 February 2009 la 14.02.2009 00:43
atat timp ca va exista curent electric, Boris va fi in priza directa.
14 February 2009 la 14.02.2009 00:58
e greu sa fii obsedat sexual atat scris cat si vorbit.
14 February 2009 la 14.02.2009 01:18
ce stiti voi ce e sufletul resoului?!
14 February 2009 la 14.02.2009 01:20
eu imi stramtam noaptea pantalonii de la uniforma de liceu si mama mea mi-i desfacea la loc ziua, deci eram destul de competent. eram periculos pentru sistem 😉
14 February 2009 la 14.02.2009 01:21
acum poti sa te relansezi in industria vintage pentru sado-maso.
14 February 2009 la 14.02.2009 01:23
acum colaborez empatic cu o plita de fonta si cu niste sobe de pamant.
boris e un fel de recomandare pentru tot ce are legatura cu focul. plus zodia.
14 February 2009 la 14.02.2009 01:24
ma bucur ca ai inteles ca Boris is the Napoleon of the heating machines.
14 February 2009 la 14.02.2009 15:08
eu mai am in harghita un resou, cu el incalzesc mancarea si alung frigul de noapte. of. de ce nu exista internet acolo ;((( – sincer, acolo m-as muta.
14 February 2009 la 14.02.2009 20:13
esti in zodia resoului? 🙂 atunci eu sunt in zodia ventilatorului. 🙂
14 February 2009 la 14.02.2009 21:26
eu as zice ca esti in zodia blenderului 😉
14 February 2009 la 14.02.2009 22:42
nici zodiile nu mai sunt ce-au fost …
18 February 2009 la 18.02.2009 18:27
nu ştiu de ce, da’ ştiu că am iubit la nebunie reşoul ăla din cămin, făcut din bca cu rezistenţă de plită din cele folosite pe nave (că na, eram la Constanţa).
niciodată dup-aia n-a atins vreun aragaz performanţele reşoului ăluia. se prăjeau cartofii cât ai clipi.