Ar fi fost foarte frumos să trăim cu adevărat în The Carpathian Garden, varianta blândă a lui Savage Garden. Tot ce s-a putut obţine însă e un Garbage Garden, în care mizeria e cultivată cu grijă.
Au apărut suficiente ONG-uri care trimit nişte voluntari să adune o parte din ce aruncă românii care cred că ţigănia ţine exclusiv de ţigani.
Aşa că populaţia poate să umple natura de semnele bunăstării şi civilizaţiei adevărate, capitaliste.
Ar cam fi timpul să se adauge pe stemă şi un pet gol, un grătar, o pungă de plastic, plus o shaorma cu de toate. Ceafa de porc şi micii au ajuns
deja rafinamente intelectuale.
Ar mai merge şi un flex, o bormaşină, adică exact instrumentele cu care se salută sâmbăta dimineaţă vecinii buni de bloc şi cu care se întreţine acest fond sonor de hărnicie şi voioşie în toată ţara.
Dacă s-ar înfiinţa partidul nesimţiţilor, sigur ar câştiga alegerile pentru încă o generaţie, hai două, ca să nu fim pesimişti.
Puţine din marile noastre zicale populare mai funcţionează. Oricând poţi să îţi dai seama că acum nu eşti om dacă nu ai demolat o casă de patrimoniu, nu ai tăiat un copac şi nu ai trimis un copil machiat ca o paţachină la Românii au talent la tâmpenii.
Comunismul a învins în cel mai definitiv şi subtil mod şi a reuşit să îi facă pe cei mai mulţi cetăţeni să aspire nu să devină doamne şi domni, ci mârlani care se simt bine doar dacă îşi transformă prezenţa în lume într-un disconfort pentru semenii lor.
Acum, că vom şti totul despre ficatul Elenei Ceauşescu, despre transaminazele odiosului şi preferinţele lui în materie de seriale, putem să fim de acord cu betonarea întregii ţări, ca să nu mai fie noroaie şi să putem urca în pantofi cu toc până pe vârful Moldoveanu.
E explicabil de ce prezenţa uluitoare a Prinţului Charles în Transilvania nu va reverbera dincolo de minţile deja educate pentru acest tip de viziune, care nu va fi niciodată una de partid şi de stat. Oamenii au să meargă la fel de încruntaţi în târgurile cu produse tradiţionale, în care nişte tipi deghizaţi în ţărani se fac că vând chestii de casă, făcute de cele mai multe ori cu aceeaşi lipsă de gust, bucurie şi entuziasm ca şi conservele.
Îngălarea generală va înghiţi mult timp de acum încolo orice formă de obsesie pentru perfecţiune. Politicienii vor umbla mereu cu mânecile costumului de gata peste palme, popii vor umple bisericile de gresie şi flori de plastic, ceasuri turceşti şi icoane de la mall. Ţara va deveni o gazdă primitoare pentru toate deşeurile Europei şi va distruge orice pentru a crea 800 de locuri de muncă pentru câţiva ani.
Probabil că Paradisul arată deja pentru majoritatea distruşilor cu drept de vot ca un resort de pe însoritul litoral turcesc, în care toată lumea va putea să mănânce cantităţi nelimitate de borhot.
După defrişările naţionale care trebuie organizate urgent, pentru că se lucrează încă fără un plan sistematic, se vor putea planta palmieri şi se vor putea înlocui ciorile cu maimuţici.
De fapt, orice soluţie merge, cu condiţia să fie proastă şi distructivă pe termen cât mai lung. De asta, mai adaug un ultim apel către toţi oamenii de omenie care încă nu s-au implicat în apocalipsa generală, fiind ocupaţi să urmărească posturile de ştiri de nunţi.
Cetăţeni, stăpâniţi-vă entuziasmul! Lăsaţi-le şi generaţiilor viitoare ceva de distrus.
septembrie, 2011
Lasă un comentariu
22 September 2011 la 22.09.2011 09:09
nu ştiu ce sa înţeleg de aici. ce spui e foarte adevărat şi orice om cât de cât “intelectual” ştie lucrurile expuse. remarcabilă este exprimarea un cuvinte bogate pe care eu şi probabil mulţi alţii nu ar putea sa o reproducă, un exerciţiu de literatură din fondul extins de cuvinte. sa scriem mai departe.!
22 September 2011 la 22.09.2011 09:17
Oh, ce bine scrii! Un scriitor de talent îţi formulează cu maiestrie propriile ganduri. Si citindu-l, exclami: o, da asta vroiam sa zic si eu! Ma gandeam deunazi că înainte de razboi până si cei mai din topor se chinuiau sa-si faca o freza, sa poarte o pălărie si sa stea picior peste picior citind gazeta. Pozele de epocă din medii populare infaţişează asemenea răcani străduindu-se sa fie domni. Acum, idealul este gangsterul veros, ţopârlan burtos. Văd tineri din familii decente chinuindu-se sa vorbeasca vulgar si sa-si scoată burta în relief, văd oameni care nu foloseau niciodată grătarul îmbuibându-se în fum de mici…Dar trebuie să facem ceva. Încă mai locuim aici, probabil fiindcă speranţa ne mai pâlpâie în suflet.
22 September 2011 la 22.09.2011 09:50
Let’s do it, let’s DANCE! 🙂
Motto: If being a winner in nature’s struggle for survival is selfish, does being extinct make you an altruist?
Drepturile pozitive sunt adevarata problema, socialismul din cuget si simtiri.
22 September 2011 la 22.09.2011 10:21
Bravo. Bine punctat. Deci ce te face sa ramai intr-o astfel de tara?
(author) 22 September 2011 la 22.09.2011 11:34
[…] Kandia, Brainconf. Majoritatea nu. Comunismul ne-a daunat. Exarhu tocmai a scris pe blog despre un fel in care ne-a daunat comunismu. Ne-a facut nesimtiti. Vad in fiecare zi cum scara blocului nu e privita ca loc comun, deci si al […]
22 September 2011 la 22.09.2011 14:10
distrusus vulgaris familiaris, acest specimen pe cale de inmultire epidemica, nu mai poate fi stopat. Orice apel in acest moment este inutil si tardiv, pentru ca nu se da pe televiziunea de nunti.
La apelul tau, eu adaug in schimb altul: Cetateni, grupati-va. Cautati-va semenii. Separati-va. Faceti opinie diferita si nu va amestecati cu pietonii din trafic. Or sa va para, rau.
E singura cale de a mai vorbi aceiasi limba cu semenii tai, iar aceia din intamplare chiar sa-ti semene.
23 September 2011 la 23.09.2011 08:45
decit o intrebare: what’s wrong with grataru?
23 September 2011 la 23.09.2011 09:25
…copiii machiati de la diverse show-uri sunt nimic! Tocmai am dat peste niste pozNe cu o fetita machiata laaaaaa…. da, doamnelor si domnilor, BOTEZ! As da link, dar mi-e ca mai intra si pedofilii pe fir…
23 September 2011 la 23.09.2011 21:23
de-aia nu-ti mai citesc in ultima vreme articolele.suna toate apocaliptic-surrealist-trop vreridique,si ma intreb a quoi bon?!
doar pentrui ca sa-mi fac sange rau, sau?:-))
ca sa zic asa, ce bine c-am plecat!
24 September 2011 la 24.09.2011 05:26
Mereu m-am intrebat de ce, daca te duci la picnic cu masina (!!!), nu-ti poti lua gunoaiele inapoi in portbagaj pentru a le duce la container?? De ce??
Niste amenzi drastice poate ca ar fi solutia!
25 September 2011 la 25.09.2011 01:07
AL CUI ESTE ASTAZI SCARA BLOCULUI STIMABILE …FACUT IN COMUNISM PENTRU PESTE 2 MILIOANE DE CETATENI ??? si cum este privita astazi, omule, scara blocului ??? .Cu siguranta esti cuprins de o boala extrem de grava si care prin intermediul unui factor de tehnica economica face ravagii in lumea necomunista/postcomunista si mai cu seama in viitorul apropiat :GLOBALISMUL GLOBALIZANT.De ce, …doar dreptul dumitale de a face/a spune ce vrea muschiul tau si inclusiv prin folosirea abuziva si nedemocratica a pluralului:”ne-a facut nesimtiti ”Recunosti asadar de buna voie si nesilit de nimeni ca o caracteristica a dumitale ar fi si nesimtirea !?.Vorbeste si scrie strict in nume personal…nu ai niciun drept si nici nu poti pretinde sa vorbesti in numele altora ce folosesc acest site de socializare cu atat mai putin al meu intrucat nu ai un mandat de reprezentare la plural.” Fac ce vreau/facem ce vrem” de 22 de ani, in aceasta ciuruiala democratica.Eu obisnuiesc sa-l traduc mai putin corect in englezeste : ”FUCK YOU”- CARACTERISTICA DEVENITA FUNDAMENT AL RELATIILOR INTERUMANE DIN CAPITALISMUL MULTILATERAL DEZVOLTAT AL GLOBALISMULUI GLOBALIZANT !!!
27 September 2011 la 27.09.2011 09:56
ești tu prea pesimist, vezi doar partea plină cu rahat a paharului și ți se pare că pe el scrie fabricat în românia.
e la fel peste tot; defrișarea o să ajungă sport olimpic. ia de aici ca să te mai înveselești:
http://www.youtube.com/watch?v=afY4v0y4fL4
27 September 2011 la 27.09.2011 12:23
V-as ruga, daca doriti si aveti placerea, sa nu mai tipati pe Internet. E ora de liniste.
5 October 2011 la 05.10.2011 15:23
Imi place , prin asta ti-ai mai castigat un cititor, mult succes si la cat mai multe!
7 October 2011 la 07.10.2011 11:46
Mda, un intelectual spune ca e rau si alti entuziasti snobistici il aproba. Domnule Exarhu, nu e penibil ca atatia oameni sa zica “vai, asa e!” dupa ce dumneata nu faci decat sa prezinti un pic mai cosmetizat din punct de vedere literar niste cosuri de pe fata realitatii cotidiene? Nu esti unicul, iar ei doar te aproba venind cu idei reiterate pana la lehamite. Fratilor, sunteti emancipati, puneti mana si faceti ceva si in tacere. Vreti legume cu gust? Pai daca toti sunteti niste prestatori de servicii dubioase si doriti doar salarii corporatiste.. Nu sunteti nici voi tarani! Agricultura inseamna implicare directa in noroi, nu comentat de pe iPhone. Pai de-asta.
10 October 2011 la 10.10.2011 08:56
in primul rand, vorbim frumos unii cu altii si nu ne facem intelectuali.
11 October 2011 la 11.10.2011 11:30
Mai porti tricoul acela minunat, cu un mare ‘G’ pe el ?
Erai o aparitie tare simpatica in Braila , cand te vedeam , eu si colegul meu de scoala nedespartit, ziceam : oops, uite-l iar pe Gaston Lagaffe ! Nu pot sa uit ce privire pierduta, apocaliptica aveai atunci, pe vremea lui Odiosu, nu ma mira tonul articolelor tale de astazi….
Dintr-o data ai disparut din Braila, ca sa te regasesc insurat si cu emisiune la radio, in Bucuresti si in spatiul virtual . Sa ne traiesti si sa propasesti ! Tara are nevoie de oameni .
12 October 2011 la 12.10.2011 12:29
Eu merg pe mana lui Razvan, mereu am mers, el gaseste mereu cuvintele ascunse din mine si pe care parca le-am ratacit. Si, pentru ca locuieste si la tara, este un copil valoros. Satenii stiu de ce..
12 October 2011 la 12.10.2011 12:32
Deci noi tinem cu Razvan. Voi cu tine tineti? Deci care se mai crede intelectual sa asculda Iphone-ul repede si unghiutele la control. Un lucru e cert, e prea tarziu pentru noi, cei care suntem in viata acum, sa punem burtosii la slabit. Paradoxal, ei sunt prietenosi dar trebuie sa le vorbesti pe limba lor si sa scuipi inainte sa-i saluti.