eram la ţară, acum 15 ani. se lăsa seara, eram singur în casă, era o linişte perfectă şi priveam spre grădină. mă gândeam la gellu naum, care plecase dintre noi pe 29 septembrie. doamna lyggia naum mă rugase să scriu ceva pentru o cărticică – reverenţă, din partea prietenilor.
eram cu ochii aproape închişi, probabil meditam, în felul meu. s-a auzit o lovitură într-o fereastră şi am văzut un porumbel năucit de impact, după ce încercase să zboare prin sticla incertă, în lumina care dispărea.
după câteva minute, am scris asta, dintr-o suflare.
Lasă un comentariu