Crucea ta aici!

Moartea şi morbidul sunt printre cele mai prezente mesaje publicitare. Spaţiul public e infestat de reclame la moarte şi veşnică pomenire. În titlu am parafrazat celebrul îndemn: Reclama ta aici!

Infinitatea de simboluri ale morţii implantate oriunde şi oricum sunt probabil unul din motivele pentru care ştirile cu cadavre sunt atât de apreciate de audienţă. Sunt creştin, respect crucea dar nu cred că trebuie să stea de strajă la locul tuturor nenorocirilor.

Probabil că pare normal să marchezi locul în care Georgică a fost muşcat mortal de o ştiucă şi să plantezi acolo o cruce trainică de metal, o candelă şi o poză cu răposatul, dar s-ar putea să nu ne privească pe toţi. În fond e şi un gest nesportiv faţă de toţi ceilalţi repauzaţi, care se mulţumesc cu locul special amenajat în acest sens – şi cu o singură cruce.

Pădurea de monumente funerare spontane care creşte alături de noi e poate mai puţin vizibilă şi din cauza magazinelor de specialitate care sunt la fel de fireşti ca şi cele de unelte de pescuit. Şoselele, peisajele, străzile, bulevardele şi parcurile sunt atacate de compasiunea oricui simte că memoria bietului Georgică trebuie celebrată colectiv şi veşnic. Mă îndoiesc că se duce cineva la domnul primar şi spune că vrea să pună şi el o cruce în centrul oraşului sau unde crede de cuviinţă.

În Brăila am locuit aproape 20 de ani pe unul din drumurile strategice, drumul spre cimitir. Erau zile în care tot blocul se distra chiar şi la mai mult de cinci procesiuni, cu dric şi fanfara Şantierului Naval. Fireşte, vorbim de o atracţie socială care nu a pierdut din farmec nici astăzi. Auzeam aproape zilnic în copilărie urlete de plâns, marşuri funebre, nemaivorbind de ce puteam vedea pe fereastră. Contemplarea morbidului o conţine vreun secret compensator, care îi poate face pe unii să se bucure mai tare de ciorbiţa de lângă care au ţâşnit când au auzit prohodul.

Recunosc că acest tratament hardcore din copilărie mă ajută să-mi păstrez uneori umorul dar şi dezgustul pentru acest gen de lipsă de pudoare şi de măsură. Ieri am citit că în municipiul Arad a fost interzisă circulaţia cortegiilor funerare. Şi am salutat în gând acest început al unei normalităţi în care spaţiul public nu este transformat în loc de bocit. Se vorbea şi despre tot felul măsuri perverse care ar putea să reducă din voioşia cu care sunt expuse coroanele, jerbele şi sicriele.

E posibil ca lumea să aibă inima mai tare decât soldaţii din Afagnistan, e posibil să ne fi transformat într-o specie mutantă, născută din Rambo şi Zombie. Dacă în centrul Bucureştiului se vând chiloţi la tarabă, merg şi nişte lumânări de mort. Dacă parcurile cele mai frumoase ale oraşului sunt pline de oribile toalete albastre, de ce să ne facem noi griji că se dărâmă încet şi sigur casele frumoase.

Degradarea, distrugerea, reziduurile sunt o prezenţă firească, unanim acceptată, sunt poate deja înscrise în codul genetic al celor care trec pe lângă toate ororile astea zilnic fără să le mai vadă, fără să le fi băgat vreodată în seamă. Or fi pus ceva în vaccinul antigripal, o fi ceva în aspirină, că prea sunt toţi veseli nevoie mare la acest parastas naţional.

Orice spaţiu de aşteptare se transformă într-un schimb de experienţă pe tema bolilor, a morţii şi nenorocirii. Îţi arată lumea toate zgaibele, îţi povesteşte totul despre biologia întregii familii, nemaivorbind despre familia cuscrilor.

Nu există un spaţiu intermediar în fiecare să simtă nevoia să pară decent sau să fie constrâns de lege să fie aşa. Telefoanele mobile sună la fel de tare şi la teatru şi în biserică. Moartea şi morbidul sunt nişte subiecte ca oricare altele, sunt la fel de normale ca un autobuz care nu mai vine.

De-asta, cred că vom mai auzi de răposatul. Dacă tot nu se poate purifica oraşul de reclame supradimensionate şi de însemne sinistre, măcar să fie integrate elegant, ca la Săpânţa, unui circuit cultural urban. Crucile, dacă tot nu pot să dispară, ca şi cortegiile sau tarabele cu sicrie, să fie tip, distribuite de primării şi să poată conţine chiar şi mesaje publicitare. Nu laconic, ca în bancul cu: Ion mort, vând Trabant. Ar putea fi ceva mai fin, european: Nu rupe crucile!. Tel. gri 0800++++++.