Cetăţeni, stăpâniţi-vă bucuria!

De-asta, o idee senzaţională ca Let’s do it, Romania! se petrece într-un semianonimat destul de previzibil, susţinut şi de ştiinţa noastră de a altera şi adapta la standardele locale orice nu seamănă cu viziunea mioritică asupra acţiunii.

Ar fi fost foarte frumos ca acest loc să fie un fel de loc luminat, loc cu verdeaţă din care a dispărut orice chimicală şi termopan. Un loc în care roşiile să aibă gust nu numai în amintirea noastră, în care ţăranii să fie susţinuţi şi încurajaţi să nu îşi dărâme casele vechi pentru a le înlocui cu unele portocalii, cum au văzut că au interlopii de succes. Adică un loc în care ecologia să sune pleonastic, pentru că ar fi putut face parte dintr-un fel de a fi şi de a locui mediul – ocrotit de legi pe care cineva le-ar putea şi aplica, eventual.

Puţine din marile noastre zicale populare mai funcţionează. Oricând poţi să îţi dai seama că acum nu eşti om dacă nu ai demolat o casă de patrimoniu, nu ai tăiat un copac şi nu ai trimis un copil machiat ca o paţachină la Românii au talent la tâmpenii.

Comunismul a învins în cel mai definitiv şi subtil mod şi a reuşit să îi facă pe cei mai mulţi cetăţeni să aspire nu să devină doamne şi domni, ci mârlani care se simt bine doar dacă îşi transformă prezenţa în lume într-un disconfort pentru semenii lor.

Acum, că vom şti totul despre ficatul Elenei Ceauşescu, despre transaminazele odiosului şi preferinţele lui în materie de seriale, putem să fim de acord cu betonarea întregii ţări, ca să nu mai fie noroaie şi să putem urca în pantofi cu toc până pe vârful Moldoveanu.

E explicabil de ce prezenţa uluitoare a Prinţului Charles în Transilvania nu va reverbera dincolo de minţile deja educate pentru acest tip de viziune, care nu va fi niciodată una de partid şi de stat. Oamenii au să meargă la fel de încruntaţi în târgurile cu produse tradiţionale, în care nişte tipi deghizaţi în ţărani se fac că vând chestii de casă, făcute de cele mai multe ori cu aceeaşi lipsă de gust, bucurie şi entuziasm ca şi conservele.

Îngălarea generală va înghiţi mult timp de acum încolo orice formă de obsesie pentru perfecţiune. Politicienii vor umbla mereu cu mânecile costumului de gata peste palme, popii vor umple bisericile de gresie şi flori de plastic, ceasuri turceşti şi icoane de la mall. Ţara va deveni o gazdă primitoare pentru toate deşeurile Europei şi va distruge orice pentru a crea 800 de locuri de muncă pentru câţiva ani.

Probabil că Paradisul arată deja pentru majoritatea distruşilor cu drept de vot ca un resort de pe însoritul litoral turcesc, în care toată lumea va putea să mănânce cantităţi nelimitate de borhot.

După defrişările naţionale care trebuie organizate urgent, pentru că se lucrează încă fără un plan sistematic, se vor putea planta palmieri şi se vor putea înlocui ciorile cu maimuţici.

De fapt, orice soluţie merge, cu condiţia să fie proastă şi distructivă pe termen cât mai lung. De asta, mai adaug un ultim apel către toţi oamenii de omenie care încă nu s-au implicat în apocalipsa generală, fiind ocupaţi să urmărească posturile de ştiri de nunţi.

Cetăţeni, stăpâniţi-vă entuziasmul! Lăsaţi-le şi generaţiilor viitoare ceva de distrus.