asteptam sa traim

Mihail Gorbaciov, 76 de ani, este una dintre vedetele ultimei campanii publicitare pentru gentile de voiaj Louis Vuitton.

In paralel cu aceasta stire foarte cool dintr-o lume in care eleganta este ceva normal, admirabil si dezirabil, dau peste un titlu inspirat de o declaratie a unui contemporan de-al nostru: Am crapat de caldura! Foarte tare si foarte interesant. Sigur ca ar fi distractiv sa ne intrebam la ce ar putea face reclama Ion Iliescu, dar e ca si cum am manca pufuleti cu foie gras, deci gretos.

Dar fotografia lui Gorbaciov, asezat pe bancheta unui taxi cu geanta Vuitton alaturi, privind ingandurat spre geamul usor aburit, te face sa simti ca oamenii si obiectele se intalnesc bine. Si atunci cand se potrivesc perfect, cum se intampla cu Gorby, si atunci cand doar se contrazic si ne fac sa radem.

Privita cu atentie, aceasta imagine semnata de Anne Leibowitz (fotograful care a reusit recent s-o enerveze pe Regina Marii Britanii) scapa usor de stigmatul publicitatii si ramane pe teritoriul expresivitatii pure, al firescului organic. Comunicarea buna dintre oameni si obiectele lor elibereaza eleganta de ostentatie si de suspiciunea celor care cred numai in pretul painii sau al aurului.

Admir doua lucruri. Faptul ca exista mai multe minti nebune care au putut avea si aprecia o asemenea idee si asociere – si ca libertatea incepe intotdeauna acolo unde bunul-simt iti spune ca nu are rost sa-ti pierzi timpul. Al doilea lucru este supravietuirea frumoasa a unui batran celebru, nonsalanta cu care se imbina negura sobra a istoriei care-l insoteste si acest capriciu chic, care-l face cumva mai credibil si mai uman. Ca si la Rolling Stones, nu mai poate fi foarte mult vorba despre bani, banii sunt ceva implicit, fascinant e acest joc cu timpul, aceasta arta de a profita de fiecare clipa si de a o transforma eventual in ceva viu, chiar daca trecerea se apropie.

Muzica Rolling Stones este vie; fotografia lui Gorby, calatorind cu o geanta deloc somptuoasa vorbeste, daca esti atent, despre toate calatoriile noastre reale sau imaginare, ne aduce aminte ca lucrurile cu adevarat importante, cele pe care le luam cu noi peste tot, nu ocupa mult loc. Imi place la nebunie felul in care in cultura occidentala lucrurile serioase se intalnesc cu cele usurele, felul in care oamenii isi folosesc imaginea pentru a vorbi in toate registrele despre celebrarea vietii, fara limita de varsta sau de rang.

Si de admirat este aceasta dezinhibare invecinata uneori cu exhibitionismul care iti ajuta ochiul sa se bucure, pentru ca unele gesturi sunt facute din aceeasi frumusete din care sunt facute toate vietile – colorate sau amare. Asez fotografia fostului sef de stat langa tristetea deznadajduita si descompusa a batranilor din jurul nostru, lasand deoparte toate obiectiile logice, pentru ca nu e o comparatie.

E doar o diferenta in privirea indreptata catre sine sau catre lume. Aici se simte ca nimic nu poate fi frumos, ca totul e lipsit de sens pentru ca se schimba. Este o atitudine pe care o simtim cu totii, mai mult sau mai putin intens, care are multe fete si cauze si careia nu reuseam sa-i gasesc o traducere intr-o propozitie unica, lipsea verbul.

Am vizitat doi batrani la tara, care locuiesc intr-una dintre cele mai frumoase case din sat, construita de parintii lor. Ei nu au adaugat nimic, poate doar niste cotete. Si pentru ca nu au ingrijit-o, casa este o ruina acum, se prabuseste lent. Ei locuiesc intr-o singura camera, pitica si stramba, care este si dormitor, si bucatarie de iarna. Ma rugasera sa le duc niste medicamente si ma gandeam ca le fac o bucurie si ca o sa fie frumoasa intalnirea.

Dupa ce am schimbat cateva vorbe despre tratament, i-am intrebat ce mai fac; era primavara si gradina lor era un colt de rai, dar numai in ochii mei. Si atunci am auzit aceasta vorba care ma face sa si rad uneori, ma revolta si ma intristeaza la fel de tare. Mi-a zis batranul, cu acelasi ton cu care spune si ca nu s-au prea facut prunele anul asta: ei, ce sa facem, asteptam sa murim.

Vad acum ca din ce in ce mai multa lume se asaza pe lista de asteptare din timp, ridicand spranceana sever la ora fixa. Il las pe Gorbaciov sa-si continue calatoria din fotografie si ma gandesc ca o fi posibil sa faci din viata ta un act de frumusete si libertate, chiar daca nu aplauda nimeni in afara de ingerul tau, eventual.

28 iulie 2007