asteptam sa traim

in Blog Fără categorie, 27.07.2007

Mihail Gorbaciov, 76 de ani, este una dintre vedetele ultimei campanii publicitare pentru gentile de voiaj Louis Vuitton.

gorby-vuitton1.jpg

In paralel cu aceasta stire foarte cool dintr-o lume in care eleganta este ceva normal, admirabil si dezirabil, dau peste un titlu inspirat de o declaratie a unui contemporan de-al nostru: Am crapat de caldura! Foarte tare si foarte interesant. Sigur ca ar fi distractiv sa ne intrebam la ce ar putea face reclama Ion Iliescu, dar e ca si cum am manca pufuleti cu foie gras, deci gretos.

Dar fotografia lui Gorbaciov, asezat pe bancheta unui taxi cu geanta Vuitton alaturi, privind ingandurat spre geamul usor aburit, te face sa simti ca oamenii si obiectele se intalnesc bine. Si atunci cand se potrivesc perfect, cum se intampla cu Gorby, si atunci cand doar se contrazic si ne fac sa radem.

Privita cu atentie, aceasta imagine semnata de Anne Leibowitz (fotograful care a reusit recent s-o enerveze pe Regina Marii Britanii) scapa usor de stigmatul publicitatii si ramane pe teritoriul expresivitatii pure, al firescului organic. Comunicarea buna dintre oameni si obiectele lor elibereaza eleganta de ostentatie si de suspiciunea celor care cred numai in pretul painii sau al aurului.

Admir doua lucruri. Faptul ca exista mai multe minti nebune care au putut avea si aprecia o asemenea idee si asociere – si ca libertatea incepe intotdeauna acolo unde bunul-simt iti spune ca nu are rost sa-ti pierzi timpul. Al doilea lucru este supravietuirea frumoasa a unui batran celebru, nonsalanta cu care se imbina negura sobra a istoriei care-l insoteste si acest capriciu chic, care-l face cumva mai credibil si mai uman. Ca si la Rolling Stones, nu mai poate fi foarte mult vorba despre bani, banii sunt ceva implicit, fascinant e acest joc cu timpul, aceasta arta de a profita de fiecare clipa si de a o transforma eventual in ceva viu, chiar daca trecerea se apropie.

Muzica Rolling Stones este vie; fotografia lui Gorby, calatorind cu o geanta deloc somptuoasa vorbeste, daca esti atent, despre toate calatoriile noastre reale sau imaginare, ne aduce aminte ca lucrurile cu adevarat importante, cele pe care le luam cu noi peste tot, nu ocupa mult loc. Imi place la nebunie felul in care in cultura occidentala lucrurile serioase se intalnesc cu cele usurele, felul in care oamenii isi folosesc imaginea pentru a vorbi in toate registrele despre celebrarea vietii, fara limita de varsta sau de rang.

Si de admirat este aceasta dezinhibare invecinata uneori cu exhibitionismul care iti ajuta ochiul sa se bucure, pentru ca unele gesturi sunt facute din aceeasi frumusete din care sunt facute toate vietile – colorate sau amare. Asez fotografia fostului sef de stat langa tristetea deznadajduita si descompusa a batranilor din jurul nostru, lasand deoparte toate obiectiile logice, pentru ca nu e o comparatie.

E doar o diferenta in privirea indreptata catre sine sau catre lume. Aici se simte ca nimic nu poate fi frumos, ca totul e lipsit de sens pentru ca se schimba. Este o atitudine pe care o simtim cu totii, mai mult sau mai putin intens, care are multe fete si cauze si careia nu reuseam sa-i gasesc o traducere intr-o propozitie unica, lipsea verbul.

Am vizitat doi batrani la tara, care locuiesc intr-una dintre cele mai frumoase case din sat, construita de parintii lor. Ei nu au adaugat nimic, poate doar niste cotete. Si pentru ca nu au ingrijit-o, casa este o ruina acum, se prabuseste lent. Ei locuiesc intr-o singura camera, pitica si stramba, care este si dormitor, si bucatarie de iarna. Ma rugasera sa le duc niste medicamente si ma gandeam ca le fac o bucurie si ca o sa fie frumoasa intalnirea.

Dupa ce am schimbat cateva vorbe despre tratament, i-am intrebat ce mai fac; era primavara si gradina lor era un colt de rai, dar numai in ochii mei. Si atunci am auzit aceasta vorba care ma face sa si rad uneori, ma revolta si ma intristeaza la fel de tare. Mi-a zis batranul, cu acelasi ton cu care spune si ca nu s-au prea facut prunele anul asta: ei, ce sa facem, asteptam sa murim.

Vad acum ca din ce in ce mai multa lume se asaza pe lista de asteptare din timp, ridicand spranceana sever la ora fixa. Il las pe Gorbaciov sa-si continue calatoria din fotografie si ma gandesc ca o fi posibil sa faci din viata ta un act de frumusete si libertate, chiar daca nu aplauda nimeni in afara de ingerul tau, eventual.

28 iulie 2007

Lasă un comentariu

  1. dildobrica
    28 July 2007 la 28.07.2007 00:18

    as putea incerca sa ma strecor si eu in perspectiva ta, domnule, mai ales ca tocmai am vazut “Vera Drake” si am aflat de la genialul domn Mike Leigh ca epocile si oamenii mai mult se chinuie reciproc decit sa impartaseasca aceleasi notiuni de bine si de rau. Iar libertatea si bunatatea te costa citeodata stigmatul oamenilor epocii.
    numai ca e o diferenta capitala in filmul lui Leigh: Vera Drake nu face ce face din motive pecuniare, desi e saraca ; Gorby in schimb, cu milioanele de coco pe care si-i i-o trage de la vuitton e departe de excentricul chic si liber de care ne vorbesti. dimpotriva, dinspre mine se vede mai degraba ca la faza asta ce-i mai raminea din aura de shaman al istoriei secolului XX s-a transformat in aburi pe parbriz… stii ca de fapt Gorby nu e la primul gest “uman”, mult prea “uman”? acum vreo 10 ani a mai facut o reclama la Pizza Hut, probabil tot ca sa iasa din rutina mundana… chic transit gloria mundi…

  2. razvan
    28 July 2007 la 28.07.2007 09:05

    eu as zice, mai degraba, ca indiferent de ce o face, tot e misto – geanta, in schimb, e discutabila. 🙂
    gorby nu imi pare deloc genul chic si nici nu e prea relaxat in fotografie, se tine de portiera ca si cum ar vrea sa sara din mers – daca te uiti cu atentie.

    spre deosebire de pizza hut, asta e un ad de alta categorie.
    si la urma urmei, e misto jocul, atat.

  3. iulia m
    28 July 2007 la 28.07.2007 10:03

    Am impresia ca lumea nu prea intelege ce zici… Cand deschid calculatorul dimineata, prima pagina pe care o vizitez e blog-ul tau. It makes my day.
    Pe langa consistenta ideilor, scrii minunat domnule!… Imi pare rau ca nu te-am prins cand faceai radio.

  4. dildobrica
    28 July 2007 la 28.07.2007 12:10

    Deci domnul de la New York Times avea dreptate cind spunea ca Gorby nu pare prea comfortable: “He is holding on to a door handle, as if the bag contained polonium 210.”:)

    sigur, jocul e mishto in general. continuu insa sa cred ca mai degraba pt Gorby jocul e “marfa” (cu sau fara ghilimele??). si time is money.

    ma trece o intrebare: oare Alexandru cel Mare ar fi acceptat sa faca reclama la tolbe Vuitton?

  5. Ionut
    28 July 2007 la 28.07.2007 12:14

    m-ai starnit cu ” asteptam sa murim” Razvan, bunica mea obisnuia sa adauge dupa asta ” ca doar n-o sa astept sa merg la nunta”
    si am un lucru ce l-am apreciat ca genial atunci cand l-am auzit povestit de ai mei:
    bunicul a intrat primul in C.A.P( cred ca-ti amintesti ce insemnau initialele astea) apoi imediat s-a si retras iar oamenii incercau sa-l ispiteasca in a se intoarce in cooperativa
    -Nea Nae ne-au dat fasole, porumb, grau , de toate…
    -Ba , daca voua va este bine de ce nu ma lasati sa-mi fie rau ?

    tine-o tot asa, esti cel mai bun 🙂

  6. Tom
    28 July 2007 la 28.07.2007 12:24

    am intalnit intr-un fel aceeasi asociere fina, cu hight taste, de eleganta si prestigiu in spotul la barclays bank, starring Anthony Hopkins

  7. pax
    28 July 2007 la 28.07.2007 13:10

    Il las pe Gorbaciov sa-si continue calatoria din fotografie si ma gandesc ca o fi posibil sa faci din viata ta un act de frumusete si libertate, chiar daca nu aplauda nimeni in afara de ingerul tau, eventual.

    interesant ca spui asta, chiar acum cateva zile notam pe undeva: putem exista fara public? sau fara ideea de public? public macar sperat? sau in ultima instanta macar imaginat?

    sigur, raspunsul care vine imediat e: desigur, fara-ndoiala, altfel nici nu se poate. dar ceva din mine, o latura extrem obiectiva, ma opreste din ipocrizia edificata si intreaba din nou: esti sigur ca ai putea face asta?
    hm, cine stie… poate cu varsta. cel putin asa ma gandesc acum. desi cu batranii despre care vorbesti, imi vine-n cap ca s-ar putea sa nu fie chiar asa. se pare ca varsta nu are o valoare absoluta, probabil doar amplifica fondul existent.

  8. razvan
    28 July 2007 la 28.07.2007 15:59

    putintica rabdare, se rezolva si asta cu radioul. 😉

  9. razvan
    28 July 2007 la 28.07.2007 16:00

    misto bunic, misto nepot.

  10. razvan
    28 July 2007 la 28.07.2007 16:02

    povestea cu ingerul vorbeste despre publicul inexistent care ar trebui sa ne insoteasca, precum exigentele noastre, in orice facem, inclusiv cand cascam fara sa punem mana la gura. 🙂

  11. razvan
    28 July 2007 la 28.07.2007 16:05

    nu stiu spotul, dar m-ai castigat deja.

  12. razvan
    28 July 2007 la 28.07.2007 16:09

    cu siguranta!
    alexandru nu ar fi fost asa de mare daca nu ar fi stiut cum sa se expuna. a avut si el parte de o echipa creativa buna.

    simpatic comentariul de la nyt – nu am simtit primejdia la fel.

    dar tu ai, definitely, o obsesie cu banii. nu ti-ai permis niciodata macar un gest inutil si superb?

  13. horatiu
    28 July 2007 la 28.07.2007 16:29

    Are we all is dust in the wind..
    http://pastiladedupa.wordpress.com/2007/07/28/all-we-are/

  14. Bloging Clubing Fucking
    (author) 28 July 2007 la 28.07.2007 17:16

    Exarhu despre Gorbaciov si Vuitton

    Razvan Exarhu ia stirea pe care o semnalam ieri si scrie pornind de la ea un editorial frumos…

  15. dildobrica
    28 July 2007 la 28.07.2007 18:24

    esti un bun psiholog. adaug o nuanta: am o obsesie cu lipsa banilor. deh, boala ereditara. insa la intrebarea ta raspunsul este definitely “de prea multe ori”. poate tocmai pt ca am oroare de “a pune ban pe ban” si de a minca iaurt cu chifle, ca sa-mi fac rate la masina de spalat.
    cu toate astea, nu pot sa nu remarc (obsesiv, stiu) ca extravagantele si libertinajele chic de milioane si miliarde ale unor domni fini nu lasa alta solutie oamenilor ordinari decit sa-si faca rate pina si la gesturile inutile si superbe. oricum, insist, gestul lui Gorby este unul cit se poate de util (pt el).

    dar sa schimbam subiectul mai bine, ca am mai polemizat cu tine despre Catarma si Erbasu si acum citiva ani cind aveam insomnii…

  16. Sophie
    28 July 2007 la 28.07.2007 18:47

    Eu sunt convinsa ca oamenii imbatrinesc asa cum au trait. De aici si cele doua imagini: Gorby -purtind harta lumii imprimata pe pielea capului (ascunsa in umbra) si cu mina pe portiera, gata de o noua aventura (chiar si cu geanta de poloniu purtata de sofer ;-)) si batrinii- care nu au avut cu siguranta niciodata ochi, nari plamini si suflet pentru primavara.
    Ps Tare as vrea sa vad mai bine zidul pe linga care trece masina. Oare ce scrie pe el?

  17. Andrei
    28 July 2007 la 28.07.2007 21:45

    Ma intreb acusica oare ce si-o zice Gorby, asa pentru sine, cu sau fara luxul ludic si artistic.

    Altfel, despre cei ce sunt gata sa nu mai fie, trag o tusa in completare. Mai trista decat raiul din gradina batranilor tai… Parintii lui taica-meu sedeau pana acum vreo cativa ani intr-un apartament de bloc, prin Vatra Luminoasa. Infranti de viata, sedeau imobilizati in cele 2 camere de la etajul 6, cu nefireasca tihna a cartierului. Si, cam de vreo 2 ori pe saptamana, “faceau curatenie”. Inutil de zis, “prabusirea” era aceeiasi… Si raspunsul, invariabil, aidoma: asteptam sa murim.

    Sa se fi grabit? 7 luni distanta intre evenimentele cu pricina…

  18. MihaiP
    29 July 2007 la 29.07.2007 00:36

    imaginea imi aminteste de un videoclip pet shop boys (cred), in orice caz ceva synth-pop din anii 80, in care membrii formatiei erau taximetristi si il aveau ca pasager pe un winston churchill guraliv si usor pervers, oarecum in aceeasi directie ca si comentariul tau, si foarte haios.

    in alta ordine de idei, geanta aia mi se pare complet stupida, poate de asta se si crispa domnul gorbaceov (“nu mai face toanta aia poza odata, ma doare spatele de mor si daca mai stau mi-e ca nu ma mai ridic.. si ce geanta urata.. fraaate deci io o tai, nu mai suport…. bah ce naspa e geanta”)

  19. pierpatrat
    29 July 2007 la 29.07.2007 13:39

    O bunică de la ţară a unui coleg a emanat un panseu, după mine mult mai interesant, care cred că i se potriveşte bine şi lui Gorby:
    ” – Nu mai muriţi odată, ca să scăpaţi de mine! “

  20. dildobrica
    29 July 2007 la 29.07.2007 16:02

    hohohohohoo:)) ce bunica oximoronica:) hehe, mi-l imaginez pe Viorel Gaitza intrebind batrinii la tara ce fac contra oximoronilor…
    transmite-i doamnei bunici urmatorul panseu: “the older i get the faster i was”

  21. alex fifea
    29 July 2007 la 29.07.2007 17:02

    va salut la initiativa stimabile.
    atat aci cat si pe mail. fiti dvs amabil si lecturati. daca nu cer prea mult. sper ca nu sunteti deja in binemeritatul concediu. totodata sarutari de maini doamnei. hai cu tripu pe dansii si pe mama lor. Cu stima respect si simt de raspundere, un/niste oameni de bine.

    era sa uit. tatuaje cu context sexual tineti?

  22. Semantic
    29 July 2007 la 29.07.2007 19:44

    Eu cred ca e o ilustrare perfecta a mitului occidental al supravietuitorului, iar cum omul “face” stilul, coerenta de care vorbea Razvan este de cautat intre mitul liderului sovetic si o marca de prestigiu, ambele vor fi traversand epoci. Elementul creativ cred ca e dat de ideea ca numai o personalitate puternica accepta o marca de prestigiu.
    Imi place, vizual vorbind, compozitia, partea drepta a lui Gorby este in dinamica, orientata extern, actionala, o privire pe fereastra (glasnost, hehehehee- subitla aluzia fotografului) iar partea “stanga” inspira incredere, stabilitate, personala, Raisa ar fi acolo, nimic nenatural, probabil adevaratul target al mesajului. Da, merita analizat.
    Psihologizarea din a doua parte a articolului, o inteleg mai greu, ma gandesc totusi ca Razvan nu se cantoneaza in a se lupta doar cu multcunoscutul fatalism romanesc.

  23. Ligia
    29 July 2007 la 29.07.2007 21:38

    Finalul articolului m-a incantat cu adevarat.
    Cat despre batrani, e de remarcat cu ce seninatate se pregatesc de “nunta”, strangand, pentru asta diverse lucruri “inutile si superbe”

  24. pierpatrat
    29 July 2007 la 29.07.2007 23:49

    Mişto.
    I l-aş traduce. Dar cred că băbăciunea a murit demult. A scăpat.

  25. pierpatrat
    30 July 2007 la 30.07.2007 00:36

    Măscări

  26. Kill Me
    (author) 30 July 2007 la 30.07.2007 07:50

    Mikhail Gorbachev Ad pentru Louis Vuitton

    De la Razvan Exarhu citire:
    Admir doua lucruri. Faptul ca exista mai multe minti nebune care au putut avea si aprecia o asemenea idee si asociere – si ca libertatea incepe intotdeauna acolo unde bunul-simt iti spune ca nu are rost sa-ti pierzi timpul. …

  27. z3z3
    30 July 2007 la 30.07.2007 08:53

    resemnarea – asta e una din caracteristicile principale ale romanilor. asupra conditiei pe care o avem si, la cei mai batrani, in privinta mortii. o vad la mama, vaduva de 13 ani, in varsta de 62. dar eu nu o las sa se dea batuta. ii gasesc eu un proiect de care sa se ocupe (voluntariat, cel mai probabil) si de care sa fie mandra.

    cat despre ad, Vuitton si-a ales un brand figure care sa-i reprezinte. cine stie ce imagine pastreaza Gorby in ochii si mintea publicului lor tinta: putere, rezistenta peste timp, schimbare? probabil si-au facut bine studiile cand au ales.

  28. maichal
    30 July 2007 la 30.07.2007 10:46

    citind postul tau, mintea mea cea de pe urma imi raspunde cu doua ad-uri izvorate din creativitatea romaneasca: cel de la TV cu pensiile BCR si cel de la radio cu limonada Biborteni. adica, creativitatea este o activitate post-coitum ?

  29. morgenpost
    30 July 2007 la 30.07.2007 10:48

    o fi zidul Berlinului ?

  30. Semantic
    30 July 2007 la 30.07.2007 12:39

    Pai, e simplu. Fiind ultimii metri din zidul Berlinului cam ne dam seama despre ce e vorba in propozitie.

  31. Goe
    30 July 2007 la 30.07.2007 16:55

    Acu’ vreo ora s-a-mplinit si asteptarea partriarhului… Oare s-o fi pregatit?

  32. iulia m
    30 July 2007 la 30.07.2007 16:59

    Maica-mea ne zice intr-o zi: “Dragilor, cand voi iesi la pensie, va rog sa-mi cautati un serviciu…” Cred ca ea nu se incadreaza in categoria “asteptam sa murim”…

  33. z3z3
    30 July 2007 la 30.07.2007 18:40

    ad-ul, in format un pic mai mare, aici: http://www.gabry.eu/stefy/wp-content/uploads/2007/07/gorbaciov-louis-vuitton.jpg

  34. Alexandru'
    1 August 2007 la 01.08.2007 10:34

    Privirea lui Gorby ma duce cu gandu’ la ceva gen Holocaust. Pare a fi un evreu bogat trimis la un lagar de exterminare, iar undeva in fata se termina zidul si se vad cativa din cei “cazati” de ceva timp, socul impingandu-l sa puna mana pe portiera, sa tina contra oricui ar incerca sa-l scoata din masina. In geanta sunt poze de familie… multe poze. Azi nu-s simpatec… Clejanii nu trebuiau sa se opreasca…

  35. cosminn
    1 August 2007 la 01.08.2007 11:32

    Bai, domnule, eu chiar sunt figura. Am observat si eu ca ala e zidul Berlinului. Data viitoare scrie si dumneata detaliile 🙂

  36. Semantic
    1 August 2007 la 01.08.2007 22:15

    daca si in Ziua apare, atunci musai sa sa se dezbate subectu’.

  37. lurker
    4 August 2007 la 04.08.2007 15:23

    Mie imi sugereaza mai mult o apropiere de fictionul lui Pelevin, cunoscatorii stie:

    http://home.comcast.net/~gfreidin/columns/Pelevin_generation2000.htm

  38. […] apoi, cum zice emotionant altcineva “ma gandesc ca o fi posibil sa faci din viata ta un act de frumusete si libertate, chiar daca […]

← Inchide