Citroen DS3

in Masini, 01.11.2010

ds3

Dacă Napoleon ar fi avut o mică divizie de DS3, sunt convins că altfel ar fi stat treaba la Waterloo. În plus, ar fi putut să testeze conceptul anti-retro avant la lettre. O formă nouă îţi poate asigura o poziţie bună în lupta contra plictiselii.

Francezii au intrat în război cu nemţii şi italienii, folosindu-se de un sex-simbol american şi de un englez, adică de Marilyn Monroe şi de John Lennon. Probabil pentru că li s-a părut imposibil sau inutil un remake după forma perfectă a lui vechiului DS, adică încă o tumbă istorică de marketing.

Probabil s-au gândit că mai bine inventează una nouă. Şi au reuşit. Aşa cum toată planeta luptă împotriva lui iPhone, forţele binelui relativ s-au coalizat în faţa apocalipsei hipsterilor, reprezentată de Mini Cooper. Deocamdată, în afară de Abarth, nimeni nu se apropie de performanţele dinamice ale unui Cooper S, dar Citroen a rezolvat cu DS3 tot ceea ce nu ţine de şasiu la o maşină.

E bine să nu te simţi ca şi cum ai fi aşezat pe o scândură. Şi e la fel de bine să ai un sistem audio care să nu te facă să dai muzica mai încet. Şi să nu ai ceasurile de bord în dreptul retrovizoarei dreapta. Iar pe dinafară e iar important să mai ieşi din siajul efectului Babyface, chiar şi cu ajutorul unei poziţionări şmechere de marketing.

Eu am vâjâit silenţios într-un 1,6l benzina, 150 de cai şi combinaţie de culoare galben-negru. Aerul seducător al exteriorului se regăseşte şi în bordul foarte bine desenat, cu ornamente de carbon şi butoane cromate cu grijă. Mi-au plăcut tare cutia şi răspunsul schimbătorului, care deşi avea cursa puţin cam lungă pentru aerul sportiv al maşinii, scotea un fel de clanc foarte sexy la intrarea în treaptă. Pe scurt, m-a făcut să mă gândesc la o raţă confiată şi uşor caramelizată, pentru un efect crocant la prima muşcătură.

Scaunele sunt surprinzător de confortabile, lucrate cu grijă, le lipseşte însă ventilaţia, fără de care un scaun de piele se transformă într-unul electric în timpul verii. Volanul e o piesă de care te îndrăgosteşti instant şi care te face să te simţi mult mai sprinten decât eşti de fapt, chiar dacă ştii bine că ţi-ar fi prins bine o evacuare dublă, care să amplifice sunetul înfipt dar timiduţ al cailor puşi la treabă.

Pachetul de navigaţie arată bine, meniul e uşor de folosit, ai şi USB, jante de 17 foarte sexy şi chiar şi o cotieră. Cheia pune capac acestui exerciţiu de aroganţă franţuzească perfect justificată, pentru că arată impecabil şi vine cu un detaliu leşinător pentru orice snob de calitate, adică un cerculeţ cromat în care regăseşti culoarea caroseriei.

Touché, pussycat!

Lasă un comentariu

  1. eli
    1 November 2010 la 01.11.2010 11:04

    nu ma omor dupa masini in mod special,dar cooper intr-adevar ma fascineza estetic,fiindca e prea cochet,prea fin,prea cu panza ….seamana cu masinile de epoca ale printului rainier….asta pe care il prezinti tu e putin cam zombie….

  2. Corin
    1 November 2010 la 01.11.2010 15:41

    SAȘÍU ~e (~i) 1) (despre persoane) Care se uită cruciș; încrucișat; sașiu; ciacâr. 2) (despre privire, ochi) Care este orientat cruciș; ceacâr; ponciș; zbanghiu; încrucișat. /<turc. șași

    ȘASÍU, șasiuri, s. n. 1. Cadru rigid de rezistență care se montează pe osiile unui vehicul cu tracțiune mecanică și care susține caroseria. 2. Nume purtat de diferite tipuri de rame sau de cadre, întrebuințate în industrie, în legătoria de cărți, în tipografie etc. – Din fr. châssis.

    Sursa: DEX '98

    Acum sa repetam impreuna: "șase sași în șase saci…"

  3. cocori
    1 November 2010 la 01.11.2010 18:36

    zglobie indeed !

  4. volte
    2 November 2010 la 02.11.2010 22:11

    iar reclame?

  5. razvan
    5 November 2010 la 05.11.2010 07:44

    şasiu se scrie, saşiu se pronunţă? 🙂

  6. razvan
    5 November 2010 la 05.11.2010 07:44

    reclame mascate pe faţă

  7. Credite Bancare Rapide
    22 November 2010 la 22.11.2010 12:55

    Imi plac generatiile astea noi de masini cu motoare mici si cai destul de multi. Eu am un 1.4l, 75 HP, dar e masina din 2001. Dar ce va face acest “bun” stat cand toti isi vor cumpara masini cu motoare mici? 😀 Daca se poate intampla acest lucru…

  8. cezaru
    4 December 2010 la 04.12.2010 16:05

    …astept varianta Made in China…DTze3…

  9. curs valutar
    4 January 2011 la 04.01.2011 20:16

    Hmm … nu stiu de ce imi plac modelele Citroen dar nu am incredere in fiabilitatea lor …

  10. Cosminos
    10 January 2011 la 10.01.2011 13:19

    Bre, astea nu-s reclame ci review-uri (sau recenzii pentru francofili 😀 )

← Inchide